Lucrările lui Iulian Bordianu s-au bucurat de aprecierea publicului fie la Verona, în Piaţa "Erbe", fie la Muzeul de Artă din Bornholm (Danemarca), dar şi la Iaşi şi Chişinău.
(FOTO: în atelierele din Murano)
Adăugăm celor de mai sus şi expoziţia permanentă cu vânzare de la Galeria "Orovetro" – Murano (Venezia).
Până la sfârşitul acestei luni (perioada 1-28 februarie 2014), Iulian Sebastian Bordianu este prezent la Galeria de Artă Grand Hotel Traian din Iaşi, cu expoziţia "Mesaje din sticlă".
Vine dintr-o familie de sticlari cu tradiţie: Dan Bordianu, tatăl, este artist sticlar, specializat şi format în vechea fabrică de sticlă din Dorohoi, în prezent truditor pe altarul focului în propriul atelier, din Bucecea, lucrările sale fiind extrem de apreciate in ţară şi în străinătate. Mama lui Iulian Sebastian Bordianu este ceramist, de la ea moştenind sensibilitatea şi dăruirea pentru arta esteticului.
Pasiunea pentru arta prelucrării sticlei a început din copilărie, pe când vizita fabrica de sticlă Stipo din Dorohoi, unde tatăl său era maestru sticlar la Atelierul de creaţie. S-a lăsat prins de mirajul focului, de strălucirea sticlei şi de rafinamentul marilor artişti pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului.
În Italia s-a specializat în bijuterii şi în mozaic. Lucrările lui Iulian Sebastian Bordianu impresionează prin repertoriul decorativ foarte bogat şi variat, prin stilul prietenos cu orice cămin, într-un design modern şi practic.
Originalitatea discursului cromatic, linia echilibrată a culorilor create de artist, formele îndelung probate şi finisate, se situează în nota exigenţelor personale, dovedind că avem în faţă un creator incontestabil şi inconfundabil.
(FOTO: expoziţia permanentă din Murano, Veneţia)
"Artistul imagineaza simbolic arta sculpturii, volumetria formelor si inscrierea lor in spatiul infinit, apelind la liniile dinamice ale atractiei universale privite ca un joc planetar. In palpitul sau vital se simte pasiunea de a smulge neantului formele frumoase ale unei lumi pe care o infrumusetam in fiecare zi prin respiratia culorilor minerale. Discurile de sticla policroma, micile bijuterii colorate si oferite generos ca ofrande timpului si oamenilor la sarbatorile de peste an, evocarea locului natal, suporturile pentru sarbatorile crestine de peste an fac posibile momentele unor daruri incarcate de tandretea artei de a oferi in plan simbolic", spune criticul de artă Valentin Ciucă despre Iulian Sebastian Bordianu.
Artistul botoşănean recunoaşte că cea mai grea este lupta cu focul, iar cea mai frumoasă parte o reprezintă creaţiile obţinute în urma multor zile şi nopţi de muncă continuă.
Îşi doreşte să expună la New York, acolo unde arta sticlei este extrem de apreciată, dar visează şi la un cuptor mobil, cu care să poată realiza demonstraţii spectaculoase pentru cei care vin să îi admire lucrările.
Sticla nu este o materie care să dăruieşte cu uşurinţă. Ea se modelează la temperaturi foarte înalte, de la 700 la 1200 de grade Celsius. Este o pasiune costisitoare, greu de menţinut în afara unui sprijin financiar. În străinătate, artiştii rezistă în primul rând datorită oamenilor care apreciază şi cumpără, la preţuri deloc mici, aceste lucrări. La Murano îţi permiţi să faci probe, în România eşti nevoit să lucrezi pentru profit, rareori ai voie să încerci arta, să o experimentezi.Tatăl lui Iulian Sebastian, Dan Bordianu, este el însuşi un artist şi un inovator în domeniu. A avut expoziţii în România, Germania, Italia şi Grecia. La Bucecea, unde şi-a amenajat un atelier, a rămas să ducă mai departe tradiţia sticlei, pentru că de profit greu poate fi vorba.
Din atelierele de la Dorohoi au plecat numeroşi artişti, nume care astăzi sunt respectate în străinătate, dacă ar fi să îi amintim doar pe Ioan Nemţoi şi Dinu Diaconescu.
Dorohoiul să fie ce a fost şi mai mult decât atât!
Nimeni şi nimic nu ar fi împiedicat Dorohoiul să fie un Murano sau o Veronă a sticlei. Tradiţia îndelungată, marii artişti care garantau valoarea incontestabilă a creaţiilor născute în focul atelierelor, resursele naturale rare, din păcate nefolosite astăzi sau ignorate de statul român sunt doar câteva dintre atuurile care ar fi putut crea (sau măcat menţine!) la Dorohoi o industrie pentru care străinii - dacă ar avea aşa ceva - ar fi consumat energii imense de ordin financiar şi nu numai. Nisipurile cuarţoase de la Miorcani şi Hudeşti, de o mare puritate, folosite pentru fabricarea sticlei optice şi a cristalurilor, vor deveni probabil o bogăţie pentru care România, în curând, va negocia pe nimic cu ingenioşii (uneori vicleni) investitori străini.
Înainte de 1989, peste 30 de fabrici de sticlă funcţionau în România, una dintre cele mai cunoscute fiind cea de la Dorohoi. Se lucra pentru producţie de export, cele mai multe lucrări se efectuau manual. Astăzi, fabricile pot fi numărate pe degetele de la o singură mână.
Dorohoiul, îşi amintesc cei mai în vârstă, era o forţă în industria sticlei. În 1990 au început privatizările. Fabricile s-au închis, unele s-au vândut la români sau la străini cărora li s-au pierdut şi urmele. O industrie cu care România se mândrea şi care devenise un brand al Botoşanilor s-a făcut ţăndări fără ca cineva anume să se considere vinovat.
La Dorohoi, falimentarea fabricii de sticlă a afectat si exploataţiile miniere de nisip cuarţos de la Miorcani şi Hudeşti, unde se află cel mai bun nicip din România folosit în sticlărie. Asta în timp ce judeţul a fost împânzit de imense hale de consum – mall-uri, hyper şi supermarketuri, fabrici de confecţii patronate de străinii care plătesc te miri ce pe mâna de lucru autohtonă.
Un management corect şi de perspectivă are nevoie de întoarcerea la ceea ce ne reprezintă, la tradiţia judeţului, la exploatarea bogăţiilor reale, nu a celor de import.
Iulian şi Dan Bordianu, Ioan Nemţoi, Dinu Diaconescu şi mulţi alţii sunt dovada vie că Botoşanii pot ieşi în lume cu sticla de Dorohoi, cu nisipul de Miorcani, cu talentul incontestabil care continuă să se nască pe aceste meleaguri.
(Florentina Toniţă)
.jpg)
(Feerie de Craciun, expozitie Muzeul Unirii Iasi)
