Şcoala din satul natal îi poartă numele, oraşul Darabani i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare! Este profesor la Central European University din Budapesta, Ungaria, unde activează de mai bine de 10 ani. Este un produs al şcolii româneşti, cu o carieră universitară internaţională de excepţie.

Gheorghe Moroşanu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, unde a obţinut şi doctoratul, în anul 1981. A fost profesor universitar şi cercetător la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, membru al Comitetului pentru Matematică şi Ştiinte Naturale a Consiliului National pentru Cercetare Ştiintifică, în Ministerul Educaţiei din Romania, cercetator la Institutul de Matematica al Academiei Romane, Filiala Iasi, cercetător la Universitatea din Stuttgart, Germania. Din anul 2002 este profesor, iar in perioada 2004-2012 Şef al Departamentului de Matematică si aplicatiile sale, la Central European University, Budapesta. Exceptionala pregatire si seriozitatea dovedita de-a lungul timpului l-au recomandat pe plan international inca din anul 1989, cand a fost invitat la Universitatea din Jyväskylä, Finlanda, urmand apoi si alte experiente in universitatile lumii. 

A contribuit la implementarea si acreditarea, in SUA, a Programului de doctorat in Matematica si Aplicatii la Central European University, Budapesta. A propus lansarea unui program de master in Matematici Aplicate la Universitatea Central Europeana, Budapesta, incepand cu anul universitar 2008-2009. 

A publicat numeroase carti in limba engleza, 9 carti in limba romana, aproximativ 100 de lucrari stiintifice. A colaborat cu peste 30 de cercetatori pe diverse teme, in domeniile sale de interes sau din zonele invecinate, precum si discipline conxe, inclusiv biologie, chimie, economie, inginerie, mecanica, fizica. In 1983 a fost distins cu Premiul "Gheorghe Lazar" al Academiei Romane (pentru contributii remarcabile in studiul ecuatiilor cu derivate partiale hiperbolice).

Domnul profesor a avut disponibilitatea şi răbdarea de a ne vorbi despre anii copilăriei în Teioasa natală. Amintiri despre oameni dragi, în vremuri greu de străbătut. Ne-a vorbit distinsul profesor despre pasiune şi profesionalism, despre misiunea şi rostul de a fi.


Ştiri Botoşani: Domnule profesor Gheorghe Moroşanu, v-aţi născut în anul 1950, în satul Teioasa (Darabani). Cum se vede, după mai bine de jumătate de secol, locul copilăriei?

Prof. dr. Gheorghe Moroşanu: Satul Teioasa are o pozitie speciala pe harta lumii, e un loc pitoresc de pe malul drept al Prutului, riul care, din nefericire, desparte romanii de romani.  Inca din copilarie, am aflat de la parintii mei cum calatoreau cu trenul la Cernauti, dupa ce treceau mai intii pe malul celalalt al Prutului. Desigur, asta se intimpla inainte de razboi, deci inainte de a veni eu pe lume.  Aceasta frontiera artificiala, al carei rost nu il intelegeam, mi-a marcat puternic existenta. Altfel, primii ani din viata, petrecuti in Teioasa, imi par acuma cei mai fericiti din toata existenta mea. Satul de atunci pastra inca neatinse obiceiurile mostenite din vremurile trecute. Inca se mai pastrau traditiile populare, iar sarbatorile religioase erau respectate de toata lumea. Ranile razboiului incepeau sa se vindece si viata imi parea atunci linistita. Mai aflam cite ceva despre razboi de la tatal meu, care ajunsese cu regimentul lui pina in Crimea. De asemenea, stiam ca exista mai multe vaduve de razboi in sat. Mai auzeam povestindu-se despre refugiu, foamete si altele, dar toate pareau in mintea mea legende despre intimplari indepartate.

-Era un timp al frământărilor, al colectivizărilor...

-Intr-adevar, bucuriile si jocurile copilariei mele aveau sa fie umbrite in curind de spectrul colectivizarii fortate, finalizate in Teioasa in 1962, odata cu infiintarea Gospodariei Agricole Colective (G.A.C.). Parintii mei au fost nevoiti sa se inscrie in G.A.C., sub amenintarea concedierii fratelui meu Ioan, pompier militar, si a surorii mele Elena, functionar.  Pamintul a fost confiscat, impreuna cu altele. Era un soc pe care l-am resimtit din plin. Parintii mei erau deznadajduiti, ceea ce imi producea si mie o mare neliniste. Ma gindeam cu groaza ca nu voi mai putea merge la scoala din lipsa de bani si mijloace pentru intretinere. Fara sa exagerez, acest moment al deposedarii de pamint a marcat inceputul disparitiei satului romanesc. Hora satului a fost inlocuita cu balul la “caminul cultural. Portul national a disparut fara urma. Curind dupa aceea, a inceput exodul tinerilor catre mine, santiere, orase in constructie, fabrici. Trecind peste etapele care au urmat, astazi asistam la un exod al tinerilor peste hotare. Satul Teioasa nici nu mai exista acum pe harta, deoarece a fost inglobat de curind in teritoriul localitatii (orasului) Darabani. Eu insa pastrez in memoria mea imaginea satului Teioasa asa cum era atunci, cu nuntile, care tineau trei zile si trei nopti, ca in basme; cu Vatra Jocului, care se afla chiar linga casa parinteasca, unde se organizau horele satului; cu obicieiurile de Craciun si de Anul Nou, inclusiv uraturile, Capra cea Mare, Cerbul, bandele  lui Gruia, Jianu etc. Astfel, parafrazindu-l pe Ionel Teodoreanu, pot spune ca pentru mine Teioasa nu mai e acolo, Teioasa e atunci. 


Prima carte, cumpărată împreună cu un pachet de drojdie!

-Şcoala din sat, în care aţi învăţat atunci, vă poartă astăzi numele. Cum vă simţiţi ştiind că, în fiecare zi, numele dumneavoastră este rostit de sute de oameni, elevi, profesori, părinţi?

-Initial m-am opus ideii ca numele meu sa fie asociat cu scoala din sat (eu continui sa cred ca satul Teioasa mai exista!) inainte de obstescul meu sfirsit, asa cum se cuvine. Dar insistenta colegilor si consatenilor mei m-a convins sa accept. De fapt, ca sa fiu sincer, am fost extrem de incintat de faptul ca realizarile mele stiintifice, intr-un domeniu atit de greu accesibil publicului larg, au fost totusi percepute cumva de oamenii din Teioasa si Darabani. Este cu adevarat un fapt remarcabil. Colectivitatea simte mai bine decit credem noi ceea ce se intimpla in jur. Stiam de la cursurile predate studentilor ca un grup de studenti caruia te adresezi simte instinctiv gradul de pregatire profesionala si sinceritatea profesorului, chiar daca ceea ce spune la momentul respectiv nu este inteles in totalitate de toti. Totusi, nu ma gindisem niciodata ca perceptia este la fel de buna in colectivitatea concetatenilor mei. Asta m-a determinat sa accept denumirea scolii cu anticipatie. Pentru mine, un om plecat din Teioasa, era si este o onoare deosebita, care nu ar putea fi egalata in nici un fel. De obicei, denumirile de acest fel si titlurile onorifice se ofera din interes. In acest caz, nu a existat nici un interes, de aceea pretuiesc mult pe consatenii si colegii mei (Aurel Cute (Bacau), fratii Constantin si Gheorghe Matei (Iasi), mai tinarul Constantin Morosanu (profesor la scoala din Teioasa) si multi altii, prea multi ca sa-i pot aminti pe toti, ii rog sa nu se supere), care s-au gindit la mine cu prietenie sincera. Le sunt extrem de indatorat. Asta imi da puterea sa cred ca viata merita sa fie traita.

-Vă mai amintiţi de dascălii din anii de început?

-Desigur, imi amintesc de  invatatoarea mea, Doamna Eugenia Caba, care avea talent pedagogic autentic si punea mult suflet in educatia noastra. De asemenea, imi amintesc de toti cei care au fost profesorii mei din clasele V – VIII. Tuturor le port un respect deosebit, pentru ceea ce m-au invatat, cu pricepere si dragoste. As vrea sa adaug la lista educatorilor mei pe sora mea Olguta, cu sase ani mai mare decit mine, care m-a invatat, inca inainte de a implini eu cinci ani, sa citesc si sa scriu. Cind venea de la scoala, o rugam sa-mi arate si mie ceea ce invata ea in clasa. A avut multa rabdare cu mine si m-a ajutat sa descifrez tainele scrisului si cititului.

Ca un exemplu amuzant, imi amintesc ca am invatat pe de rost, inainte de a merge la scoala,  toate povestirile dintr-o carte cumparata de la magazinul local, impreuna cu un pachet de drojdie pentru copt (drojdia se vindea doar in zilele precedente sarbatorilor religioase importante, impreuna cu o carte; mai precis, daca voiai drojdie, trebuia sa cumperi o carte!), inclusiv o  povestioara despre un "baobab inaripat". Atunci credeam ca baobabul este un arbore imaginar, abia mai tirziu am aflat ca baobabul exista in realitate. Asadar, cind am ajuns elev in clasa I, stiam deja sa citesc si sa scriu. Insa nu m-am plictisit la scoala. Am inteles repede ca la scoala se invata sistematic, nu doar citind la intimplare din diverse carti.

Am ramas la scoala din Teioasa pina la clasa a VIII-a, inclusiv. Profesorii se tot schimbau, nu erau intodeauna calificati pentru disciplinele respective. Insa eu nu sufeream prea mult din aceasta cauza, invatam dupa manuale si alte carti. Aveam o memorie foarte buna, puteam memora usor pagini intregi. Ca un exerctiu distractiv, chiar obisnuiam sa reproduc exact lectiile atunci cind aveam extemporal. Asta trezea suspiciunea profesorilor, de aceea  am decis la un moment dat sa le spun dinainte ca voi scrie exact ca in carte. Acuma nu mai am memoria de atunci, dar asta nici nu mi-ar folosi in momentul de fata. Alaturi de cuvinte de multumire pentru profesorii mei de atunci, as vrea sa adaug multumiri pentru parintii mei, care au inteles pasiunea mea pentru carte si m-au scutit de alte treburi ca sa pot invata. Desi nu aveau o pregatire deosebita, au inteles ca stiinta de carte este importanta si m-au sprijinit cu generozitate in toata perioada studiilor mele. Erau oameni cinstiti si respectati in comunitatea locala si m-au invatat si pe mine ca cinstea nu este negociabila. Ii consider pe parintii mei, Maria si Ion Morosanu, primii si cei mai importanti educatori ai mei. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!


"Ma simt foarte onorat ca sunt produsul acestei scoli"

-Pasiunea pentru matematică... Există cineva căruia îi datoraţi deschiderea către acest domeniu?

-Am avut profesori de matematica deosebiti in perioada scolii generale (D-ra Burlacu  si Domnii C. Ceica si T. Papaghiuc) si liceului (Domnii Dinu Mihai si Sandu Pintilie). Sub indrumarea lor am invatat frumusetea rationamentului matematic. Le multumesc tuturor! La vremea aceea, nu ma gindeam ca voi face cariera in matematica. Imi placeau toate disciplinele si eram avid de cunoastere in toate domeniile. Asa se explica probabil faptul ca am obtinut premiul I in toate cele 12 clase. Asadar, matematica nu era pe primul loc in planurile mele de viitor. Totusi, eram inclinat catre stiinte. Imi placea foarte mult fizica, dar eram constient ca teoria trebuie insotita de experiment, ceea ce nu se putea intrucit scoala din Darabani nu avea un laborator.  Pina la urma am ales sa urmez studii universitare in matematica, domeniu in care ma simteam cel mai bine si care oricum ofera calea de intelegere pentru toate stiintele. In perioada liceului am inceput sa colaborez, din proprie initiativa, cu renumita Gazeta Matematica. Mai tirziu am aflat ca toti matematicienii romani au inceput in acelasi mod.

In perioada facultatii (din cadrul Universitatii "Alexandru Ioana Cuza" din Iasi) am intilnit multi profesori talentati. De la toti am invatat cite ceva. Totusi, profesorul care m-a convins sa incep cercetarea in matematica a fost actualul academician Viorel Barbu, Presedinte al Sectiei de Stiinte Matematice a Academiei Romane. La vremea aceea era lector universitar si nu banuiam ca va ajunge academician. Profesorul Barbu are un dar deosebit de a insufla tinerilor pasiune pentru cercetare, izvorita din propria pasiune si talent pentru matematica. Personal, m-am molipsit iremediabil de aceasta pasiune a profesorului meu. Am invatat de la Domnia Sa chiar de la inceput ca poti indrazni sa produci rezultate la nivel international si poti sa publici in cele mai bune reviste de matematica. Scoala creata de D-sa la Iasi este recunoscuta ca una dintre cele mai bune din lume. Ma simt foarte onorat ca sunt produsul acestei scoli.

-A existat un moment – dacă da, când anume – în care aţi ştiut că veţi transforma pasiunea într-o carieră?

-Momentul de inceput al carierei mele a fost fara indoiala momentul intilnirii cu Profesorul Viorel Barbu. Imi amintesc cu placere ca era gata sa lase totul pentru a discuta un subiect de matematica. Iata o intimplare neobisnuita: in perioada cit era Decan al Facultatii de Matematica, l-am cautat la un moment dat pentru a discuta o problema de matematica si l-am gasit in biroul de la Decanat, unde avea ore de audienta; m-a primit imediat si am discutat problema respectiva chiar acolo, chiar a rugat secretara sa nu fie deranjat. Chiar imi amintesc ca obtinusem un rezultat bun atunci, care avea sa fie inclus mai tirziu in teza mea de doctorat, si  eram nerabdator sa discut asta cu D-sa.


"Toata lumea vorbeste despre educatie si sanatate, dar institutiile statului ramin insensibile la semnalele primite"

-Parcursul dvs. profesional este impresionant, de la profesor de liceu la profesor universitar în Iaşi, apoi în Ungaria, Germania, adăugând aici şi experienţele în mediul academic, în universităţi din SUA şi Finlanda. Cum a fost trecerea de la sistemul românesc la cel din afara ţării? A rămas valoarea şcolii româneşti doar un mit?

-In Romania, inclusiv la Iasi, predarea si cercetarea in domeniul matematicii au fost mereu la nivel international, chiar in perioada comunista. Din fericire, nu au existat si nu au putut sa existe influente politice, asa cum s-a intimplat in alte domenii. E adevarat ca nu aveam acces la toate revistele de matematica, totusi aveam contacte cu cercetatori din afara tarii si puteam sa suplinim cumva lipsa de informatie. Puteam sa publicam in revistele straine de matematica. E adevarat ca aveam nevoie de aprobari, dar aceste aprobari se obtineau fara probleme deoarece articolele noastre nu contineau nimic care sa trezeasca suspiciuni reprezentatilor regimului de atunci.

De aceea, in cazul meu, ca si al altor matematicieni, trecerea de la sistemul romanesc la cele din afara tarii a fost fara probleme. Daca au fost diferente, pot spune ca acestea au fost in favoarea sistemului romanesc.

Intr-adevar, scoala romaneasca de matematica a fost si ramine deosebit de valoroasa, chiar in conditiile din prezent, neprielnice educatiei, si in ciuda exodului de matematicieni spre universitatile din vest.

-Este justificată dorinţa tinerilor români de a studia în străinătate?

-Cind eram in Romania, am fost martor al plecarii multor tineri pentru studii in strainatate, inclusiv un mare numar dintre proprii mei doctoranzi de atunci. La inceput, am incercat sa-i lamuresc sa ramina in tara, insa conditiile oferite de statul roman erau de departe de a le asigura un trai decent, asa ca plecarea lor era justificata. In plus, exista si dorinta lor de a intra in contact cu cele mai bune scoli de matematica din lume. Multi dintre fostii mei studenti sunt acum profesori la cele mai bune universitati din lume. Desigur, este o mare pierdere pentru Romania. Cred ca unii dintre ei s-ar intoarce in tara, dar nimeni nu face nimic pentru a le oferi conditii de viata normale in Romania. Toata lumea vorbeste despre educatie si sanatate, dar institutiile statului ramin insensibile la semnalele primite.




"Exista la Botosani un pictor talentat, care foloseste cu succes motive si structuri geometrice"

-Profesorul Marcus du Sautoy povesteşte, într-un interviu, despre faptul că matematica afectează modul în care percepem lumea. "...matematicianul caută structura şi regularitatea – şi cumva astfel privim cu toţii lumea: în străfundurile noastre suntem toţi matematicieni. O parte din misiunea mea este să dezvălui oamenilor că dacă, spre exemplu, le place să asculte muzică, probabil că o ascultă într-un mod foarte matematic, identificând modele şi structuri, bucăţi care sunt similare dar modificate – poate într-un mod simetric, poate fiind inversate", spune el. Este misiunea profesorului să ne facă să vedem aceste străfunduri unde, privind noi înşine, să descoperim că suntem – sau putem deveni! – matematicieni?

-Matematicienii sunt priviti cu indoiala si suspiciune de celalti membri ai comunitatii. De fapt, sunt si ei oameni obisnuiti, care in plus pot descifra mai usor adevarul stiintific. De fapt, matematica este prezenta peste tot acolo unde exista creatie stiintifica sau inginereasca. Daca vorbim de matematica pura, care nu urmareste aplicatiile imediate, descoperirile produc satisfactii si emotii chiar mai puternice decit in literatura si arta. Inchipuiti-va ce simte cineva care rezolva o problema care a fost propusa cu mult timp in urma.

In general, oamenii se feresc de matematica, declara ca ei sunt talentati pentru alte domenii si nu au nevoie de matematica. Daca ar fi mai ingaduitori, ar vedea ca pot intelege destul de mult si ca nu e rau deloc sa te apropii de matematica, atita cit poti. Mi-am amintit chiar acuma ca exista la Botosani un pictor talentat, VICTOR FOCA, pe care l-am cunoscut cu doua decenii in urma, care foloseste cu succes motive si structuri geometrice, unele bazate pe raportul (proportia) de aur, pentru a recladi – in conceptia D-sale – un univers initial perfect simetric. Asadar matematica poate influenta pozitiv chiar si arta.

Desigur, un profesor poate sa identifice talentul pentru matematica la discipolii sai, insa pina la urma fiecare decide calea pe care trebuie sa mearga. Un adevarat matematician trebuie sa-si cunoasca singur valoarea. Ceea ce poate face profesorul in plus este sa netezeasca calea elevului, sa-l coordoneze si sa-l incurajeze.

-Aveţi o experienţă profesională probată în decenii de studiu, cercetare, aprofundare. Care sunt satisfacţiile unui matematician, în afara formării continue a generaţiilor de studenţi?

-Cred ca am spus deja ca satisfactiile generate de descoperirile in matematica sunt la fel de intense, poate chiar mai intense decit cele generate de creatiile literare sau artistice. Diferenta este ca descoperirile matematice sunt cunoscute si apreciate de un public mai restrins. Personal, am avut multe satisfactii in cariera mea. De exemplu, de curind am solutionat o problema care rezista de citeva decenii, ceea ce mi-a produs o mare bucurie. Desigur, satisfactiile generate de activitatile cu studentii sunt la fel de mari. Trebuie sa privim cu atentie si la transferul de cunoastere catre generatiile tinere.


"Avem un prim-ministru plagiator, care se plimba prin lume ca reprezentant al Romaniei"

-Cum vedeţi sistemul educaţional din România? Mult discutata reformă a învăţământului pare tot mai greu de aplicat, în contextul instabilităţii politice, a degradării calităţii actului educaţional şi, nu în ultimul rând, al subfinanţării drastice a educaţiei, în toate sectoarele pe care le cuprinde.

-Sunt plecat din Romania de peste un deceniu, dar urmaresc cu atentie ce se intimpla acolo. Cunosc mai bine ceea ce se intimpla in invatamintul superior si in cercetare. Exista o degradare puternica a mediului academic romanesc. Exista profesori universitari care nu-si merita titlul, exista doctorate plagiate, in numar mare, inclusiv la nivel inalt. Avem chiar un prim-ministru plagiator care in loc sa plece acasa, se plimba prin lume ca reprezentant al Romaniei. Ceea ce se intimpla acum este un adevarat cosmar pentru mine, ceva cu mult mai rau decit era in perioada comunista. Aceasta situatie este caracteristica perioadei actuale. Sunt extrem de ingrijorat de aceasta rasturnare a valorilor in Romania. Nu stiu cum se va putea iesi din situatia asta. Va fi foarte greu, deoarece non-valoarea este agresiva si greu de inlaturat. Avem nevoie de intelectuali autentici care sa se implice in viata publica. Va fi si vina noastra daca nu facem ceva in aceasta directie.

-Într-o discuție cu un olimpic internațional din Botoșani care, în urma performanței sale, a optat să continue studiile la Yale University din Statele Unite ale Americii, aveam să îl întreb despre valorile școlii românești, despre vârfurile unui sistem educațional blamat, chinuit, la limita credibilității. VLAD BĂCĂUANU (el era elevul olimpic) răspundea în urmp cu doi ani: "...nu cu varfuri se cladeste o societate functionala si prospera (mai ales in conditiile in care varfurile romanesti au tendinta de a parasi tara pentru oportunitatile din strainatate), ci cu elevul mediu (care este, prin definitie, in numarul cel mai mare in orice scoala; el alcatuieste patura cea mai groasa, cea mai numeroasa din generatia care urmeaza sa intre pe piata muncii si el va defini in cea mai mare masura societatea romana). Iar nivelul elevului nostru mediu, dupa cum ne indica si rata de promovabilitate de la bacalaureat, este sub cel al elevului mediu din multe alte tari". Care credeţi că este soluţia, în situaţia semnalată? Trebuie scoala romaneasca să se concentreze pe formarea, pe dezvoltarea acestui elev mediu sau trebuie să investească în "vârfuri", acestea fiind cele care asigură, iată, şi prestigiul internaţional?

-Vlad are dreptate, nu cu virfuri se cladeste o societate, desi virfurile nu sunt deloc de neglijat. Oricum, scoala nu trebuie sa se concentreze pe dezvoltarea "elevului mediu", ci trebuie sa-si indeplineasca misiunea ei la cel mai inalt nivel posibil, pentru toti elevii. Virfurile vor aparea inevitabil si trebuie incurajate, dar trebuie acordata atentie tuturor elevilor. Nu spun ceva deosebit, raspunsul acesta este unul natural. In ceea ce priveste prestigiul international, intodeauna am avut elevi si studenti extraordinari. Mai mult, toti elevii si studentii crescuti in Romania se acomodeaza extrem de usor atunci cind iau contact cu sistemele de educatie din vest, deoarece pregatirea oferita de scoala romaneasca, la toate nivelele, este mai buna, chiar cu lipsurile semnalate de Dvs. Evident ca este nevoie de o reforma autentica a invatamintului romanesc, dar asta nu stiu cind va veni cu adevarat. Trebuie sa ne gindim la asta.


"...matematica nu circula precum literatura, muzica, pictura"

-Aţi fost numit, în anul 2007, Cetăţean de onoare al oraşului Darabani. Cum aţi primit gestul oamenilor de acasă care s-au gândit la această distincţie?

-Le multumesc tuturor celor care s-au gindit la mine. Cum am mai spus deja cu o alta ocazie, aprecierea lor este mai importanta pentru mine decit recunoasterea comunitatii matematice, datorita sinceritatii si incarcaturii emotionale a mesajului venit de la comunitatea locala din mijlocul careia m-am ridicat. Sunt in continuare surprins de perceptia lor in legatura cu realizarile mele stiintifice, care sunt greu accesibile publicului larg. Cu atit mai mult cu cit sunt plecat din Romania de ceva vreme, iar matematica nu circula precum literatura, muzica, pictura.

-Ce le uraţi botoşănenilor, românilor, celor care nu v-au uitat, celor care vă preţuiesc?

-Le urez botosanenilor si tuturor romanilor sa pretuiasca munca cinstita, sa cinsteasca valorile autentice, sa pastreze traditia romaneasca, sa iubeasca istoria neamului, sa reprezinte cu cinste Romania oriunde s-ar afla. Botosanenii sa nu uite ca de acolo s-au ridicat Eminescu, Enescu, Iorga. As vrea sa amintesc aici si doi matematicieni renumiti: Octav Onicescu, nascut la Botosani, si Dimitrie Pompeiu, nascut la Broscauti, judetul Botosani.

-Vă mulţumesc şi vă aşteptăm acasă, la Botoşani!

Foto web.ceu.hu

(A consemnat Florentina Toniţă)