Cat de actual vi se pare? - Testamentul Iluminatilor din Bavaria

Cat de actual vi se pare? - Testamentul Iluminatilor din Bavaria
"Primul secret privind felul în care se poate manipula socie­tatea este supremaţia asupra opiniei publice. Prin aceasta, se poate semăna între oameni atâta sciziune, îndoială şi păreri contradictorii încât ei nu se mai pot descurca în zăpăceala co­lectivă şi sunt convinşi că, nu pot avea o părere personală. Trebuiesc dezvăluite pasiuni în rândul maselor şi răspândite scrieri murdare şi lipsite de spiritualitate. Menirea presei este să dovedească neputinţa neiluminaţilor în domeniul treburilor publice şi în cel religios.

Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi ca aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor. Un stat care este epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi, în orice caz, o pradă uşoară pentru noi. Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept monedă adevărată, să se mulţumească cu superficialităţi, să alerge numai după plăceri, să se epuizeze căutând mereu ceva nou, pentru ca în sfârşit să asculte de noi, Iluminaţii. Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecvate pentru supunerea lor. Prin degradarea morală a societăţii, oamenii vor pierde credinţa în Dumnezeu. Prelucrate prin scrieri şi comunicări directe, discursuri, discuţii, masele vor fi educate în spiritul nostru, al Iluminaţilor.

Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu se poată gândi cu mintea lor proprie. Oratorii politici instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de libertate şi democraţie, încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă trebuie să le fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică, deoarece nu au ce căuta în treburile statului. Ele trebuie stăpânite facânduli-se dreptatea cuvenită, dar extrem de sever şi cu brutalitate.

Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului, prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret a activităţilor noastre. Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse sa cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importanta şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.

Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor ce ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile. Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă asupra armatei.

Pe aceia din guvern care nu au fost recrutaţi dintre noi, îi vom invita politicos să primească alte însărcinări, misiuni onorifice, spre a-i abate de la treburile statului. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii de bursă, pentru a distruge puterea monedei. Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ. Societatea spre care tindem să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi a fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.

Intemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca scop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.

Prin toate metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii.

Noul guvern mondial (de ex.: ONU) va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată". (din ideologia Iluminatilor)

 

Adevărata ideologie a Iluminaţilor lui Weishaupt a ieşit la iveală când s-a publicat "Noul Testament Diabolic", cunoscut în urma unui incident. O largă publicitate a căpătat acest document abia în anul 1785 când un curier al Iluminaţilor, călărind din Frankfurt spre Paris, a fost lovit de un trăsnet şi politia a găsit asupra lui tolba cu documentele compromiţătoare. Pe 11 octom­brie 1785 principele bavarez a ordonat o percheziţie la domiciliul lui Zwack, asistentul lui Weishaupt. S-au găsit multe documente precum şi planul Iluminaţilor bavarezi cu privire la răsturnarea monarhiilor şi instaurarea "noii ordini mondiale". Principele ba­varez s-a hotărât să publice aceste documente spre a preveni casele regale europene. Lui Weishaupt i s-a luat titlul de profesor, după care a dispărut împreună cu ducele de Saxonia-Gotha, un membru al Iluminaţilor. Ei şi-au dus însă mai departe activitatea în noua lojă creată în Franţa "Loja Marelui Orient". Aici s-a născut lozinca: "Libertate, egalitate, fraternitate".

Monarhii europeni nu au sesizat însă pericolul, ceea ce a dus la izbucnirea revoluţiei franceze şi la instaurarea regimului de teroare. Contele de Saint Germain a avertizat-o pe Maria Antoaneta de complotul ucigaş; din nefericire sfatul său nu a fost ascultat. (Marchizul de Mirabeau prin viaţa lui de lux a făcut mari datorii la bancherii evrei. Moses Mendelssohn i-a făcut cunoştinţă lui Mirabeau cu soţia evreului Herz. Legătura lor a devenit foarte strânsă, iar Mirabeau ajunsese în totală dependenţă faţă de Iluminaţi. Astfel i s-a dat misiunea să-l convingă pe ducele d`Orleans, care era deja marele maestru al lojilor franceze, să schimbe Lojile albastre în Loji ale Marelui Orient. Mirabeau a pus în legătură pe ducele d`Orleans si pe Talleyrand cu Weishaupt în anul 1773.)

La 16 iulie 1782 a avut loc congresul de la Wilhelmsbad, unde au fuzionat Iluminaţii lui Weishaupt şi masonii din lojile engleze şi franceze. Numărul membrilor s-a ridicat la 3.000.000. Evreii au fost masiv admişi în toate lojile, lucru care până la această dată se făcea discret. Publicul a aflat puţin din cele discutate la congres, deoarece congresul s-a ţinut foarte secret. Contele de Virieu, un mason care a luat parte acolo, a fost întrebat de un prieten al său dacă nu poate dezvălui ceva din cele hotărâte la congres. Acesta a răspuns: Eu nu pot să ţi le împărtăşesc. Pot numai să-ţi spun că este mult mai grav decât crezi tu. Conspi­raţia care s-a pus aici în mişcare este atât de perfect organizată încât nu este scăpare pentru monarhie şi biserică".

 

Sursa: organizatiile-secrete.bravehost.com

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Minune” în sediul Poliției Locale din Botoșani, cu o femeie din Ialomița!

astăzi, 09:44
51

În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 10.30, o patrulă a Poliției Locale Botoșani, care acționa în zona străzii Independenței din municipiu, a observat în parcarea u...

Doctorița cu 290 de luări de mită de la bolnavi de cancer, oprită de judecători să lucreze la stat, dar lăsată să lucreze la privat

astăzi, 09:16
127

Anca Ababneh Dumitrovici a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că nu a putut să refuze banii și cadourile primite de la bolnavi p...

Marcel Ciolacu anunță regionalizarea României. ”Asta nu înseamnă că se vor desființa!”

astăzi, 08:45
214

Ciolacu a dat ca exemplu Polonia și arată că se face un studiu foarte amplu privitor la modul în care va fi reorganizată România.”Reforma bugetară și reorganizarea teritori...