Întâlnire pe tema modificărilor legislației achizițiilor publice

Valeriu Iftime, Președintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoșani, a participat vineri, 22 iunie, la întâlnirea organizată de deputatul Marius Constantin Budăi, Președinte al Comisiei buget, finanțe şi bănci din Camera Deputaților, în colaborare cu Instituția Prefectului Botoșani, pentru prezentarea noilor prevederi adoptate de Guvern cu privire la legislația achizițiilor publice.  

Preşedintele CCIA a apreciat modificările legislative, însă a pus în discuție modul cum se vor corela acestea cu nevoile actuale ale mediului de afaceri. Valeriu Iftime a atras atenţia că foarte multe reglementări  legislative intră în vigoare fără consultarea în mod direct a mediului de afaceri. 

Pe partea de achiziţii publice reprezentantul mediului de afaceri botoşănean a ridicat problema costurilor cu manopera prinse în contractele de achiziţii publice. România se confruntă cu un deficit major al forţei de muncă, iar acesta se va accentua în perioada următoare. 

 „Eu sunt un optimist şi cred că fiecare moment este un nou început. Să dea Dumnezeu ca noua formă a legii achiziţiilor publice să funcţioneze şi să ne întâlnim peste un an și  să constatăm că s-au simplificat lucrurile. Pe de altă parte, legislaţia trebuie optimizată pe partea de costuri cu manopera. Dacă nu reuşim să punem o manoperă obligatorie pentru muncitori, nu îi mai ţinem în România”, a fost mesajul transmis de Valeriu Iftime, conform unui comunicat remis redacției de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...