VASILE CIOPEC: "Aveam 50 de kg și mergeam cu un magnetofon Grundig de 14 kg după mine!"

VASILE CIOPEC: "Aveam 50 de kg și mergeam cu un magnetofon Grundig de 14 kg după mine!"

VASILE CIOPEC

Ulițele satului Viișoara sunt pustii, o adiere de august nălucește prin verdele tufișurilor, în dorul Prutului care se întinde câțiva kilometri mai sus. Gospodarii își ostoiesc gurile flămânde, după ce mai întâi au hrănit și adăpat animalele. Lelița Maria a lui Ciopec a dat gata aluatul și se pregătește să arunce coca în gura cuptorului din lut. Are familie mare de hrănit, șapte copii și un bărbat vrednic. În ogradă, deasupra cuptorului a țâșnit spre cer un salcâm cu ramuri care împrăștie umbră generoasă, numai bună de răcoare și odihnă.

Copilul cel mic al familiei își găsește culcuș în salcâmul falnic de deasupra cuptorului și umple amiezile Viișoarei cu cântul lui poticnit, dar pătrunzător de parcă s-ar zămisli din chiar înaltul cerului. Leliță Marie, Vasilică ista a matale o ajunge mare cântăreț, aruncă peste gard babele satului, cu un colț de basma tot frecând colțurile ochilor betegi.  

Prima scenă a lui Vasilică a fost salcâmul din ogradă. A tot cântat de atunci prin toată lumea, dar copilăria i s-a lipit pentru totdeauna de suflet.

Vasile Ciopec s-a născut pe 11 iunie 1955. La șapte kilometri de Prut, în satul cu nume de alint, Viișoara. De acolo se ridicase unul dintre savanții României, academicianul Dimitrie Brândză, medic, naturalist și botanist. Puțini știu că Grădina Botanică din București poartă numele celui care a fondat-o, nimeni altul decât savantul născut în Viișoara Botoșanilor.  

Și astăzi satul pare năpădit de verde și de viața de demult, cu case bătrânești și pomi din care rodul curge parcă sărutând pământul.

"Copilăria nu o voi uita, a fost foarte frumoasă", spune astăzi Vasile Ciopec. Părinții s-au stins, au plecat la Domnul și dintre frați. Dar rămâne amintirea, care i se culcușeșe ghiduș în colțul gurii.

După recitalul din salcâm, a urmat scândura scenei. Avea 6 ani când a fost pentru prima dată pe scenă. Se făceau concursuri între comune și Vasilică nu pierdea nici un prilej de afirmare.

La Botoșani a venit în 1970. A prins a cânta tot mai des și mai bine. La Toamna muzicală băcăuană a luat locul II pe țară, iar la Festivalul Maria Tănase, cel mai puternic festival din România la acea vreme, s-a clasat al șaselea pe țară.

Au urmat alte și alte concursuri, specialiștii în folclor au prins a-l urmări pe acest tănăr coborât din valea Prutului. În anul 1980 a fost invitat să înregistreze în studiourile profesioniste din București. Începuse a munci, era angajat la Electrocontact, sub conducerea ing. Iurea Dumitru.

Drumul muzicii se deschidea nesperat. La Școala Populară de Artă din Botoșani studia acordeonul, apoi a trecut la canto. Acolo se afla un om căruia îi datorează mult și pe căruia sufletul său i se va închina în veșnicie: Ioan Cobîlă.

"Ioan Cobîlă m-a auzit. În 1978 mi-a spus că va fi un concurs pentru profesioniști la Rapsozii Botoșanilor. Am dat concurs, dar am spus că mai întâi merg să îmi fac stagiul militar. Când am revenit m-am angajat la Rapsozii Botoșanilor, sub bagheta maestrului Ioan Cobîlă, care m-a ajutat enorm de mult", spune astăzi Vasile Ciopec.


Rapsozii Botoșanilor, o dragoste de-o viață!
 

Despre Rapsozii Botoșanilor și Ioan Cobîlă, Vasile Ciopec vorbește cu emoție și privirea atât de largă că ar cuprinde în ea toți anii și toate amintirile care îi unesc.



Recunoaște că istoria Rapsozilor începe cu prof. Prelipceanu, care a pus temelia orchestrei și a fost primul dirijor. Apoi Costel Moise, după care s-a făcut simțită bagheta dirijorului Ioan Cobîlă, sub conducerea căruia s-a pus pe picioare orchestra și a ajuns profesionistă. "Ioan Cobîlă m-a format, nu voi uita niciodată asta. Odată ce ai mers la o repetiție, el ca specialist imediat își dădea seama de valoarea ta. La concursuri se cânta obligatoriu o doină și o altă melodie, el ne îndemna să căutăm, să scotocim după melodii. Am cules folclor și mergeam la el. A fost și este un foarte mare sufletist și dornic de a afirma tineri. Nu am cuvinte să mulțumesc. El a fost un stâlp de fier al Rapsozilor. Nu trebuie să uităm asta", și ochii lui Vasile Ciopec prind o dârzenie aparte de fiecare dată când pronunță numele mentorului său.

Puțini dintre artiștii zilelor noastre mai știu ce înseamnă să culegi folclor, să cutreieri satele și să bați la porțile moșnegilor pierduți în vremurile de demult. Vasile Ciopec spune că, fără peregrinările tinereții, nu ar fi ajuns niciodată un artist autentic. "Aveam 50 de kg și mergeam cu un magnetofon Grundig de 14 kg după mine. Îl duceam din sat în sat, dacă într-un sat nu era lumină, luam o căruță de la cineva, luam bătrânul cu mine, despre care auzeam că știe din timpul războiului… Mergeam cu un kilogram de ulei, cu o țuică, spuneam: "Moșule, adu-ți aminte ce se cânta înainte". Apoi ei îmi cântau, unii și la vioară. Eu mai completam textele, veneam la maestrul Cobîlă cu linia melodică, el orchestra și apoi îmi spunea: Vasile, asta e melodie care ți se potrivește".

O melodie de atunci? "De s-ar face o cărărușă". Sau "Pădure, verde pădure", pe care a cules-o de la Viișoara, din satul lui, în urmă cu vreo 38 de ani. "E melodie foarte veche", adaugă Vasile Ciopec, și ne gândim că la cei 38 de ani se mai adună câteva decenii rupte din viața celui care a purtat-o prin timp. "Doina și hora nu mor niciodată. Ele pătrund în sufletul omului. Se spune că melodia cea mai populară e aceea pe care o fluieră un cioban sau un om care face un gard la țară. Aceste melodii sunt autentice și nu mor niciodată".


"Cu cât ai mai mulți pomi, ai mai multe fructe"
 
Prea rar mai umblă pasul tinerilor prin satele Moldovei. Dar ar mai avea oare de unde să culeagă folclor? "Da", spune categoric Vasile Ciopec. "Se  poate. Dacă m-aș mai duce o dată prin satul meu natal și prin împrejurimi… Eu mergeam prin satele mai puțin locuite, unde erau zece case. Pe malul Prutului, de exemplu. Generațiile vechi, bătrânii care mai trăiesc și astăzi datorită alimentației, că ei au mâncat natural, sunt mult mai sănătoși ca noi..., au ce povesti Dacă ar fi să mai merg, știu de unde să culeg astăzi folclor".

Durerea mare a zilelor noastre este, însă, că spațiul media, festivalurile și concursurile nu mai sunt atât de drastice în a promova folclorul autentic. Avem multe emisiuni tv, tot mai mulți tineri care cântă…

"Mulți se duc cu bani în emisiuni. Înainte, toate înregistrările pe care le-am făcut la radio nu mă costau nimic. Dimpotrivă, eram plătiți pe minut, plătiți bine. Astăzi e o răsturnare regretabilă, se pierde folclorul autentic". Cum ar fi arătat astăzi folclorul nostru dacă nu ar fi existat Ioan Cobîlă, care să descopere și să sprijine atâția tineri? Se pierdeau toți, crede Vasile Ciopec. "Ioan Cobîlă a fost mândru să promoveze un tânăr, pentru că astfel a ridicat nivelul valoric al orchestrei. Cu cât ai mai mulți pomi ai mai multe fructe. El a fost foarte săritor pentru oricare".

Nu doar despre Ioan Cobîlă se găsesc mereu cuvinte de suflet. Ci și despre Constantin Lupu. "Dumnezeu să îl odihnească. A fost un viorist foarte bun, m-a ajutat foarte mult. A fost un sufletist și foarte bine pregătit profesional. M-a îndrumat, s-a consultat mereu cu Ioan Cobîlă, știu că au fost și colegi la Conservator. A fost pentru tineri, ca și maestrul Cobâlă, un specialist în a selecta".

Oamenii care i-au influențat cariera sunt puțini, dar recunoștința este mare. "Domnul Pohoață, de la Radio Iași. Chiar când am debutat eu la Rapsozii Botoșanilor a venit aici și mi-a luat interviu. El se ocupa special de tinerii cu talent. Am avut un festival la Iași, atunci m-a văzut și apoi a venit la Botoșani. Un sufletist, a fost și el coleg la Conservator cu maestrul Cobîlă. Și primul dirijor de la Rapsozii Botoșanilor, domnul profesor Prelipceanu, și el m-a ajutat mult. Și doamna Mariana Honceru... Dar domnului Ioan Cobîlă îi datorez mult, nu îl voi uita niciodată".

Fruntea lui Vasile Ciopec se strânge parcă, într-o tristețe fără leac. Știe că tinerii de azi care nu au bani nu prea au cum să progreseze.


Mama Maria, fiul Andrei și emoțiile Stelei Popescu!

Își amintește cu emoție cum, prin anii 82, mama a venit în sala de spectacol. Nu uită aplauzele, chipul mamei și al sătenilor care îl priveau cu mândrie neascunsă. "Eu când intram în scenă tremuram ca varga. O dată pentru că în sală erau părinții mei, apoi și consătenii. Nu aveam unde să mă uit, să nu cunosc pe cineva și să îmi treacă emoția".

Emoții firești, de care îi este dor. O amintire se strecoară în discuția noastră. "Am avut un spectacol la Sala Palatului, cu Stela Popescu, și avea emoții. Doamna Stela, i-am spus, cum, dvs. aveți emoții? Mi-a spus: Vasile, aici sunt în sat la mine! Emoțiile sunt foarte mari. Până te acomodezi, te concentrezi la text, la public…, nu e deloc simplu". 

După mulți ani, săptămâna trecută a fost pentru prima dată la un spectacol al fiului său, actorul Andrei Ciopec. La Teatrul Elisabeta din București, Andrei Ciopec a avut rolul principal din "Frații Karamazov". "Duminica trecută am fost prima dată la un spectacol pe viu cu Andrei. Frații Karamazov, la Teatrul Elisabeta din București. El joacă personajul principal. A fost și cu lacrimi, și cu râs, ca părinte… Probabil a avut emoții și el… Reacția publicului a fost superbă! Acum are din nou spectacol, dar eu plec în Spania".

Pentru că de ani buni lucrează în Spania, Vasile Ciopec a devenit tatăl actorului Andrei V. Ciopec. Rădăcina V. despre care, într-un interviu, îl întrebam pe actorul Andrei Ciopec ce reprezintă pentru el. "Omul cel mai important, care mi-a stat alături indiferent de drumurile pe care m-am aflat", ne-a spus atunci Andrei.  


Plecarea în Spania a tatălui și, poate, construirea unui alt destin artistic, are legătură cu scena fiului. "Andrei a absolvit Liceul Economic, a fost o contradicție între mine și soție. Eu i-am spus să meargă la actorie, soția a spus că e greu cu arta și cu artiștii. A reușit la două facultăți atunci, la București, la administrație publică și la contabilitate. M-am consultat cu alții, ar fi mai bine la administrație publică. A mers la București, a făcut facultate 3 ani, apoi a plecat într-o vacanță a fost în America, pentru trei luni".  

Plecarea în America a fiului avea să schimbe și cursul vieții tatălui. "Înainte de a pleca a fost selectat la Ambasadă, dar s-a spus că trebuie să plătească părinții drumul. Am fost cu totul de acord, mai ales că el de la 4 ani începuse să învețe engleza. Am fost încântați și mândri că a ajuns acolo. Apoi a venit și a spus că vrea să dea la teatru. O să fac tot posibilul să te ajut, i-am spus. Colaborând cu Rapsozii Botoșanilor, aveam salariul mic. Nu aveam cu ce ține copilul la facultate, în București. Am decis să plec în străinătate, în Spania. Am plecat de aici numai cu Dumnezeu. Nu mă aștepta nimeni acolo să îmi dea un loc de muncă. Soția era profesoară de biologie, salariu mic".


Locul întâi în Spania, cu cântecele culese în satele Botoșanilor!

În Spania, porțile s-au deschis tot prin muzică. "În Spania, m-am lipit de un restaurant. Un spaniol spăla o vitrină, am rupt cele câteva cuvinte în spaniolă, spunând că vreau să lucrez. Dar în România ce-ai făcut? I-am dat o casetă. Întâmplarea face că acolo era o bucătăreasă româncă. Ea a pus la casetofon melodiile mele. Spaniolul a zis: nu înțeleg nimic, dar îmi place vocea ta. Rămâi și lucrezi la mine. Apoi am cunoscut alți români, cântam și la Biserica Ortodoxă la strană, în Castell de Ferro, Andaluzia".

Ițele nevăzute se legau într-un miraj parcă nesperat. La o sărbătoare a Spaniei, Fiesta, a venit un ansamblu artistic, Transilvania, director Ioan Stoica. Comunitatea de români începea să se contureze. Vasile Ciopec lucra și într-un solar, mai era trimis la un market pentru a schimba mărfurile, făcea tot posibilul pentru a trimite bani în țară. Andrei făcea progrese, terminase cei trei ani de teatru și câștiga Gala Hop, cu premiul Cel mai bun tânăr actor din țară. "Mi-a dat curaj și mai mare. Apoi am intrat la un ansamblu artistic, Zestrea românească, unde Luncan Mihaela e directoare, o coregrafă care a lucrat în România. Avem cinci perechi de dansatori profesioniști. Avem spectacole, am avut concerte cu Maria Ciobanu, Ionuț Dolănescu, Benone Sinulescu, Fuego. Românii sunt fericiți când vin la aceste spectacole. Acum pregătim surprize. Anul trecut a luat ființă un festival pentru toate regiunile românești din Spania. Festivalul a avut loc în Tarragona. Acolo dansatorii noștri au luat locul întâi pe Spania, iar eu am luat locul întâi ca solist de muzică populară românească", spune cu mândrie Vasile Ciopec.

Spaniolii nu înțeleg cuvintele, dar le place mult linia melodică, le plac costumele. "Acum vrem să facem spectacole cu obiceiuri tradiționale, cu capre, urși, mascați. Acolo nu există așa ceva. Au venit specialiști de la Consulat, de la Madrid, ne oferă tot sprijinul. Noi suntem autentici și se simte asta. Un spaniol mi-a spus: Vasile, cu ani în urmă și la noi era ca la voi, în România, cu folclorul și cu credința. Dar acum la noi s-au pierdut. Mie mi-e frică să nu dispară folclorul la noi. Este mare presiune. Aș vrea să fie tradițiile vii, dar mi-e frică. Acolo românii în ultimul timp nu prea au de lucru, mai mult femeile muncesc. Dar oamenii nu se descurajează".

Visează la un concert acasă, la Botoșani. "La anul am în perspectivă să vin să fac aici câteva spectacole". Dar simte că Spania i-ar lipsi. Este legat de ansamblul de acolo, are multe spectacole și bucuria publicului este pe măsură. "Mi-ar lipsi activitatea culturală, m-ar durea să nu mai fiu cu ei. Sunt foarte sufletiști, sunt civilizați".

Dar așteaptă reîntâlnirea cu publicul drag de la Botoșani. Când călcâiele vor pocni scena de acasă va ști că drumurile lui se vor fi potolit.
 
"Vreau să transmit tuturor botoșănenilor multă sănătate, un trai mai bun și să ne întâlnim sănătoși la un spectacol în direct. Aș dori chiar un spectacol la care să fie prezentator băiatul meu, Andrei. Aici, acasă".  


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

DOINA MELINTE: "Ai trăit într-un Rai!" - VIDEO

Duminică, 20 August 2017
556

Atleta româncă din Hudești a deținut un record mondial egalat abia după 26 de ani! În 1990, Doina Melinte a stabilit cea mai bună performanță în proba de o milă. Recordul hud...

ENESCU 136. Cultura de partid și stropșeala gratuită

Vineri, 18 August 2017
1932

În urmă cu 136 de ani, pe 19 august 1881, se năștea la Liveni George Enescu. Geniul care și-a venerat mama, casa, pământul. Românul care și-a părăsit țara în 1946, o ...

FIXEUR, filmul de care România are astăzi nevoie!

Vineri, 18 August 2017
402

"Fixeur" e viu. Un film care iese din tiparele peliculelor românești - care agresează vizual și psihic prin prim-planurile griurilor comuniste, prin zgomote de fond asurzitoare. Fil...