La multi ani, ALEXANDRU ZUB!

La multi ani, ALEXANDRU ZUB!

Alexandru Zub

Academicianul Alexandru Zub implineste 78 de ani. O viata care se constituie, intr-un timp extrem de vitreg si de ignorant cu propriile valori, intr-o exemplara carte vie a demnitatii romanesti.

S-a nascut pe 12 octombrie 1934, in localitatea Varfu Campului, judetul Botosani. Este unul dintre cei mai respectati romani, un istoric de marca si de elita, membru corespondent al Academiei Romane din 10 septembrie 1991 si membru titular din 2004.

Deoarece a organizat in 1957 o manifestare studenteasca, considerata ilegala de catre autoritati, cu ocazia implinirii a 500 de ani de la inscaunarea lui Stefan cel Mare, a fost condamnat la zece ani inchisoare politica (din care a executat sase).

Dupa absolvirea Scolii Normale (Pedagogice) din Sendriceni - Dorohoi, a urmat cursurile Facultatii de Istorie din Iasi. In 1973 a devenit doctor in stiinte istorice. Din 1957 a lucrat in cercetare, initial in colectivul de istorie medie, apoi in cel de istorie moderna la Institutul de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi; din 1990 este director al Institutului de Istorie A. D. Xenopol din Iasi.



Membru al Asociatiei Istoricilor Europeni, al Asociatiei Istoricilor Americani, al Societatii Internationale pentru studiul Timpului, al Comisiei Internationale de Istoriografie; cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, conferit de guvernul francez.

Din 2006, este seful sectiei istorice a Academiei Romane, succedandu-i lui Dan Berindei.

Prezent cu diferite ocazii pe meleagurile botosanene, in special in Varfu Campului, locul nasterii sale, Alexandru Zub transmite forta deceniilor de istorie asumata prin atitudinea demna a scotocitorului intre adevarurile lumii.

A facut puscarie pentru ca a vorbit romanilor despre Stefan cel Mare. Cu toate ca a indurat ani grei dupa gratii, Alexandru Zub nu a facut pactul cu Securitatea, chiar daca multi intelectuali ai vremii au cazut in pacatul facil al colaborarii.

Stiri Botosani l-a sarbatorit an de an pe marele istoric, conferindu-i astfel nu doar respectul pe care Alexandru Zub il merita, cat mai ales pentru a fixa in memoria afectiva a botosanenilor numele unui om pentru care se cuvine, zi de zi, sa facem o reverenta adanca.

La implinirea a 78 de ani, in cinstea lui Alexandru Zub, am ales sa va oferim un exceptional text semnat de Alexandru-Florin Platon, un LAUDATIO cu ocazia  acordarii titlului de Profesor de Onoare al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi:

Laudatio
În onoarea
Domnului prof. univ. dr. Alexandru ZUB,
Membru al Academiei Române


Alexandru Zub face parte, deja, din categoria rara a acelor oameni despre a caror biografie se poate scrie din mai multe perspective, toate la fel de legitime. Aceasta neobisnuita proprietate nu tine de "întinderea", acestei vieti, ajunsa, iata, la un prag simbolic. Ea decurge, ca sa spunem asa, din densitatea ei, mai exact, din experientele pe care le divulga, a caror înmanunchere lasa sa se întrevada un sens sau o tendinta. Or, cum am mai avut prilejul sa o afirmam, tot într-un moment jubiliar – si au remarcat-o multi altii –, tocmai din acest unghi este biografia d-lui Zub graitoare: prin capacitatea ei de a se preta, înca de pe acum, unei hermeneutici edificatoare.

Care ar putea fi, asadar, constantele acestei vieti, în felul în care pot fi ele descifrate în oglinda anilor d-lui Al. Zub de privirea noastra, a celor ce îi aducem astazi celui sarbatorit cuvenitul omagiu? Si, corelativ, ce sensuri mai generale, intelectuale si morale, pot fi desprinse din aceste constante, în masura sa constituie – si sa propuna, subliminal – un mod de a trai, sortit, poate, sa iasa din biografia în care se înscrie acum, pentru a dobîndi prestigiul durabil al modelului? Acestea sînt întrebarile care orienteaza reflectiile urmatoare, inspirate – cum s-a si înteles, speram, din mentiunea de mai sus – de metafora oglinzii, cea mai necomplezenta figura de stil din (aproape) toate cîte se pot gasi, dar asezata de dl. Zub însusi, mai demult, pe frontispiciul unei frumoase carti de dialoguri realizata cu Sorin Antohi, ca o discreta invitatie, poate, la a-i cerceta biografia din acest unghi.

Cea dintîi constatare ce se cuvine facuta atunci cînd pornim la acest drum este ca biografia d-lui Zub desfide împartirea dintre viata si profesiune, atît de obisnuita, la majoritatea oamenilor. În cazul domniei sale, aceasta comuna – mult prea comuna – disociere nu are nici o valoare analitica. Rarissime sînt cazurile în care îngemanarea lor sa fi fost mai puternica, decît în persoana sa. În al doilea rînd, oprindu-ne asupra amintitelor constante ale acestei vieti traita, fara încetare, în mijlocul cartilor, trebuie observata dimensiunea programatica a tuturor initiativelor stiintifice ale d-lui Al. Zub si staruinta cu care domnia sa a înteles sa le duca la bun sfîrsit. Cum am remarcat si altadata, dl. Zub a început prin a-si crea instrumentele de lucru în perspectiva restitutiilor istoriografice la care se gîndea. Eruditele bibliografii dedicate lui Kogalniceanu (1971), Xenopol (1973) si Pârvan (1975) – singurele si, neîndoielnic, cele mai complete, pîna la aceasta ora – continuate prin editarea scrierilor acestora (V. Pârvan, Corespondenta si acte, 1973; M. Kogalniceanu, Opere II (Scrieri istorice), 1976; A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiana, 1982 etc.) sînt, în acest sens, o dovada absolut graitoare. Menirea lor a fost nu doar de a pregati – cum am spus – explorarile personale de mai tîrziu, ci si de a suplini carenta – cronica în istoriografia româna – a mijloacelor de cercetare, prin sistematizarea unui volum de informatii pe care putini, pîna la domnia sa, se încumetasera sa le unifice si sa le organizeze în acest mod. (...)

În acelasi timp – si aceasta ar putea reprezenta a doua coordonata a proiectului istoriografic desfasurat de Al. Zub – monografiile sau cîteva din studiile dedicate celor trei carturari români au fost talmacite, într-o forma, desigur, mult mai contrasa, si în limbi straine, tentativa menita de a recupera, atît cît se putea în împrejurarile de dinaintea anului 1989, traditia antebelica a deschiderii spre Europa si a dialogului între specialisti. 

În aceasta privinta, profesorul Zub a dat dovada de o consecventa iesita din comun, straduindu-se, într-un chip la fel de programatic precum cel oglindit de marile sale initiative istoriografice, sa probeze ca, în pofida vremurilor, scrisul istoric românesc mai putea fi înca, cel putin pe alocuri, sincron cu directiile epistemologice de pe continent sau cu unele din initiativele istoricilor europeni. Nu altul  este rostul unor culegeri de studii, precum Culture and Society: structures, interferences, analogies in modern Romanian History (1985) sau La Révolution Française et les Roumains: impacte, images, interprétations, 1989 (acestea nu sînt, însa, singurele), care aratau celor ce nu ne cunosteau îndeajuns ca cercetarea istorica din România avea de spus lucruri demne de toata atentia, în subiecte de interes comun si de mare actualitate. Dupa 1989, aceasta deschidere s-a amplificat, cum era si de asteptat, considerabil, în acelasi spirit al sincronismului cu noile tendinte ale istoriei post-comuniste. Volumul colectiv intitulat Globalism si dileme identitare. Perspective românesti (2002) sau cel anterior, dedicat conduitelor temporale în spatiul românesc (Temps et changement dans l’espace roumain; fragments d’une histoire des conduites temporelles) (1991) sînt elocvente pentru continuitatea care defineste toate proiectele lui Alexandru Zub si pentru efortul sau constant de a-i lega si mai strîns pe istoricii români de lume.

Întreg acest vast proiect istoriografic si cultural s-a întemeiat – si aceasta este înca o constanta din seria celor ce marcheaza biografia profesorului Zub – pe un – literalmente – urias efort de informare si sistematizare.

În spiritul cîtorva dintre înaintasii care par a-i fi servit drept model, dl. Al. Zub ilustreaza în istoriografia româna o adevarata vocatie enciclopedica, afina, mai curînd, cu demersurile intelectuale ale secolului al XIX-lea si primei parti a veacului XX, decît cu actuala paradigma culturala postmoderna, care pune pret pe fragmentar, diversitate si specializare analitica. Ambitia istoricului iesean a fost mereu si a ramas de a fi la curent cu absolut tot ce se întîmpla mai semnificativ în istoriografia contemporana. Informatia sa a fost, întotdeauna, neobisnuita prin întindere si sistematizare. Nu doar publicatiile autohtone i-au retinut atentia, ci – aproape – toate aparitiile mai semnificative din ultimii ani, cum ne-o arata amplele referinte extrase din istoriografia germana, franceza si engleza sau  incursiunile – nu la îndemîna oricui – în scrierile unor filosofi care au influentat gîndirea istorica actuala.

În anii de dinainte de 1989, aceste virtuti intelectuale deosebite au facut din dl. Al. Zub o adevarata institutie. Aidoma lui Adrian Marino, Mihai Sora si Constantin Noica, domnia sa a fost, îndeosebi în anii grei ai ultimului deceniu comunist, un important reper cultural, suplinind de unul singur, atît cît s-a putut, carentele unui sistem, deliberat conceput pentru a descuraja si distruge orice initiativa. 

Nu vrem sa insistam mai mult decît este necesar asupra acestui aspect al activitatii istoricului, mai ales ca ultimul deceniu postcomunist l-a adus, putin cîte putin, la lumina, gratie mai multor evocari. Prin rigoare si consecventa, printr-un instinct sigur al valorii si – se cuvine adaugat – o putere de munca iesita din comun, Al. Zub a creat la Iasi nu atît o alternativa culturala ori istoriografica, în raspar flagrant cu orientarea vremii, cît, mai curînd o varianta sobra, erudita, echilibrata si infinit mai complexa a "discursului" national, care distona enorm cu stridentele ideologiei oficiale. El nu a fost, desigur, nici primul, nici singurul care a reusit, atunci, asa ceva. A fost, însa, cu certitudine, cel mai influent si mai programatic în staruinta de a difuza aceasta perspectiva, generînd proiecte, stimulînd initiative si orientînd cu folos aspiratiile nedeslusite ale tuturor celor care cautau altceva decît le putea oferi ambianta epocii. Pe scurt, istoricul iesean a fost singurul care a facut scoala, în singurul mod în care acest lucru era atunci posibil si întocmai cum vazuse el însusi ca se poate face, în anii de detentie politica. Dupa 1989, programul stiintific desfasurat de Al. Zub nu a înregistrat vreo schimbare radicala – indiciu elocvent al consecventei în principii cu care domnia sa a înteles sa-si traiasca viata. Putem nota aceeasi preocupare de restitutie monografica a marilor etape ale evolutiei istoriografiei române, aceeasi reflectie asidua pe marginea scrisului istoric si a misiunii civic-sociale a istoricului, aceeasi vocatie a deschiderii si dialogului cu strainatatea, împlinita, spre deosebire de perioada anterioara – si aceasta constituie singura noutate – printr-o necesara dimensiune institutionala, în urma alegerii sale, repetate, în fruntea Institutului de Istorie "A. D. Xenopol", al Academiei.

În noul context istoric generat de prabusirea regimului comunist au venit si recunoasterile simbolice – care îi fusesera refuzate mai înainte – ale prestigiului intelectual si stiintific al carturarului. Intrarea la Academia Româna, calitatea de membru în diverse foruri stiintifice internationale, apartenenta la colegiile de redactie ale unor prestigioase reviste de profil, nationale si internationale si, nu în cele din urma, distinctiile primite din partea mai multor Universitati române si straine, precum si a statului român, a Republicii Ungare si a Republicii Franceze sînt, în acest sens, deosebit de elocvente, atestînd anvergura europeana a meritelor sale.

O viata atît de bogata, traita în aerul tare al culturii, nu a fost, nici pe departe, usoara. Ea a presupus,  desigur, multe si grele sacrificii, pe care noi, martorii si, în acelasi timp, beneficiarii a tot ceea ce ne-a dat ea sub raportul valorii nu le putem decît banui. Domnul Al. Zub le stie, neîndoielnic, cel mai bine. Cerînd celui pe care îl sarbatorim astazi sa ierte prea marea cutezanta a celui care a citit cuvintele de fata, acesta – adica cititorul – ar putea spune, ca o pura ipoteza, ca, aidoma celor care, în pustiurile "evului de mijloc", încercau sa ajunga la un ideal de sfintenie traind cît mai aproape de modelul christic pe care îl închipuiau, si dl. Zub, pentru a urca spre piscurile înalte ale culturii, a trebuit sa renunte la tot ceea ce îl tragea mereu în jos, tinînd în frîu sau reprimînd latura noastra umana, cu toate "parelniciile" ei. Putini, foarte putini dintre cei pe care domnia sa i-a chemat, s-au încumetat sa-l însoteasca. De fapt, s-ar putea spune ca, în forma – de o extrema austeritate – data de dl. Zub acestui parcurs – aproape nimeni. Si mai putini l-au înteles. De aceea, el a urcat solitar.

În spiritul ipotezei mai sus imaginate, am putea, din nou, presupune ca, alegînd acest drum atît de anevoios, dl. Al. Zub a facut sacrificii si, într-un fel, s-a sacrificat. Numai ca, ceea ce ordinea naturii poarta numele de sacrificiu, în ordinea mai înalta a culturii se numeste rigoare sau exigenta. Respectata indefectibil, numai ea conduce la acele creatii capabile sa sfideze timpul. În oglinda celor 75 ai vietii sale, acesta este modelul biografic pe care ni-l propune dl. Zub: unul al ab-negatiei, în sensul cel mai profund al acestui cuvînt. (Alexandru-Florin Platon)


 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O ocrotitoare și binefăcătoare a câinilor maidanezi, propusă pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani

astăzi, 17:42
494

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 29 noiembrie va fi și un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare lui Heike Lindlohr, fondatoarea...

Marcela Motoc aduce "Fata din Curcubeu" la Botoșani!

astăzi, 17:30
115

De pe scenele pariziene, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Botoșani. Un text de Lia Bugnar și o actriță care a străbătut lumea pentru ca într-un târziu ea, lumea, să &icir...

Intervenţie a salvatorilor botoșăneni la simularea unui accident aviatic -FOTO

astăzi, 16:23
276

Potrivit scenariului, în urma unui accident aviatic s-a produs un incendiu în pădurea Gorovei. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului cu ajutorul unui elicopter cu dispoz...