Drapelul României este tricolor: roşu, galben şi albastru. Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri autohtone datând din vremea lui domnitorilor Ştefan cel Mare (1457-1504) ori Mihai Viteazul (1593-1601). Însă, în mod oficial, reunirea celor trei culori pe un drapel românesc datează din 1834. Atunci, principele Valahiei, Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) cerea permisiunea sultanului otoman de a înfăţişa culorile steagurilor pentru unităţile militare româneşti.
Dispunerea culorilor pe drapel era una orizontală, banda roşie fiind amplasată în partea superioară, cea galbenă în mijloc, iar cea albastră în partea inferioară.
Ţara Românească decidea ca tricolorul să devină drapel naţional, culorile fiind dispuse de această dată vertical: albastru la lance, galben în mijloc şi roşu în afară. Regimul instituit după revoluţie a scos din uz tricolorul, numai că domnitorul Munteniei, Barbu Ştirbei (1849-1853, 1854-1856) l-a reintrodus ca drapel al unităţilor sale militare, aşa cum făcuse şi predecesorul său, Alexandru Dimitrie Ghica, revenind totodată la dispunerea orizontală a culorilor.
Ulterior, steagul tricolor al militarilor români devenea simbolul Unirii Principatelor Valahiei şi Moldovei (1859), pentru ca în 1863 să fie investit de principele Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) ca drapel naţional.
De la începutul domniei lui Carol I (1866-1914) şi până astăzi steagul Principatelor Unite, ulterior al României a fost tricolorul cu benzile dispuse vertical: albastru la lance, galben în mijloc şi roşu în afară. Lăţimea fiecărei culori este o treime din lungime. Albastrul este cobalt, galbenul - crom, iar roşul - vermillon.