Amândoi botoşăneni, purtând acelaşi nume: IULIAN ROTARIU. Competiţii diferite, acelaşi ţel: copiii cu autism din Botoşani. Doi oameni pentru care distanţele devin cărare de la un suflet la altul, doi sportivi pentru care zilele de pregătire, orele de efort, sacrificiile fiecărei clipe capătă un alt sens. Şi o lecţie pentru fiecare dintre noi! Dacă suntem dispuşi să privim cu ochii inimii, şi nu doar să preluăm într-o inerţie păguboasă tot ceea ce canalele media ne oferă, dacă ştim să întindem mâna la timp, s-ar putea ca la capătul celălalt să aflăm o poveste care poate fi şi a noastră, despre generozitate, sacrificiu, despre firescul omenesc. S-ar putea ca Viaţa să devină miracolul de care toţi avem nevoie.

Cu toţii îl ştim pe pompierul-maratonist Iulian Rotariu. Îi cunoaştem frumuseţea sufletească, am învăţat de la el că pentru o competiţie e nevoie de mai mult decât dorinţa de a ajunge primul: e nevoie de "celălalt", e nevoie de gândul la aproapele nostru, e nevoie de Dragoste.

Probabilitatea ca un alt sportiv să pornească pe acelaşi drum cu pompierul maratonist era pe cât de aşteptată, pe atât de firească. Însă că acel sportiv va apărea, că va fi tot din Botoşani şi că va purta acelaşi nume însemna să trăim un miracol. 

Iulian Rotariu este din Botoşani şi locuieşte în Hamburg, Germania. Practică un sport extrem de dificil - triatlon, care impune o rigoare aparte, fiind un sport compus din trei discipline: nataţie, ciclism şi alergare. Se pregăteşte pentru una dintre cele mai mari competiţii, Ironman Weymouth, din Marea Britanie (3,8 km înot, 180 km ciclism, 42.2 km alergare), o cursă pe care o va dedica, asemenea pompierului-maratonist Iulian Rotariu, copiilor cu autism din Botoșani!


"Mă numesc Iulian Rotariu, născut şi crescut în Botoşani!

-Botoşănenii sunt foarte familiarizaţi cu numele dvs., datorită pompierului-maratonist care a alergat de două ori în deşert şi se pregăteşte pentru o nouă cursă. Iată, însă, că acelaşi nume, cu o altă poveste, aduce veşti minunate! Aşadar, cine sunteţi dvs., domnule Iulian Rotariu?

-După cum aţi afirmat, mă numesc Iulian Rotariu, născut şi crescut în Botoşani! Primii 18 ani i-am petrecut în micul nostru oraş, după care, îndrumat şi de fraţii mei, am hotărât să fac facultatea la Iaşi. La vârsta de 26 de ani am absolvit şi masterul în cadrul Facultăţii de Mecanică. La două săptămâni după susţinerea lucrării de disertaţie, am fost angajat de o firmă din Braşov în domeniul dezvoltării produselor de siguranţă activă şi pasivă a automobilelor, cu promisiunea detaşării mele în Germania, pentru o perioadă de 6 luni. Cele 6 luni s-au transformat în 4 ani, loc unde mă aflu şi în prezent.

-Ca şi cum coincidenţa de nume nu ar fi fost de ajuns, sunteţi şi un pasionat de sport, mai exact de triatlon. Cum aţi ajuns să optaţi pentru acest sport mai puţin cunoscut în România? Puteţi să explicaţi pentru cei de acasă ce presupune, cât suflet investiţi, cât din viaţa dvs. înseamnă triatlon?

-Am fost de-a dreptul impresionat de cât de activi din punct de vedere sportiv sunt germanii şi am remarcat asta imediat după ce am ajuns aici. Inspirat de cei din jur, am început să merg destul de des la un bazin olimpic de lângă casă, apoi m-am alăturat echipei de ciclism a firmei (care organiza ieşiri săptămânale) şi în cele din urmă am participat şi la primul meu sprint triatlon, într-un oras din vecinătate. Din acel moment, am fost într-o continuă căutare a următoarei mele provocări în ceea ce priveşte sportul de anduranţă. După 3 ani de experienţă, am hotărât că sunt suficient pregătit fizic cât şi mental să duc la bun sfârşit un Ironman - 3,8 km înot, 180 km ciclism, 42,2 km alergare. Pentru această competiţie am investit în ultimele 6 luni aproximativ 22 de ore pe săptămână pentru antrenamentele celor 3 probe. Puţinul timp care a mai rămas îl petrec împreună cu soţia mea, care m-a susţinut tot timpul în ceea ce fac.


Intrigat de coincidenţa de nume...

-Când aţi auzit pentru prima dată rostit numele lui Iulian Rotariu, pompierul din Botoşani care aleargă la maraton?

-Anul trecut am dat peste o ştire în care se menţiona că un anume Iulian Rotariu din Botoşani a alergat în Deşertul Sahara. Intrigat de coincidenţa de nume, am citit articolul, fiind impresionat de performanţele botoşăneanului nostru.

-V-aţi alăturat cauzei copiilor cu autism din Botoşani inspirat de Iulian Rotariu? Cu ce gânduri pentru aceşti copii porniţi în noua "cursă" a vieţii dvs., pentru că vorbim tot despre o cursă, cea a generozităţii şi a compasiunii?

-Da, am aflat de această cauză de la Iulian Rotariu şi mi s-a părut o idee bună să o susţin şi eu, în următorul triatlon. Aveam totul la îndemână: o cursă impresionantă, o coincidenţă de nume şi bunăvoinţa de a ajuta. Aceste atuuri trebuiau cumva fructificate, pentru a susţine totodată o cauză ce merită mai multa vizibilitate. Ce mă motiveaza cu adevărat e gândul că avem puterea să ne depăşim limitele – fie ca vorbim despre o competiţie sportivă, generozitate sau orice ne-ar rezerva Viaţa.

-După cum aminteaţi mai sus, vă pregătiţi pentru competiția Ironman Weymouth, din Marea Britanie (3,8 km înot, 180 km ciclism, 42.2 km alergare), o cursă pe care o veţi dedica  copiilor cu autism din Botoșani. Cât de dificilă este această competiţie şi cum vă raportaţi la ceilalţi competitori?

-Ironman este una dintre cele mai grele competiţii de anduranţă din lume, care se desfaşoară pe perioada unei singure zile. În Weymouth vor fi la linia de start aproximativ 2000 de concurenţi veniţi din toate colţurile lumii, având cu toţii un singur ţel – să îşi învingă limitele. Bineînţeles, câţiva dintre ei vor veni cu o adevarată "armată" după ei, antrenor şi medic personal, nutriţionist, sponsori, câte două-trei biciclete (unele mai scumpe decât o maşină!). De obicei, genul acesta de concurenţi ochesc podiumul sau calificarea în finala din Kona, Hawaii – unde ajung doar primele 30 de poziţii din fiecare cursă Ironman.




"Am învăţat că cine se aseamănă se adună!"

-"Voi dona personal câte 1 LEU pentru fiecare kilometru parcurs cu succes la Ironman Weymouth. Fiți alături de mine, pentru Autism Botoșani!". Este mesajul pe care l-aţi transmis odată cu implicarea dvs. în această frumoasă cursă pentru Viaţă. În ultimii ani, tot mai mulţi sportivi se alătură cauzelor umanitare, iar exemplul maratonistului-pompier este cel mai edificator. Din experienţa pe care aţi acumulat-o în Germania, ce credeţi că pot face mai mult, mai bine, sportivii din România pentru a sensibiliza şi a-i determina pe alţii să le urmeze exemplul?

-Eu cred ca nu doar sportivii profesionişti se pot implica în cauze similare, ci toţi cei care fac sport din pasiune – indiferent de felul acestuia sau dacă e individual sau de echipă! Stilul lor de viaţa îi poate inspira pe cei din jur şi motiva nu doar să fie mai sportivi, ci să susţină cauze similare – umanitare sau de orice altă natura. Mi se pare esenţial să fii deschis să împărtăşeşti din experienţele tale şi să îi ajuţi pe ceilalţi să se dezvolte la rândul lor, să fii "fair-play"!

-Care este lecţia cea mai frumoasă pe care aţi învăţat-o din sport şi pe care o puteţi împărtăşi astăzi?

-Am învăţat că cine se aseamănă se adună! Mereu întâlnesc oameni extraordinari care au aceleaşi pasiuni ca şi mine, care sunt disponibili să împărtăşească experientele acumulate de-a lungul anilor. Nu în ultimul rând, sportul te menţine tânăr, activ şi sănătos. Până la urmă cam de asta avem nevoie să fim cu adevărat fericiţi, nu?


Iulian Rotariu, pompierul maratonist: "Alergarea noastră este comună, este pentru cauza copiilor cu autism!"



Vineri, 19 august 2016. Iulian Rotariu, pompierul-maratonist din Botoşani, primea însemnele Titlului de Cetăţean de Onoare al Botoşanilor. Peste numai câteva ore, îl găsim pregătit să pornească la alergare. Se pregăteşte pentru următoarea provocare a vieţii, Ultramaratonul "Atacama Crossing 2016", ce va avea loc în luna octombrie în Deşertul Atacama din Chile. O competiţie pe care o va dedica, de asemenea, cauzei copiilor cu autism din Botoşani. Îl rugăm să transmită câteva gânduri colegului său din Germania, care peste câteva săptămâni va intra în cursa Ironman Weymouth, din Marea Britanie.

"Îi doresc lui Iulian Rotariu să fie sănătos. Dacă este sănătos, toate se pot face. Şi cu credinţă să meargă în această competiţie. E frumos ceea ce face el. E altceva decât ceea ce fac eu, e o altă provocare. Înaintea competiţiei din Marea Britanie, îi doresc să fie cumpătat, să aibă răbdare. Trebuie să se bucure de frumuseţea competiţiei. Să uite că vrea să urce pe podium şi să se bucure de tot. Mi s-a întâmplat în deşert, în momentele în care mă opream să îmi aştept sufletul, că îmi rămăsese în urmă, să pun capul pe o stâncă şi, în timp ce îmi spuneam rugăciunea, să mai trag cu ochiul în jur, să observ frumuseţea locului.

Să aibă multă răbdare, aşadar. Răbdarea e o virtute, iar orice competiţie de amploare are nevoie de credinţă, răbdare şi disciplină. În această ordine le simt eu. Să se bucure de orice clipă, de orice competiţie. Să se bucure de fiecare picătură de apă care trece pe lângă el.

Mă bucur foarte mult că va alerga pentru cauza copiilor cu autism din Botoşani. Dar să nu uităm că pentru noi e doar o competiţie. Eu am terminat competiţia de la Gobi March, dar ei, copiii cu autism, nu au terminat competiţia lor cu Viaţa.

Iată, purtăm acelaşi nume, aşa a fost să fie. Dar nimic nu e întâmplător! Amândoi suntem într-o cursă de depăşire a limitelor.

Mi-ar plăcea să ne întâlnim într-o competiţie, să alergăm împreună şi să povestim alergând, fără să ne gândim la podium. Asta mi-ar plăcea, pentru că alergarea noastră este comună, este pentru cauza copiilor cu autism.

Cum mă rog pentru mine, aşa mă rog şi pentru el. Să îi dea Dumnezeu şi lui tot ce mi-a dat mie. Să se bucure de tot ce înseamnă viaţă. El este mai tânăr decât mine, eu mă voi pensiona peste câţiva ani, dar el va duce mai departe cursa".


Doi oameni, acelaşi nume. Competiţii diferite, acelaşi ţel: copiii cu autism din Botoşani. Doi botoşăneni pentru care distanţele devin cale de la un suflet la altul, doi sportivi pentru care zilele de pregătire, orele de efort, sacrificiile fiecărei clipe capătă un alt sens.

IULIAN ROTARIU, să ne trăiţi!