Un botoşănean în Italia: DORU LUCHIAN, expert în zgârie-nori!

Un botoşănean în Italia: DORU LUCHIAN, expert în zgârie-nori!

   gazetaromaneasca.ro

Doru Luchian, din Botoşani, a venit în Italia împreună cu soţia, ca turişti, "traversând nu fără peripeţii Serbia, Croaţia şi Slovenia". Acum Doru este asociat la una dintre puţinele firme din Italia specializate în montarea din structuri de aluminiu şi sticlă. În ultimii ani, el şi cu echipa lui, din care fac parte alţi trei români, au lucrat la câteva din cele mai importante edificii din Italia şi nu numai. "Nu mulţi au curajul să lucreze la înălţime, pe maşini care se ridică pâna la 30, 40 metri înălţime, pentru a monta geamuri de 3-400 de kilograme".

Decizia de a părăsi ţara a luat-o după ce a constatat că în România, "după 11 ani de democraţie originală, nimic nu s-a schimbat, ba dimpotrivă. Ajunsesem în situaţia ca, indiferent cât munceai, neajunsurile vieţii de zi cu zi să nu îţi mai permită să ai un trai decent, nicidecum să agoniseşti sau să pui ceva deoparte. Am plecat cu speranţa de a găsi ceva mai bun, de a ne face un viitor, chiar dacă ştiam că nici aici nu ne va fi uşor". Când au ajuns în Italia, la Roma, soţii Luchian nu cunoşteau pe nimeni: "Nu ne aştepta nimeni, nu vorbeam limba. Pur şi simplu nu aveam decât două numere de telefon în buzunar, de la două persoane care nici măcar nu ne-au răspuns la telefon. Am ajuns în cele din urma la o cunoştintă care ne-a luat în gazdă. Încet, încet am inceput sa lucrăm: mai mult cu ajutorul italienilor şi mai putin al altor români stabiliţi deja în Italia. Ne-am stabilit la Montecelio, în apropiere de Roma unde am rămas până în ziua de azi".

Seriozitatea, cheia succesului

De lucru, Doru şi soţia lui nu au găsit imediat: "Am acceptat orice fel de muncă, indiferent câte ore pe zi şi de ce anume era nevoie. Cred că seriozitatea şi  voinţa de munci de care am dat dovadă au fost apreciate aproape de fiecare dată, pe unde am lucrat".

În prezent, Doru lucrează la una din cele mai importante firme specializate în construcţii cu panouri din sticlă: "Am început să lucrez la Montall Service, unde între timp am devenit şi asociat. Am ajuns aici prin intermediul unei familii de italieni care colabora cu firma şi care mă cunoşteau că sunt un om muncitor şi pe care se pot baza. Încrederea pe care ei mi-au acordat-o recomandându-mă a fost confirmată. În scurt timp am devenit un om de bază la firmă".

Munca pe care Doru Luchian o face nu este una obişnuită: "Montăm structuri din fier, aluminiu şi sticlă, faţade, acoperişuri: în general, cam tot ce se construieşte în ziua de azi într-un stil modernist". Nu oricine este capabil să facă o asemenea muncă, iar Doru Luchian ne explică şi de ce: "Trebuie să stai mereu la înălţime, asigurat cu o coardă şi un ham. Te confrunţi mereu cu situaţii periculoase. O clipă de neatenţie îţi poate pune în pericol viaţa, atât a ta, cât şi a altora. Nu este o muncă pentru oricine. Nu mulţi au curajul să lucreze la înălţime, pe maşini care se ridică pâna la 30, 40 metri înălţime, pentru a monta geamuri de 3-400 de kilograme".

Secretele meseriei

După atâţia ani, românul s-a obişnuit cu munca lui, despre care vorbeşte cu o adevărată pasiune: "Pot afirma liniştit că sunt familiarizat cam cu toate secretele acestei meserii, chiar dacă niciun şantier nu este identic cu altul. Mereu este ceva nou, inedit, mereu există o provocare.  Din fericire în toţi aceşti ani nu am avut niciun accident!"

Echipa lui Doru Luchian a lucrat la multe edificii importante din Peninsulă, şi nu numai: "În afară de Italia, am lucrat la Luxemburg, la Curtea de Justiţie Europeana sau în Etiopia la Adis Abbeba. În Italia sunt câteva şantiere mari unde am lucrat şi la unele încă lucrez: la Torino - Stazione Porta Susa, la Firenze, şcoala de mareşali şi brigadieri, Mestre- Veneţia, în Roma la Nuovo Mercato di Testaccio, la Pavia unde avem şantier la Spitalul San-Matteo... Lista ar fi foarte lungă". Ca asociat la firmă, Doru Luchian a învăţat să aprecieze munca românilor: "Acum câţiva ani, erau mai mulţi angajaţi români, între timp am rămas doar patru. Mulţi s-au întors în România. în general, patronii italieni preferă muncitorii români, pentru că sunt mai serioşi".

În România există "corupţie şi birocraţie"

S-a gândit să se întoarcă în ţară, dar nu a făcut încă acest pas: "Sunt convins că experienţa dobândită aici mi-ar ajuta, dar din păcate în România încă există corupţie şi birocraţie, şi nu se pune accentul pe calitate. Am deschis deja o firmă de transport internaţional de mărfuri, în România, pe care sper să o dezvolt şi să angajez alţi români". Soţia şi fetiţa lui Doru Luchian trăiesc în România: deoarece sistemul de învăţământ românesc "este mai bun în ţară". Recunoaşte însă că un emigrant reîntors în ţară ar avea probleme de adaptare: "Aici ştii că munca ta este recunoscută, în ţară ai avea un salariu care cu care ai trăi de pe o zi pe alta".

"O doză de nebunie"

Doru Luchian a decis însă să rămână în Italia şi să facă o muncă pentru care se simte croit şi îi aduce satisfacţii pe toate planurile: "În domeniul meu, reţeta e să fii calm şi să nu pierzi concentrarea asupra a ceea ce faci. Nu trebuie să te gândeşti nicio clipă la faptul că sub tine e un abis şi poţi să-ţi pierzi viaţa pentru o neatenţie. Câteodată, mai glumim şi noi, că a fi bun nu e de ajuns: îţi mai trebuie şi o oarecare doză de nebunie. Cu acest gând ne mai deconectăm acolo, sus, şi ne facem munca mai plăcută".

Un material de Miruna Căjvăneanu, pentru gazetaromaneasca.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum vrea un fost consilier al lui Costică Macaleți să schimbe pe furiș procedura de verificare a colaboratorilor Securității!

astăzi, 13:54
4

În timp ce Parlamentul numește șase noi membri în Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în instituție mocnește un scandal legat de procedura de ...

Fără taxă de internare la „Mavromati”? Ce spune noul manager al spitalului! (video)

astăzi, 13:32
118

La aproape o săptămână de la ocuparea funcției de manager interimar, economist Corneliu Mihai a participat la o conferință cu presa locală. În cadrul conferinței, managerul unită...

MasterClass de Bune Maniere și Etichetă Socială cu Artech Wine și Virgil Mănescu

astăzi, 13:22
60

Într-o lume în care interacțiunile sociale și profesionale sunt tot mai importante, dezvoltarea abilităților de comunicare și comportament adecvat devine crucială pentru succesul per...