Foto: Dinu Lazăr
Puţine imagini m-au tulburat în ultimii ani precum această fotografie surprinsă în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990!
Minerul este un instrument de propagandă, o uniformă ca toate celelalte, de la securist la miliţian. Dar cel care sărută mâna este UN ROMÂN. Al anilor 90. Nu destul de tânăr cât să fi strâns frustrările ultimilor ani de comunism. Nici destul de bătrân să fi purtat durerea războiului, a foametei, a terorilor din perioada instalării regimului. Este un român care a trăit DEASUPRA ţării. Acolo unde se împărţea pe cartelă comunismul înfloritor. DEDESUBT, în închisori, beciuri, în morminte, erau eroii neştiuţi, martirii, sfinţii.
România este ţara care a creat una dintre cele mai sinistre şi inumane metode de tortură. Experimentul Piteşti nu a fost doar un plan de exterminare a celor care se opun unui regim, ci şi unul de transformare a victimelor în călăi. O metodă de spălare a creierelor care a funcţionat sub atenta monitorizare a Securităţii comunisto-bolșevice şi care a creat, în timp, tentacule periculoase şi greu de anihilat.
Mineriada din zilele de 13-15 iunie 1990 ar trebui să facă tema unor studii în şcolile româneşti. La fel cum studiul comunismului ar trebui să fie materie obligatorie.
Şi ne întrebăm, asemenea, de ce şcoala românească îl refuză şi azi pe Eminescu, singurul poet care a dat naştere unei ştiinţe: eminescologia! Şi vorbim aici despre Eminescu nesupus vremurilor, despre Eminescu excelent cunoscător al politicii interne şi internaţionale, despre modelul Eminescu-român. Despre cum se moare-Eminescu. Poate că, lărgind tabloul nesupuşilor, nu găsim diferenţe foarte mari între moartea lui Eminescu şi cea a lui Labiș sau a lui Cezar Ivănescu (vezi foto alăturat: Cezar Ivănescu, bătut de mineri pe 14 iunie 1990). Moartea lui Eminescu şi cea a lui Vasile Voiculescu. Sau a lui Mircea Vulcănescu. Ne lipseşte, din păcate, modelul-Eminescu. Ne lipseşte asumarea trecutului. Trăim un prezent amnezic şi anesteziat, nu puţini dintre noi sărutăm şi azi mâna de miner!
Comuniştii anilor 50 duceau lupte hidoase împotriva intelectualilor, împotriva lui Dumnezeu. Cele mai cumplite blasfemii la adresa ortodoxiei au avut loc în puşcăriile comuniste. Genocidul sufletesc s-a bazat pe anihilarea credinţei. România este, probabil, singura ţară a ultimelor sute de ani care a născut, prin teroare, sfinţi!
Continuator al lui Ceauşescu, cel care îi numea pe românii Revoluţiei 1989 drept "huligani", la doar câteva luni de la căderea comunismului, Ion Iliescu, câştigător cu 85% al alegerilor din 20 mai 1990, ne arăta cu degetul către "golanii" din Piaţa Universităţii, aflaţi în greva foamei pentru salvarea democraţiei româneşti.
Suntem ţara care a privit fascinată la televizor, ani la rând, (pre)zicerile "domnului Profesor Brucan", acelaşi care a exterminat intelectualitatea României din anii 50-60, alături de sinistra lui soţie, Saşa Sidorovici, acuzator public al Tribunalului Poporului. Întrebat, în timpul desfăşurării evenimentelor din Piaţa Universităţii din 1990, ce părere are despre faptul că nu există dialog între reprezentanţii statului şi greviştii foamei, Brucan are o reacţie îmbrăcată în rânjet proletar: "Cum poţi să vorbeşti cu nişte oameni care nu mănâncă?! Le-aş spune să se ducă şi să mănânce o friptură la grătar", după care urmează un nou râs aproape isteric.
Fiul lui Walter Roman (un alt strateg comunist din tabăra lui Brucan), mărturisea plin de emoţie, în anul 1990, după alegerea lui Ion Iliescu ca preşedinte al României: "Ziua alegerilor a fost o zi în care oamenii s-au dus ca la biserică. A fost ceva extraordinar, acum ştim precis încotro ne îndreptăm toţi!" (Petre Roman). Acelaşi Petre Roman spunea despre intervenţia politiei în Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990: "Dacă ar fi să comparăm cum acţionează poliţia în Vest, ei (miliţienii români, nota red.) au fost nişte mieluşei".
Dimineaţa zilei de 14 iunie 1990. Ion Iliescu ţine celebrul discurs în faţa minerilor: "Dragi mineri, mă adresez dvs. mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care ni l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dvs. Aşa cum aţi văzut, de această dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste. Să instaurăm o democraţie veritabilă, responsabilă în faţa poporului. Tocmai acum aceste elemente au încercat să submineze elementele noastre democratice. Vandalii se dedau la acte barbare împotriva poporului".
Au fost morţi şi răniţi. Clădiri devastate, distrugeri iremediabile. După intervenţia minerilor în Piaţă a urmat un nou discurs: al lui Ion Iliescu. "Vă mulţumesc încă o dată pentru ce aţi demonstrat în aceste zile. Ca sunteţi o forţă puternică, cu o puternică atitudine civică, muncitorească. Oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu". Minerii scandează în uralele cu care erau atât de obişnuiţi înainte de 1989: "Uraaaa! Uraaaa!".
La câteva zile de la masacrul din Piaţa Universităţii, acelaşi Ion Iliescu declară la RAI 2: "Nu este niciun mort provocat de mineri. Minerii, la rândul lor, au făcut şi lucruri bune. Ei au ajutat să fie curăţată Piaţa Universităţii de urmele vandalismelor din ajun şi reluarea traficului. Ei au pus mâna pe sapă şi au refăcut tot spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional".
Avem nevoie de aceste imagini astăzi? Avem nevoie de Eminescu astăzi? Sunt întrebări la care fiecare în parte este dator să răspundă sieşi. În funcţie de răspuns ne vom asuma sau nu atitudinea în viaţa de zi cu zi. În funcţie de răspuns vom şti să ne omagiem românii adevăraţi. Mai ales pe cel ce poartă un nume: Eminescu.
Pentru ziua de azi, cu gândul la Eminescu, să avem momentul nostru de sinceritate şi să ne întrebăm: Noi pe a cui mână o sărutăm?!
FRAGMENTE DIN SCRIERILE LUI MIHAI EMINESCU:
"Nefiind oameni vrednici cari sa constituie clasa de mijloc, scaunele institutionale existente le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, stirpiturile, plebea intelectuala si morala. Arionii de tot soiul, oamenii cari risca tot pentru ca n-au ce pierde, tot ce-i mai de rind si mai injosit in orasele poporului romanesc".
"Tarani? Nu sint. Proprietari nu, invatati nici cit negrul sub unghie, fabricanti – numai de palavre, meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sint dar? Uzurpatori, demagogi, capete deserte, lenesi cari traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierasi si fudui".
"Oameni de stat cari nu pot justifica nici savirsirea scoalei primare, advocati fara stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fara de mini, generali cari nu stiu citi o harta, subprefecti iesiti din puscarie, legiutori recrutati dintre stilpi de cafenele, jucatori de carti si oameni cu darul betiei, caraghiosi care inaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iata banda oculta care guverneaza azi Romani" (art. Icoane vechi si icoane noi, in Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 si 110)