Tribunalul Botoșani a decis în cazul scandalului subvențiilor acordate APIA: fost director achitat, iar un afacerist și un fost primar sunt condamnați

Tribunalul Botoșani a decis în cazul scandalului subvențiilor acordate APIA: fost director achitat, iar un afacerist și un fost primar sunt condamnați

Tribunalul Botoșani a decis achitarea unui fost director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), Liviu Zaharia, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava.

Zaharia a fost acuzat, împreună cu fostul primar al comunei Frumușica, social-democratul Constantin Rădeanu, și omul de afaceri Ion Munteanu, că ar fi falsificat documente pentru obținerea unor subvenții zootehnice, în 2010. DNA a fost sesizată și a demarat ancheta în 2016, fostul șef al APIA având calitatea de complice.

Conform sentinței Tribunalului, Liviu Zaharia este achitat, „întrucât nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea”.

Constantin Rădeanu a primit, însă, trei ani de închisoare cu suspendare. Totodată, i s-a anulat dreptul de mai candida pentru o funcție publică, întrucât fostul edil a pus presiune pe un agent economic să întocmească acte inexacte sau false, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Tot trei ani cu suspendare a primit și afaceristul Ion Munteanu, care a solicitat, în 2010, subvenție agricolă pentru 523 ha de pășune pe care nu le deținea, însușindu-și 143,438 de lei, în mod fraudulos.

Întreaga poveste naște, însă, controverse dintre cele mai suspecte.

Pe de o parte, se spune că procesul intentat pe numele lui Liviu Zaharia este o răzbunare politică a social-democraților. În 2010, fostul director al APIA și fostul primar al comunei Frumușica se aflau în aceeași coaliție politică, respectiv Uniunea Social-Liberală, adică fuziunea dintre PNL și PSD. Numai că cel dintâi a rămas, după ruperea din 2014, în tabăra liberală, în vreme ce Rădeanu a rămas în cea social-democrată.

DNA Suceava a fost sesizată de către secretarul Primăriei din acea perioadă, Petru Anton, în 2013, când ruptura USL era deja confirmată în interior. Pentru că membrii PSD ar fi dorit îndepărtarea liberalilor din funcțiile obținute prin USL, în timpul anchetei procurorilor DNA s-a intervenit de mai multe ori, potrivit unor surse, pentru eliminarea probelor care să îi aducă lui Rădeanu condamnarea, iar procesul înaintat pe rol către Tribunal a avut un parcurs anevoios. S-ar fi încercat scoaterea de sub urmărire penală a omului de afaceri și a fostului edil, însă procurorul de caz, Ciprian Mihai, ar fi continuat cercetările pe numele celor doi foști membri USL, după ce anunțase inițial că nu fuseră comise fraude.

Pe de altă parte, decizia nu este una definitivă, iar în cazul unei contestații a sentinței, procesul se reia de la 0. Asta, întrucât judecătorul de caz se pensionează. Ceea ce ar însemna o nouă judecată, de cel puțin doi ani, după aproape patru de la deschiderea procesului vizându-i pe cei trei, și aproape zece de la comiterea faptelor.

Cert este că Liviu Zaharia se poate întoarce pe funcția de director la APIA Botoșani, întrucât a fost  găsit nevinovat, din lipsă de probe. Până acum, nu a putut fi organizat un concurs pentru realocarea postului, întrucât acesta nu fusese definitiv vacantat, iar atribuțiile au fost împărțite prin delegare.

 

Spune-ne opinia ta