Moşul Nică Pânzariu este născut în Vorniceni, la 14 iulie 1924, din părinţii Andrei şi Aglaea. A făcut doar 5 clase, era foarte bun la matematică şi avea grijă cu străşnicie de 50 de oi! Îl sărbătorim astăzi pe Moş Nică în semn de respect pentru bătrânii satelor noastre, pentru demnitatea cu care şi-au crescut copiii, dar şi ca semn de preţuire pentru frumuseţea cu care astăzi îşi trăiesc amintirile. (Red. Ştiri Botoşani)

Au fost doi copii în familie – 1 băiat – cel mai mare şi o fată. După primii ani de viaţă, petrecuţi în familie, beneficiind de o educaţie destul de bună, a urmat şcoala, unde a învăţat 5 clase. Fostul său învăţător, Cronţ, şi următorii, Olaru, Ciubotaru (şi fost director) îl considerau ca fiind foarte bun – mai ales la matematică. Moşul Nică spune că: "nu mă dădea nimeni jos" la matematică. De aceea, la una din ciondănelile cu un alt coleg, l-a lovit cu "taşca" de traistă, ce avea în interior o plumbuieră de lemn, s-a ales cu pedeapsa stabilită de directorul Ciubotaru – de a sta în genunchi şi cu o vargă la palmă – învăţătorul lui, Cronţ, care ţinea mult la el, l-a "salvat" de la pedeapsă.

Dar la vremea aceea (1931-1933) copiii trebuiau să fie alături de părinţi la munca câmpului sau pe lângă casă. A păscut cele 40 de oi iar dimineaţa, foarte devreme, deşi mic, le ducea "în porneală". Când nu mergea cu oile, mergea la cărat porumb, la Mogilă (Movila Arsă). Aşa ca pentru el zice că n-ar prea vrea traiul celor tineri, de azi, (a unora), cărora nu le place munca în agricultură.

Ca flăcău, mergea la clăci (iarna), la "gioc", pe toloaca de la magazinul din vale şi se mai iveau situaţii când grupul "celor din sus" - Zvârca se certau (de regulă – de la fete) cu cei din "cotu din jos" (centru).

Părinţii i-au învăţat că-i "ruşine" să treacă pe lângă concetăţenii din sat şi să nu salute.

La vârsta de 20 de ani (în 1946) a fost luat în armată, la jandarmi CFR. A făcut armata în multe locuri, la poliţia gării-Iţcani-Suceava, la Vama, Molid. Pentru că asculta de superiori, a fost trimis la multe cursuri, devenind caporal şi apoi sergent. Ca premilitar a fost dus în zona Călieni, Vadu Roşca şi Suroaia (Vrancea), ca să lucreze la "cuiburi de mitraliere" – cazemate. Ruşii, intraţi în ţară, i-au "împins" până la Urziceni, de unde, fiecare, s-a împrăştiat "ca potârnichile" ca să nu fie prinşi grupaţi şi să nu fie luaţi prizonieri (de ruşi, după sfatul ofiţerilor care-i conduceau). Împreună cu Gh. Rusu s-a ascuns, în drum spre Vorniceni, prin ogoarele de floarea soarelui, porumbişti. S-au întâlnit şi cu Alexandru Muraraşu, Toader Epure ş.a. care se întorceau din refugiu, din Oltenia. Câteva zile s-au oprit la un gospodar, fiind hrăniţi şi unde s-au odihnit. Dar patrulele ruseşti erau peste tot. Acestea le-au confiscat ciubotele, centura şi bagajul din căruţă, unul din caii cei mai buni. Aici, la acest gospodar, şi-au făcut opinci dintr-o piele de vită şi au pus hăţuri din sfoară de cânepă iar cele de piele au fost îngropate, în grădina acestuia. Ruşii minau cazematele, pe care le aruncau în aer. Ajunşi mai la nord, pe Valea Siretului, cu mare grijă şi frică au căutat un vad pentru a putea trece cu căruţa. La Epureni (Comuna Ungureni) au găsit un loc de odihnă, la un sătean, dar n-au vrut să intre în casă, fiind plini de păduchi. Au intrat în interiorul căruţei încărcate cu fân, pentru a nu fi descoperiţi de patrulele ruseşti, pe care le întâlneai peste tot. Ca să nu facă zgomot cu căruţa la trecerea peste linia ferată, la Borzeşti, au urmărit patrula să se îndepărteze vreo 500-1000m şi au trecut, dar tot au fost auziţi şi a început "răpăiala". Ei scăpaseră, însă. Dar nici în sat, odată ajunşi acasă, nu "şi-au luat de-o grijă". Aici, de la comandamentul rusesc, instalat unde este casa lui Mihai Ungureanu, a fost atenţionat de o patrulă să predea mantaua, dar a avut şi ei o "pilă" – moşul Nizu – Popovici – prieten cu tatăl lui care l-a asigurat că nu se întâmplă nimic dacă nu o aduce.

În 1949 s-a căsătorit cu Maria Sârbu, care zice că "a mers după moşul Nică pentru că era înstărit". Cu banii de la nuntă, cu cei 2 juncani de la socru, care au fost vânduţi, cu 2 cai şi nişte oi date de părinţii lui, ca dar, au cumpărat o casă acoperită cu stuf. La puţin timp au cumpărat o vacă, pe care au pus-o la jug împreună cu vaca tatălui lui, pentru a lucra pământul. Mai târziu şi-au cumpărat cal, vacă, oi. Având 4 ha pământ (considerat "bogat") cultiva 1 ha cu grâu, pe care-l secerau singuri, iar celelalte suprafeţe le cultivau cu porumb, orz, ovăz, floarea soarelui. Cu toate că era o suprafaţă mare, ei lucrau tot pământul. Tanti Maria "alegea" iarna la scoarţe, carpete, pe care moşul Nică le vindea la Rădăuţi. Erau zile când ea venea de le câmp şi lucra la scoarţă până la orele 23-24. Timp de 23 de ani a lucrat mai tot timpul singură la covoare. Deja veniseră pe lume cei 4 copii care au învăţat foarte bine şi era nevoie de bani. Ei sunt: Dumitru – ofiţer MapN – acum colonel – pensionar, Viorica – profesoară gr. I Limba Română, fostă directoare la Orăşeni Vale, Ana – fostă controloare de calitate la Electrocontact Botoşani şi Ion – fost lăcătuş mecanic la Electrocontact.

La cei 88 de ani, moşule Nică, alături de "tovarăşa" matale de viaţă Maria, vă dorim tot binele din lume!

(Gheorghe Gherman, Revista Vorniceneanul.ro)