ION SIMINICEANU - Un tovaras comunist stimat si iubit!

ION SIMINICEANU - Un tovaras comunist stimat si iubit!

ION SIMINICEANU
newsme.ro

A fost "tovaras", comunist convins, primar, ambasador. Astazi traieste intr-o pace taciturna si rabdatoare, dar nu pare sa sufere din cauza asta. Este riscant sa incadram la aceasta rubrica un om care poarta stigmatul unei epoci. Riscam, insa, dintr-un motiv pertinent: prea de multe ori am intalnit cuvinte mari la adresa botosaneanului Ion Siminiceanu.

Sucevenii de astazi spun fara tagada ca de Ion Siminiceanu se leaga cel putin jumatate din istoria moderna a municipiului Suceava.

"Orasul si judetul Suceava arata asa tocmai pentru ca a existat un Ion Siminiceanu si altii ca el, iar istoria unei urbe nu poate fi aruncata la gunoi. Nu poate fi stearsa cu buretele. E ca si cum ai vrea sa urci la Cetatea lui Stefan, la statuia ecvestra a domnitorului, fara s-o iei pe scarile de metal si fara sa ajungi la statuie. Pentru ca, in 1977, Stefan a primit repartitie pe deal, in bronz si travertin, tocmai de la Ion Siminiceanu. Ideea scarilor ii apartine, printre altele", scriu jurnalistii suceveni.
 
Si, mai ales, Ion Siminiceanu pare sa isi fi legat destinul… comunist de doua judete, cel natal si cel vecin, unde isi traieste si astazi veacul, bucurandu-se de respectul urbei, care ii recunoaste meritele. Mai ales ca, spun sucevenii, cei de dupa 1989 nu au cam facut nimic in afara de a demola ceea ce a construit bun Siminiceanu.

Ion Siminiceanu s-a nascut pe 18 februarie, 1930, in comuna Corni, judetul Botosani, din parinti tarani, care au crescut cinci copii, toti baieti.

"Ma atragea cartea. Ingradirile materiale, taxele scolare nu prea ne permiteau sa visam. Din ’40, tata a fost tot concentrat... Pe urma a facut razboiul in Rusia... A trecut de Odesa. Era artilerist, sef de tun, ostas bun. Costache Siminiceanu. Voia sa faca ceva din copiii lui. A plecat pe front si eu am ramas cel mai mare acasa. N-am intrerupt scoala nicio zi", povesteste Ion Siminiceanu in Crai Nou.

A facut 7 clase in sat, apoi si-a incercat norocul la o scoala de meserii, la CFR, in Pascani. Au plecat din sat 10 copii, dar numai el a trecut examenul. A lucrat un an la CFR, dupa care a pornit din nou la scoala. A urmat scoala muncitoreasca, specializarea Matematica-Fizica, la Brasov. Pentru ca a terminat cu medie mare, a fost repartizat la Filosofie-Istorie la Bucuresti, in 1952.

"Studentia a fost visul meu, era o mare dorinta sa ajung student si am ajuns. Pe atunci, citeam enorm literatura. L-am cunoscut pe Labis. Si personal, si indirect. El, din Malini, avea o matusa care a fost invatatoare in Corni. Aia avea o fata care era studenta la Bucuresti. Ne vedeam si imi vorbea permanent de Labis. Un poet extraordinar, dar de alt aluat decat mine".

A facut 5 ani de facultate pe banii statului, 100 de lei pe luna.

"Am mers cu valul, asa era atunci... Dar n-am avut functii in partid dintr-o data. M-am inscris la 30 de ani. Desi am fost curtat de la 18 – 19 ani... Dar nu m-am inscris. Am fost confirmat in PCR de-abia la Suceava, cand eram profesor. Am fost intai repartizat la Institutul Politehnic, la Galati, ca asistent la Economie politica. Nu am mai stat, nu-mi placea, venind la Regiune, la Suceava. De la Regiune, m-au repartizat inspector scolar la Darabani, unde am stat 2 ani. Am facut, pot zice, niste mici minuni, calificarea necalificatilor, spatii scolare, mai multe... Mi-au dat drumul in final si am venit la Suceava. Am fost incadrat director la Liceul Pedagogic Suceava...".

Ajunge director la pedagogic la nici 30 de ani. Abia implinise, adica, 28. "Mi-am dat definitivatul pe urma, la Iasi, in Pedagogie, cu mari personalitati in comisie, cu Ciopraga, Barzanescu, cu seful filosofiei de la Iasi, unul a dracului, si, dom’le, am luat cu 9,86! Am fost sef de Centru universitar Iasi".

In 1960 a intrat in partid. "M-au primit candidat la Darabani si m-au confirmat aici. Tot in ’60, m-au ales deputat regional, in Sfatul regional. In ’65, m-au ales deputat in Marea Adunare Nationala, pentru Darabani. Stiti, eu, pe unde am trecut, am incercat sa vad oamenii, dincolo de toate. Am incercat sa ajut... Veneau la mine ca la Sfantul Munte. I-am ajutat, pentru ca imi statea in puteri. Mi-a placut omul, ca institutie. Poate pentru ca eram fiu de taran, poate pentru ca am studiat Filosofia...".
 
A fost mai intai vicepresedinte la Regiune.

"Le-am dus inalta tensiune celor din Botosani, pe relatia Dorohoi – Darabani – Horodistea, am realizat drumul asfaltat de la Dorohoi pana la Hudesti. La Suceava, am trecut la Institutul Pedagogic. Prorector".

Se spune despre el ca a pus bazele Institutului Pedagogic din Suceava. "Am mers cu Bodnaras la Bucuresti si i-am convins ca e nevoie de institut. Si s-a facut...".
 
In 1972 este ales primar al Sucevei, pana in 1980. Este unul dintre cei mai apreciati edili ai orasului, de el legandu-se cel putin jumatate din istoria moderna a municipiului. A realizat simbolul orasului Suceava si poate al judetului, statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare.

A ajuns apoi in Cuba, la Havana, ca ambasador al Romaniei pana in 1989.

Ceausescu il cunostea. A fost secretarul Comisiei permanente legislative la Marea Adunare Nationala. L-a trimis in Cuba, ambasador. "Tee... trimit acoloo, pentru ca stiu ca esti un gospodar. Apare si Ileana. L-am... triimis... in Cuba. Zice: sa faci politica economica a statului roman. Politica esterna, ca asa ii zicea, esterna, o fac io".

 
De fapt, cel mai mare merit al botosaneanului Ion Siminiceanu este discretia in care traieste astazi, asumandu-si propria istorie. Nu iese in fata, nu vrea functii, incercand sa para ceea ce nu este. A fost comunist si nu ascunde acest lucru, dar mai important este ca oamenii ii vad faptele si il respecta pentru ce a facut bun pentru ei.   
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție la fraudele informatice și la „investițiile” online! Iată cum vă puteți proteja!

astăzi, 17:13
11

În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea  unor infracțiuni de înșelăciune în mediul online care au ca bază folosirea &ic...

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
66

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...

Elena Damian a plecat de câteva zile de acasă, familia nu mai știe nimic de ea. Sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 15:33
251

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 56 de ani din comuna Păltiniș care, la data de 17 aprilie a.c., a părăsit în mod voluntar domiciliul iar p...