Povestea lui Vasile Foca, pictorul din Darabani, pare desprinsa din vietile romantate ale artistilor din vremurile de odinioara. A fost electrician, se pregatea pentru o viata corecta, simpla, visa ca orice om, atat cat se putea visa in anii 80, ani acoperiti de negura comunismului auster si chinuitor.

In luna iulie a anului 1983, Vasile Foca a mers la spital la Dorohoi, unde urma sa faca o operatie simpla, aproape banala, de la un furuncul. Dupa operatie, darabaneanul nu si-a mai simtit picioarele. La trei zile dupa vestea cumplita, sotia i-a nascut un copil. El avea 29 de ani, sotia lui 24. De atunci anii i-au adus si bune si rele. Parca mai multe rele, daca ar fi sa ne gandim la zbuciumul si deznadejdile pana la limita renuntarii la viata. Familia i-a fost insa alaturi. Are acum trei copii, unul dintre ei preot, de parca Dumnezeu le-a dat astfel un ajutor spre a dovedi mai usor necazurile.

Teribila intamplare l-a fixat in scaunul cu rotile. "Cat era pe picioarele lui, electricianul Vasile Foca nu se intalnea cu pictura decat atunci cand sefii il trimiteau sa scrie lozinci comuniste. Avea mana, cum se spune. Facea litere frumoase, pentru lozinci, iar pe geamurile restaurantelor comunale picta cele mai frumoase mamaligi cu ochiuri. Cand nu s-a mai putut urni, s-a apucat, ca sa nu moara de tot, sa picteze si sa coasa goblenuri", scria despre Vasile Foca, in urma cu aproape 7 ani, jurnalistul Viorel Ilisoi.

De aproape 30 de ani, Vasile Foca picteaza. A invatat singur, din carti, albume si tot felul de lucrari de specialitate. Satisfactiile au fost mari la inceput, cand isi permitea sa cheltuiasca bani pentru culori, pensule, rame, materiale de pictura. Apoi, vremurile au inceput sa il stranga, sa il incorseteze mai ceva ca scaunul in care sta fixat de decenii intregi. Cu un venit extrem de mic, un pictor din Darabani traieste astazi de pe o zi de alta. Oamenii se multumesc cu kitsch-uri, fara sa aprecieze un tablou de valoare. La acestea se adauga valoarea unei lucrari de calitate, a carei rama impovareaza prin pretul foarte ridicat, care descurajeaza cumparatorul. A pictat si tablouri la limita kitsch-ului, pe gustul celor care asta voiau. Si-a tinut copiii la scoala pictand, uitand astfel de picioarele inutile. 



Fiul sau, preot, i-a fost aproape si l-a indreptat catre pictura religioasa, mai ales ca, in timp, comenzile la tablouri se rarisera simtitor. "Preţul unei rame a tabloului a ajuns sa fie mai mare decat pictura in sine şi lumea a renunţat", marturiseste Vasile Foca pe site-ul darabaneni.ro.

A realizat, in schimb, catapeteasma bisericii din Baseu (Havarna), la care se adauga numeroase icoane. Multe le-a vandut aproape pe nimic, si mai multe le-a daruit oamenilor, din familie sau vecini care se minunau de frumusetea astei sale.



Vasile Foca, pictorul din scaunul cu rotile, nu este un invins sau un roman demn de mila. Este un om. Iar lectia sa de viata nu este curajul. Nici incrancenarea in fata necazurilor. De la Vasile Foca avem de invatat o lectie mult mai importanta: Arta de a trai!




SURSA FOTO: darabaneni.ro