La mulţi ani, Alexandru D. FUNDUIANU!

La mulţi ani, Alexandru D. FUNDUIANU!

Alexandru D. Funduianu

Născut pe 1 martie 1953, în satul Costeşti, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, Alexandru D. Funduianu este poetul matematician care se înţelepţeşte în propriul timp, acel timp care, în viziunea lui Dumitru Stăniloae, devine expresie a faptului că noi nu rămânem şi nu putem rămâne în ceea ce suntem. Or Al.D.Funduianu îşi (pe)trece existenţa împrăştiindu-se generos printre cuvinte, sensuri, oameni, întâmplări pe care ni le împărtăşeşte apoi împachetate într-o uimire nedivizibilă

Pentru că, dincolo de matematică, de rigorile sistemului educaţional românesc şi de vitregiile cotidiene, Al.D.Funduianu ne înfăţişează poezia – a sa şi a altora – ca pe o "ştiinţă deşteptătoare" a minţii în aceeaşi notă în care, în Antichitate, grecii descriau muzica drept disciplină matematică. Dar, mai presus de toate, se distinge la poetul botoşănean un soi de generozitate (con)frăţească, pe care o cultivă fără emfază, aş spune chiar cu recunoştinţă. "Generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care tu ai mai puţină nevoie decât mine, ci să îmi dai ceva de care tu ai mai multă nevoie decât mine", ne spunea demult Khalil Gibran. Într-acolo ne poartă Al.D.Funduianu, fie că suntem într-un poem, un interviu sau în mijlocul unei întâmplări. Scrie despre cărţi şi despre oameni cu aerul că îşi face sieşi un dar. Fascinează la Al.D.Funduianu acea inocenţă a admiraţiei, a conştientizării şi identificării maeştrilor (de la Octav Onicescu la Solomon Marcus, la Dimitrie Pompoiu sau Radu Gologan). Aceeaşi fascinaţie o regăsim la profesorul-poet când, la rândul său intervievat fiind, mărturiseşte: "la noi, la români, să-i zicem "pe faţă" lui radical din 2 că este număr iraţional, pare nu numai neinspirat, dar şi inuman...".    

"Se mai vorbeşte încă/ - prin semne -/ că istoria s-a făcut şi/ s-a scris/ anevoie// de spaima gloriei/ cum cineva îşi contura câteva idei/ personale/ spre a le face/  cunoscute semenilor/ se şi pomenea somat din eter:/ -distruge imediat/ manifestele!// numai Pomul/ când  simte că are de spus ceva/ fundamental -/ înfloreşte…".

Un crez care pare suficient (fără să frizeze suficienţa!) pentru ca, dinlăuntrul timpului său, Al.D.Funduianu să ne transmită manifeste, dar nu de "spaima gloriei", ci doar "când simte că are de spus ceva fundamental".

La ceas aniversar, oferim cititorilor Ştiri Botoşani un popas cultural, un interviu cu Al.D.Funduianu, profesor de matematică la Şcoala 8 din municipiul Botoşani, scriitor, publicist. Membru în biroul filialei judeţene a Societăţii de Ştiinţe Matematice şi reprezentant al judeţului Botoşani în Consiliul Naţional de Ştiinţe Matematice din România (1996-2000), face parte din Corpul Profesorilor de Elită din judeţul Botoşani. A fondat şi coordonat revista "Din valurile vremii…" (din 1998) şi suplimentul literar "Clipa".

A debutat editorial cu placheta de versuri "Şi iată…" (Botoşani: Eidos, 1995), după ani mulţi de activitate în revistele de poezie. A publicat în 1998, la Editura Geea, "A pune în rană candoarea – file de jurnal" (1970-1980), iar un an mai târziu "Şi iată… şi alte versuri" (Botoşani, Editura Geea, 1999), dar şi "Prin şi printre simboluri..." (Editura Taida, iaşi, 2014). Este autorul lucrărilor de specialitate "Locuri geometrice în geometria plană" (Botoşani, Editura Agata, 2005), "Aplicaţii ale teoriei convergenţei şirurilor numerice şi elemente de geometrie metrică (Botoşani, Editura Agata, 2005), "Fişe pentru o posibilă monografie a şcolii" (Botoşani, Editura Agata, 2005; ed. a 2-a, 2006).


-Domnule Al.D. Funduianu (păstrez deocamdată "formula" consacrată a numelui!), situez dintru început discuţia noastră pe linia unei duble aniversări. Cea a zilei de naştere, 1 martie. Şi cea a anului 2015, care marchează 20 de ani de debutul dvs. editorial. Şi vă rog să faceţi un popas în preajma lui 1 martie 1953, în satul Costeşti, din Răchiţii Botoşanilor. Cum a rămas în imaginea afectivă, în depozitul copilăriei, satul românesc de la mijlocul secolului trecut?

-"Să ţi-l descriu, îmi e umil cuvântul (…)" e un vers din "Satul" (scrisoare de dragoste şi revenire). Nu ca în poezie, dar încerc, totuşi… Satul românesc, descris în marile opere literare, are multe trăsături comune, dar şi destule diferenţieri, specifice zonei (geografice, spirituale etc.). În particular, Costeştii mijlocului de secol XX  era o aşezare de câmpie - podiş, reflectată vara în oglinda apei şi, în lipsa pădurilor, tulburată iarna de  crivăţul necruţător. Un sat cu biserică, şcoală, cu cămin cultural. Mi-amintesc de copiii satului (generaţia mea, 1953, a fost cea mai numeroasă!), mi-amintesc de părinţi – doar mama mai trăieşte -, de bunici, de rude şi vecini. De respectul desăvârşit dintre oameni. Spiritual, satul era dominat de aura savantului naturalist, Petru Şuşter, de binecuvântarea preotului - cărturar, Mina Gaşpar, dar şi de înţelepciunea bunului meu învăţător, Adrian Enăşescu (tatăl cunoscutului medic, Ovidiu Enăşescu). Din fericire, memoria satului e nealterat păstrată între coperţile generoasei monografii "Costeştii – Botoşanilor. În căutarea satului de altădată", a inginerului Ticu Uliciuc. Regret că timpul nu a mai avut răbdare, nici cu el şi nici cu atâţia alţi străluciţi fii ai satului…

-Aţi fost elev al "Laurian"-ului, în anii 70. Prin ochii dascălului de astăzi, cum priviţi îndărăt, spre şcoala din plin comunism? Există acolo, în acel timp, ceva de care şcoala românească de azi duce lipsă?

-Cine doreşte să afle "noutăţi" despre spiritul "Laurian"-ului, trebuie  să citească neapărat  "Memoriile" lui Octav Onicescu, strălucit elev ATL- ist, academician, căruia îi şi aparţine sintagma "Galaxia Laurian". Ce spune Domnia sa (chiar) contează! În ceea ce mă priveşte, am fost elevul Doamnei Elena Ciobanu, profesor de matematică şi diriginte. Am mai spus / scris undeva, că, într-un top al celor mai exigenţi, dar şi mai obiectivi profesori, din istoria de peste un secol şi jumătate ai "Laurian"-ului, diriginta mea are mereu rezervat un loc pe podium! Nu ştiu dacă numai de exigenţă, obiectivitate, profesionalism şi respect are nevoie şcoala de astăzi, dar (măcar) unii dintre noi aşa am fost formaţi…

-Aţi ales matematica şi primul post a fost la Tudora. Cum este, privit în contextul timpului pe care astăzi îl trăim, un început de carieră didactică într-un sat. O şansă sau o ratare?

-Ca stagiar, cred – cu sinceritate – că mi-ar fi fost greu "într-un sat". Numai că Tudora este o comună formată dintr-un singur sat. Iar, la 1 septembrie 1975, avea aproape 7000 de locuitori, dintre care… peste 1000, elevi.  La catedra de  matematică de la Şcoala Nr.1,  cu clasele I-X, din Tudora, eram 5 colegi. Ceea ce a constituit un serios avantaj, la început de drum! În plus, odată cu mine a venit o nouă generaţie de dascăli, la Tudora. Învăţători şi profesori calificaţi. (Între aceştia s-a aflat şi tânăra profesoară, de limba franceză, Cornelia Viziteu, actualmente director al Bibliotecii Judeţene). Problema mea e că m-am ataşat – poate - prea mult de oamenii şcolii, ai satului. Acolo, am descoperit "urmele" marelui înaintaş Tiberiu Crudu. Am scris şi am publicat, în presa locală şi nu numai, zeci de articole despre faptele, bune şi rele, ale tudorenilor, despre personalităţile locului. Am coordonat, vreme de câţiva ani, activitatea "centrului de radioficare" locală.  Sub genericul "Secvenţe tudorene", am publicat în "Atitudinea" lui Florentin Florescu, săptămână de săptămână, evocări din "experienţa" mea tudoreană…

-Acolo, la Tudora fiind, între matematici şi poezie, Lucian Valea a pus piatră de aşteptare cărţii dvs. ("în aşteptarea cărţii sale, pură şi sinceră ca matematicile"). Carte care a venit destul de târziu, în 1995, la Editura Eidos. Cum a fost debutul?

-"Poetului Alexandru Funduianu, în aşteptarea cărţii sale, pe care o doresc sinceră şi pură precum matematicile" este autograful pe care maestrul Lucian Valea mi l-a oferit pe cartea Domniei sale: "Oameni pe care i-am iubit", apărută la Editura Junimea, din Iaşi. (Fac precizarea că Lucian Valea venise,  la Tudora, însoţit de un grup reprezentativ de scriitori botoşăneni, între care se aflau Dumitru Ţiganiuc, Gellu Dorian, dar şi mulţi alţii, tocmai pentru a-şi lansa cartea,  ocazie cu care a fost organizată şi o şezătoare literar-artistică. Atunci ne-am cunoscut şi de acolo… autograful, în care nici eu nu prea credeam!).

Cât despre debutul "târziu"?  E vorba, desigur, de cel editorial. Pentru că de scris,  scriam de la… 20 de ani. Şi eram publicat,  în ziare şi reviste.  Dar şi atunci, ca şi acum, la bătrâneţe, mie îmi place matematica!  De aproape patru decenii mi-am câştigat  şi îmi câştig existenţa făcând matematică. Îmi place mult să citesc. Să scriu. Şi, cu toate că am publicat câteva cărţi, eu nu mi-am luat, niciodată, scrisul prea în serios. De aceea, debutul meu editorial, cu placheta "Şi iată…", de la Editura Eidos, e  cam… forţat!  Şi e mai mult meritul tinerilor studenţi, pe atunci,  intelectuali de marcă în prezent, Dana Iurescu şi, respectiv, Dan Lungu.

-Sunteţi autorul unui volum dedicat unor mari matematicieni români ("Prin şi printre simboluri..."), găsim acolo nume precum Dimitrie Pompeiu, Octav Onicescu, Dan Brânzei, Radu Gologan sau Solomon Marcus. Vă rog să oferiţi un răgaz în preajma academicianului Solomon Marcus, de care vă leagă - vreau să cred! - o prietenie dincolo de profesia comună. Solomon Marcus este, precum odinioară Octav Onicescu, şi un strălucit gânditor. Ca matematician, şi apoi ca poet, ce lecţie deprinsă de la Solomon Marcus aţi preda oricând elevilor dvs.?

-Sunt destul de deprimat şi nu aş dori să vă dezamăgesc şi pe Dumneavoastră! Programa încărcată la această disciplină, permanenta presiune a evaluărilor şi examenelor, nu-mi îngăduie să introduc elemente "perturbatoare" – atât de apropiate şi dragi mie  -, cum ar fi cele de cultură şi istoria matematicii. Cu elevii mei nu vorbesc niciodată, la ore/lecţii, despre poezie! Personalitatea academicianului Solomon Marcus mă fascinează, de peste trei decenii.  Aş fi capabil -  cu modestie o spun -  să fac un opţional,  de cel puţin  un an, la orice clasă, despre "Poetica matematică", "Şocul matematicii" sau oricare altă carte a Domnului Marcus. Căruia îi şi transmit - pe această cale, dar îl voi contacta şi pe alte surse  -  cele mai bune gânduri, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, astăzi, 1 Martie 2015! Odată cu regretul de a nu reuşi să ajung la Iaşi, unde este sărbătorit, la Filiala Academiei…

-Cum vedeţi Botoşanii anilor 2015, sub aspect cultural? Dacă ar să "actualizaţi" înşiruirea de nume (mă refer, desigur, la arhicunoscuta "Eminescu-Enescu-Luchian-Iorga-Onicescu-etc.), ce oameni de astăzi (în sensul contemporaneităţii, desigur) s-ar regăsi în această prezentare?

-Cu încredere şi speranţă! Cu şi mai mari aşteptări. Avem -  la Botoşani  - instituţii profesioniste de cultură, nu le mai numesc. Avem valoroşi creatori de artă! Destui competitivi, la nivel naţional. Avem asociaţii profesionale/profesioniste, ziare, reviste, edituri. Organizăm câteva manifestări/festivaluri/concursuri  cu rezonanţă naţională.  Şi da!, poate nu chiar de talia celor menţionate în întrebare, dar avem (câteva)  pesonalităţi contemporane botoşănene  –  ce-i drept, unele plecate în  importante  centre culturale şi, din fericire,  încă tinere  - cu notorietate recunoscută chiar la nivel internaţional. Mă gândesc la Cristi Bădiliţă, la Dan Lungu, dar nu numai…  

-La ce lucraţi în prezent?

-Nu pregătesc noutăţi. Încerc să adun laolaltă, între coperţile unei cărţi, multele "cronici de întâmpinare" pe care le-am risipit, în timp, prin  ziare şi reviste. Nu sunt toate valoroase, dar sunt convins că unele merită să li se acorde o a doua şansă!...

-Vă mulţumim pentru răbdare şi vă dorim, în numele cititorilor Ştiri.Botoşani.Ro, LA MULŢI ANI cu sănătate, bucurie, inspiraţie şi gând frumos de poezie!

-Mulţumesc mult! Şi vă îmbrăţişez, cu drag...


Al.D.Funduianu - Şi iată…

Să rostesc numai acele cuvinte rotunde şi simple
să-mi întreţin freamătul
enigmatic al plopului
din memorie –
o aureolă însoţindu-mi
călătoria efemeră.
Şi iată
ştiu că nimic nu se înstrăinează
de fiinţa mea suspect
de concretă
şi totul la vedere se
înfăptuieşte
chiar dacă zeul deşertăciunii
ca un copil al nimănui
îmi face discret semne
de protecţie…

Al.D.Funduianu - La izvor

În copilărie
plângeam câte o zi până mă
lăsau
la izvor
şi seara  când mă
înapoiam
numai ulciorul mai era
neciobit
mie
îmi rămâneau mereu
pe drumuri
ba un zbor
ba un cal
ba un suflet
şi atunci
– fără permisiunea nimănui –
plecam din nou
noaptea
să mă culeg…


 (A consemnat Florentina Toniţă)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Costel Enache, nervos pe arbitri: Şi arbitrii pot greşi, însă nu ştiu de ce o fac totdeauna împotriva echipei noastre

Duminică, 10 Decembrie 2017
639

Costel Enache a spus că este de părere că fotbalul este un sport supus greşelii atât de jucători cât şi de arbitri, însă nu este de acord ca arbitrii să greşească doar &ici...

Nicolae Dică, după victoria categorică cu FC Botoşani: Am fost pregătiţi din toate punctele de vedere

Duminică, 10 Decembrie 2017
472

Tehnicianul a spus că era o presiune în plus după victoria obţinută de CFR Cluj ce se distanţase la opt puncte înaintea jocului de la Botoşani. "Ne aşteptam să avem u...

O carte homeopatică: "Simt boala ca iubire a lui Hristos"

Duminică, 10 Decembrie 2017
221

Părintele Ioan Cr. Teşu este, pentru mine, un reper, dar şi un sprijin moral, mesajul său, pe atât de fundamental, pe atât de creştinesc, fiind ca în Kali Yuga modernă, "a cărei marcă e di...