Pr. Teodosie Plesca: "Noi, călugării, formăm garda de onoare a lui Hristos"

Pr. Teodosie Plesca: "Noi, călugării, formăm garda de onoare a lui Hristos"

 Pr. Teodosie Plesca  darabaneni.ro

Dărăbăneanul Teodosie Pleşca a devenit la numai 22 de ani stareţul Mănăstirii Zosin. Pentru el credinţa în Dumnezeu este mai mult decât o virtute, devenind un mod de viaţă. În 26 octombrie Teodosie Pleşca împlineşte 20 de ani de când este monah. Foarte modest, călugărul ne mărturiseşte că este doar "unealta lui Dumnezeu" şi participă la construcţia unui "colţ de Rai", aici, la 15 km de Botoşani, pe drumul naţional care duce la Iaşi.

Fiecare om are povestea lui. Ce ne spuneţi despre dumneavoastră?

De mine nu am să vă spun foarte multe, pentru că eu nu sunt o personalitate. M-am născut în data de 16 august 1977 şi am avut o copilărie obişnuită în orăşelul foarte frumos, Darabani. Sunt cel mai mic dintre copiii familiei şi mai am trei surori. Mama a murit când eu aveam 12 ani şi apoi am crescut cu bunica, care avea şi ea probleme de sănătate. Atât mama cât şi bunica mi-au insuflat credinţa în Hristos şi m-au format cu frică de Dumnezeu şi ruşine faţă de oameni. Nici mama şi nici bunica nu mergeau la biserică pentru că nu le permitea starea de sănătate. Dar era o verişoară a bunicii, Catinca Păduraru, care mergea în fiecare duminică la biserică şi înainte trecea pe la noi, îşi cerea iertare de la bunica şi o întreba dacă doreşte să dea vreo Liturghie. Mă întrebam, ce face mătuşa Catinca la biserică?

Şi într-o duminică m-am dus să văd cu ochii mei. Din acea zi am prins drag de biserică şi Dumnezeu şi apoi am fost nelipsit de la biserică. De asemenea, am fost impresionat şi de slujitorii din casa Domnului: preoţii Nicolae Tartacan şi Zaharia Arnăutu, dar cel mai mult l-am admirat pe părintele Dumitru Babula. Ţinea nişte predici extraordinare şi era foarte comunicativ. Ne privea cu foarte multă căldură sufletească. Cred că datorită părintelui Babula sunt în ziua de astăzi aşa mulţi călugări originari din Darabani. Înainte de a termina clasa a VIII-a, părintele Babula a plecat la Gălăneşti, o parohie din apropierea Mănăstirii Putna.

La terminarea ciclului gimnazial am intenţionat să dau examen la Seminar ca să devin preot de mir. Imediat după Revoluţie, mai mulţi tineri din Darabani am mers în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina şi judeţul Neamţ. Am ajuns şi la Pângăraţi, unde l-am cunoscut pe părintele stareţ Luca Diaconu, în prezent stareţ al Mănăstirii Bistriţa, ctitoria lui Alexandru cel Bun. Părintele s-a oferit să facă pregătire cu mine pentru Seminar. Timp de două săptămâni, cât am stat acolo, mi-a plăcut mult viaţa din Mănăstire şi m-am hotărât să mă fac călugăr. Mi-a fost frică să le spun celor de acasă despre decizia mea pentru că simţeam că nu o să fie de acord. Totuşi, am făcut intensiv pregătire timp de două săptămâni. Atunci, în 1991, concurenţa la Seminar era foarte mare: 800 de candidaţi pe 60 de locuri. Între timp, am mers la Mănăstirea Neamţ şi m-am rugat la icoana Maicii Domnului făcătoare-de-minuni să nu iau examenul. Am fost respins la prima probă, cea medicală. A fost lucrarea lui Dumnezeu. M-am întors acasă, la Darabani, mult mai devreme. Toţi ai mei erau supăraţi, eu eram bucuros. Nu m-au înţeles, atunci.

A fugit de acasă pentru a fi călugăr

După un an şi jumătate, văzând că tatăl meu nu poate fi înduplecat, am decis să fug de acasă. Adevărul este că peste 70% dintre călugări au plecat de acasă fără acordul părinţilor. Foarte mulţi nu înţeleg modul nostru de viaţă. Nu este greu, dacă îl iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă vii la Mănăstire după o decepţie, sigur nu rezişti. Cei care gândesc că monahii sunt oamenii care s-au ratat în viaţă, se înşeală. Dacă vrei să rezişti în Mănăstire, trebuie să ai un dor şi dragoste pentru Dumnezeu, care să izvorască din adâncul fiinţei tale. E greu de înţeles acest mod de vieţuire, care este cu adevărat o chemare de la Dumnezeu. Nu se poate exprima în cuvinte alegerea acestei vieţi. Ceea ce este în inima ta nu poate fi explicat. Simţi doar o bucurie de nedescris. Un părinte spunea foarte frumos: "Eu dorm, dar sufletul meu veghează". Nici când dormi nu trebuie să-ţi laşi sufletul de izbelişte. Sufletul se odihneşte doar după ce te rogi. Hrana trupului este mâncarea şi a sufletului rugăciunea.

În loc să-ţi alegi ca partener de viaţă o persoană de sex opus cu care să-ţi întemeiezi o familie, mirele sau mireasa ta este însuşi Hristos, cu care te uneşti pentru totdeauna. Sfântului Pahonie cel Mare i s-a arătat în vis Constantin cel Mare care i-a transmis că la cinstea de care se bucură călugării în împărăţia lui Dumnezeu, împăraţii nu pot ajunge niciodată acolo. "Eu nu am nici cutezanţa să trec prin faţa unui călugăr adevărat" i-a spus împăratul Constantin cel Mare. Sf. Ioan Gură de Aur mărturisea că dacă ar şti lumea de câtă slavă se bucură călugării în ceruri, toată lumea ar veni la Mănăstire, şi dacă ar şti câte ispite sunt aici, toţi ar fugi de călugărie. Chiar şi după ce am ajuns în Mănăstire, tata a încercat să mă ducă înapoi acasă. Într-o zi se hotărâse să vină după mine, iar eu m-am rugat atunci la Maica Domnului mai intens ca niciodată. Lucra pe şantier la Dorohoi, era şef de echipă, şi a căzut de pe schelă în acea zi, l-a luat salvarea şi s-a internat în spital, şi astfel nu a mai venit după mine.

20 de ani de viaţă monahală pe 26 octombrie

Am stat cinci ani la Pângăraţi, iar în 1996 am mers împreună cu părintele stareţ Luca şi încă un călugăr la Popăuţi, Mănăstirea voievodală ctitorită de Ştefan cel Mare. După doi ani am fost numit stareţ al Mănăstirii Zosin, unde îndeplinesc şi astăzi această ascultare. Este mai mult o ascultare decât o funcţie, pentru că noi, călugării, formăm garda de onoare a lui Hristos. Pe 26 octombrie se împlinesc 20 de ani de când sunt în Mănăstire. Iar unui ostaş când i se ordonă să meargă în altă parte, fără murmur de împotrivire trebuie să execute ordinul.

 

După ce aţi devenit călugăr s-au modificat relaţiile cu membrii familiei? Reveniţi des în Darabani?

Călugăr înseamnă om însingurat. Adevăratul înţeles al termenului, tradus din limba greacă înseamnă bătrân frumos, înţelept. Tatăl meu s-a împăcat, până la urmă, cu ideea că am plecat. Toţi oamenii ştiau că vreau să merg la Mănăstire şi s-au bucurat pentru mine. Revin rar în Darabani. Oarecum trebuie să te rupi de lumea aceasta. Ne lepădăm de lume, dar de modul de vieţuire, pentru că tot între oameni trăim. De exemplu, internetul este bun dacă ştii ce să alegi de acolo. Internetul este ca un bazar, fiecare îşi ia ce doreşte. Până în prezent nu ne-au sprijinit foarte mult instituţiile statului. Ministerul Culturii şi Cultelor ne-au dat 5 miliarde de lei vechi, dar aici s-au investit până acum peste 150 de miliarde. Restul banilor au venit de la credincioşi.

 
Aţi slujit în Darabani? Ţineţi legătura cu feţele bisericeşti din zonă?


Am oficiat puţine slujbe în Darabani, pentru că aici la Zosin suntem doar doi slujitori. În primii şapte ani de zile eram singurul preot de aici. Dacă plecam duminica sau într-o altă zi de sărbătoare, trebuia să pun un alt preot în loc. Cu preoţii din zona oraşului Darabani mă înţeleg foarte bine. Părintele Pînzariu mi-a fost duhovnic aproape un an de zile, şi cu familia sa mă vizitam, fiind vecini. Pe părintele Avîrvărei îl cunosc de când era elev la Seminar, iar apoi a fost hirotonit preot la Lişmăniţa şi apoi a venit la Darabani. 


Aţi devenit stareţ la 22 de ani, o vârstă foarte fragedă, iar din discuţiile pe care le-am avut cu unii preoţi, mulţi dintre ei vă văd un viitor ierarh.

Veniamin Costache a ajuns Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la 23 de ani, dar eu nu pot să mă compar cu el. Eu mă văd doar ceea ce sunt, de fapt ce a vrut Dumnezeu să fiu. Nu tind spre nimic altceva, ci dau slavă lui Hristos. Sunt doar o unealtă în mâna Lui, cu care Dumnezeu lucrează. Prin ce am realizat aici nu vreau să mă slăvesc eu, ci pe Hristos. Am vrut să avem şi noi un loc emblematic care să ne definească pe noi, botoşănenii, să nu parcurgem sute de km până la o mănăstire mare, impunătoare. Nu am construit numai eu, ci am primit ajutor de la bunul Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi sfinţii şi credincioşii. Eu am ajuns accidental stareţ la 22 de ani, pentru că înaintea mea au fost doi stareţi care nu prea şi-au făcut treaba, iar Mitropolitul i-a spus părintelui stareţ Luca să propună pe cineva, ştiind că formează ucenici buni. Am plecat capul şi am mers înainte. Am primit acest jug pentru că ascultarea este scara spre cer, face imposibilul posibil.


Care au fost cele mai importante locuri pe care le-aţi vizitat ca pelerin şi care au fost cele mai importante evenimente din viaţa bisericii la care aţi luat parte?


Cele mai importante locuri în care am fost ca pelerin sunt bineînţeles Ierusalimul, Ţara Sfântă, locul unde Dumnezeu a vieţuit ca om între oameni şi unde s-a întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire şi de asemenea Sfântul Munte Athos. Ca momente în viaţa bisericii, sunt foarte multe. Sfinţiri de biserici şi de Mănăstiri, hramuri, şi alte evenimente deosebite, simpozioane, colocvii. Dar cred că cel mai frumos moment este întâlnirea cu Dumnezeu în chip euharistic, în Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Ne întâlnim cu Mântuitorul în chip tainic, dar în chip desăvârşit când ne împărtăşim cu El. Acesta este cel mai frumos moment din viaţa bisericii, pentru că aşa cum spunea un mare teolog al secolului trecut, "Văd în potir întreaga împărăţie a lui Dumnezeu". Când privesc jertfa euharistică a Mântuitorului din Sfântul Potir văd întreaga euharistie.

Îmi place să peregrinez, am fost şi în Rusia la Moscova, la Believo, la Sfântul Serafim de Sarov, am vizitat Ucraina cu lavra Pecerska din Kiev, cu lavra Poceaev, Mănăstirea Bănceni. Am vizitat şi în Basarabia mai multe mănăstiri, chiar avem o legătură foarte apropiată, de suflet cu Mănăstirea Zăbriceni din raionul Edineţ, cu părintele stareţ de acolo. Cu părintele m-am cunoscut mult mai târziu, cu 7 ani în urmă, fiind numit stareţ în aceeaşi zi când am fost numit şi eu. El este cu doi ani mai mare şi avem o relaţie duhovnicească foarte bună cu Mănăstire Zăbriceni.

Apoi am vizitat Grecia de mai multe ori şi mi-au plăcut foarte mult locurile şi sfinţii mari ale căror Sfinte Moaşte se află pe teritoriul Greciei. Cu doi ani în urmă am vizitat şi Italia. Episcopul Siluan al românilor ortodocși din Italia numeşte pe drept cuvânt, Roma cetate sfântă. Acum predomină catolicismul, dar acolo au murit sute de mii de martiri, s-au jertfit pentru Hristos. Am vizitat Vaticanul, mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. M-am închinat la moaştele unor sfinţi foarte importanţi, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore Teologul şi mulţi alţi sfinţi importanţi din viaţa bisericii noastre. Apoi am fost la Bari, unde se află mormântul Sfântului Nicolae. Am ajuns şi la giulgiul de la Torino.


Atunci când aţi vorbit despre Italia aţi adus aminte despre martirii din primele veacuri creştine. Astăzi, avem şi noi martirii noştri contemporani. Una dintre întrebările frecvente care le primesc de la colegi, dar nu numai, este de ce martiri precum părinţii Ilie Lăcătuşu, Arsenie Boca sau Arsenie Papacioc au deja icoană şi acatist dar nu sunt canonizaţi?

Aceasta este o problemă foarte sensibilă a ucenicilor mai râvnitori, mai evlavioşi ai acestor părinţi. Nu este bine să te grăbeşti. Am fost la Mănăstirea Optima acum doi ani, la 300 de km de Moscova, fiind o Mănăstire foarte importantă în istoria monahismului rusesc, cu o foarte puternică semnificaţie. Acolo, cu zece ani în urmă au fost martirizaţi 3 călugări în noaptea de Înviere. S-a dus să tragă clopotele primul, paracliserul, şi a fost ucis de un satanist, s-a dus al doilea să vadă de ce nu pornesc clopotele, l-a ucis şi pe acela. S-a dus al treilea şi l-a ucis şi pe el. Văzând că nu se întoarce nici unul atunci şi-au dat seama că este o problemă. Ei au fost ucişi pentru credinţă şi pot fi trecuţi în rândul sfinţilor oricând. Sunt înmormântaţi într-un Paraclis, dar nu sunt canonizaţi, cu toate că ar fi îndreptăţiţi. S-a spus că se mai aşteaptă dovezi şi mărturii. Şi la noi ar trebui să mai aşteptăm dovezi şi mărturii şi să nu ne grăbim. Sfântul Ştefan a fost canonizat după 500 de ani de la moarte cu toate că era considerat sfânt încă din timpul vieţii. Foarte mulţi sfinţi au fost canonizat la mulţi ani după moarte, Sfântul Calinic de la Cernica a fost canonizat în 1952, şi mulţi alţii. La noi anumiţi oameni cu slăbiciuni sufleteşti sau cu evlavie exagerată împart aceste lucruri. În evlavia noastră îi putem considera sfinţi, dar atâta timp cât Sfântul Sinod nu s-a pronunţat nu le putem face icoane sau acatiste. Sfântul Sinod este organul cel mai îndreptăţit să ia această decizie.


Aţi afirmat că foarte mulţi oameni au întors spatele credinţei. Ce i-ar determina să se întoarcă din nou cu faţa către Dumnezeu?

Foarte multe secte au luat amploare, au apărut nu ştiu câte case de adunare în Darabani şi asta este o mare durere. Ce i-a determinat? Lipsa de credinţă. Un mare duhovnic al zilelor noastre spunea că sectarii nu fac altceva decât să strângă gunoaiele din curtea bisericii. Cei care nu înţeleg ce se întâmplă în ortodoxie se duc la sectari. Pe de altă parte, vedeţi că anumite păsări culeg viermii sau cariile care dăunează copacilor. Cam aşa fac şi sectarii, care nu fac altceva decât să facă curăţenie în curtea bisericii. Cât de păcătos ai fi ca om, dacă rămâi în Biserică ai şansa oricând în viaţa ta, mai de vreme sau mai târziu, să te trezeşti, să conştientizezi că ai greşit, şi să-ţi dobândeşti iertarea şi mântuirea prin spovedanie şi căinţă sinceră şi curată.

Tocmai de aceea, diavolul caută să-i rătăcească, să-i atragă dinspre adevăr. Vedeţi că noi îi apreciem mult şi spunem ce oameni curaţi şi drepţi, dar ei acum nu mai sunt curtaţi de diavol pentru că ei sunt în afara bisericii. Ei s-au lepădat de Hristos pentru că Mântuitorul a spus: "Un Domn, o credinţă şi un botez". Noi avem credinţa noastră de două mii de ani, păstrată de înaintaşii noştri şi noi acum ne lepădăm de ea? Tăiem totul cu condeiul şi mergem şi apreciem o credinţă care are 100 sau 200 de ani şi vine de peste mări şi oceane? Numai cu credinţa dreaptă şi curată vom reuşi să facem faţă tuturor necazurilor. Numai prin puterea lui Dumnezeu conducătorii noştri au reuşit să apere această ţară de cotropitori, ţară care a fost şi este încă rănită de foarte mulţi duşmani, în ghilimele, dar şi în realitate, de fapt.

Material complet si fotografii, pe darabaneni.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LPF a anunțat programul și televizările etapei a 8-a! Când se joacă FCSB - FC Botoșani!

astăzi, 19:15
46

Etapa va începe pe 25 august, cu meciul Astra - Juventus București, care se joacă de la ora 18:30. Dinamo va juca sâmbătă, de la ora 21:00, pe terenul celor de la FC Voluntari. Partida...

Cu ochii după pepeni: Ultimul accident de la Orăşeni, produs pe fondul neatenţiei!

astăzi, 17:56
387

În contextul multitudinii de evenimente rutiere înregistrate în ultima săptămână, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie a prezentat un bilanţ al acestora, î...

Bărbat mort în apele unui iaz după ce a vrut să îl treacă înot!

astăzi, 16:55
2187

Echipajele de intervenție au fost puse în alertă, vineri după-amiază, de un apel la 112 prin care un cetățean a anunțat că un bărbat a dispărut în apele unui iaz de pe raza satul...