VIOREL GRIGORE - Mintea nu are nevoie de talpi pentru a zbura!

VIOREL GRIGORE - Mintea nu are nevoie de talpi pentru a zbura!

 VIOREL GRIGORE  

Avea numai 5 ani cand a strabatut pe jos 40 de kilometri, intr-o singura zi, agatat strans de mana ocrotitoare a mamei. Rusii se pregateau sa ii ia tara. Si i-au luat-o!

In februarie 1941 aude rapaielile mitralierelor ce masacrau sute de romani care incercau sa treaca granita stalinista. Pana la 10 ani trece prin doua refugii. In tulburatul an 1944, la iesirea din tinuturile ocupate de unguri, Regina Mama Elena ii da sa bea lapte. Il mangaie pe cap atunci cand pofticiosul nazdravan mai cere un pahar cu lapte. Se lupta zeci de ani cu o boala careia medicii nu i-au dat nici de cap, nici de capat. Compune probleme de matematica despre un tata cu trei feciori si corespondeaza ani de zile cu redactia prestigioasei reviste Magazin Istoric.

Viorel Grigore seamana cu un personaj din povestile bunicilor. Sau poate cu calul cel nazdravan care, dupa ce bea jaratec si se scutura de trei ori, se transforma intr-un fecior de imparat. Generatii de elevi l-au iubit pe Domnul Invatator, dascalul care transforma matematica in poveste si povestea in… Povestea a fost el insusi, cu o viata cat istoria unui neam.    

Masacrul din copilarie

Invatatorul Viorel Grigore s-a nascut in anul 1935 in Lunca, plasa Herta, pe atunci teritoriu romanesc. Tatal sau era secretarul comunei, astfel ca el, singurul copil al sotilor Grigore, inainte de a mazgali pe hartie, a invatat a scrie pe masina de scris a primariei. 

In 1940 pleaca in primul refugiu. Bunica din partea mamei, "Mamuta", cum ii spunea, ramane in Herta. Tatal incarca arhiva primariei si strabate astfel satele pana in apropiere de Dorohoi, unde familia se stabileste la un preot, frate al mamei.

"Intr-o zi din perfidul iunie 1940 am strabatut peste 40 de kilometri pe jos, de mana protectoare a mamei, caci aveam doar 5 ani si... veneau rusii".
 
In 1941 se intoarce acasa, de unde va pleca definitiv in 1944. Casa parinteasca avea sa o mai vada doar in fotografie.

In februarie 1941 aude impuscaturile cumplitului masacru de la Frunza. "Aveam aproape 6 ani pe atunci, catunul Frunza in 1944 era al nostru. In 44 rusii au luat si Frunza. Satul a fost daramat, inclusiv biserica noua. Au fost peste 450 de victime", povesteste Viorel Grigore.
 
Peste ani, avea sa astearna pe hartie amintirile copilariei sale, pe care revista Magazin Istoric le preia, drept marturii cutremuratoare: "In noaptea de 6/7 februarie 1941 a fost Masacrul de la Dealul Frunza (comuna Lunca, plasa Herta), unde au fost ucisi cateva sute de romani bucovineni care au incercat sa treaca granita stalinista (granita care din 1944 a inaintat si peste catunul Frunza, daramandu-l chiar, inclusiv biserica noua). Aveam aproape sase ani pe atunci (refugiat in Oroftiana) si-mi amintesc rachetele luminoase si rapaielile mitralierelor ucigatoare. Ulterior, la revenirea autoritatilor romane, s-au facut deshumari din gropile comune, la care a participat si tatal meu, Grigore Ioan, secretar al comunei Lunca, iar imputernicitul de la Cernauti, luand masa cu noi, ne-a facut si doua fotografii acasa, amintiri unice in albumul familiei noastre. Din martie 1944 nu mi-am mai revazut casa decat tot intr-o fotografie a "cresei satesti" ce functiona acolo prin 1970, in "casa cea mare", scrie Viorel Grigore in Magazin Istoric, numarul din august 2004.

Al doilea refugiu...

A plecat in al doilea refugiu, din aprilie-martie 1944, cu o caruta in care era arhiva primariei din Lunca - Herta, pana la destinatia din localitatea Barbuletu, judetul Dambovita. Trece prin orasul Sfantu Gheorghe, ocupat de unguri. La Brasov ii astepta Regina Mama, care oferea copiilor refugiati mancare si lapte.

"A fost perioada in care am trait adevarate "grozavii din copilarie". Dupa trei zile de mers prin "Ungaria" (judetul Trei Scaune si orasul Sfantu Gheorghe) in convoi, carele cu boi in fata si carutele cu cai in spate, si paziti de jandarmi unguri, am reajuns in Romania, la Brasov, unde am primit lapte cald si paine de la Regina Mama Elena si doamna Maresal Maria Antonescu. Apoi, prin culoarul Rucar-Bran, am ajuns in localitatea Barbuletu chiar in sambata Pastelui, marturiseste batranul dascal tintuit astazi intr-un fotoliu, in apartamentul sau din Botosani. Zambind, isi aminteste cum, obisnuit la "mamuta" de la Lunca sa bea mult lapte, s-a intors la Regina Mama sa mai ceara o cana. "M-a recunoscut ca am mai fost. M-am aplecat sa ii sarut mana si atunci m-a mangaiat pe cap".
 
Era in clasa a doua primara. Invatatorul scolii din Herta, stiind ca vine refugiul, a grabit materia, ingrijindu-se astfel ca elevii sa ramana cu stiinta de carte. Razboiul avea sau nu avea rostul lui, dar nici un cataclism nu ii facea pe romani sa renunte la carte.

"Cand am ajuns in Dambovita era sambata Pastelui. Am fost bine primiti acolo. Am dat test la scoala, cu domnul Traian. Cand a vazut cum merge treaba cu mine, ca eu invatasem sa scriu la masina inainte de a scrie cu mana, la Primaria din Lunca… Mi-a dat un test si a stat de vorba cu mine o jumatate de ora. I-a spus apoi tatei: dati-i teme in fiecare zi si sa imi aduca sa vad. Ca eu nu am ajuns cu materia pana aici. Asa am facut trimestrul trei. Am stat pana in vara lui 1945 in Dambovita".

"Mamuta", preotul Furtuna si varul Grigore
 
In 1945 a revenit la Oroftiana, unde erau rudele mamei. "Am fost repartizati intai la Mitoc, apoi tata a facut un memoriu semnat de sute de oroftieni. Era atunci Oroftiana de sus si Oroftiana de Jos, care apartine de fosta comuna Lunca, probabil rusii ar fi vrut sa ia tot. Mama era de loc din Oroftiana, asa ca ne-am intors la bunici. S-a aprobat transferul tatei la Oroftiana", povesteste Domnul Invatator.

"Mamuta", cea care l-a crescut de mititel si care isi lasase un fecior pe campul de la Marasesti – a primit acasa doar o hartie prin care soldatul era dat disparut -, un altul inghitit de apele Prutului, avea sa ramana la rusi, in Lunca. "Nu am vazut-o niciodata pe mamuta razand".

Clasa a patra o face la Oroftiana, apoi trece in prima clasa de liceu, la "Grigore Ghica" Dorohoi, unde il cunoaste pe poetul si preotul Dumitru Furtuna, al carui elev este. "De la parintele Furtuna am invatat sa iubesc pe Creanga si Eminescu, iar de la profesorul Simion Saca am invatat, in 1946, Notre Pere". La Dorohoi este coleg de banca cu varul sau, Sergiu Grigore, viitorul actor al Teatrului Vasilache, cu care se are "ca fratii".
 
In 48, cu reforma invatamantului, din clasa a doua de liceu trece in a sasea elementara.

Boala incepe sa muste!

Au inceput primele manifestari de boala, Diagnosticul, mai mult misterios decat inspaimantator: osteocondrita juvenila. Diagnostic pus la Iasi. "Doctorul de la Dorohoi mi-a spus sa stau trei luni la pat. Boala a inceput cu dureri la genunchi, apoi de sold. Mi-am mai revenit dupa repaos, clasa a saptea am terminat-o, am luat premiul 2, am dat admiterea. La Iasi, la doctor, m-am dus singur, aveam de acum 15 ani. A fost atunci primul ghips. Am dat examenele de clasa a noua in particular, in doua sesiuni".
 
Despre boala nimeni nu i-a explicat clar de unde vine. "Este o boala rarissima, nu se cunoaste etiologia nici pana astazi, asa mi-au zis. Mi-am dat seama mai tarziu ca am fost un fel de cobai prin spitale. Mai tarziu am intrat in invatamant, dar tot prin spitale am fost nevoit sa umblu. Am stat in ghips, ma retrasesem din servici, apoi un an si sapte luni tot in ghips, aveam 21 de ani". 

Doamna Florica, singurul remediu la boala chinuitoare!

Boala a recidivat, au inceput din nou spitalele. "Eram casatorit de acum cu sotia mea, Florica. Mi-a trecut diagnostic de TBC osos ca sa nu platesc spitalul. Am reluat activitatea, dar mare noroc am avut in viata mea de sotia Florica", spune cu dragoste despre Doamna care din cand in cand rupe sirul povestii ba cu o cafeluta, ba cu o portocala inmiresmata.

In apartamentul de pe strada Primaverii, situat intr-un bloc spre iesirea din oras, urci cateva etaje. Simti ca, odata ajuns, te afli la finalul unei calatorii. Si da, te patrunde aerul de poveste. Poveste de viata sau de dragoste.

"Ne-am cunoscut in timpul liceului, la Dorohoi, ea era la Scoala Normala, eu la Liceul Ghica. Ne-am reintalnit mai tarziu, ne-am casatorit si mi-a daruit trei baieti. Am facut apoi o problema de matematica chiar asa: despre un tata care avea trei feciori. Am publicat-o in Gazeta Matematica", spune mandru Domnul Invatator.

"De unde stii, mai, atata matematica?!"
 
Matematica lui Viorel Grigore a trecut de mult granitele familiei, scolii, judetului sau. Reviste de prestigiu din tara, culegeri de profil i-au preluat metodele si problemele. A dat multe examene, pe toate le-a trecut cu brio. Din cauza bolii, insa, nu i-au prea folosit. A urmat si Institutul Pedagogic la Suceava. Se deplasa foarte greu, dar mintea nu a avut niciodata nevoie de talpi ca sa zboare… "Mi-am luat inima in dinti, chiar daca starea era grava, cu boala… Am luat ghete ortopedice si am mers mai departe. De unde stii, mai, atata matematica?, ma mai intrebau colegii mirati".

A luat concursul pentru post in 74. "Am iesit pe locul 1 si am ales Scoala 7. Un inspector voia sa ma dea la alta scoala, ca avea alte favoruri, dar domnul Mihai Matei, care era atunci inspector general, a intrebat: Ce medie are? Cea mai mare. Locul 1, i-au zis. Pai locul 1 alege ce vrea, daca vrea sa plece acasa, sa plece acasa. Daca vrea Scoala 7, acolo ramane", a decis inspectorul Mihai Matei, si Viorel Grigore a ramas la Scoala 7 pana la pensie.

Biblioteca din camera prea indepartata...

De doi ani, Domnul Invatator nu a mai iesit din casa. De un timp, picioarele nu mai parasesc nici camera. Vestile de afara, fosti elevi care il viziteaza si lasa in urma flori, amintirile si parfumul vietii de demult, sunt fapte si chiar minuni care intregesc povestea batranului dascal.

"Ati vazut in camera cealalta ce biblioteca frumoasa am? De un an nu am mai ajuns la ea". Cartile ajung, insa, in mana lui Viorel Grigore. Pentru ca niciun cataclism, niciun razboi nu va nimici mintea unui matematician. Pentru ca mintea nu are nevoie de talpi ca sa zboare!    

 


 

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Din APROAPE în APROAPE...

Joi, 7 Decembrie 2017
795

Suntem extrem de neputincioşi în relaţiile interumane, mai ales cu oamenii pe care îi iubim. Dar, de la o vreme, din ce în ce mai greu ne recunoaștem. Și doar atât de frumo...

Șapte seri cu Mircea Oprea (VI) - "Nu-i grija artistului să placă lumii ca om!"

Miercuri, 6 Decembrie 2017
1174

Ironic până în marginile palpabilului, contemplativ și pesimist, un cutreierător în metaforă, Mircea Oprea uimește printr-o nesecătuită capacitate imaginativă. Dar nu se &ici...

La mulți ani, MANUELL MĂNĂSTIREANU!

Marţi, 5 Decembrie 2017
663

Manuell Mănăstireanu s-a născut pe 5 decembrie 1973, la Botoşani. A absolvit în anul 1992 Liceul de Arte "Octav Băncilă" Iaşi, iar în anul 1999 finaliza cursurile Facultă...