De ce s-ar putea să mai primești amenzi pentru lipsa rovinietei, deși ai vândut mașina!

De ce s-ar putea să mai primești amenzi pentru lipsa rovinietei, deși ai vândut mașina!
Cei care-și vând mașinile și nu se grăbesc să înregistreze la autorități radierea se pot trezi cu amenzi pentru lipsa rovinietei pe care ar fi trebuit să le încaseze, în fapt, noul proprietar. O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) face "lumină" în corectitudinea aplicării acestor amenzi fostului proprietar: nu el trebuie să încaseze amenzile, ci noul proprietar, vinovatul. Prin urmare, cine mai primește astfel de sancțiuni știe măcar că va avea câștig de cauză în instanță la anularea lor.
 
Luni a apărut în Monitorul Oficial o importantă decizie a ICCJ cu privire la amenda pentru lipsa rovinietei la schimbarea proprietarului mașinii. Conform Deciziei ICCJ nr. 4/2018, fostul proprietar al unei mașini nu poate fi amendat dacă noul proprietar circulă cu mașina fără să achite rovinieta. Astfel, Curtea Supremă a tranșat definitiv o problemă pe care unii judecători au rezolvat-o într-un fel, alții în alt fel.
 
Decizia aceasta a Înaltei Curți nu asigură însă că, începând cu 7 mai 2018, niciun fost proprietar de mașină nu se va mai trezi cu vreo amendă similară. Dar asigură o soluție garantată pentru orice șofer care se va mai pomeni cu amenzi pentru lipsa rovinietei "în locul" celui căruia i-a vândut mașina: astfel de amenzi vor putea fi contestate cu succes, pentru că judecătorii români sunt ținuți să respecte și să aplice această decizie a Curții.
 
În decizie, judecătorii ICCJ arată și înspre situațiile în care se ajunge la astfel de amenzi: la vânzarea mașinii, foștii proprietari nu se grăbesc să radieze mașinile de pe numele lor și să consemneze radierile la Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (DRPCIV). Așa se ajunge ca amenda să cadă pe capul cui nu trebuie.
 
Unde scrie de obligația de radiere? În Ordinul MAI nr. 1501/2006, unde se prevede că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulație la DRPCIV în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
 
Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulație

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...