LAURENŢIU HAIVEI: "Noi am venit să le facem italienilor munca, dar la noi în ţară cine o face?"

LAURENŢIU HAIVEI: "Noi am venit să le facem italienilor munca, dar la noi în ţară cine o face?"

   gazetaromaneasca.ro

Laurenţiu Haivei, botoşănean de 41 de ani, locuieşte în Torino din 2008. De curând a deschis un magazin de artizanat românesc la Torino, "Art Rom".

Laurenţiu a mai fost în Italia în trecut, iar în 2004 a decis să se retragă în România, unde şi-a deschis o activitate. Afacerea în România era înfloritoare, îi dădea mari satisfacţii, mai ales materiale. Din cauza crizei, în 2008 activitatea sa a început să şchiopăteze, reuşind abia să-şi acopere chiria spaţiului. S-a întors în Italia, a lucrat o perioadă că electrician, împreună cu fratele său, care este specializat în domeniu. Dar de muncă se găsea din ce în ce mai puţin, iar el a trebuit să se gândească la un mod de a-şi câştiga un venit, scrie despre botosanean Gazeta Romaneasca, din Italia.

Laurenţiu Haivei: "Magazinele de artizanat nu au dat faliment"

"Mi-a venit idea cu artizanatul românesc, pentru că, de câte ori treceam cu maşina pe la Huedin, toate magazinele de artizanat, care sunt unul lângă altul, cât ţine localitatea, funcţionează. M-am gândit că, dacă ei n-au dat faliment, înseamnă că artizanatul este ceva plăcut, ceva frumos şi aş putea să-l propun şi eu la Torino, mai ales italienilor, dar şi românilor care poate nu au timp să cumpere din ţară cadouri pentru şefii lor sau pentru persoane dragi italiene", spune Laurenţiu.

Laurenţiu a făcut cercetări în Torino, pentru a vedea care ar fi fost piaţa de desfacere, apoi a străbătut România în lung şi-n lat, pentru a cunoaşte tot ceea ce se putea aduce şi vinde în Italia. Birocraţia a fost destul de lungă, iar inaugurarea magazinului a avut loc într-un moment mai neprielnic, începutul lunii august, când oraşul era golit. Însă Laurenţiu a aşteptat cu răbdare, iar clienţii au început să-i treacă pragul. De Crăciun, speră să vândă multe obiecte, mulţi italieni au promis că se vor întoarce atunci.

Ceramică de Marginea şi gadgeuri cu Dracula

În magazinul Art Rom găsiţi artizanat din aproape toate zonele României: faimoasele ceramici de Marginea, Horezu şi Corund, ouă încondeiate, icoane, inclusiv cele pe foiţa de aur de 24 de carate şi picturi naive de la Mănăstirea Humorului, trăistuţe tradiţionale maramureşene, moldoveneşti, ii din zona Harghitei, brăţări de la Maramureş, reproduceri după Luchian şi Grigorescu, şervete brodate, păpuşi în costum naţional, sticle îmbrăcate în răchită, papură, străchini de lut, bibelouri, ceasuri, fanioane cu tricolorul şi tot felul de obiecte care-l evocă pe Dracula -Vlad Ţepeş.

"Vindem şi costume populare, dar numai prin comandă şi cu un acont", spune Laurenţiu. De anul trecut, Laurenţiu şi-a reîntregit familia: la Torino au sosit şi soţia şi copilul său, de 12 ani. Ar părea o familie care a decis să rămână în Italia definitiv, însă Laurenţiu spune: "De fiecare dată când trec graniţa în România, respir profund. Casa mea e România şi cred că toţi ar trebui să rămână la ei acasă, însă situaţia actuală, mai ales cea politică a României, nu le permite românilor să trăiască. Noi am venit să le facem italienilor munca, dar la noi în ţară cine o face?".

La uşa magazinului, scrie reporterul Gazeta Romaneasca, se aude un italian care exclamă, privind o vază expusă în vitrină: "Uite, asta e de Corund! Foarte frumoasă…". La întrebarea cum de cunoaşte ceramica de Corund, italianul răspunde: "Soţia mea e româncă. Am fost acolo! Uite, alea cu alb şi albastru sunt de Corund!".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
14

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
28

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...

Atenție la condițiile de trafic! Cod galben de ceață în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 09:21
53

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni...