Accident în Dorohoi: Un șofer mort de beat a intrat cu mașina într-un autoturism, la câteva secunde după ce a plecat de pe loc

Miercuri, poliţiştii din municipiul Dorohoi au fost sesizaţi prin apel la 112, cu privire la faptul că pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiu a avut loc un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit următoarea situaţie de fapt:

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dimitrie Pompeiu, la plecarea de pe loc, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un tânăr de 30 de ani, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta.

 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 46 de ani şi negativ în cazul celui de-al doilea conducător auto”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

În cauză s-a se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...