Camera de Comerț Botoșani: „Toți cei nouă parlamentari au primit invitații la Topul Județean al Firmelor”

Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani a emis, luni un comunicat de presă prin care „doreşte să clarifice unele aspecte semnalate în spaţiul public de o parte dintre parlamentarii judeţului Botoşani”. 

Toţi cei nouă parlamentari aleşi în mandatul 2016-2020 au primit invitaţii la evenimentul Topul Judeţean al Firmelor ediţia XXVI, organizat în data de 1 noiembrie 2019”, precizează reprezentanții Camerei. 

 

Redăm, în continuare, mesajul integral al instituției:

„Din motive ce ţin de Protecţia Datelor cu Caracter Personal nu vom publica adresele de e-mail la care s-au transmis invitaţiile pentru că o parte din aleşii locali, cu care s-a mai corespondat în trecut, ne-au solicitat să transmitem corespondenţa pe adresele personale. În cazul parlamentarilor cu care nu s-a mai purtat o corespondenţă, sursele de adrese de contact au fost site-urile Camerei Deputaţilor, Senatului României precum şi Cabinetelor Parlamentare ale domniilor lor.

Invitaţiile au fost transmise, în data de 22.10.2019, în intervalul orar 9:36-9:47, către fiecare dintre cei nouă parlamentari. Adresele de e-mail au inclus câte un attach în care era transmisă invitaţia oficială personalizată şi semnată de preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, Valeriu Iftime”, au transmis reprezentanții CCIA Botoșani.

Reprezentanții Camerei de Comerț au transmis, alături de comunicatul emis, scanările celor nouă invitații adresate către: Costel Lupașcu, Doina Federovici, Marius Budăi, Lucian Trufin, Mihaela Huncă, Cristian Achiței, Tamara Ciofu, Costel Șoptică și Răzvan Rotaru.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Paul este de negăsit de aproape cinci ani, după ce a plecat la muncă în Franța! Sună la 112 dacă l-ai văzut!

astăzi, 17:26

Paul Baltuta, un bărbat de 54 de ani, este de negăsit. Bărbatul este domiciliat în Lunca, județul Botoșani. Acesta este plecat la munca in strainatate din anul 2010, tinand legatura peri...

10 ani de Tridex Sport Arena sărbătoriți cu un turneu caritabil! - FOTO, VIDEO

astăzi, 14:30

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de Tridex Sport Arena, complexul sportiv din Botoșani organizează, în perioada 15-17 mai 2026, un turneu caritabil de tenis simplu/dublu, la care sunt invit...

VIDEO - Accident între un autoturism și un autobuz, trei botoșăneni răniți, doi dintre ei sunt adolescenți!

astăzi, 13:46

Accidentul rutier a avut loc joi, în localitatea Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa. Cei trei răniţi sunt şoferul autoturismului şi doi adolescenţi de 16 ani, pasageri în acelaş...

-->