RALUCA PAVEL, drumul de la poezia Străinului la "Femeia-asasin şi sindromul Stockholm"

RALUCA PAVEL, drumul de la poezia Străinului la "Femeia-asasin şi sindromul Stockholm"

RALUCA PAVEL

Raluca Pavel trăieşte vieţi după vieţi, printre cuvinte şi în afara lor, dar cel mai adesea, de o vreme, o găsim printre tăceri. Are 28 de ani și a publicat până acum trei volume de versuri. O poezie sensibilă, o poezie a trăirii depline, a experimentării iubirii, sub toate formele ei. De la poezie la drama aproapelui nu e decât un pas, un pas pe care Raluca are curajul să îl facă! Şi pentru că, în prezent, pregăteşte doctoratul despre "Femeia asasin și sindromul Stockholm", am invitat-o să ne dezvăluie câteva dintre dedesubturile acestei cercetări. O temă extrem de dură şi care în România, din păcate, a găsit un teren teribil de prielnic, favorizat de o legislaţie slabă sau inexistentă, dar şi de o mentalitate colectivă dăunătoare şi ucigătoare. Iar victimele sunt, de cele mai multe ori, nu partenerii de viaţă, ci sufletele nevinovate de lângă ei: copiii. Tema este una originală, unică până în momentul de faţă în România, sindromul Stockholm nefiind asociat în ţara noastră cu femeile acuzate de mariticid. 

Raluca Pavel s-a născut pe 19 martie 1986, în Botoşani. A absolvit Colegiul Naţional "A. T. Laurian" (2002-2005), iar apoi a urmat cursurile Facultății de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti (specializarea Sociologie, absolvind cu nota 10), continuând cu studiile de masterat în cadrul aceleiaşi universităţi, cu tema de cercetare Devianţa Socială şi Criminalitate (beneficiind de o bursă de performanţă ştiinţifică, acordată de Universitatea Bucureşti). În prezent, urmează cursurile Şcolii doctorale de Sociologie a Universităţii din Bucureşti (2011–2014).

A debutat cu poezie în anul 2011, în revista Vatra Veche, iar editorial cu volumul de poezii "Sipetul din Călineşti", (Ed. Contrafort, Craiova, 2011). În acelaşi an a obţinut Premiul "Ion D. Sîrbu", pentru poezie, acordat de Fundaţia Culturală "Ion D. Sîrbu".


"Ce scriu înainte de a fi trăit se întâmplă după"

-În urmă cu câţiva ani, cititorii noştri aflau despre prima carte a Ralucăi Pavel, "Sipetul din Călineşti". De atunci ai "răsuflat" a viaţă în alte două volume: "Străinului" şi "Locul unde îngerii aţipesc".

-Când durerea ia forma cuvântului se nasc poemele. De fiecare dată când mor ca om, trăiesc prin poezie. Poezie despre cum ar trebui să arate realitatea din vis, despre distanța dintre zâmbet și moarte, despre ce are loc în timp ce trăim. Tot ce a început dintr-un hazard care s-a concretizat în pictarea locului în care mi-am petrecut copilăria și a amintirilor legate de bunici și de oamenii satului în primul volum - Sipetul din Călinești, s-a aşezat ulterior în alte două cărți de poezie, ce au condus la conturarea mea ca meșter de cuvinte.

A fost un drum anevoios, dar frumos, marcat de bucurii, dar și dezamăgiri, emoții exprimate în versuri. A fost o trecere prin copilărie, apoi prin adolescență, impregnată cu fiorii unei iubiri pentru Străin, cu o ultimă oprire, pentru moment, în maturitate, prin volumul "Locul unde îngerii ațipesc".

- Care este secretul Străinului? Mulţi dintre cititorii tăi au încercat să îl identifice în biografia ta, deşi, după cum ai dezvăluit mai târziu, el trebuia căutat în propriile noastre existenţe. 

-Identitatea străinului a fost un subiect de discuție și de controverse, atât în timpul scrierii poemelor, cât și după publicarea volumului. Străinul, pentru a deconspira puțin lucrurile, este cel pe care noi toate îl visăm cu ochii deschiși ziua, cel care ne aleargă noaptea prin vise, cel pe care-l simțim fără să fie, indiferent de vârstă, stare civilă sau educație. E cel care ne zâmbește dimineața când ieșim pe ușă, e cel drag nouă care are grijă să ne simțim adulate, cel care împarte același trotuar cu noi, cel născut într-un alt anotimp sau într-o altă viață. Cel care ne aduce fluturii în stomac, cel care ne ignoră sau pe care nu-l vom vedea niciodată. E străinul atemporal, universal, omniprezent. Uneori, e străinul cu care împărțim pâinea. Alteori, e doar străinul din vis. Rareori avem un străin anume.

Am încercat să fac din lansare un moment de neuitat, dat fiind faptul că, în momentul în care am ţinut cărţile în mână pentru prima dată, nu aveam nicio intenţie de a lansa volumul. Mi se părea o carte prea intimă, care ar merita o lansare ingenioasă şi pe care nu mă gândeam vreodată că o voi expune fizic în faţa oamenilor. Până mi-a spus actriţa Gina Kun, prietena mea, că are idei pentru următoarea lansare, citindu-mi o poezie postată pe Facebook. Aşa a început totul. Agitaţia, emoţia, bucuria, panica, nebunia. Străinul urma să iasă în lume. Au fost atât de mulţi oameni implicaţi în punerea în scenă a acestui moment, încât pot spune că în spatele lansării s-a aflat o echipă, o mare familie.

Ştiam că momentul teatral pe care îl va pregăti Gina alături de 7 nimfe din cadrul Asociaţiei ei, Let’s Act (pe această cale le mulţumesc fetelor pentru implicare, frumuseţe şi pentru magia pe care au adus-o înaintea Străinului: Raluca Stoica, Georgia Dascălu, Andreea Sabou, Ana Nechifor, Roxana Popescu, Cristina Tudor, Mara Bica) va fi apogeul evenimentului şi aşa a şi fost. Mulţumesc doamnei Daniela Lungu, producător TV la B1 TV şi domnului Costin Tuchilă, critic literar, complicii mei, pentru că au acceptat invitaţia mea de a dezvălui detalii despre Străin, prin prisma minţii şi a sufletului lor, căldura şi obiectivitatea cu care au vorbit emoţionându-mă şi totodată, intrigându-mă, în sensul bun al cuvântului. Mulţumesc designerului Istvan Kun pentru afişul realizat, un afiş pe sufletul meu, inspirat şi deosebit.

Mulţumesc, Mamă, Rodica Ilie, pentru desenul de pe copertă şi scriitorului Dumitru Velea, cel care îmi netezeşte constant calea plină de spini a poeziei.

-Şi ai ajuns în... "Locul unde îngerii aţipesc", un loc unde s-au adunat laolaltă cuvintele. Şi nu oricum, ci într-un spectacol de teatru, poezie, dans.

- Mărturisesc că, în momentul în care actrița Gina Kun mi-a spus să dăm viaţă versurilor din Sipetul din Călineşti, Străinului şi Locul unde îngerii aţipesc, mi s-a părut un vis aproape imposibil de realizat. Faptul că acest lucru s-a concretizat în spectacolul de teatru, poezie și dans cu numele Locul unde îngerii ațipesc, care a ținut și loc de lansare a volumului, este o dovadă că visele devin realitate. Spectacolul găzduit de Opera Comică din București a fost moment extrem de important pentru mine.

Poeziile mele sunt emoţia din oameni pe care eu am absorbit-o şi am transpus-o în vers, drept mulţumire pentru cei din viaţa mea şi pentru lecţiile pe care le primesc zilnic. Lecţia de pe 8 martie 2014 a fost că devotamentul, pasiunea şi talentul unor copii, liceeni, pot face poezia să vorbească, nu doar să fie citită. Le mulțumesc încă o dată Ginei Kun și Asociației Let’s Act (Mara, Teodora, Robert, Ana-Maria, Gabriel, Florin, Bianca, Irina, Ioan, Roxana, Andrelelor, Raluca, Cristina şi Mihaela) pentru că au făcut îngerii să se trezească! Locul unde îngerii aţipesc este o scenă, un moment în timp, o intersecţie într-un univers paralel, o dramă. E o lectură care sunt convinsă că vă va dilata pupilele. Şi, eventual, vă va gâghila sufletul într-un mod plăcut!

Nu pot aduna și aduce decât mulțumiri pentru cei care m-au ghidat voit sau nu în această direcție, scriitorului Dumitru Velea, bunicilor Rodica și Radu Ilie, familiei, prietenilor, actriței Gina Kun, designerului Istvan Kun pentru realizarea copertei Îngerilor și celor ce, deși au aruncat în mine cu tot umanul din ei, mi-au învățat sufletul să cadă în picioare.

Fără ființele din jurul meu nu aș fi reușit să aștern niciun rând, să urc și să cobor scările sufletului. Fiecare chip pe care mi-a fost dat să-l văd a scos emoția din mine, sub o formă sau alta. Acest volum este un amalgam de îngeri albi și negri, de dureri adunate și aruncate în litere, de dorințe ce încă își caută împlinirea. Un evantai de culori și nonculori, de patimi și arderi. Culori despre mama și tata, despre încrederea în iubire, nonculori despre frunze în deșert și resemnare, cu tot ce am rămas din lecții pe care le-am primit până acum. Scrisă în momente de luptă cu mine și cu sinele, în care doar versul îmi lua apărarea și mă domolea, "Locul unde îngerii ațipesc" a venit să astupe toate golurile, să oblojească toate cicatricile. În egală măsură, poezia mă reface pentru a mă ucide. Ce scriu înainte de a fi trăit se întâmplă după. Ca un blestem al sorții, versul îmi este prieten și dușman. Îmi absoarbe trăirile și îmi prezice moartea. Dacă e să mor, prefer să o fac scriind.


De la poezie la dramă nu e decât un pas...


-Care a fost momentul în care ai decis să studiezi partea complicată, dură, reală a vieţii?

-În ultimul an de facultate, ceva din mine îmi spunea că trebuie să studiez devianța. Nu am avut o direcție clară, inițial am fost tentată să cercetez violența în desenele animate, coordonată de un profesor specializat în sociologia consumului, care nu a fost foarte încântat de alegerea mea pentru lucrarea de licență. Până să încep lucrul efectiv la teză, bunica mea, Rodica Ilie, a necesitat o intervenție chirurgicală destul de complicată, motiv pentru care am amânat susținerea licenței un an. Toate s-au legat extrem de bine, bunica s-a însănătoșit, iar eu mi-am dat seama ce vreau să studiez de fapt și l-am ales coordonator pe Prof. Univ. Dr. Dan Banciu, căruia îi datorez o profundă recunoștință și apreciere pentru ghidarea tuturor studiilor realizate de mine privind criminalitatea feminină și nu numai, pentru modelarea mea ca cercetător și pentru indicații, susţinere și constante încurajări.

-Este curios cum un suflet ca al tău, aplecat spre poezie, spre melodicitatea trăirii şi tendinţă vizibilă de armonie interioară, a ales un subiect de cercetare extrem de dur, cel al femeii-asasin. Ai simţit că sensibilitatea te ajută sau, dimpotrivă, îţi pune piedici în a scrie/descrie acest subiect?

-Pentru ca o deținută închisă pentru un delict de o asemenea natură, omor deosebit de grav, să se deschidă în fața ta fără rezerve, e necesar să îi câștigi încrederea, să-i adresezi întrebările fără să simtă că s-ar putea să îi judeci răspunsurile, tratând-o ca pe o paria a societății. E o graniță foarte fină între a fi perceput drept un alt cercetător care le studiază fapta odioasă și o ființă umană, care nutrește sentimente, care arată înțelegere, empatie, toleranță, fiind conștientă că, într-un fel sau altul, toți suntem la un moment dat devianți. Din punctul meu de vedere, nicio crimă nu poate fi justificată, dar uneori există circumstanțe atentuante, în speță, o violență domestică greu de închipuit, de care unele femei au încercat să scape cu ajutorul organelor abilitate sau apelând la cunoștințe rude, eforturile lor de a se separa de partenerul de viață eșuând neîncetat. Sensibilitatea a fost într-adevăr un atu în realizarea acestei cercetări, poate mai ales prin faptul că am știut cum să mă adresez acestor femei ce poartă în spate o istorie de abuzuri și care, în prezent, sunt private de cele mai esențiale aspecte ale vieții, libertatea și familia, copiii.


Cercetarea a pornit de la întrebarea principală "De ce ucid femeile?"


-De ce... femeia-asasin?

-Cercetarea femeilor asasine s-a dovedit benefică, lucrarea de licenţă Criminalitate cu chip de femeie susținută în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, fiind apreciată de către comisia de evaluare cu notă maximă. Teza a presupus teoretizarea devianţei şi a criminalităţii, conturarea contextului social în care femeile comit infracţiunea de omor.

Cercetarea a pornit de la întrebarea principală "De ce ucid femeile?", urmărind două direcţii. În primul rând, am testat faptul conform căruia, femeile care nu suferă de boli psihice în momentul comiterii crimei ucid, cu precădere, persoane cunoscute sau apropiate, din anturajul personal. În al doilea rând, am analizat aspectul privind femeile care sunt violentate, în mod repetat, fizic şi psihic, încercând să demonstrez ideea că, dacă traumele resimţite de ele sunt mai acute, ele ucid, ideea de crimă inoculându-se treptat în fiinţa lor.

-Cum a început cercetarea?

-Am realizat un interviu semistructurat, format din 22 de întrebări, pe care l-am adresat unui număr de 10 femei, condamnate pentru omor, de la Penitenciarul Târgşor, din judeţul Prahova. În urma cercetării, ipotezele au fost confirmate, iar alte întrebări şi-au făcut simţite prezența.

Masterul de Devianță Socială și Criminalitate, tot în cadrul facultății de Sociologie, a fost una dintre cele mai simple alegeri. Știam că vreau să aflu dedesubturile rațiunii femeilor care își omoară partenerii de viață. Teza de disertaţie intitulată Profilul socio-cultural, psihologic şi psihiatric al femeii asasin a avut un caracter calitativ, datele nefiind statistic reprezentative pentru populaţia studiată. Am urmărit obţinerea de informaţii de la o singură persoană, a cărei analiză am început-o încă din timpul cercetării pe care am realizat-o în cadrul lucrării de licenţă. Mi-am propus să deţin la sfârşitul tezei o perspectivă mai profundă asupra acestei probleme, interesându-mă în special motivaţiile, emoţiile, percepţiile, sentimentele care au determinat-o pe femeia asupra căreia m-am axat să acţioneze atât de violent, fiind încadrată la omor deosebit de grav şi recidivă.

Din cele 10 de deţinute cărora le-am adresat interviul pentru cercetarea din cadrul lucrării de licenţă, pentru disertaţie, m-am oprit asupra uneia, recidivistă, încercând să descos dedesubturile gândirii, ale trăirilor care au împins-o pe această femeie să comită infracţiuni de o asemenea violenţă, două crime.

Proiectul de cercetare al disertației a fost răsplătit în 2011 cu  Premiul al III-lea în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor "Dimitrie Gusti", secţiunea "Proiect de cercetare", organizată de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, dar, mai ales cu nota maximă și cu o Bursă de performanţă ştiinţifică, acordată de Universitatea din Bucureşti (2010-2011).


"Majoritatea femeilor asasin prezintă traume suferite încă din perioada copilăriei"


-A urmat, firesc, o continuare a acestor studii şi pregătirea unui doctorat destul de dificil. Ai adăugat temei de cercetare, pentru prima dată în România, sindromul Stockholm, o noţiune care, asociată cu tema propusă de tine, aduce o perspectivă nouă asupra întregii problematici. Cum ai ajuns la această asociere?

-Pentru că am simțit că drumul meu în ceea ce privește studierea comportamentului criminal feminin nu s-a încheiat, am decis să urmez cursurile Școlii Doctorale de Sociologie, din cadrul Universității București, prilej cu care am susținut în anul al II-lea și un seminar de Sociologia Devianței, în cadrul Facultății de Sociologie, timp de un semestru. Deși tema principală era aceeași, Femeia asasin, subiectul unui seminar m-a pus în alertă, ajutându-mă să realizez că nu există niciun studiu în România care să asocieze femeile criminale cu sindromul Stockholm (atașarea victimei față de agresor). Am redenumit teza, prin urmare, Femeia asasin și sindromul Stockholm, existenţa unei asemenea lucrări impunându-se, mai ales, în contextul în care victimele violenţei domestice se înmulţesc, iar vulnerabilităţile de natură fizică şi psihică ale femeilor pot interacţiona cu un mediu social violent, dând naştere la sentimente şi acte de teroare şi furie, manifestate, la rândul lor, prin acţiuni criminale.

-Cum recunoşti o femeie care dezvoltă sindromul Stockholm?

-Majoritatea femeilor asasin prezintă traume suferite încă din perioada copilăriei, ceea ce indică o informare precară a acestora asupra dreptului la respectarea vieţii lor, la a nu fi torturate şi supuse cruzimilor, tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, la libertate şi securitatea persoanei, girate de documente generale referitoare la drepturile omului. Multe dintre femeile victime pot dezvolta sindromul Stockholm, suportând un cumul de abuzuri din partea partenerilor de viaţă, iar când aceştia din urmă devin violenţi cu alţi membri ai familiei (copii, frați, socri), femeile se pot transforma din victime în agresori, pentru a-i apăra pe cei dragi.


Legea românească are mari lacune!

-Citim zilnic ştiri despre femei abuzate fizic, psihic, chiar sexual, în propriile familii. Din păcate, aceste femei sunt marginalizate în comunitate, un fel de paria în societatea în care trăiesc. Atunci când, la apogeul suferinţei, comit crima, ele sunt din nou acuzate, neînţelese, supuse oprobriului şi condamnate la ani grei de puşcărie. Este vorba, oare, despre un sistem imperfect de protecţie socială şi, mai apoi, de o justiţie care nu ţine cont de circumstanţe (exemplu, legitima apărare)? Societatea însăși nu este şi ea complice la crimă?

-Femeile abuzate ascund urmele violenţei ce se petrece în căminul lor și aud "mostre de înţelepciune" (conform stereotipului femeile sunt masochiste – o cer cu lumânarea -, stau datorită faptului că le place să fie agresate) din partea prietenilor, familiei, colegilor de la muncă atât de frecvent, încât multe devin convinse că este adevărul şi că vor fi privite cu superioritate, iar oamenii nu vor fi dispuşi să le ajute. Învăţate iniţial de către agresor şi, apoi, de către societate, că violenţa are loc din cauza lor, ruşinea şi frica le reduc pe victime la tăcere. Femeile abuzate se izolează din ruşine, crezând că nu au reuşit să facă ceea ce societatea le-a învăţat, şi anume să-şi asume rolul de soţie şi mamă. Încercând să fie mai bune, dar nereuşind niciodată să stopeze violenţele, devin succesiv disperate, depresive şi apatice. Prin urmare, multe rămân în astfel de relaţii, fiindu-le frică să apeleze la cineva pentru ajutor, să fie respinse sau dispreţuite şi, în acelaşi timp, din teama ca agresiunea să nu capete valenţe superioare atunci când atacatorul va afla despre acest lucru.

Problema este una delicată și indiferent de cât de pregătiți sunt avocații care le apără pe femeile ce susțin că și-au omorât soțul în legitimă apărare, legea românească are lacune mari: nu poți susține că ai fost în legitimă apărare decât dacă ai utilizat în comiterea crimei arma cu care te-a atacat agresorul. Legea românească face abstracție de traumele psihologice, morale, emoționale care le pot impinge pe femei la astfel de gesturi, iar atunci când ele depun plângere împotriva partenerului de viață, oganele de poliție cer o multitudine de acte medico-legale care să ateste violența. În rest, dacă sunt chemate la domiciliul unui cuplu pentru a intervene în cearta lor, uneori marcată vizibil de violență, organele de poliție se limitează în a da o amendă agresorului.


Tema, susţinută în mediul academic!

-Cum a fost primit studiul tău în mediul universitar?

-Proiectul de cercetare al tezei de doctorat a fost recompensat prin acordarea unei burse doctorale (2014-2015), de către Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, în calitate de Beneficiar, împreună cu Institutul de Sociologie și Institutul de Economie Naţională, ale Academiei Române, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", în calitate de parteneriîn cadrul proiectului ID 141086 "Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și post-doctorale".

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni! Axa prioritară: nr.1 "Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere"; Domeniul Major de Intervenţie: 1.5 "Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării".

-Ce urmează după susţinerea lucrării de doctorat? Te gândeşti la eventuale atitudini care să schimbe la propriu ceva în România, chiar şi în sistemul legislativ şi ca mentalitate socială?

-Cercetarea realizată pentru această lucrare a evidențiat o serie de aspecte pentru care un studiu ulterior mai aprofundat ar fi extrem de benefic. Mai multe zone referitoare la criminalitatea feminină sau la sindromul Stockholm lipsesc în literatura de specialitate. În special, există o lipsă de studii de observație cu privire la percepția părinților și, în general, a familiilor deținutelor cu privire la perioada copilăriei acestora din urmă. Studii ulterioare ar putea viza extinderea cercetării la nivelul familiilor de origine a deținutelor prin interviuri și chestionare aplicate părinților, pentru a identifica elemente din copilăria lor care ar fi putut contribui la conturarea unui comportament criminal; un copil poate uita amănunte din perioada copilăriei, dar un părinte nu uită niciodată.

Există o serie de domenii suplimentare pentru continuarea cercetărilor care au fost evidențiate de către studiile întreprinse în teza mea de doctorat. Acestea includ investigarea deținutelor ce au suferit de sindromul Stockholm, atât din punct de vedere psihologic, cât și medical și, în special, psihiatric. Cât este sindrom Stockholm și cât este o altă problemă de natură psihiatrică în cazul femeilor ce au comis mariticid? Care este cauza problemelor psihice dezvoltate de către femeile criminale – copilăria deficitară, obișnuința și resemnarea în fața violenței sau reacțiile agresive verbal, fizic și psihic ale partenerilor? Răspunsul la aceste întrebări ar ajuta la confirmarea și eventual, la cuantificarea magnitudinii violențelor pe care le-au suferit femeile, la o corelare proporțională între violența suportată și cea dezvoltată, finalizată prin crimă.

De asemenea, se impune extinderea studiului la nivel internațional care să includă un număr mai mare de unități studiate pentru a obține reprezentativitatea cercetării și a decide sugestii eficiente și abile în domeniul studiat.

- Vei rămâne în zona aceasta de cercetare?

-Da, mi-ar plăcea să rămân în zona aceasta, este o sferă ce trebuie studiată pentru a putea elabora proiecte de lege care să stipuleze invocarea legitimei apărări, dar totodată, stimularea organelor abilitate de a interveni eficient atunci când femeile, victime ale violenței domestice, le cer sprijinul.


"Succesul e al celor care se zbat și nu renunță niciodată!"

-Ce impact a avut asupra ta acest studiu, derulat pe o perioadă de timp îndelungată (ani)? A schimbat ceva în tine, în modul de a privi oamenii şi suferinţele lor?

-Experienţa acestui studiu a fost una deosebită şi foarte provocatoare atât din punctul de vedere al culegerii de informaţii teoretice, cât şi din cel al cercetării propriu-zise. Ambele părți ale studiului au fost extrem de costisitoare de timp, energie și intelect, în primul rând, din punctul de vedere al literaturii de specialitate deficitare, cât mai ales din punctul de vedere al cercetării propriu-zise, tema fiind una dificil de abordat în rândul femeilor deținute, din motive lesne de înțeles.

- Ai simţit vreodată că vrei să te opreşti, că te afli într-un punct critic al înţelegerii sau compasiunii?

-Empatia și toleranța sunt două dintre punctele mele forte. Nu mi-a fost ușor de-a lungul cercetării, deseori am fost dezamăgită de calitatea celor pe care le-am intervievat, dar și de mai multe ori, de cei care au ajuns victimele femeilor, de cruzimea cu care își agresau partenerele de viață, m-a afectat foarte mult suferința celor din umbră, victimele practic invizibile ale unor astfel de situații – copiii, dar nu am simțit niciodată că vreau să mă opresc. Viața este ca o ploaie, nu știi dacă va fi o ploaie de vară, care-ți creează o stare de bine sau dacă va fi cu pietre. Trebuie să rămâi în ea, implicat în ceea ce faci, pentru a obține rezultate. Până la urmă, nimic spectaculos nu a fost neapărat simplu și succesul e al celor care se zbat și nu renunță niciodată.

(A consemnat Florentina Toniţă)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Peste Prut, la răsărit" – melodie manifest pentru Unirea cu Basarabia - VIDEO excepțional!

astăzi, 08:00
84

"Peste Prut, la răsărit" este titlul celei mai noi piese ce a fost lansată săptămâna trecută de tinerii artiști Paul Ananie, Nicu Mâță și Gabriel Dumitru. Versuril...

Accident cumplit în gospodărie: S-a tăiat cu flexul la un picior!

astăzi, 07:45
406

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Copălău, a ajuns, luni, la Unitatea de Primire Urgenţe cu o rană profundă la nivelul unui picior după ce a suferit un accident în gospod...

Femeie obligată la plata unor daune morale după ce a bătut colegul de joacă al fiului său!

astăzi, 07:30
356

Elena C. a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de "loviri şi alte violenţe", însă a fost achitată de judecători, dar totuşi a fost pusă la plata unor daune de ...