Deputatul liberal Cristian Achiței: Victorie frumoasă, obținută cu multă muncă de PNL pe Zona Ștefănești!

Deputatul Cristian Achiței a făcut o analiză foarte rece pe pagina sa de socializare, accesibilă publicului, din care reiese că zona pe care o coordonează a reușit să obțină rezultate inclusiv peste media națională pentru candidatul PNL, Klaus Iohannis.

“Victorie dificilă, dar clară, obținută de Partidul Național Liberal pe zona pe care o coordonez din județul Botoșani. Sunt bucuros de procentul de 37,5% obținut de PNL în cele 23 de comune și orașe, care plasează Zona Ștefănești detașat pe primul loc în cadrul organizației județene. De altfel, scorul de pe zona mea de responsabilitate este peste media națională obținută de candidatul PNL, Președintele Klaus Iohannis. Sunt mândru și de faptul că tot în Zona Ștefănești se află singurele două comune botoșănene în care Președintele a obținut mai mult de 50 de procente în primul tur al alegerilor prezidențiale: Mihălășeni și Durnești. Și, în fine, tot pe zona pe care o coordonez s-au înregistrat trei din cele cinci victorii obținute de candidatul PNL în comune cu primari PSD, la Românești, Trușești și Nicșeni. Aș mai aminti și faptul că Zona Ștefănești repetă astfel performanța de la alegerile europarlamentare din 26 mai, când a ocupat de asemenea locul 1 în cadrul organizației județene PNL, cu peste 10 puncte procentuale mai mult decât media județeană a partidului”, spune deputatul liberal.

 

“Am bătut PSD-ul în 15 din cele 23 de UAT-uri ale Zonei Ștefănești. Victorii ale liberalilor au fost înregistrate la Mihălășeni (54,49%, cel mai bun scor obținut de candidatul susținut de PNL, Klaus Iohannis, în județul Botoșani și unul dintre cele mai bune scoruri din toată zona Moldovei), Durnești (50,90%), Călărași (48,67%), Hănești (46,32%), Ștefănești (44,83%), Dângeni (44,80%), Românești (43,41%), Copălău (43,39%), Răchiți (41,81%), Dobârceni (41,41%), Blândești (40,34%), Ripiceni (40,30%), Santa Mare (38,88%), Trușești (35,36%), Nicșeni (33,54%). Țin să le mulțumesc tuturor colaboratorilor alături de care am muncit în ultimele săptămâni, întâlnindu-ne cu mii de botoșăneni cărora le-am transmis mesajul Președintelui Iohannis pentru o Românie normală și pe care i-am convins, iată, că Partidul Național Liberal, prin candidatul său, reprezintă cea mai bună opțiune pentru noi toți”, mai adaugă Cristian Achiței.

Acesta a mai precizat însă că “Organizația județeană PNL Botoșani a pierdut, din păcate, în ansamblu, alegerile din 10 noiembrie în fața PSD (31,06%, față de 34,16%), județul nostru fiind astfel singurul județ roșu din jumătatea de nord a țării și din toată Moldova. Cu atât mai importante sunt rezultatele obținute pe Zona Ștefănești, pe care o coordonez. Dintre toate celelalte zone (colegii) ale județului, PNL a mai obținut locul 1 pentru Președintele Klaus Iohannis doar în municipiul Botoșani, condus cu pricepere de primarul Cătălin Flutur. Aprecierea de care se bucură în rândul botoșănenilor a condus firesc, la acest rezultat.”

Liberalul a publicat și rezultatele efective obținute de Klaus Iohannis (PNL) în fiecare dintre zonele județului:

1. Zona Ștefănești: 37,5% - Iohannis (față de 35,34% - Dăncilă)

2. Zona Flămânzi: 34,59% - Iohannis (35,38% - Dăncilă)

3. Zona Darabani: 28,66% - Iohannis (43,32% - Dăncilă)

4. Zona Dorohoi: 28,18% - Iohannis (38,65% - Dăncilă)

5. Municipiul Botoșani: 27,98% - Iohannis (25,55% - Dăncilă

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni cu un tur ghidat și audiții muzicale!

astăzi, 08:50

Muzeul Județean Botoșani, prin Casa Memorială „George Enescu” Liveni, ia parte la ediția a IV-a a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, care va avea loc s&acir...

ASTĂZI începe Street Food Festival la Botoșani cu o ediție aniversară și un show de drone în premieră!

astăzi, 08:23

Între 27 și 30 august, Pietonalul Unirii devine din nou locul de întâlnire pentru iubitorii de street food, muzică și experiențe inedite. Street FOOD Festival - The Original săr...

Sportiva din Botoșani care a urcat pe podium la Europenele de Juniori la Haltere din Kosovo!

astăzi, 08:12

Flavia Hreapcă, legitimată la CS Botoșani, câștigă ultimele medalii pentru România la Europenele de Juniori Youth II U17 din Kosovo. Sportiva a obținut o medalie de argint la stil...