ȘCOALA VIEȚII sau despre copilăriile târzii! FOTO, VIDEO

ȘCOALA VIEȚII sau despre copilăriile târzii! FOTO, VIDEO
Adi, Victorita, Claudiu, Sabina, Alexandru, Florin, Ana Maria, Ovidiu, Brindusa, Elena, Renata... si copilariile lor tarzii mi-au oferit, intr-o dupa-amiaza de sfarsit de mai, o lectie de maturitate, o lectie din Scoala Vietii.

Ne-am intalnit intre doua ploi, pe bancile din curtea Bisericii Vovidenia, acompaniati de ciripitul clocotitor al pasarilor pierdute printre brazi. Curand, zumzetul de oameni frumosi avea sa umple tot aerul din preajma noastra si sa simt ca mi-e greu sa ma despart de ei toti si de fiecare in parte.

Intre copilarie si asumarea unei vieti!

S-au nascut batrani. Vietile lor incep abrupt, povestile, desi diferite, au puncte comune: mama a murit, tata s-a imbolnavit si s-a stins, au fost parasiti de mici, crescuti de bunici sau de parinti vitregi. Libertatea haotica in ghetouri, respinsi de comunitate. Si munca. Multa munca. Iar cei care au parinti sunt fericiti, nu ii poate cuprinde pamantul de fericiti!

Jocurile copilariei le-au fost ca ale tuturor, poate mai mult condimentate cu batai decat ale altora!

Poznele mai indraznete si minciunile mai gogonate, cat sa echilibreze viata amara pe care au fost nevoiti sa o suporte. Au indurat lipsuri, iar scoala a fost, pentru unii dintre ei, adevarat camp de razboi.

Apoi, pe masura ce cresteau, incepeau sa priveasca in jur, sa inteleaga ei lumea care pana atunci ii refuzase. Si au prins a se bucura, cu pasi mici, astazi de un sfat, maine de niste cirese, altadata de un ban castigat cinstit.

Ii privesc. Au 16, 17 ani. Unii 18, 19, chiar 20 sau 23. Ei sunt copiii tarzii care au venit sa ne vorbeasca despre viata.


"La animale, stiti cum e acolo? Tu flamand, animalul satul. Asa merge treaba!"

Adi este cel mai mare dintre ei. Are 23 de ani si este, ca si ceilalti, elev al Liceului Tehnologic "Sf. Stelian" din Botosani. In grup, i se spune Compozitorul.

-Adi, hai sa ne amintim de copilarie! Sa stie copiii de azi cum erau jocurile de odinioara.

-Nu mi-e rusine sa spun ca am crescut intre tigani, la ghetouri. Eram cel mai mare dintre toti, ii adunam si faceam diferite jocuri. Aveam un copac in spatele blocului, am facut acolo un scranciob, trageam de ate si urcam sus in copac, pe o parte urcam si pe alta coboram. Sau erau doua pietre mari, am facut o groapa sub ele si treceam pe dedesubt. Cine trecea cel mai bine era premiat. Dar premiul era, de exemplu, un pahar cu apa. Faceam canale mici pentru masinute, ne jucam acolo, in pamant. Nu aveam alte jocuri in cartier sau parculet de joaca, cum e acum.

-Erai fericit?

-Am avut o copilarie frumoasa, dar a fost si grea. De la 13 ani am muncit. Mama mea nu avea unde sa munceasca, eu eram numai cu mama. Si a trebuit sa muncesc si eu. Nu eram pregatit pentru asa ceva. Am intalnit un om care avea caruta. Am muncit la el multi ani. Mergeam la adunat fan, la pus ardei in gradina, la foarte multe treburi. La inceput era greu... Imi spunea sa aduc harletul, eu aduceam lopata, imi spunea sa aduc ardeii, eu aduceam rosiile. Nu eram pregatit atunci. El m-a trimis apoi la Stauceni, la alt om, unde am lucrat la animale, la vaci, apoi la oi. Mi-a fost foarte greu, nu e usor! Trebuie sa te straduiesti mult, altfel nu poti reusi. Singurul lucru pe care trebuie sa il faci acolo este sa pleci capul in jos. Daca patronul spune sa faci un lucru, trebuie sa faci. Si mai ales la animale, stiti cum e acolo? Intr-un singur mod: Tu flamand, animalul satul. Asa merge treaba. De multe ori mancam o data pe zi. Am lucrat si in timpul scolii, trebuia sa muncesc...
 
Ana Maria zambeste ghidus de dupa ochelari. Isi aminteste de jocurile din cartier.

-Da, jucam ascunselea, fugaritelea! Mai luam cate o bataita in casa, ca ma rostogoleam pe jos si ma murdaream. O mai suparam pe bunica, nu mereu invatam, si ea ne ameninta ca daca nu invatam nu ne mai scoste la prajituri. Dar noi ii mai dadeam un pup si tot ne dadea prajituri.

-Ai crescut cu bunica?

-Da, cu bunica. Pe o parte am fost fericita, pe o parte trista, ca nu am avut mama. La varsta de 2 ani a murit mama. Bunica m-a crescut de la 14 ani, pana la 14 ani am stat cu mama vitrega si cu tatal meu. A fost greu, dar jocurile si copilaria ni le-am luat singuri, cum am putut. 


"Dupa ce a murit mi-a fost dor de bataile lui!"

Ovidiu e trecut si el prin incercari de tot soiul. Are 19 ani si a invatat de la oameni ca un mar, daca vrei sa ii pastrezi gustul curat, nu il furi, ci ii oferi omului bucuria de a ti-l darui.

-Cum a fost copilaria ta, Ovidiu?

-Pe la varsta de 9-10 ani jucam fotbal. Cateodata mai jucam ascunselea si mai saream si pe la vecini prin curte. Intr-o seara am jucat barbut. Au venit jandarmii. Ne-au prins, jucam pe un leu, pe doi lei... Ce faceti aici? Stam de vorba, le-m spus noi. Cum, pai ce e cu banii astia? Cumparam si noi suc. Zaruri nu aveti?, ne-au intrebat jandarmii. Eu aveam zarurile in gura, si cand intrebau ceva eu dadeam numai din cap, ca nu puteam vorbi. Am scapat basma curata atunci.

-Dar acasa?

-Eiii, bataia o primeam acasa! Uneori ajungeam prea tarziu acasa. Luam bataie grozava. Odata am luat bataie cu cureaua, drastic! Tin mine pe tatal meu, Dumnezeu sa il ierte, ca mi-a murit in 2010, pe 28 octombrie, eu aveam 13 ani. Inainte sa moara tata faceam multe trasnai, am spart geamul la magazin... A venit tata la magazin si a aflat. A fost cea mai mare bataie atunci.

-Ti-ai amintit de acele batai cand nu mai era langa tine?

-Dupa ce a murit mi-a fost dor de bataile lui. Tineam minte prima palma de la tata, atunci mi-a curs sange din nas. Si cand era cazut la pat il priveam, as fi vrut sa se ridice si sa fie sanatos, sa poata sa imi mai dea o palma, nu m-as fi suparat.

-Aveai 13 ani. Ai constientizat acest moment, in care preferai sa iti mai dea o palma, dar sa fie sanatos?

- Tin minte asta, da. Dupa aceea si mama, care acum e bolnava, imi mai dadea cate o palma. Dar nu ma supar, e bine ca este, nu vreau sa o pierd, ma bucur ca o am langa mine. Dar am muncit de la 10 ani, munceam ca un salahor. Faceam de toate...

Victorita este energica si curajoasa. Profil de lider, indrazneala amestecata cu bun simt. S-a bucurat si de parinti si de bunici. Dar pozne tot a facut.

-Am crescut cu bunicii, pentru ca parintii mei lucrau. La 7 ani, eram in clasa I. Mama era bolnava, trebuia dusa la spital. Tata era la lucru si matusa, sora mamei, s-a dus sa ia salariul mamei de la confectii. Eu dimineata, inainte sa plec la scoala, am vazut salariul mamei pe masa. M-a dus matusa la scoala, spre sfarsitul orelor m-am invoit, am intrat pe un gemulet si am luat banii. Am cumparat dulciuri, le-am luat si altor fete haine, dulciuri. Seara, cand a ajuns tata, m-a batut la palme. Dar dulciurile erau bine ascunse, am mancat multe zile din ele. 

Si Florin isi aminteste cum, la bunici fiind, a vrut sa faca mamaliguta.

-Eram la tara, la bunici. Ne-am zbantuit si ne-a fost foame, ne-m apucat sa facem mamaliguta. Bunicul nu era acasa, am ramas eu cu sora mea. Ne-am apucat sa facem mamaliguta. Am imprastiat toata faina, cand a vazut, bunicul a fugit dupa noi, dar am fugit si noi prin papusoi si am scapat.


Singur de la doua saptamani...

Alexandru nu e prea vorbaret, ii place sa observe si sa puncteze doar ce este important. Nu se sfieste sa spuna ca a jucat sotron cu fetele.

-Am avut o copilarie asa si asa... Toata ziua eram pe afara, de dimineata pana seara, nu aveam calculatoare pe atunci, cum au copiii de azi. Jucam sotron cu fetele, aveam un prieten in cartier care sarea si coarda. Jucam ascunsa, lapte gros, ne udam vara... Dar a fost si greu. Mergeam la cresa, la gradinita, luam bataie... Nu am mama, nu am tata, am crescut cu bunicii. De la doua saptamani am fost lasat, pana acum, la 18 ani... Cand ajungea bunica la gradinita, educatoarea spunea ca nu mi-a facut nimic. Ca eu plangeam degeaba... Ii sunt recunoascatoare bunicii ca  a avut grija de mine, traieste si azi.


Cu totii au absolvit Scoala Vietii...

Toti sunt recunoscatori pentru tot ce au primit de la viata. Unii pentru o bunica, altii pentru un vecin care i-a invatat de bine sau pentru bataia primita de la mama atunci cand nu au respectat un batran pe strada. Au invatat sa asculte, sa aprecieze un parinte vitreg, daca inima lui se dovedeste a fi mai incapatoare decat a celei care le-a dat viata.

-Atatia ani de zile, in afara scolii, in viata de zi cu zi inveti multe, povesteste Adi. E bine sa-ti asculti parintii, sa-ti vezi de viata ta, de scoala, calculatorul sa-l lasi deoparte. Eu am petrecut multi ani la jocurile de noroc, fiecare banut il cheltuiam, dar m-am lasat. Mai degraba te plimbi, iti cumperi ceva util. Dar cel mai important lucru pe care l-am invatat din viata: cand spune un batran ceva il ascult, pentru ca stiu ca, odata, acel lucru imi va trebui. Am gresit si eu in fata unor batrani, dar dupa ce am mers cativa pasi am inteles ca am gresit. Mama mi-a spus ca nu-i frumos si chiar am intrebat-o de ce. Si mi-a spus: daca la mine vine cineva si imi vorbeste urat, cum ti-ar conveni? Nu as fi acceptat asa ceva! Cum sa iti vorbeasca cineva urat?, i-am spus mamei revoltat. Ei, asa se simte si omul acela, mi-a zis ea. Daca tie nu-ti convine, nici lui nu-i convine. Problema este sa vorbesti mereu respectuos, frumos. Nu poti chiar tot timpul, depinde cum ai fost crescut de acasa. Mama ma batea acasa sa vorbesc frumos, dar degeaba. Intr-o zi, m-am luat de un om batran in cartier. Mama a vazut de la balcon, stateam la etajul 4. Si m-a strigat sus sa imi dea bomboane. Am fugit pana la etajul patru, dupa bomboane! Numai ca mama, in loc de bomboane, a luat un picior de la scaun si mi-a tras o bataie! De ce ti-ai batut joc de omul acela?, mi-a strigat. Peste 3 ani, mama mea acolo, in ghetouri, a fost luata in ras, si atunci am inteles. Acum, chiar daca mai gresesc, stiu ca e total gresit, de aceea imi mai cer iertare imediat si incerc sa ma corectez.

Alexandru ar vrea sa le transmita celor care isi vad in fiecare zi mama sa fie fericiti ca o au langa ei, in viata!

-Cine are mama sa o pretuiasca! Am verisori care au mama cu ei si nu prea o pretuiesc, se cearta cu ea, striga la ea. Mai intervin eu dar... trebuie sa inteleaga ei singuri...

Claudiu e mereu cu zambetul pe buze. Pare rebel fara sa fie, pentru ca imediat ce prinde a vorbi inteleg de unde ii vine detasarea: poarta in el libertatea omului muncitor.

-Din viata am invatat ca e bine sa fii respectuos, harnic, sa respecti omul, sa ii vorbesti frumos. Parintii mei m-au invatat. Am 18 ani, implinesc in august.

-La 17 ani, multi tineri adolescenti stau in cluburi, iau droguri... Ce parere ai de asta?

-Nu sunt cu din astea, nu imi plac. Nu pentru ca nu am bani, ci pentru ca nu imi place. Prefer sa ies in oras cu prietenii, ne plimbam, stam de vorba. Merg si la biserica, cateodata, dar merg. Da, am mai luat bataie uneori, dar si muncesc mult... Muncesc de la 14 ani, merg la targuri cu matusa mea. Ma trezesc la 3 jumatate, ajuns la 2 acasa, merg si la scoala...

Ovidiu stie, clar, ceea ce NU vrea sa devina. Colegii care nu au inteles ca cinstea e mai valoroasa decat orice sunt astazi in puscarii.

-Prima data am invatat la scoala 1. Eram intr-o clasa, indepartat de colectiv. Eu nu stiam nimic, aveam nevoie de un profesor de studiu, nu stiam sa scriu, sa citesc. Eram in ultima banca, nici macar profesoara nu ma vedea.

-Erai genul copilului fara solutie...

-Problema era ca nu eram acceptat. Daca mi s-ar fi vorbit, sigur as fi avut alt comportament. Daca ne invatau, apoi altfel mergeau lucrurile. Dar nimeni nu ne adresa vreun cuvant bun. Iar noi ne revoltam si faceam si mai multe pozne.

-De fapt, voiati sa atrageti atentia?

-Da, dar tot degeaba. O chemau pe mama la scoala, apoi eram pedepsiti, dar nu vorbea nimeni cu noi. Si nici un coleg nu voia sa vorbeasca cu noi. Noi eram cei mai rai...

-De obicei, se spune despre acesti copii ca vor ajunge sa fure, sa dea in cap atunci cand vor creste... Tu cum te-ai salvat?

-Da, asa se spune, ca cei ca noi ajung la puscarie. Eu nu am ajuns pentru ca am invatat pe parcurs de la multi oameni, care mi-au explicat si mi-au spus de bine: nu e bine sa faci asta si asta. Mai furam cirese, mere de la vecini, mai primeam bataie. Apoi m-am cumintit, pentru ca oamenii mi-au spus: Ovidiu, daca acel fruct trebuie sa il mananci, il ceri si omul iti da cu drag. Am cerut. Unde ma duceam, daca aveam nevoie de ceva ceream. Oamenii mi-au spus: Ovidiu, sa fii cuminte si muncitor. Si acum, ca am mai crescut, mi-au spus vecinii: uite, ai ascultat sfaturile noastre. I-am spus si eu: Domnule, mi-ati dat sfaturi bune si i-am multumit tare mult, le-am multumit tuturor si le-am spus ca asa voi face toata viata, o sa muncesc. Un fost coleg a inceput sa fure. Eram ca niste frati mai demult. Cand am mai crescut, el a spart un magazin. I-am spus sa fie cuminte, cinstit, cum m-au invatat si pe mine altii. Acum face puscarie in Italia, a talharit un om, a intrat in casa peste el, a urmat un viol si apoi l-a omorat pe acel om. Este la puscarie pentru 25 de ani, in Italia. Aici, a devastat un bar, a furat... A fost in puscarie aici si cand a iesit, cu mana pe inima  a promis ca nu mai face. In puscarie, intre patru pereti, a dus o lupta foarte grea. Dar cand a iesit, a mirosit iar libertatea, s-a imprietenit cu un om mai mare decat el, a plecat in Italia si  a urmat ce a urmat: o crima. Am zis, Doamne, mai bine muncesc cat pot, iau un ban cat de putin, dar nu ma apuc de furat. Libertatea este mai importanta. Asta este scoala vietii.

Sabina a trecut prin Scoala Vietii multumind pentru toate binefacerile.

-Am invatat sa citesc, sa scriu, sa respect profesorii. M-au impresionat multi oameni, doamna Raileanu (n.red., profesor Alina Raileanu, de la Liceul Tehnologic Sf. Stelian Botosani), care e ca o mama, imi place foarte mult si de doamna de romana, de domnul diriginte... De mama mea vitrega imi place! Eu nu am mama adevarata, nici tata nu am, stau la parinti vitregi, de 12 ani stau la ei, si ii iubesc forte mult. Nu vreau sa plec de la ei, de asta ii ascult, invat... Ma mai pedepsesc daca fac vreo prostie, dar eu imi cer scuze, plang, si ma iarta... Ii iubesc asa de mult...


Ei, Adi, Victorita, Claudiu, Sabina, Alexandru, Florin, Ana Maria, Ovidiu, Brindusa, Elena... s-au nascut batrani. Au povesti pe care multi dintre noi nici nu ni le putem imagina.

Ne consideram fericiti cand copiii nostri au mancare, ultimul model de haine, computerul performant si telefonul de ultima ora. Si intr-o zi constatam ca, desi suntem impreuna, nici macar nu ne vedem unii pe altii.

De asta, uneori e bine sa privim spre Scoala Vietii.

Spre acesti oameni simpli care se bucura de fiecare zi, care multumesc pentru un sfat, care sunt mandri de realizarile semenilor lor. Care merg la scoala pentru a fi impreuna. Si, ce este mai minunat, le pasa de ceilalti, pentru ca ei nu au lipsit de la cea mai importanta lectie: ORICAT DE GREU IMI ESTE MIE, MEREU VA FI CINEVA MAI NECAJIT DECAT MINE! 

De asta, ca membri ai Asociatiei "Inimi la unison", Adi, Victorita, Claudiu, Sabina, Alexandru, Florin, Ana Maria, Ovidiu, Brindusa, Elena, Petronela s-au solidarizat cu campania IHTIS, "Absent... dar nu din vina mea" (ajutati de inimoasa doamna Alina Raileanu) si ne transmit mesajul voluntarului de suflet: dreptul la educatie este dreptul la viata! (Detalii despre campanie, in VIDEO jos)
 
(Florentina Toniță)
 

Campania ABSENT, dar NU DIN VINA MEA
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două femei s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe doar pentru a-şi verifica sănătatea

astăzi, 18:58
671

O dovedeşte şi cazul a două femei ce au venit, duminică, din localităţile judeţului în municipiul reşedinţă de judeţ pentru a vedea parada de datini şi obiceiuri şi cu această ocaz...

Tânăr accidentat la patinoarul municipalităţii!

astăzi, 17:38
2731

Tânărul, de 21 de ani, din comuna Ungureni a venit, sâmbătă, la Botoşani împreună cu mai mulţi prieteni şi au decis să meargă la patinoar. După câteva ture pe pationa...

Avertizare meteo emisă de meteorologi până luni!

astăzi, 16:34
1026

Meteorologii au emis, duminică, o nouă avertizare meteo valabilă pentru aproape toate regiunile ţării.Până pe 18 decembrie, la ora 15.00, va ninge în general moderat cantitativ &...