Pr. RADU CONSTANTIN ZAIȚ, de la Biserica Sfântul Ioan Iacob: "La Botoșani, sfinții sunt la ei acasă!"

Pr. RADU CONSTANTIN ZAIȚ, de la Biserica Sfântul Ioan Iacob: "La Botoșani, sfinții sunt la ei acasă!"

 Pr. Radu Constantin Zait  

Preotul Radu Constantin Zaiț este paroh al Bisericii "Sfântul Ioan Iacob" din Botoșani. Discret, dar fără a fi indiferent la problemele societății de astăzi, reținut în manifestare, dar cu puternice și pertinente argumente atunci când situația impune o reacție concretă, preotul Radu Constantin Zaiț dovedește o bună cunoaștere a societății în care trăim, atitudine cultivată în primul rând ca urmare a contactului direct cu enoriașii săi, oameni simpli, curați la suflet și muncitori. Oameni care, spune părintele Radu Constantin Zaiț, merită o biserică adevărată, în care să se simtă cu adevărat împreună.   

L-am invitat pe preotul Radu Constantin Zaiț ca, prin acest interviu, să îl cinstim anul acesta într-un mod aparte pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de la a cărui naștere s-au împlinit 100 de ani și pe care, pe data de 5 august, îl vom prăznui în biserica din Botoșani aflată sub ocrotirea sa.     

"Sfântul Ioan Iacob va interveni pentru noi: Doamne, nu fi aspru cu ei că sunt de-ai mei, au fost vecini cu mine!"

Știri Botoșani: Părinte Radu Constantin Zaiț, îndrăznesc să așez discuția de astăzi sub semnul unuia dintre marii noștri duhovnici, părintele Iustin Pârvu, care spunea: "Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și a Sfântului părinte Ilie Lăcătușu". Pe 22 iulie am prăznuit 30 de ani de la plecarea la Domnul a cuviosului Ilie Lăcătușu, un martir mărturisitor în prigoana comunistă. Iar pe 23 iulie, creștinătatea a marcat 100 de ani de la nașterea Sfântului Iacob Hozevitul, născut în Crăinicenii Botoșanilor (sfânt pe care îl vom prăznui pe 5 august în Biserica pe care o păstoriți). Cât de important este pentru botoșăneni faptul că, iată, un om dintre ei, s-a nevoit și a devenit sfânt?  

Pr. Radu Constantin Zaiț: Multumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit să mă nasc într-un pământ binecuvântat, care a rodit şi rodeşte sfinţi şi oameni de toată isprava. Intotdeauna am considerat că sfinţii sunt prietenii şi mijlocitorii noştri. Nu ştiu ce cred botoşănenii în totalitatea lor, dar cei cu care am purtat câteva discuţii sincere pe tema sfinţilor şi a sfinţeniei, cu referire directă la zona noastră, mi-au spus că sunt optimişti şi aş zice şi eu ca ei, că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul nu va rămâne singurul sfânt al nostru, ci că vor mai urma şi alţii. Deci, putem spune că sfinţii la Botoşani sunt la ei acasă.  

Pentru mine, faptul că unul dintre noi s-a nevoit şi a devenit sfânt mă responsabilizează, dar în acelaşi timp mă şi încurajează. Mă responsabilizează pentru că nu voi putea spune la Judecata din urmă că nu am avut pe cine să urmez, că era în cealaltă parte a ţării şi a lumii, dar mă şi încurajează, pentru că am pe cineva acolo la Dumnezeu care poate mă va ajuta şi-i va spune Părintelui ceresc să mai îmbuneze pedeapsa care mi se cuvine. Cred cu tărie că sfinţii vor judeca lumea prin faptele lor. Vom fi întrebaţi şi ni se va spune: Şi ei au fost oameni ca şi voi, şi ei au avut ispite, dar le-au trecut, şi ei au avut greutăţi şi necazuri, dar nu s-au plâns. Voi de ce nu aţi reuşit? Atunci sper că Sfântul Ioan Iacob va interveni pentru noi şi va spune: Doamne, nu fi aspru cu ei că sunt de-ai mei, au fost vecini cu mine.  

Pământul care rodeşte sfinţi este un pământ fertil, asemenea pământului cel bun care a rodit însutit din pilda Semănătorului. Sfinţenia lor nu ţine de noi şi de faptele noastre, ceea ce este bine, cred, dar urmarea lor ţine în totalitate de noi. Un sfânt părinte, cred că Sfântul Ioan Gură de Aur, zice : Un singur lucru poate să facă Dumnezeu, dar nu vrea: să-l mântuiască pe om cu forţa.     

-Ca trăitori pe aceste meleaguri, aproape că am devalorizat, din varii motive, greutatea pe care altădată o avea chiar și simpla înșiruire a geniilor cu care ne mândrim: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Și prea puțin ne aducem aminte că Botosanii au plămădit mari duhovnici, de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul la marii părinți Ilie Cleopa (Sulița) sau Paisie Olaru (Stroiești - Lunca), călugări îmbunătățiți și sfințiți datorită harului cu care au fost înzestrați. Tot din Botosani a pornit pe drumul sfințeniei părintele Dionisie Ignat (născut în Vorniceni), trăitor la Sfântul Munte Athos. Incă viețuitor la Sfântul Munte este Avva Iulian Lazăr (născut în Vorona), numit de creștini Duhovnicul românilor de la Athos. Adăugăm și numele Patriarhului Teoctist, care a rămas, până în clipa ultimă a vieții sale, aproape de sufletele botoșănenilor. Este pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu? Dacă da, cum ne putem hrăni din uriașa forță emanată din spiritele acestor sfinți și cuvioși?   

-Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte frumos: "Dacă îi iubim pe sfinţi, să-i imităm". Nu la întâmplare Sfinţii Părinţi au rânduit ca sfinţii să fie pictaţi în Sfintele Biserici acolo unde stau credincioşii, adică în Naos, pentru ca privind la ei să fim îndemnaţi de conştiinţă să ne întrebăm: Ce au făcut de îi vedem de fiecare dată când venim la Sfintele Slujbe? Şi atunci, măcar din curiozitate, să le citim viaţa şi astfel viaţa lor să devină şi viaţa noastră. Mă mai gândesc la un lucru: sfinţii au fost pictaţi aproape de noi, de multe ori chiar în mărimea naturală, pentru a ne conştientiza că ei trebuie să ne fie modelele în viaţă. Dacă ne alegem modele dintre oameni, la un moment dat, într-un fel sau altul ne vor dezamăgi, poate şi fără voia lor. Dacă însă ne alegem  modele dintre sfinţi atunci aceştia sigur nu ne vor dezamăgi niciodată.  

Cred că pământul pe care călcăm zi de zi este binecuvântat de Dumnezeu şi mai trebuie doar să-i vedem roadele. Pe lângă hrana pe care o luăm din viaţa lor mai trebuie să fim şi mărturisitori ai lor în faţa oamenilor. Să fim misionari chiar dacă nu suntem clerici, să fim misionari indiferent dacă suntem bărbaţi, femei, copii, tineri sau vârstnici. Să le citim copiilor noştri viaţa Sf. Ioan Iacob Hozevitul, viaţa părinţilor Cleopa Ilie şi Paisie Olaru, să le spunem că ei au fost contemporani cu noi, că am avut privilegiul sa-i vedem şi să-i ascultăm. Să le spunem colegilor de serviciu că Dumnezeu nu stă doar în Biserică, ci se vede şi în lume: în oameni, în flori, în univers. Să le spunem vecinilor de scară şi de apartament că sfinţii nu sunt străinii care vorbesc într-o limbă necunoscută de noi, cei de astăzi, ci că nu suntem noi îndeajuns de pregătiţi să-i înţelegem. Să le spunem tuturor că fără sfinţi am ajunge, dar mai greu, la mântuire.    

Pe lângă cei menţionaţi de dumneavoastră aş mai aminti şi de Sf. Cuvios Onufrie de la Sihătria Voronei, canonizat nu cu mulţi ani în urmă.    

 
Criza economică este o urmare, să-i spunem "firească", a crizei morale  

-Străbatem vremuri tulburi, și tulburarea a atins mai toate aspectele vieții. În societate, în familie, în biserică, la școală sau la serviciu, deseori în propriile noastre trăiri interioare, suntem tot mai ușor de destabilizat sufletește. Ce putem învăța de la sfinți în aceste timpuri? Citind Viața Sfântului Ioan Iacob, ar găsi creștinul de azi ajutor și întărire?  

-Mai întâi de toate să spunem sincer că toate acestea se întâmplă şi din voia sau cu "ajutorul" nostru. Cineva spunea că păcatul nostru cel mai mare astăzi nu este desfrânarea, ateismul, alcoolismul, şi lista poate continua, ci indiferenţa. Indiferenţa faţă de Dumnezeu, indiferenţa faţă de aproapele, indiferenţa faţă de ţară, indiferenţa faţă de înaintaşi şi, ce este mai grav, indiferenţa faţă de proprii noştri copii, oferindu-le false modele.   

Criza economică este o urmare, să-i spunem "firească", a crizei morale. Dacă fraţii între ei nu se mai iubesc, dacă părinţii îşi omoară copiii prin păcatul avortului, dacă mama pleacă de acasă în străinătate pentru o viaţă mai bună şi educaţia o face societatea, atunci de ce să ne mirăm de ce vedem astăzi.  

Citind viaţa Sfântului Ioan Iacob am găsi şi ajutor şi întărire, dar mai ales am învăţa că şi atunci se trăia greu, că şi atunci erau orfani şi războaie, dar cu toate acestea toate au fost biruite cu multă răbdare, ştiind că răbdarea este o calitate a sfinţilor, cu rugăciune, dar mai ales cu ajutorul adevăratelor modele.  

Pe scurt, am putea spune că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, prietenul nostru, a rămas la şase luni orfan de mamă, la doi ani orfan de tată şi la 10 ani, bunica Maria, cea care l-a crescut, trece şi ea la Domnul. Rămâne în grija unchiului Alecu Iacob, care văzând firea retrasă şi aplecată spre studiu a lui Iliuţă, căci aşa se numea din Botez Sf. Ioan Iacob, l-a susţinut financiar pentru a urma  gimnaziul la Lipcani-Hotin şi Liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. Citind despre timpul cît a studiat la Cernăuţi, m-a impresionat că, neavând bani să cumpere cărţi, le împrumuta de la colegi, le citea peste noapte şi a doua zi le înapoia acestora. Nu i-a fost uşor să se descurce singur, dar cu toate acestea nu s-a plâns de greutatea lor, ci a înţeles că singurul care îl poate ajuta este numai Dumnezeu. De aceea, spre surprinderea unchiului său, nu continuă studiile la Cernăuţi, ci în dor de linişte si pace interioară se duce la Mănăstirea Neamţ, unde la 8 aprilie 1936, în Miercurea Sfintelor Patimi, este călugărit cu numele de Ioan de către arhiereul Valerie Moglan, urmaş al Sfântului Paisie Velicicovschi, deşi mulţi ani mai târziu, la această vestită Mănăstire.  

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ajunge şi rămâne în Ţara Sfântă, Israel, unde în anul 1960 trece la Domnul după o îndelungată suferinţă. La înmormântarea lui, care a avut loc în chilia unde se retrăsese (Peştera Sfintei Ana din Pustiul Hozeva- de aici si Hozevitul) păsărelele pe care le-a hrănit băteau atât de tare din aripi încât părinţii Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul nu puteau ţine nici o lumânare aprinsă. A fost îngropat în peştera în care a vieţuit ultimii ani de viaţă, iar după 20 de ani, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, a fost deschis mormântul şi s-au găsit Sfintele sale Moaşte întregi , neputrezite şi un miros de mir a umplut toată chilia.   

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992 l-a trecut în rândul sfinţilor.   

Marea noastră dorinţă, atunci când va dori si Sfântul Ioan Iacob, este aducerea Sfintelor Moaşte înapoi, pe pământul binecuvântat de unde a plecat spre viaţa îngerească a monahismului si, de ce nu, chiar în pământul Botoşaniului.  


"Ortodoxia are de toate, mai trebuie doar trăită"  

-Puțini botoșăneni știu că în oraș, pitită discret la o margine de urbe, se află o biserică ce poartă numele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Care este istoria acestui lăcaș și cum a ajuns sub ocrotirea Sfântului de la Hozeva?  

-Biserica, unde cu nevrednicie slujesc lui Dumnezeu, se află în zona industrială a oraşului nostru, nu departe de fosta fabrică Electrocontact. O parohie frumoasă, cu oameni credincioşi si iubitori de cele sfinte, care luptă în fiecare zi cu greutăţile si necazurile vieţii.   

Primul hram al bisericii noastre a fost "Înălţarea Sfintei Cruci", fiind construită iniţial în 1926, din lemn ca o capelă de cimitir, de către veteranii de război.  Mai târziu a fost mărită cu 2,5 metri, iar din anul 2009 a primit hramul "Sfântul Ioan Iacob", vechiul hram fiind mutat odată cu construcţia unei biserici de caramidă în curtea Spitalului "Sf.Gheorghe" din Botoşani.  

Deşi parohia este nou înfiinţată, în anul 2010, când am fost numit preot paroh de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a constatat că Biserica veche din lemn si lut este neîncăpătoare.  

Cu binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc IPS Teofan şi a părintelui protopop Lucian Leonte, cu  ajutorul şi la iniţiativa credincioşilor am început demersurile pentru a obţine toate autorizaţiile necesare construirii unui nou locaş de cult, pe același loc, îmbrăcând vechea Biserică asemenea unei haine mai groase pentru timpuri tulburi şi reci. Lucrările la noua Biserică  le-am început în iulie 2011 şi, deşi mai este mult de lucru, nădăjduim că, aşa cum Dumnezeu şi Sfântul Ioan Iacob ne-au ajutat până acum, să nu ne lase nici pe mai departe şi, când va fi timpul, să ajungem să o şi sfinţim.  

-Dacă ați avea la dispoziție doar câteva minute pentru a vorbi despre prioritățile creștinilor din parohia pe care o păstoriți, pentru ce ați pleda mai întâi?   

-Cred că trebuie să spunem că priorităţile sunt întotdeauna de ordin duhovnicesc. Orice altceva vine după.  Când spun acest lucru mă gândesc sincer la ceea ce ne-a poruncit Hristos "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă". Cuvintele Mântuitorului Hristos nu lasă loc de îndoială sau de interpretare. Oricine le aude sau le citeşte singur din Sfânta Scriptură înţelege că prioritatea vieţii noastre este Hristos. Dacă privim cu atenţie şi cu bunăcuviinţă cuvintele Domnului ne dăm seama că acest "mai" presupune o ierarhizare a vieţii. Nu ne spune Hristos Domnul că dacă vrem sau dacă putem sau dacă avem timp să ne îngrijim de cele ale vieţii duhovniceşti, ci înaintea tuturor lucrurilor sau evenimentelor vieţii se află câştigarea mântuirii. Dumnezeu Fiul Întrupat nu exclude lucrurile absolut necesare cursului unei vieţi fireşti ci El doar ne arată care ne este drumul, asemenea răspunsului dat diavolului atunci când a fost ispitit în pustie: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". Deci nu doar cu pâine, adică hrana comună a vieţii noastre, ci şi cu tot ceea ce El ne spune. Domnul Hristos nu încurajează lenea, aşa cum greşit au înţeles unii, ci ne explică foarte clar că avem nevoie şi de pâine, pentru o viaţă strict biologică, dar înaintea ei avem nevoie de "pâinea noastră cea de toate zilele", adică de Sfânta Împărtăşanie.  

Credincioşii încredinţaţi mie spre mântuire caută să câştige mântuirea neirosind timpul. Vedeţi, timpul, aşa cum ne spunea un părinte profesor, poate fi timp rotitor, adică timp care curge fără să lase urme sufleteşti, şi timp rostitor, adică timp care dă valoarea vieţii, adică timpul duhovnicesc. De aceea, atunci când intrăm în Sfânta Biserică, părăsim timpul lumii acesteia şi intrăm într-un timp care se  opreşte pe loc pentru câteva ore.  

Apoi, credincioşii caută să împlinească faptele milei trupeşti şi sufleteşti, adică opera social-filantropică şi misionar-caritativă.   

La acestea îndrăznesc să mai adaug ceva: credincioşii noştri caută să încapă cât mai mulţi unul lângă celălat, nu doar într-o comuniune duhovnicească, ci şi în una fizică, şi anume o biserică puţin mai mare ca cea pe care am moştenit-o, unde iarna să nu mai fie frig şi să fie nevoiţi să stea pe afară, iar vara să fie prea cald şi să caute umbra, pierzând astfel comuniunea şi irosind timpul şi aşa preţios al vieţii noastre.  

-Care hrană lipsește cu adevărat și ce credeți că prisosește societății de astăzi?  

-Aş spune că avem de toate şi mă gândesc la ce spunea un părintele al Bisericii noastre: Ortodoxia are de toate, mai trebuie doar trăită. Nu ştiu ce ne lipseşte cu adevărat: duhovnicii sau sfatul lor. Într-o discuţie a părintelui Ioanichie Bălan cu părintele Paisie Olaru, amândoi trecuţi la Domnul, se vede de ce avem nevoie cu adevărat în timpurile de astăzi, şi cred că ceea ce vă spun este grăitor, fără  comentarii filosofice sau pur intelectualiste sau fără să caut cuvinte măiestrite: "Acum, noi, batranii, nu mai avem cuvinte de folos cum aveau parintii nostri. Ne-a luat Dumnezeu darul si puterea cuvantului, pentru ca nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l implinesc cu fapta. Spunem noi cate un cuvant de sfatuire celor care vin pana aici, dar cind aud ca trebuie sa-l puna in practica, adica sa se roage mai mult, sa posteasca, sa ierte pe aproapele lor, se intorc abatuti acasa. Spun la unii de zece ori sa lase betia si desfranarea ca sa nu-si piarda sufletul, dar ei, desi fagaduiesc, il fac mai departe. Am insa si suflete care ne intrec pe noi. Numai cat deschid gura, ei si incep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu" – fragment din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" – scrisă de părintele Ioanichie Bălan.  

Deci, iată ce ne lipseşte, iar de prisosit nu ne prisoseşte nimic. Avem nevoie de toate ale lumii acesteia, şi de hrană, care e din ce în ce mai sofisticată şi mai dăunătoare, şi de îmbrăcăminte şi de lucruri rele ca să le apreciem pe cele bune, şi de boală ca să înţelegem că sănătatea nu ni se cuvine, ci este un dar al lui Dumnezeu. Avem nevoie şi de internet ca să ne dăm seama că ne însingurăm, dar şi de maşini ca să vedem ce bine este să faci puţină mişcare. Dacă Dumnezeu dorea să nu existe nu ar fi apărut nimic din toate ale acestei lumi. Sfântul Apostol Pavel spune: "Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire"(I Timotei IV,4). Aşadar "Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos;"(I Corinteni VI,12), ceea ce ne arată că libertatea şi liberul arbitru mai ales ne sunt absolut necesare într-o societate tot mai secularizată şi mai distantă faţă de valorile româneşti autentice.  


Postul fără rugăciune şi milostenie este un regim alimentar fără rost  

-Pentru că ne aflăm înaintea postului Adormirii Maicii Domnului, vă rugăm să ne dați un scurt cuvânt de învățătură, având în vedere că este o perioadă de două săptămâni care cuprinde și alte importante sărbători ale ortodoxiei: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - pe 5 august, Schimbarea la Față a Domnului – pe 6 august, dar și Sfânta Teodora de la Sihla – pe 7 august.   

-Experienţa mea duhovnicească de doar 9 ani de preoţie este prea mică pentru cuvinte de învăţătură. Voi încerca să vă spun din ceea ce au spus alţii, cu o experienţă bogată şi incercaţi în lupte duhovniceşti nevăzute. Cuvintele mele sunt de fapt cuvintele lor pentru că toţi, într-un fel sau altul, spunem cuvintele altora pe care ni le-am însuşit atât de bine încât credem că sunt ale noastre.  

Vă doresc un post uşor, cu folos şi urcuş duhovnicesc. Postul este în primul un exerciţiu de voinţă: să vreau să postesc. Postul fără rugăciune şi milostenie este un regim alimentar fără rost. Postul presupune schimbarea cursului vieţii spre interiorizare, spre descoperirea locului unde ne aflăm. Postul nu este doar o abţinere voluntară de la alimente şi băuturi pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, ci postul este un câştig sufletesc, pace, linişte şi bucurie în Duhul Sfânt.   

Vă îndemn să postiţi şi să vedeţi că nu este imposibil, ci chiar uşor. Vă îndemn să vă depăşiţi limitele intelectuale şi fizice şi să vedeţi că postul este un popas duhovnicesc al vieţii noastre.  

Postul Adormirii Maicii Domnului este ultimul post al anului bisericesc, an care începe în septembrie şi se termină în august.   

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi şi să ne întâlnim cu toţii în Împărăţia Cerurilor.  

-Vă mulțumesc, părinte Radu Zaiț, pentru cuvintele de folos pe care ni le-ați oferit!    

 
Biserica "Sfântul Ioan Iacob", în sărbătoare  

Botoșănenii sunt invitați alături de enoriașii parohiei "Sfântul Ioan Iacob" din Botoșani încă de duminică, 4 august, la ora 16.30, pentru a participa la Vercernia Mare cu Litia. Împreună cu un sobor de preoți, se va citi și Acatistul Sfântului Ioan Iacob.  

Luni, pe 5 august, de ziua Hramului, Biserica "Sfântul Ioan Iacob" îi așteaptă pe credincioși de la ora 7.45, când începe Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie, la ora 9.15.  

În cinstea Hramului Bisericii, oamenii parohiei au pregătit pentru credincioși și o masă, la care vor fi invitați participanții la slujbele din cele două zile.   

 

(A consemnat Florentina Toniță)  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Femeie bătută până la moarte! Agresorul a fost reţinut!

Miercuri, 23 August 2017
3405

Un individ de 38 de ani, cioban la o stână din Cucureni, în apropiere de Ştefăneşti, a fost reţinut miercuri după-amiază, fiind principalul suspect într-un caz de lovituri cau...

Județul Botoșani survolat mai multe ore de un elicopter al MAI - FOTO

Miercuri, 23 August 2017
5133

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a survolat, miercuri, timp de mai mute ore județul Botoșani.Elicopterul a aterizat dimineață la...

Accidentul a devenit omor! Şoferul care a produs nenorocirea din zori, urmărit penal pentru omor calificat! FOTO

Miercuri, 23 August 2017
10163

Ceea ce la prima vedere a părut un accident cumplit a devenit o crimă.Miercuri în zori, un bărbat de 41 de ani, de etnie rromă, şi-a pierdut viaţa în urma unui impact groaznic. U...