NICOLAE IOSUB, "culegătorul" de Eminescu!

NICOLAE IOSUB, "culegătorul" de Eminescu!
Viaţa nu are limite pământeşti, pentru că Dumnezeu îţi dă când nu te aştepţi o pereche de aripi! În urmă cu 20 de ani, viaţa lui Nicolae Iosub era atinsă de fiorul tragic al suferinţei trupeşti. Un accident grav, cu fractură de coloană, avea să fie întorsătura de destin căreia, mai târziu, inginerul de la Electrocontact îi dădea un sens nebănuit până atunci: scotocitor şi creator de carte. Pentru că nici semiparalizia la picioare, nici ieşirea forţată la pensie nu îl doboară.

Experimentat colecţionar şi filatelist, cu un optimism sănătos şi un bun simţ exemplar, Nicolae Iosub începe a păşi din ce în ce mai hotărât în o cu totul altă lume decât cea pentru care se pregătise temeinic până atunci. Urmele pe hârtie devin mai puternice decât paşii care, de la o zi la alta, tot mai greoi se lăsau purtaţi prin lume. Nicolae Iosub începe să trăiască "întru" Eminescu.

Născut pe 14 noiembrie 1947, în satul Sârbi, comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani, urmează studiile gimnaziale în comuna Vlăsineşti, apoi Liceul de cultură generală Săveni şi Institutul Politehnic Iaşi – Facultatea de Electrotehnică (1965-1970). Imediat după absolvirea facultăţii vine la Botoşani, unde, în paralel cu activitatea profesională, începe şi una de pasionat colecţionar de filatelie (din 1974) şi de numismatică (din 1978). Este membru al Asociaţiei Filatelice Române şi al Societăţii de Numismatică din România. A scris o carte despre Mănăstirea Agafton, pe care a vândut-o colegilor colecţionari din ţară, iar banii strânşi i-a donat pentru reconstrucţia Mănăstirii Agafton. "Am spus că îmi aduc şi eu contribuţia cât de cât…".


S-a apropiat de Eminescu cu sfială, dar cu o curiozitate creatoare. "Mi-a fost frică să mă apuc să scriu despre Eminescu. Atâţia oameni mari, eminescologi au scris... Am scris întâi o carte, în 2000, Eminescu în filatelie. Apoi am început să scriu, am citit, m-am documentat, am făcut legătura între evenimente". La 120 de ani de la apariţia Luceafărului s-a gândit că sunt mulţi colecţionari în ţară iubitori de Eminescu. Astfel că a înfiinţat Gruparea colecţionarilor Mihai Eminescu, cu peste 80 de membri. Apoi a scos Buletinul informativ Mihai Eminescu, ajuns la nr. 40, după 13 ani de zile. Numai în aceste buletine a scris peste 200 de studii despre Eminescu!

În anul 2004 publică lucrarea cu caracter documentar "Mihai Eminescu la Botoşani", la Editura Axa, iar în iunie 2010, la Editura Agata, vede lumina tiparului cartea "Mănăstirea Agafton, loc de popas şi reculegere pentru Mihai Eminescu". După un an, tipăreşte la Editura Axa cartea "Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu". La 125 de ani de la trecerea în veşnicie a poetului, apare volumul "Mihai Eminescu – Un om, o viaţă, un destin". După o muncă de două decenii, inginerul Nicolae Iosub speră ca, folosind datele pe care le-a scos la iveală, un scriitor botoşănean va scrie o carte despre Mihai Eminescu şi legăturile sale cu meleagurile botoşănene şi cu oamenii acestor locuri, "la un nivel mai ridicat decât am făcut eu".

Ştiri Botoşani: Domnule Nicolae Iosub, ce v-a determinat să vă apropiaţi cu atâta pasiune de Eminescu?

NICOLAE IOSUB: Eu am lucrat la Electrocontact. Acum 20 de ani am avut un accident cu fractură de coloană care m-a scos la pensie, nemaiputând lucra. Am o semiparalizie la picioare, merg foarte greu şi acum. Fiind un om activ, trebuia să fac ceva. Pentru că stau în casă (merg foarte puţin), trebuia să studiez. Din 1974 sunt colecţionar de filatelie, de numismatică, de carte, am adunat în timpul vieţii fel de fel de materiale, în legătură cu anumite teme. Şi ce temă mai bună şi mai dragă botoşănenilor decât Eminescu? M-am apucat să studiez Eminescu! Nu sunt literat ca să mă ocup de opera lui Eminescu, de asta se ocupă cei din domeniul respectiv. Eu m-am apucat că studiez viaţa lui Eminescu.

-Formaţia de inginer v-a determinat să aveţi un respect aparte pentru datele exacte?

-Desigur că asta m-a ajutat foarte mult. Am văzut că în viaţa lui Eminescu sunt foarte multe perioade neştiute, pete albe, necercetate. Citind foarte mult despre Eminescu, având o bibliotecă bogată, am şi citit tot ce s-a scris despre el. Am observat în aceste cărţi că scriitorii nu ţin cont de ce a scris celălalt. A scris fiecare ce a crezut el de cuviinţă că e mai bine şi atât. Am citit şi "Viaţa lui Eminescu", a lui Călinescu, şi am observat că, totuşi, acea carte este depăşită. Deşi este cea mai bună în legătură cu viaţa lui Eminescu, are foarte multe lipsuri. Din 1964, când a apărut ultima ediţie, există multe descoperiri noi, acte noi. Călinescu face şi multe erori, pe care le-am scris într-un material - aflat încă în lucru. Mă gândesc că, poate, pe viitor, această carte despre viaţa lui Eminescu va fi rescrisă, pentru că se impune să fie rescrisă. Ar trebui să iasă vreo 5 volume. Începuse Ion Roşu cu primul volum, Originile, dar, Dumnezeu să îl ierte, a murit, nu a mai putut continua.

-Dacă tot aţi pomenit de Ion Roşu, să facem şi puţină "ordine" în aceste izvoare folosite de eminescologi. Există şi Augustin Z.N.Pop, şi Perpessicius, pe de o parte, şi Ion Roşu, dar şi I.D.Marin, care reprezintă o sursă de informaţie foarte importantă, dar încă prea puţin cunoscută.

-Da, I.D.Marin este o sursă foarte importantă, mai ales pentru copilăria lui Eminescu. Dar eu am citit tot ce s-a scris despre Eminescu. Editura Saeculum, vreo 33 de volume, a început să editeze ce s-a scris despre Eminescu, până în 1920, dar acolo s-a oprit. Mai sunt 10 volume scoase de Editura Litera din Chişinău. Am citit biografii, am început cu Eminescu la Botoşani, pentru că asta m-a interesat foarte mult. Au apărut în ţară cărţi despre Eminescu la Braşov, Eminescu la Blaj, la Giurgiu, la Alexandria. Numai a trecut pe acolo, şi s-a scos câte o carte. Şi mi-am spus: la Botoşani nu există un scriitor, un eminescolog, care să scrie cartea despre Eminescu la Botoşani? Aici sunt foarte multe locuri legate de Eminescu, începând cu Botoşani şi Ipoteşti. Mai este Mănăstirea Agafton, unde erau mătuşile sale şi mergea deseori acolo, stătea zile întregi. Acolo a început să citească, pe cărţile de religie. Apoi familia lui Eminovici a avut, înainte de a cumpăra moşia de la Ipoteşti, la Orăşeni, moşia cumpărată de Iuraşcu pentru Raluca, din banii de zestre. O moşie la fel de mare ca cea de la Ipoteşti, care a fost şapte ani în posesia lui Eminovici, până a cumpărat la Ipoteşti.

-Mai sunt şi Dumbrăvenii, atât de disputat de suceveni, care spun că Eminescu s-a născut acolo!

-În 16 aprilie 1849, familia Eminovici pleacă de la Dumbrăveni definitiv. Cei de la Dumbrăveni spun că acolo este născut Eminescu. Eu am demonstrat că nu putea fi născut acolo, cu date din calendar. Putea fi, cel mult, conceput acolo. Am scris un material, Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu, în contextul religiozităţii familiei sale. Familia Eminovici era foarte religioasă, ţinea strict toate sărbătorile.

-O altă perioadă importantă pentru noi, botoşănenii, este cea în care Mihai Eminescu a locuit împreună cu sora lui, Harieta, în casa de pe strada Puşkin. Un an extrem de dificil pentru Eminescu. Se vorbeşte, încă de la Călinescu şi Perpessicius, că la Botoşani comunitatea locală refuză să îl ajute pe Eminescu. Care este adevărul?

-Un an a locuit Eminescu la Botoşani, el venind de la Mănăstirea Neamţ, de la Ospiciu, în aprilie 1887. Vine la Botoşani pentru că trebuia să se întâlnească şi cu sora lui, Aglaia, care venea de la Cernăuţi. A rămas un an la Botoşani. Recidivează boala, pentru că îşi găseşte aici o serie de colegi de-ai lui de la Timpul, cum era Scipione Bădescu, şi alţi colegi cu care a mai servit poate un pahar de Cotnari, şi i-au făcut rău poetului. Este nevoie să fie internat la Spitalul Spiridon, care se afla lângă Biserica Roseti. O clădire veche, am chiar şi o ilustrată cu vechiul spital. Toată vara a rămas la Botoşani. În 3 iunie se întâmplă incendiul care mistuie peste 200 de case. În urma acelui incendiu foarte multă lume a rămas pe drumuri în Botoşani. Cererea ca să i se acorde, de către Consiliul local, un ajutor lui Eminescu de 100 de lei pe lună a venit într-un context foarte rău. Primăria avea de ajutorat atâta populaţie. Au fost şi consilieri care au susţinut să fie ajutat Eminescu. Până la urmă ajutorul este aprobat, 1200 de lei pe an, dar trebuia să fie aprobat şi de ministrul de interne liberal, care nu aprobă cererea respectivă. S-a spus că botoşănenii nu l-au ajutat pe Eminescu şi nu au vrut să ştie de el, ceea ce nu este adevărat.

Sora lui voia să îl reţină aici, să aibă grijă de el, mai ales că doctorul Iszac îl trata şi îi garantase Harietei că îl va scăpa de boală, dar din nefericire tratamentul i-a făcut foarte mult rău. Tratamentul cu mercur, peste 40 de frecţii cu mercur... De fapt, Eminescu a murit intoxicat cu mercur. Şi dacă mulţi scriitori spun că el a fost nebun, aş spune: faceţi o injecţie cu mercur cum i-au făcut lui Eminescu la Bucureşti, la Caritatea lui Şuţu, aici măcar îi făceau frecţie, dar acolo i-au făcut şi injecţii. Vă daţi seama cum i-au atacat organele, ficatul rinichii, inima, care au dus la moartea poetului. Plus că mercurul afecta şi creierul...  Când a fost internat la Viena, în 1884, s-a văzut că nu i s-a făcut niciun tratament şi s-a simţit bine. Medicii nu pot fi condamnaţi, atunci aşa se ştia ca tratament, în boala luetică, problema este că tratamentul a fost pus greşit.

-S-a scris în ultimul an, în presa locală şi apoi cu extindere în cea naţională, despre faptul că Lacul cu nuferi ar fi o născocire comunistă, că adevăratul lac din poeziile lui Eminescu ar fi cel de la Loeşti. Cum limpeziţi această "născocire"?

-În legătură cu Lacul lui Eminescu, cel mai bine a tratat problema asta I.D.Marin, în cartea sa, "Eminescu la Ipoteşti". El lămureşte cel mai bine, pentru că poezia vorbeşte, versurile lui Eminescu te duc exact la locul respectiv. Nu putea fi balta aceasta de la Loeşti, care vara seca. Am o monografie a Ipoteştilor, din 1938, a unui medic ce răspundea de Ipoteşti. El spune că vara Loeştii secau, vara erau duse acolo vitele la adăpat. Plus, femeile topeau cânepa, că atunci era îmbrăcăminte de cânepă, şi acolo în lac spălau. Cum să se ducă Eminescu acolo să se scalde şi să viseze la poezie? Lacul din pădure, în schimb, era natural, cu un izvor cu apă limpede. Nu era pe moşia lui Eminovici, dar în pădure nu te oprea nimeni să te duci. El cu fratele său, Ilie, mai mare cu 4 ani decât el, mergeau împreună la lac. Eminescu era un copil retras, melancolic, însingurat. Nu se juca cu copiii satului, nici cu fraţii lui nu se prea juca, erau mai duri cu el. Cei mari mergeau la câmp, călare pe cai, să vadă moşia care era foarte întinsă, până dincolo de calea ferată, atât era de lungă şi de îngustă!

-Aşadar, poeziile de dragoste nu sunt scrise pe malul Loeştilor…

-În 1863, când întrerupe şcoala în aprilie, Eminescu vine de Paşti acasă. Se întâlneşte cu o fată, Casandra Alupului. El avea 14 ani. Se îndrăgosteşte de această fată, care era orfană şi stătea cu bunica ei. O vară întreagă, până toamna târziu, el cu fata asta a stat. Şi unde se duceau? La iazul de la Loeşti? Se retrageau în pădure. Toate versurile lui vorbesc despre această poveste.



-Există vreo umbra de îndoială în privinţa Lacului lui Eminescu?

-Problema lacului este o chestie care nu poate fi pusă la îndoială, acolo, la Ipoteşti, a existat dintotdeauna. Dacă ar fi spus cineva că în iazul de la Loeşti au crescut nuferi, aş spune: domnule, cred. În schimb, în preajma iazului de la Loeşti Eminescu mergea cu fratele său Matei la vânătoare de raţe sălbatice. Asta e clar, căci colindau toate coclaurile. Lacul cu nuferi este acolo unde îl arată I.D.Marin cu atâta precizie în cartea sa. Eu am venit în 1970 în Botoşani, am văzut acolo locul, în pădurea de la Ipoteşti. Degeaba spune prefectul actual că a sădit nuferii, ar fi posibil ca într-un an secetos să mai scadă apa, să moară nuferii, dar ei revin, au rădăcini în adânc.

-Aţi observat şi dvs. în ultimul rând că există o anume tabloidizare a lui Eminescu, fără să se ţină cont de datele certe, biografice. De ce se întâmplă acest lucru? Cum ar trebui cunoscut Eminescu?

-În primul rând, trebuie citit tot ce s-a scris despre Eminescu. Numai când citeşti tu ai o viziune de ansamblu asupra vieţii sale. Nu vorbesc numai despre opera poetului, ci şi despre viaţa lui, despre activitatea lui. Eminescu era un om închis, nu vorbea despre el. Colegii lui nu puteau afla mare lucru de la el. Ce s-a scris s-a scris sporadic. Sunt perioade încă necunoscute. Dar citind tot ce s-a scris, alte documente apărute între timp, scrisori, alte cărţi care fac referire la Eminescu, punând cap la cap, eu fiind inginer, coroborând toate aceste date, îţi dai seama că există legături. De asta am spus că viaţa lui Eminescu trebuie rescrisă pas cu pas, perioadă cu perioadă. A mai apărut un articol de curând, că Eminescu a avut băiat cu Ileana, fata pădurarului din Cucorăni. Imediat, documentat, am arătat că nu putea fi băiatul lui Eminescu. Mihai a avut un copil cu Veronica Micle, asta e clar. Se ştie, de asta se vorbeşte mai puţin. În 1880, Veronica Micle naşte în luna martie un copil, dar din nefericire se naşte mort. Era vorba să se căsătorească în 1880. Aceste informaţii apar şi la Călinescu, şi la Augustin Z.N.Pop. În 1879 moare Micle (soţul Veronicăi), în august. Mihai şi Veronica se iubeau, dar Eminescu era un om foarte respectuos, nu ar fi îndrăznit să desfacă atunci casa lui Micle. Mai ales că ea avea şi două fete. După moartea lui Micle, în septembrie, Veronica vine la Bucureşti, stă vreo lună de zile, şi în urma acestor momente de dragoste dintre ei se naşte acest copil, dar din păcate mort.

-Mai este o poveste nelămurită şi contestată în ultimii ani. Cea a casei de la Văratec, în care a locuit Eminescu. Mulţi spun că acea casă nu are nici o legătură cu Eminescu. Alţii, inclusiv Zoe Dumitrescu Buşulenga, s-au zbătut să creeze acolo un centru de studii pentru eminescologi.

-Zoe Buşulenga este cea mai în măsură să vorbească despre casa respectivă, pentru că ea încă de tânără a venit la Văratec, acolo a şi murit. Ea a discutat cu călugăriţa care îl cunoştea pe Eminescu, o cunoştea pe Veronica, ştia că atunci când venea în vacanţă, vara, Veronica a stat acolo, şi Eminescu la fel, dar nu în aceeaşi casă. Ce scrie Zoe Buşulenga este realitate, alţii nu au cum să demonstreze. A vorbit cu călugăriţele care îşi mai aminteau. Una dintre călugăriţele de acolo l-a cunoscut pe Eminescu şi la Agafton. Când el era la Iaşi, venea vara şi stătea câte o săptămână, două la Agafton. La Văratec a mers în perioada 1874-1877, cât a stat la Iaşi, nu şi în perioada lui ultimă, de boală. În ultima perioadă a vieţii avea relaţii reci cu Veronica. El ştia că nu se putea căsători cu Veronica Micle, pentru că nu putea să îi asigure o situaţie materială. Mai ales după ce s-a îmbolnăvit. Cu toate că Veronica l-a urmărit permanent din umbră, l-a ajutat mereu... Fata ei a luat post de profesoară în Botoşani, şi Veronica venea mereu aici. Ea l-a determinat să meargă la Bucureşti, în aprilie 1888. Cei din Bucureşti ar fi dorit ca Eminescu să rămână la Botoşani definitiv, să nu îi mai deranjeze. Eminescu a suferit întotdeauna de simţul dreptăţii, era prea corect, nu conta dacă îl supără pe un prieten sau pe un duşman, din cauza asta a fost duşmănit şi de adversari, dar şi de prieteni.

-Azi. Eminescu şi Botoşanii. Ce credeţi că nu s-a făcut încă pentru Eminescu în Botoşani?

-În primul rând, nu s-a făcut totul în a identifica toate locurile legate de Eminescu. La Orăşeni, deşi nu e legat direct de Eminescu… Mai ales că Olimpiada Iuraşcu, cea care a devenit stareţă la Agafton, prima dată s-a călugărit la Orăşeni. Nu se cunoaşte că acolo familia a avut 6 ani de zile o moşie. Nu se cunoaşte că, timp de 3 ani de zile, la Durneşti, a fost aredaş Eminovici şi că Mihai, copil, a făcut acolo primii paşi. Apoi la Gorbăneşti, satul Mihai Eminescu, acolo era familia Stamatopol. Gheorghe Eminovici, în drumul lui Botoşani-Durneşti, se oprea mereu acolo, să se odihnească, să bea apă. Stomatopol avea două fete pe care Eminescu le-a cunoscut mai târziu, pentru că s-au făcut călugăriţe la Agafton. Nu se cunoaşte că în Botoşani a locuit un an şi opt luni la Maria Mavrodin, împreună cu verii lui, pe Onicescu.

-Noi avem aici, lângă Botoşani, o mănăstire plină de Eminescu. Nu avem nici măcar indicatoare care să semnaleze obiectivele importante legate de Eminescu. De ce credeţi că există atâta indiferenţă?

-Pentru că s-au politizat funcţiile. După revoluţie au încăput în cultură oameni care nu au nicio legătură cu treaba asta. Mă gândesc la Memorialul Ipoteşti, acolo unde problema cercetării trebuie să fie atribuită unui cercetător, unui eminescolog, care trimestrial trebuie să scoată buletin de informaţii, de cercetare.

-Şi, totuşi, care este soluţia?

-Soluţia este să fie omul potrivit la locul potrivit. Să fie specialist. Cât a fost doamna Nenati s-a refăcut casa, cât a fost domnul Coşereanu s-au scris cărţi, s-a făcut cercetare. Dacă punem funcţiile politic, nu se poate face nimic. Indiferent care partid politic este la putere!

(A consemnat Florentina Toniţă)





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânără din Botoşani implicată într-un accident rutier la Suceava. Şoferul vinovat acuzat de trei infracţiuni

astăzi, 14:32
692

O tânără, de 32 de ani, din Botoşani a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut în localitatea Moara din judeţul Suceava. Femeia se afla la volanul unui...

Adolescent cercetat pentru două infracţiuni, după o plimbare cu mopedul

astăzi, 11:51
541

Un adolescent a ajuns să fie cercetat pentru două infracţiuni, după ce a fost oprit în trafic de poliţişti. Băiatul, de 16 ani, din localitatea Păltiniş, se afla pe un moped şi a fost ...

Razii ale poliţiştilor printre agenţii economici! Au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei

astăzi, 10:01
684

Zeci de poliţişti au efectuat, joi şi vineri, razii în întreg judeţul pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi impunerea normelor rutiere.Astfel, au fost legiti...