STEFAN ARUXANDEI - Povesti despre prietenie, cu Laura Stoica si Mickey Mouse

STEFAN ARUXANDEI - Povesti despre prietenie, cu Laura Stoica si Mickey Mouse

 STEFAN ARUXANDEI  

În urmă cu aproape 10 ani debuta în prima emisiune a lui Dan Bitman, Bravo Bravissimo. De atunci, cariera sa pare să fi stat sub semnul unei stele norocoase, dar a avut parte şi de greu încercate prietenii. A lucrat ani buni la "Surprize, surprize", rămânând apoi alături de Andreea Marin, în calitate de PR. S-a bucurat de prietenia Laurei Stoica, faţă de care a manifestat o sfântă şi extraordinară preţuire, moartea cântăreţei îndurerându-i şi astăzi sufletul. Peste toate, de peste un deceniu este vocea lui Mickey Mouse, un rol care pare să îi echilibreze întreaga viaţă şi să îi lumineze fiecare zi.  

Ştefan Aruxandei este din Botoşani şi are 33 de ani. În anul 1999 a absolvit Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti. A cântat, a dezvoltat mai multe proiecte culturale, abordând genuri diferite, însă muzica a avut alt rol în viaţa lui Ştefan, aceea de a-i aduce în preajmă oameni frumoşi. A cântat pe scena de la Mamaia, a scris un text inchinat Laurei Stoica, a înregistrat şi alături de Mălina Olinescu.  

A fost doi ani redactor, apoi asistent director de program pentru emisiunea "Surprize, Surprize", iar în activitatea de PR al Andreei Marin a dovedit o discreţie demnă de un adevărat profesionist.
 
Dar cel mai frumos aspect al vieţii sale rămâne lumea Walt Disney, unde dublează "vocea" lui Mickey Mouse, la firma de producţie cinematografică Ager Film, singura autorizată din România pentru dublarea produselor Disney. O "prietenie" care, iată, durează de 10 ani.

"Este un personaj cu multă energie pozitivă, este ghiduş, descurcăreţ în orice situaţie, este haios, caraghios, plin de umor şi voie bună!, povesteşte Ştefan Aruxandei pentru evz.ro. Oricât ai fi de supărat, de chinuit sufleteşte, totul dispare dimineaţa, când intră la dublaj. După primele replici simte cum se naşte o energie extraordinară, care îi schimbă în bine întreaga zi: "E un joc frumos!", spune Ştefan, convins că, "dacă în noi, indiferent de vârstă, încetează să mai existe copilul, înseamnă că suntem pierduţi".

Prietenia dintre Ştefan Aruxandei şi Laura Stoica era de notorietate, relaţia dintre cei doi impresionând mai ales în momentul în care artista s-a prăbuşit brusc din această viaţă, alături de iubitul şi de copilul ei nenăscut. Un crunt accident, în luna martie a anului 2006. 

"Imi lipseste la modul profund, a lasat un gol, am pierdut un mare prieten cu care rezonam, cu Laura am impartasit atat de multe, intr-o perioada in care prietenii mei erau extrem de putini, aproape inexistenti. Laura era oaza in care evadam dintre cei 4 pereti, imi dadea putere, ma facea sa redescopar in mine noi resurse, puterea de a merge mai departe, de a trece peste momentele grele, si nu au fost putine, cel putin asa le percepeam in acele vremuri.
Mi-e dor de Laura, de bucataria in care beam uneori cafeaua dimineata, de soarele care patrundea printre draperiile sufrageriei ei, de mirosul florilor de tei atunci cand ne plimbam seara pe Bulevardul Unirii, de fulgii de zapada din preajma Craciunului, de ploaia prin care o vedeam pe Laura in intersectie, venind de la cumparaturi. Mi-e dor sa jucam table, sa stam de vorba la nesfarsit noaptea, Laura intinsa pe un fotoliu fumand o tigara, mi-e dor .... Am si acum canile de cafea pe care mi le-a facut cadou imediat dupa ce eu i-am spus ca-mi plac mult canile ei, am piatra pe care mi-a adus-o din America", scria Ştefan pe blogul său în anul 2009.

Ştefan Aruxandei a construit, fără să vrea, o poveste despre prietenie, o poveste pe care o scrie în continuare, cu durere, cu fiecare an care îl şi ne îndepărtează de amintirea unui om frumos cum a fost Laura Stoica.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Școala performanței: Elevii din Botoșani au participat la Concursul Județean ”Ioan Țicalo”

astăzi, 12:45
40

Obiectivul principal al concursului este de a încuraja dezvoltarea spiritului de competiție și a interesului pentru studiul limbii și literaturii române și al matematicii, evaluarea co...

Atenție, părinți! Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, medicii l-au resuscitat două ore în zadar!

astăzi, 12:17
1752

Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, luni noaptea, în jurul orei 22:00.Tragedia s-a petrecut la Pașcani. Adolescentul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Pa...

Tribunalul Botoșani invită instituțiile interesate să preia fără plată mijloace fixe sau obiecte de inventar!

astăzi, 11:48
167

Potrivit adresei Tribunalului Botoșani, ”bunurile aprobate pentru casare/declasare nu sunt în stare de funcționare, dar pot fi utilizate ca piese de schimb sau date alte întrebuin...