Părintele ION CÂRCIULEANU împlinește 97 de ani: Dumnezeu să îl țină sănătos!

Părintele ION CÂRCIULEANU împlinește 97 de ani: Dumnezeu să îl țină sănătos!
Născut la 22 octombrie 1915, la Corjăuţi, lângă Dorohoi, părintele Ion Cârciuleanu a fost martor al tuturor etapelor istoriei contemporane. Un privilegiu de care puţini se pot bucura. A trăit frumoşii ani ai perioadei interbelice, a cunoscut atmosfera unei Românii înfloritoare, cu o cultură şi o economie la un nivel pe care nu cred că am mai reuşit să-l atingem de-atunci.

La împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani, îi urăm din tot sufletul LA MULȚI ANI și Dumnezeu să îl țină sănătos! Vă oferim, spre a-l cinsti pe părintele nostru botoșănean, un impresionat interviu acordat in 2011 publicației Ziarul Lumina.  

A trecut prin grelele încercări ale celui de-al Doilea Război Mondial, a fost pe front, a cunoscut grozăvia refugiului, a traversat, alături de credincioşii din cele trei parohii pe care le-a păstorit, anii grei de după război, cu molime, foamete, secetă. S-a confruntat apoi cu primejdiile comunismului, iar apoi a putut să respire din nou liber, după căderea regimului.

La Dolineni, în Basarabia, prima sa parohie, a lăsat o comunitate unită, cu o viaţă creştină bogată. Pe oamenii de-acolo a căutat să-i facă să cunoască şi să înţeleagă istoria poporului român, din care şi ei făceau parte.

La Belceşti, Iaşi, a refăcut biserica, avariată în timpul războiului, a înfiinţat un spital, împreună cu doctorul din localitate, unde s-au tratat bolnavii de tifos exantematic şi scabie. S-a zbătut şi a înfiinţat un gimnaziu, unde a fost profesor de istorie şi religie şi a încercat să-i ajute pe enoriaşii săi să găsească în Biserică un sprijin pentru a face faţă greutăţilor regimului comunist.

La Galata, ultima parohie, unde a slujit 37 de ani, pe lângă neobosita muncă de "restaurare sufletească" a avut o contribuţie considerabilă la restaurarea întregului complex Galata.

Peste tot pe unde a trecut a lăsat încrederea sa nemăsurată în puterea lui Dumnezeu, a insuflat oamenilor curajul de a gândi liber, de a fi stăpâni pe propria personalitate. Iar nouă, tuturor, ne mai lasă ceva: nouă cărţi inspirate din viaţa sa, care a cuprins atâtea momente dramatice, dar mai ales din activitatea sa de păstorire.

"Am făcut şi eu cât am putut…", ne-a spus părintele la plecare, încredinţându-ne că viaţa trebuie să fie un permanent prilej de a fi de folos celui de lângă noi.

Nouă cărţi publicate în ultimii 20 de ani

În ultimii 20 de ani de viaţă părintele Ion Cârciuleanu a scris şi publicat nouă cărţi inspirate din viaţa şi activitatea sa de păstorire: "Mănăstirea Galata" - 1991, "Predici" - 2000, "Adevăruri creştine" - 2003, "Slujire" - 2005, "Divinitate, societate, om" - 2007, "Rugăciunea" - 2008, "Predici" - ediţia a II-a, revizuită şi adăugită - 2009, "Realitatea creştină şi intelectualii români" - 2010 şi "Femeia în viziunea creştină" – ianuarie 2011.

V-aţi născut în 1915, la Corjăuţi, în judeţul Botoşani, în vecinătatea Ţinutului Herţei. Cum vă amintiţi anii copilăriei, părinte?

Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Am ştiut mai puţin decât ştiu copiii de astăzi, dar am trăit totul din plin. Cu adevărat, copilăria mea a fost o mare taină. Mama mea are o întreagă istorie în spate. S-a născut într-o familie boierească din ţinutul Dorohoiului, familia Bogdanovici - Moţoc. La puţin timp după naştere a fost dată spre creştere unei femei, îngrijitoare de vite, aşa încât nu şi-a mai cunoscut adevăraţii părinţi. Acest lucru a marcat-o pentru totdeauna şi a purtat în suflet o durere şi-un plânset numai de ea ştiute. Mama a fost de-o bunătate extraordinară. Am fost al doilea copil la părinţi. Am fost doi băieţi şi şase fete.

E o deosebire mare între viaţa de-atunci şi cea de acum. Acum, copiii sunt indisciplinaţi. Atunci erau ascultători, cuminţi, iubeau pe mama şi pe tata de zeci de ori mai mult decât astăzi. Era cinste multă, demnitate multă, respect mult. Ştia omul că este om, ştia copilul că este copil.

Şcoala primară am făcut-o în sat, la Corjăuţi, apoi am trecut la Liceul "Anastasie Başotă", la Pomârla. Am urmat Secţia Reale. Sunt bacalaureat în matematică şi fizico-chimice. După ce am dat bacalaureatul, în 36 (n.r. - 1936), mama a vrut să mă fac ofiţer.
 

De ce ofiţer? Mai aveaţi în familie cadre militare?

O să vă spun ceva foarte interesant. Vedeţi, şobolanii simt cutremurul înaintea omului. Aşa şi oamenii simţeau atunci ce urma să se întâmple: venea războiul! Exista o pregătire pe nesimţite…

Tata voia să mă facă silvicultor; el era lucrător silvic la pădurea statului, Târnauca, care era legată de Codrii Herţei. N-am ascultat nici pe mama, nici pe tata…


"Dacă există un ideal înalt pentru om, acesta este martirajul"

Aţi decis să urmaţi cursurile Facultăţii de Teologie de la Cernăuţi. De ce-aţi vrut să deveniţi preot?

Între Corjăuţi - Pomârla şi Cernăuţi sunt 50 de kilometri. M-am dus pe jos şi m-am înscris la Teologie şi la Filosofie. Vocaţia mă chema. Vedeţi, vocaţia învinge. Ce este vocaţia? Este o problemă de conştiinţă, o chemare peste care greu poţi trece. Am dorit Teologia, am dorit preoţia, am dorit să urmez Filosofia. Am dorit să mă scald în ideile acestea înalte. Şi am ajuns la concluzia că, dacă există un ideal înalt pentru om, acesta este martirajul.

În timpul studenţiei am alergat mereu între cele două facultăţi. Eram un copil sărac; cu preparaţie mă întreţineam.

La Teologie am avut profesori mari: Vasile Gheorghiu (n.r. - reputat teolog, membru de onoare al Academiei Române 1938, a format 37 de generaţii de teologi români în cariera sa de profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi), Orest Bucevschi (n.r. - teolog, profesor la Catedra de Morală a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi). Filosofia era pe vremea aceea o Direcţie a Facultăţii de Litere. Şi-acolo l-am avut profesor pe Traian Brăileanu, o somitate a acelor timpuri. M-am aşezat pe lângă dânsul şi, în `38, am ajuns să fiu propus să lucrez în echipele de cercetare sociologică ale lui Dimitrie Gusti.

La ce anchete sociologice aţi participat atunci?

Pe Dimitrie Gusti nu l-am cunoscut personal, dar am lucrat într-una dintre echipele iniţiate de el, la Ineşti, judeţul Orhei, în Basarabia. Am făcut acolo o cercetare sociologică şi o monografie a comunei, cu tot ceea ce însemnau obiceiurile, tradiţiile, specificul locului.

Când am ajuns paroh la Belceşti, în judeţul Iaşi, după modelul lui Gusti, am înfiinţat o şcoală ţărănească, în cadrul Căminului Cultural.

Cum era Cernăuţiul din vremea studenţiei dumneavoastră, părinte?

Cernăuţiul era dominat de spiritul austriac. Omul era om, cinstea era cinste. Noaptea străzile erau o feerie. Era un oraş extraordinar, purtând amprenta civilizaţiei apusene.


Anul 1940: "S-a coborât mânia lui Dumnezeu pe pământ"

Aţi absolvit facultatea în prag de război. Cum a fost anul acela `40, părinte? Cum s-a resimţit ruptura Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţei de România?

În `40 am căpătat o bursă cu care ar fi trebuit să plec la Strasbourg, să fac un doctorat ("Evidenţa existenţei lui Dumnezeu din punct de vedere creştin şi filosofic"), dar a venit războiul şi m-am trezit că se anulează toate. Aşa că a trebuit să fac Şcoala Militară la Ploieşti şi am devenit apoi comandantul unui pluton de mitralieră.

A fost, aşa cum spun într-o carte a mea, o rană în sufletul poporului şi o lacrimă pe istoria lui. O rană puternică. Au fost despărţite familii, fraţi între dânşii, unul era cetăţean român, altul sovietic… Bătrânul patriarh Nicodim a zis atunci: "S-a coborât mânia lui Dumnezeu pe pământ".

În 1942 aţi fost hirotonit preot. Cum a fost primul an de preoţie?

Aveam două licenţe, trecusem prin război, prin greutăţi. În 1942 am fost hirotonit preot. Era o disciplină în toate, încât am fost trimis la Dolineni, lângă Hotin, că acolo eram de folos. Am stat acolo un an şi jumătate. Am plecat în martie 1944, după Buna Vestire, când ruşii se apropiau. Am trimis mai întâi soţia cu fetiţa la Pomârla, iar eu am mai rămas câteva zile alături de oamenii din Dolineni.

Au urmat apoi anii grei ai comunismului. După Dolineni, aţi ajuns la Belceşti, judeţul Iaşi, în 1945. Cum vă amintiţi perioada aceasta? Cât de dificilă a fost?

Am avut mari necazuri cu comuniştii. În mine vedeau un duşman, probabil ar fi vrut să fiu un turnător. Veneau oamenii să-mi ceară sfatul, ajutorul, dar în mare secret. Se temea omul de om. Oricine te putea vinde.

 
Contemporan, pe rând, cu toţi patriarhii BOR

 Aţi avut privilegiul de a fi fost contemporan, pe rând, cu toţi patriarhii Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Dar ştiu că de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist v-a legat o prietenie specială. Cum l-aţi cunoscut?

Eram preot la Belceşti, prin 1945-1946. Satul fusese localitate de front, iar biserica punct de observaţie. Ruşii au devastat-o. Am găsit o nenorocire acolo: nici un veşmânt, icoanele zgâriate şi străpunse de baionete. A trebuit ca împreună cu oamenii să refac totul. Am pus biserica la punct şi-am chemat la sfinţire pe fostul patriarh al României, Iustinian Marina, pe-atunci arhiereu-vicar la Iaşi. Alături de el a venit arhimandritul Teoctist Arăpaşu şi un diacon, Aurel Teodorescu.

Era după război, era foarte greu. Locuiam într-o cameră cu un pat, două scaune şi-o măsuţă. Acolo l-am culcat pe Iustinian. Am stat de vorbă cu el până târziu, în noapte, despre tot ce-aveam pe suflet, despre pericolul comuniştilor care venea.

Pe Preafericitul Teoctist l-am dus să se odihnească în casa unui enoriaş. Pe drum, am tot vorbit, iar el mi-a spus: "Biserica trece prin greutăţi mari. Ce se cere în momentul de faţă? O jertfă. Să păstrăm ce avem, deci, şi să înmulţim cât se poate". M-am împrietenit cu el atunci. Şi de câte ori îl întâlneam la Iaşi, îmi spunea zâmbind: "Părinte Ioane, suntem un leat! Vezi cum te porţi". Adică să fiu foarte atent cu preoţia pe care o am de dus.

De câte ori am scris câte o carte, i-am trimis-o şi lui, la Bucureşti. Mi-a şi scris câteva rânduri, după ce i-am trimis cartea mea - "Slujire".

La Galata când aţi ajuns?

Pe 1 martie 1959 şi-am fost acolo preot paroh până în 1996. Am slujit la Galata 37 de ani.

 
"Depinde de omul care rezolvă ale timpului…"

 Tinereţea dumneavoastră s-a derulat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Un interval de timp cum istoria n-a mai întâlnit de atunci. Dacă ar fi să facem o comparaţie între societatea acelor vremuri şi cea de astăzi, cum ar suna?

Între vremurile de azi şi cele pe care le-am trăit eu în tinereţe este o mare deosebire. Societatea de azi este într-o criză mare, nu numai economică, ci şi socială, morală. Este exact cum spun chinezii într-un proverb: "Decât să am o armată de lei şi-un cap de oaie, mai bine am o armată de oi şi-un cap de leu". Orice om trebuie să gândească; să facă şi să gândească. Dar noi, iată, am ajuns unde-am ajuns…

De ce credeţi că am ajuns în situaţia aceasta?

Pentru oamenii pe care-i avem. Fiecare timp, draga mea, are problemele lui morale, sociale, economice. Depinde de omul care rezolvă ale timpului… Iată că timpul nostru are probleme atât de serioase şi ne cufundăm în slăbiciunea şi poate în păcatele noastre. Noi suntem responsabili de ce ni se întâmplă. Nu numai conducătorul, profesorul, educatorul, ci şi tata, şi mama, în special mama, care e legată de copil, care dă viaţă şi întreţine viaţa. Educaţia este de mare importanţă.

 
"…noi uşor ne-am vândut"

Părinte, aţi trăit o viaţă întreagă în cerdacul Bisericii, slujind lui Dumnezeu şi fiind de folos oamenilor. Aţi trecut, practic, prin întreaga istorie contemporană a României. Cum apreciaţi lumea în care trăim astăzi? Ce-am pierdut, ce-am uitat de la înaintaşii noştri?

Am pierdut două lucruri de mare importanţă: partea spirituală şi disciplina. Noi nu mai avem disciplină.


Dar am avut vreodată?

Am avut o disciplină înnăscută, o disciplină pe care o vedeai de la copil până la bătrân. Când eram copil şi mergeam la şcoala primară, mă întâlneam cu moş Petrea, gospodarul satului, şi îi spuneam: "Sărut mâna, moş Petrea!". Exista o ierarhie a valorilor în lumea satului. Acum nu mai există astfel de ierarhii.

M-a întrebat un preot nu demult cum am putea ieşi din criza aceasta morală. Trebuie să găsim în noi o putere spirituală şi trebuie să ne aplecăm mai mult asupra educaţiei care se face.

Ştiţi, se spune adesea despre români că au fost nedreptăţiţi de istorie. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Vedeţi, noi uşor ne-am vândut… Mai ales după â40. E o altă lume în acest aşa-zis modernism. Tehnica ne-a acaparat individualitatea. S-a dus ceea ce gândeam noi. Acuma gândeşte pentru noi televizorul. Noi nu mai avem idei. Auzim din ce în ce mai des: "Aşa a spus la televizor", "Am văzut la televizor". Noi nu mai avem personalitate. S-a şters umanismul din noi; am pierdut tot ce este spiritual. S-a rupt tradiţia câştigată în sute de ani şi clădită la temelia neamului.

 

"Un preot adevărat trebuie să fie demn"

Ce calităţi trebuie să aibă un preot în lumea de azi, părinte?

Un preot adevărat trebuie să fie demn, stăpân pe sine, pe trupul şi sufletul său, trebuie să propovăduiască cu timp şi fără timp, trebuie să fie îmbâcsit de jertfe. Când am plecat din Basarabia, tocmai se dăduse o luptă între nemţi şi ruşi, la Ulma, lângă Nistru. Nemţii au fost distruşi şi se retrăgeau. Retragerea pe cont propriu, în armată, este groaznică. Nu mai este conştiinţă că eşti om; trebuie să te salvezi cu orice preţ. Calci pe moarte, nu te mai interesează nimic.

Eu trebuia să ajung la Pomârla, acasă, căci veneau ruşii peste Basarabia. Am ajuns cu bine de la Dolineni la Noua Suliţă. Eu, în viaţa mea, întotdeauna am fost îmbrăcat preoţeşte. Am fost preot, preoţeşte m-am îmbrăcat! Ploua, eram ud până la piele. Aveam un căluţ şi, în Noua Suliţă, mă opresc doi nemţi, aflaţi în retragere. Voiau să-mi ia calul. După aproape o oră de discuţii, i-am biruit şi-am ajuns cu bine pe malul Prutului. Podul era distrus; nu puteam trece în România. Nu vedeam în faţa ochilor decât Siberia, chinurile şi valurile mari ale Prutului. Stăteam aşa şi mă gândeam. Vedeţi, în fiinţa noastră sunt două puteri: una umană şi alta spirituală. M-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute, ca în atâtea rânduri, şi acum… Era sfârşit de noapte şi, deodată, trece un om. M-a întrebat dacă vreau să trec Prutul şi m-a ajutat să ajung pe malul celălalt cu o barcă. Un lucru foarte important în viaţa unui preot este să ştii să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Când am ajuns dincolo, pe malul românesc, am căzut în genunchi, am sărutat pământul şi am făcut o rugăciune de mulţumire…

 
"Trebuie să ştii să i-L dai omului pe Hristos"

 Cum aţi rezuma viaţa dumneavoastră, atât de plină în încercări, în câteva cuvinte?

Eu m-am făcut preot pentru că am simţit vocaţie. N-am putut trece peste asta. În toată viaţa mea am propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. În timpul slujirii mele m-am întâlnit cu oameni credincioşi, cu atei, cu oameni căzuţi, cu oameni flămânzi, goi; toţi aveau nevoie de Hristos, fără să ştie. Trebuie să ştii să i-L dai omului pe Hristos. Am ştiut să-L dau pe Hristos. Am trecut prin trei parohii şi în fiecare dintre acestea am încercat să las o dâră de lumină creştină şi românească. În mine au dominat două mari preocupări: să-l fac pe om mai bun şi mai fericit. 

(ziarullumina.ro)

 
 


 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Plimbare cu bicicleta, încheiată la spital pentru o adolescentă de 17 ani!

astăzi, 13:41
263

O tânără în vârstă de 17 ani a ajuns, sâmbătă, la spital după ce s-a rănit în timp ce se plimba cu bicicleta.Fata mergea pe o stradă din orașul Darabani, dar...

Informare meteo de caniculă! Vezi care va fi maxima termică la Botoşani

astăzi, 13:22
160

Potrivit informării meteorologice, în intervalul 19- 20 august, vremea va fi călduroasă, caniculară sâmbătă (19 august) în cea mai mare parte a zonelor de câmpie și de p...

Botoşănean condamnat pentru implicarea în furtul a aproape 400 de biciclete

astăzi, 10:42
614

"Creierul" afacerii pare a fi un arădean care şi-a găsit complici prin toată ţara, inclusiv pe Bogdan B., din Botoşani. Ţinta grupării a fost o firmă belgiană specializată î...