OANA TĂBULTOC. Botoşani, România! FOTO, VIDEO

OANA TĂBULTOC. Botoşani, România! FOTO, VIDEO

Oana Tabultoc

Privit de departe, succesul poate fi perceput drept rezultat facil al unor strădanii de moment. O fărâmă de noroc, niţică muncă şi, da, ne place să spunem, mulţi bani investiţi. Dacă ai curaj să te apropii, succesul se diluează în faţa talentului, a perseverenţei şi a rigurozităţii muncii de zi cu zi.
 
Am avut curiozitatea de a mă apropia de Oana Tăbultoc, urmărindu-i vocea de la primele apariţii pe scenă. Impresiona, atunci, timbrul vocal bine conturat, dicţia clară, expresivitatea şi implicarea în tot ceea ce manifesta. Desigur, nu puteai să nu zâmbeşti ghicindu-i strădania gesturilor, mimica matură sau îndărătnicia inocentă cu care voia să fie "mare", să cânte pe aceeaşi linie cu artiştii ceva mai experimentaţi decât ea. 

Am văzut, în timp, cum Oana Tăbultoc este dintre copiii care îşi "cresc" talentul, care se simt responsabili de darul primit de la Dumnezeu. Pentru că, i s-a spus şi a înţeles şi ea de timpuriu, nu este suficient să ai talent pentru a reuşi în viaţă! Este nevoie de multă muncă, de autodisciplină, perseverenţă şi, nu în cele din urmă, un caracter care să dea măsura evoluţiei ulterioare.

Pentru că, singur, talentul nu va garanta niciodată succesul! Un om talentat va fi sortit eşecului dacă din viaţa lui vor lipsi sârguinţa şi seriozitatea. Oana Tăbultoc a dovedit, înainte de toate, că succesul începe de jos, că talentul are nevoie de răbdare, că, pentru a ajunge în vârf, trebuie să urce treaptă cu treaptă.

Aurul străluceşte doar dacă în jurul lui se face lumină!

Circumstanţele favorabile pot transforma, într-o clipă, un aur strălucitor în cea mai neînsemnată tinichea, dacă în artist nu locuieşte şi acea înţelepciune pe care nimeni, în afară de Dumnezeu, nu ţi-o poate da. Oana Tăbultoc ne-a dezvăluit un echilibru mental și o ordine a firii care i-au adus în viață momente faste precum cele de la Next Star sau, mai nou, participarea la Festivalul Internaţional Novaia Volna din Crimeea. Momente care, în mod clar, influenţează major destinul unui artist.

"Nimeni nu obţine un succes răsunător doar făcând ceea ce i se cere; măsura excelenţei şi a succesului este dată numai de ceea ce faci cu mult peste strictul necesar", spune Charles Kendall Adams. Este uşor să privim de departe succesul şi să ne manifestăm propriile neîmpliniri cu motivaţii de genul "Banii fac totul", "Fără bani nu faci nimic în viaţă", "A avut noroc"... Părinţii copiilor care performează ştiu ce însemnă munca, părinţii acestor mici artişti au învăţat să îi respecte şi să îi protejeze de aceste micimi care, desigur, nu ar trebui să existe.

Am văzut-o pe Oana cântând la vioară. Apoi, peste câţiva ani, avea pe buze un flaut. Într-o zi am văzut-o pictând pe sticlă, şi o face minunat, la un nivel avansat!



Am ascultat-o cântând în română, rusă, greacă, italiană. Pentru a se prezenta cât mai bine la competiţia internaţională din Crimeea, timp de câteva luni a urmat, intensiv, lecţii de limba rusă. Haideţi să ne oprim o clipă din tumultul vieţii noastre şi să încercăm să facem, măcar pentru o zi, un sfert din ce am povestit mai sus. Nu vom reuşi, iar dacă unii au bani, vă asigur că nici banii nu le vor folosi la nimic!

Sub îndrumarea profesoarei de canto Oana Puşcaşu, micuţa artistă a evoluat an de an, repertoriul său îmbogăţindu-se surprinzător.

În urmă cu o săptămână a cântat în faţa unui public de aproximativ 10.000 de oameni şi a făcut cinste ţării, pentru că, în faţa legendelor muzicale ale lumii, acolo a răsunat: Oana Tăbultoc, România! Iar pe cel mai mare stadion din Crimeea, unde a avut loc festivalul, lângă flacăra competiţiei a fluturat tricolorul românesc!



De la Next Star, la Novaia Volna!

Oana Tăbultoc este prima româncă, la juniori, calificată la Festivalul internaţional de muzică "Novaia Volna"! La categoria tineri interpreţi, în întreaga istorie a festivalului, un singur român a reuşit să treacă de preselecţiile extrem de riguroase şi să ajungă până în finală: Mihai Trăistariu, în anul 2007!

Concursul International de Interpretare Novaia Volna (în limba engleză "New Wave") de la Moscova are două secţiuni: juniori (care se desfăşoară în Crimeea) şi tineri interpreţi (care are loc în Letonia). An de an, mii de concurenţi întră în competiţie, festivalul fiind cunoscut drept unul dintre cele mai dificile, cu numeroase etape de preselecţie. Anul acesta, din peste 7000 de copii, au ajuns în finală 17 concurenţi, din 11 ţări:  Rusia, Ucraina, Armenia, Israel, România, Kazahstan, Italia, Moldova, Belarus, Lituania, Georgia.



Juriul festivalului cuprinde nume de legendă ale muzicii internaţionale, începând, desigur, cu fondatorul acestui eveniment, Igor Krutoy, dar şi Filip Kirkorov, compozitori cu palmares de invidiat şi care au dus de nenumărate ori Rusia pe primele locuri ale Eurovisionului. Juriul a fost completat de Lev Leshchenko, Nyusha si celebrul tenor italian, Alessandro Safina. Foarte important, toţi copiii au cântat live, iar notele au fost acordate (de la 1 la 11) pe loc, la vedere. 

Şi totuşi, Oana Tăbultoc a ajuns la "Novaia Volna" direct în... semifinale! Asta după ce micuţa botoşăneancă a interpretat piesa Lyubov, a celebrului Igor Krutoi, pe scena de la Next Star, melodie cu care Oana ajunsese în finala concursului. Clipul a fost distribuit repede pe reţelele din Rusia şi... de aici nu  a mai fost decât un pas până să cadă sub privirile producătorilor!

Din Rusia, s-a dus vorbă în Republica Moldova, unde un alt producător muzical de talie internaţională, Serghei Orlov, a primit misiunea de a o aduce pe Oana la Moscova: însuşi Igor Krutoy, cel care compusese piesa Lyubov pentru Alla Pugaciova, voia să o cunoască pe artista din Botoşani!

"Domnul Igor Krutoi m-a văzut la Next Star, cu piesa Lyubov, si i-a placut foarte mult cum am interpretat. A vorbit cu producătorul din Moldova, Serghei Orlov, şi i-a spus să mă caute. M-a găsit, am fost la preselecţie si am trecut direct în finală la Novaia Volna", povesteşte Oana.



O experienţă unică!

Emoţiile au fost pe măsură! "Scenă minunată, organizare impecabilă. Nu se compară cu nimic din ce am văzut până acum. Trebuia să fie perfect din cap până în picioare. Am văzut seriozitate, repetiţii de dimineaţă până seara... Dacă se greşea un pic te întorceau până ieşea perfect", spune Oana cu admiraţie.

Concursul a fost în două seri. În prima seară s-au interpretat melodii în limba ţării concurenţilor. Oana Tăbultoc a impresionat publicul cu "Hora din Moldova". "Prima seară a fost de show. Publicul a fost superb! Dupa ce am cantat, imi strigau toti numele. Notele au fost bune, trei note de 11 si doua note de 10 si eram pe locul trei, din 17 concurenţi".



În seara a doua au apărut mici probleme de sănătate, amplificate, însă, de emoţii şi de stres. "Nu a ieşit aşa cum am vrut eu în a doua seară. Nu am avut note foarte mici, dar nu cum voiam. Am primit din partea juriului cinci note de 10", spune Oana, dar fără aerul de învins. A ieşit pe locul 5.

Regretele nu îşi au locul. Pentru că Novaia Volna nu înseamnă podium, nici succes. Novaia Volna este un miracol. Acolo se învaţă, se acumulează experienţă, faci parte din marea muzică a lumii.

"Am învăţat foarte multe lucruri. Regizorul de scenă, un domn foarte cunoscut în Rusia, a stat cu noi de dimineaţă până seara. Ne-a învăţat ce vrea publicul, ce vrea juriul, îţi arăta, practic, cum să te pui în valoare. Cum, cântând în altă limbă, să cucereşti publicul", spune Oana. Şi nu este primul festival internaţional la care a participat. Este doar primul "la care s-a întâmplat aşa ceva".


Cooptată în Academia lui Igor Krutoy!

Finalul experienţei de la Novaia Volna nu este decât un nou început! Oana a fost cooptată în Academia muzicală a lui Igor Krutoy. "Cursurile acestei  Academii se desfăşoară în mai multe ţări, ne învaţă multe lucruri despre muzică. Prima întâlnire va fi în Bulgaria. Este un vis! Orice om îşi doreşte să lucreze cu o vedetă internaţională, să înveţe. Abia aştept! Este un om prietenos cu copiii, foarte modest, deosebit", spune cu entuziasm micuţa artistă.

Privind în urmă, ultima jumătate de an a însemnat, pentru Oana Tăbultoc, multă muncă. Repetiţii peste repetiţii, cursuri de limba rusă, emoţii copleşitoare. Acum nu îşi doreşte decât ca, peste 3-4 ani, să poată ajunge din nou acolo, dar la categoria tinerilor interpreţi. Este hotărâtă să muncească peste puteri! "M-am pregătit mai bine de jumătate de an pentru acest concurs. Dar aş lua-o de la capăt. De fapt, mă pregătesc pentru că, atunci când voi face 17-18 ani,  voi merge la categoria "mari". Mă gândesc deja, aleg melodii, repet mult, vreau să iasă totul perfect, totul!".
 


Adoptată peste Prut!

Unul dintre cele mai emoţionante momente? Atunci când, la întoarcere de la Novaia Volna, aterizând de la Moscova, a fost aşteptată pe aeroportul din Chişinău de presă şi televiziuni. "Când am ajuns în aeroport şi am văzut cameramanii îmi venea să plâng. Eram aşa de fericită şi emoţionată! Veniseră să mă aştepte pe mine şi am simţit multă dragoste din partea lor", povesteşte Oana. Asta, deşi şi Republica Moldova a avut o concurentă în finală, prima după o absenţă de 5 ani de pe scena Novaia Volna.



"Vă mulţumesc tuturor!"

Oana este fericită! A învăţat multe despre muzică. A fost parte dintr-un eveniment internaţional organizat la cele mai înalte standarde. A simţit ce înseamnă să fii apreciat pentru ceea ce faci. Trebuie să remarcăm faptul că participarea Oanei a fost absolut gratuită, de la drum, cazare, la tot ce a însemnat fiecare zi la festival.

Nu uită să le mulţumească tuturor celor care au ajutat-o şi au sprijinit-o: părinţii, Oana Puşcaşu, profesoara de canto, dar şi toţi botoşănenii, toţi românii pe care i-a simţit aproape şi care au încurajat-o: "Vă mulţumesc tuturor!"

Oana Tăbultoc, şi alţi zeci de copii pe care poate că îi zărim când şi când prin presă sau pe o scenă, sunt copiii cu "supranume". Copiii al căror nume, oriunde ar merge, este însoţit de un altul: Botoşani! Sau România! V-aţi gândit vreodată că miile de privitori, din ţară sau din străinătate, rareori reţin numele Oanei, dar niciodată nu îl uită pe cel din urmă: Botoşani sau România?!

Ar fi de ajuns pentru ca noi, cei care privim de departe, să spunem: Respect!

(Florentina Toniţă)

Festivalul International "Novaia Volna" Junior 2014 poate fi urmarit la finalul lunii august, pe 31 august, incepand cu ora 11:10 (prima parte) si ora 13:30 (partea a doua) pe canalul Russia 1 -> link aici http://live.russia.tv/

(Oana si tenorul Alessandro Safina)

(Oana, alaturi de interpretul cubanez Roberto Kel Torres)

(Participantii la concurs, premiati cu medalii la Cupa New Wave 2014 - fotbal)



(O parte din publicul festivalului)



(Compozitorul Igor Krutoi)

(Premiul 1 a ajuns in Ucraina)









 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare now casting- COD PORTOCALIU de furtuni!

Miercuri, 20 Septembrie 2017
1916

Potrivit Avertizării, până la orele 23:30, în judeţul Botoșani, în localităţileBotoșani, Bucecea, Dorohoi, Flămânzi, Bălușeni, Brăești, Broscăuți, Cânde...

Sebastian Coltescu, luat la tinta de antrenorii Flavius Stoican si Costel Enache: ”E strigator la cer”

Miercuri, 20 Septembrie 2017
247

Antrenorul celor de la Poli Iași a fost trimis în tribună în minutul 55 al meciului cu FC Botoșani."Este strigător la cer să nu poți discuta cu arbitrul! L-am întrebat...

RATAREA campionatului in meciul FC Botosani - Poli Iasi! A sutat peste poarta de la un metru de linia portii - VIDEO

Miercuri, 20 Septembrie 2017
158

Unul dintre ele a fost în minutul 77. La scorul de 3-2 în favoarea gazdelor, echipa lui Flavius Stoican a oferit una dintre marile ratări din acest sezon: Kizito i-a pus mingea în f...