GHEORGHE HRINCĂ, distins cu Premiul Academiei de Științe Agricole și Silvice: "Omul de știință îşi construieşte propriile constrângeri şi cutume pe care le percepe ca pasiuni vitale"

GHEORGHE HRINCĂ, distins cu Premiul Academiei de Științe Agricole și Silvice: "Omul de știință îşi construieşte propriile constrângeri şi cutume pe care le percepe ca pasiuni vitale"

 GHEORGHE HRINCA  

Oameni care ne fac cinste! Nu este un fapt neobișnuit să auzim că un botoșănean este distins cu premiul unei academii. Șirul valorilor – din varii domenii – este nesfârșit și v-am prezentat, în decursul anilor, exemple înălțătoare de astfel de oameni, răspândiți în lumea cea mare! Mai puțin obișnuit este, însă, să aflăm că un trăitor de alături, un om care a ales să rămână în Botoșani, este în atenția unui for academic, premiat și cinstit pentru munca de cercetare.

Gheorghe Hrincă, cercetător la Stațiunea Popăuți, a fost distins recent cu Premiul "G.K. Constantinescu" al Academiei de Științe Agricole și Silvice, un premiu acordat de înaltul for pentru lucrări de cercetare științifică de excelență în domeniul Științei Animalelor.

Premiul academic este o încununare de zeci de ani a unei munci de cercetare extrem de riguroase ce a condus la elaborarea și editarea cărții "Grupele sanguine la ovine", aparută în anul 2012, distincția acordându-i-se cercetătorului din Botoșani în deschiderea Adunării Generale a Academiei de Științe Agricole și Silvice, care a avut loc pe 12 decembrie 2013. "Această carte îmi este, sufleteşte, cea mai dragă lucrare, deşi am elaborat multe alte lucrări mai interesante şi mai valoroase sub aspectul originalităţii şi al impactului asupra spaţiului ştiinţific", ne marturiseste Gheorghe Hrincă.
 
Cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare Popăuți (cu denumirea completă de Staţiune de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi), Gheorghe Hrincă păstrează în atitudine, în con/vorbire, acea scotocitoare și deseori apăsătoare ponderabilitate a întrebării despre sine și despre ceilalți. La Gheorghe Hrincă surprinde nu ideea în sine, cât marginile ei necuprinse, ce nasc alte și alte perspective.  

"Omului de ştiinţă nu trebuie să i se impună constrângeri sociale, artificial instituţionalizate, el îşi construieşte propriile constrângeri şi cutume pe care le percepe ca pasiuni vitale", este mesajul pe care ni-l transmite cercetătorul cufundat de decenii întregi în misterele din laboratoarele Stațiunii Popăuți.

Deși trăitor printre oameni, Gheorghe Hrincă se lasă cu greu descoperit lumii căreia îi aparține. De aceea am folosit acest prilej – prestigiosul premiu al Academiei – pentru a-l provoca să facă un pas în afara laboratorului.

-Domnule Hrincă, sunteţi o "raritate" a societăţii românești a ultimelor două decenii, mai ales dacă ne referim strict la meleagurile botoșănene.
-Nu sunt o raritate socială; zeci de persoane (sau "personalităţi" – dacă formularea nu este prea pretenţioasă) din România, din toate domeniile de cercetare ştiinţifică fundamentală sau aplicativă, sunt anual răsplătite cu distincţii academice. Aceşti oameni sunt mai puţin vizibili în cotidianul social, şi cu atât mai mult în mass-media, pentru că activitatea lor este destul de austeră, viaţa lor este chiar ascetică, văduvită de ferment picanteresc. Este adevărat că, în ceea ce priveşte cercetarea agricolă, nu am cunoştinţă să se conferit vreodată un asemenea premiu vreunei persoane din judeţul Botoşani.

-Vă ocupaţi de cercetare, un domeniu nu atât vitregit – deși așa este – cât mai ales ignorat...

-Domeniul cercetării ştiinţifice din România este, deopotrivă, şi ignorat şi vitregit. Cu siguranţă, cercetarea ştiinţifică este cea mai suferindă activitate a societăţii româneşti din cauza lipsei sau insuficienţei resurselor financiare. Şi asta din cauza politicilor guvernamentale în privinţa promovării spiritului inovator prin creativitate ştiinţifică. Aproape toţi funcţionarii guvernelor post-decembriste manifestă, în mod inexplicabil, o idiosincrazie psihică faţă de fenomenul ştiinţific, fac alergie numai la auzul sintagmei "cercetare ştiinţifică", şi de aici o repulsie de tip visceraloid faţă de acest segment de activitate socială... Iar lanţul se prelungeşte; lipsa resurselor financiare conduce la epuizarea resurselor materiale, neactualizarea infrastructurii de cercetarea, debilitarea resursei umane, nesusţinerea activităţilor suport de informare şi diseminare a progresului tehnologic etc..., etc..., etc... Cuvântul valid pentru a exprima ceea ce au făcut guvernanţii noştri cu cercetătorii români este decimare. Singurul atribut care le-a mai rămas puţinilor cercetători (cu adevărat consacraţi) care au mai rămas în sistem (de la 120.000 în 1989 la aproximativ 5.000 cât numără ei astăzi) este pasiunea pentru sondarea adevărului ştiinţific, o trăire emoţional-volitivă vecină cu morbiditatea.

-Care au fost primele preocupări ale dvs. în această direcţie?

-În mare parte sunt şi cele de acum: genetică şi biochimie animală, fie ele de genetică-biochimică, fie de imunogenetică sau de profil metabolic la animale de fermă. Am învăţat că în viaţă trebuie să fii consecvent cu profesia ta; în cercetare, trebuie să fii devotat crezului tău ştiinţific.

-Premiul acesta are în spate zeci și zeci de ani de muncă, pasiune și mai ales o rigurozitate care în mod clar v-a decis și modul de viață. Care a fost drumul pe care l-aţi parcurs până la această excelentă distincţie acordată de Academie?

-Bănuiesc că germenii unor idei de imunogenetică animală, care se regăsesc în "Grupele sanguine la ovine", carte care a întrunit sufragiile pentru Premiul "G.K. Constantinescu" al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, au încolţit încă din septembrie 1980, pe când făceam primii paşi (ce-i drept, cam temători) în cercetarea ştiinţifică. De atunci au fost acumulări cantitative de flux informaţional, dar mai ales abordări de ordin calitativ, fenomenologia grupelor sanguine fiind pusă în lumină la nivel celular, subcelular, molecular şi atomic, consistenţa ei fiind determinată de mecanisme de reglaj de înaltă fineţe şi extremă complexitate, de tip feed-back. Este spaţiul unde confluează şi se întrepătrund numeroase concepte din cele mai diverse domenii ale biologiei: imunologie, biologie celulară, genetică, biochimie, biofizică, fiziologie normală şi patologică, modelare experimentală etc. Acesta este şi motivul pentru care această carte îmi este, sufleteşte, cea mai dragă lucrare, deşi am elaborat multe alte lucrări mai interesante şi mai valoroase sub aspectul originalităţii şi al impactului asupra spaţiului ştiinţific.

-Ce înseamnă Premiul Academiei în cariera dvs. și pentru Staţiunea de cercetare unde vă desfășuraţi activitatea?

-Personal, pentru mine, reprezintă validarea statutului meu ontologic de cercetător ştiinţific consacrat  şi la nivel strict instituţional, pentru că, prin lucrările mele ştiinţifice, am penetrat de multă vreme şi destul de consistent în mediile ştiinţifice universitare şi academice. În egală măsură însă, acest premiu aparţine şi Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, pentru că această instituţie reprezintă terenul fertil în care au germinat şi au prins viaţă ideile mele din domeniul ştiinţei animalelor. Sunt profund îndatorat acestei instituţii pentru tot ce mi-a oferit (deşi nu au fost chiar condiţii optimale de activitate, iar uneori, din păcate, mi s-au creat bariere artificiale de către unii diriguitori, în special locali, ai cercetării ştiinţifice), aşa că legătura mea cu această staţiune este una ombilicală, puternic organică.

-Botoșanii se află pe harta cercetării românești, însă din păcate vorbim despre o instituție care a început să piardă din prestigiul pe care îl avea odată. Ce a însemnat Staţiunea de Cercetare Popăuţi înainte de 1989 pentru cercetarea românească?

-Este trist, dar adevărat ce am a vă spune. E neplăcut a se afla că SCDCOC Popăuti a însemnat mult mai mult înainte de 1989, decât în întreaga perioadă postdecembristă (este chiar destul de dureros destinul ei actual), în cercetarea românească şi mondială, sub aspectul performanţelor în domeniul cercetării fundamentale şi aplicative, această situaţie datorându-se suportului financiar foarte solid de care a beneficiat staţiunea din partea puterii politice de atunci. Am amintit mai sus despre atitudinea mai-marilor zilei care deţin pârghiile financiare în domeniul cercetării ştiinţifice; au o notă comportamentală comună: nepăsare şi sfidare. Totuşi, trebuie să fac o erată ce ţine de semantism politic. Singurii oameni politici care s-au aplecat cu cuvenită atenţie asupra fenomenului cercetării ştiinţifice au fost cei care au constituit Guvernul Tăriceanu; este de admirat Guvernul Tăriceanu pentru că a investit în inteligenţa românească pentru creativitate ştiinţifică, progres tehnologic şi inovare; iar rezultatele începuseră să mijească. Dacă politica Guvernului Tăriceanu ar fi fost continuată, aş fi crezut că orânduirea capitalistă este o societate progresistă şi mai ales umanistă, cu mult mai bună decât cea dinainte 1989. Din păcate, multe dintre proiectele Guvernului Tăriceanu au fost ghilotinate de guverne "hibride" şi "cohabitante".

-Ce studiaţi în prezent sau, poate, ce subiect aţi dori să abordaţi și nu îndrăzniţi încă să o faceţi?
-Am spus că sunt consecvent crezului meu profesional şi ştiinţific. Abordez în continuare problematici de genetică biochimică, imunogenetică şi profil metabolic la ovine. De vreo 10 ani, graţie colegului meu Mihail Groza, mă pasionează modelarea matematică a proceselor biologice la animale utilizând precepte de genetică şi biochimie şi concepte ale statisticii matematice şi informaţionale prin proceduri informatice.
Şi totuşi, ultima oră! Din 2008, când am adjudecat un proiect ce abordează patologia ovină prin markeri genetici, am preocupări de genetică moleculară, disciplină de graniţă ce se anunţă a fi cea mai promiţătoare dintre toate ştiinţele (nu numai dintre cele biologice) şi prefigurez că prin ea s-ar întâmpla cea de a cincea revoluţie tehnico-ştiinţifică a omenirii (despre care ar merita o discuţie separată). Mă interesează mult o asemenea provocare, deşi vine un pic cam târziu, dată fiind şi vârsta "foarte fragedă" a acestei discipline ştiinţifice. Visul meu ar fi să înfiinţez un laborator de genetică moleculară la Popăuţi la standarde europene. Premise ar fi dacă un proiect bilateral EEA (European Economic Area) cu Norvegia ar prinde contur. Până atunci, sunt condamnat la visare !

-Ați fost distins cu premiul celui mai înalt for științific! Care este cea mai mare satisfacţie a unui om implicat în cercetare și care ajunge să își vadă munca finalizată și, mai mult, chiar premiată?

-În cercetarea ştiinţifică satisfacţiile nu durează prea mult. Omului de ştiinţă nu trebuie să i se impună constrângeri sociale, artificial instituţionalizate, el îşi construieşte propriile constrângeri şi cutume pe care le percepe ca pasiuni vitale. Ca atare, cea mai mare satisfacţie a omului de ştiinţă este starea de spirit a pasiunii sale de căutare continuă a adevărului, o stare metafizică de trăire plenară interioară a actului său de creativitate ştiinţifică. O muncă de cercetare nu poate fi finalizată; doar rezultatul acestei activităţi poate avea finalitate în domeniul aplicabilităţii sale.

-Cum aţi încuraja un tânăr pasionat de munca de cercetare, aflat la început de drum?

-Unui tânăr pasionat de munca de cercetare şi care ar vrea să-şi construiască o carieră ştiinţifică solidă i-aş face câteva recomandări:
- să creadă în destinul său că într-o zi va ajunge un cercetător consacrat, cu reputaţie;
- profesional, să se dăruiască în întregime activităţii de cercetare, să evite activităţile reduntante, acestea i-ar parazita inspiraţia şi inventivitatea;
- să adopte, în conduita sa, spiritul selyan în materia de cercetare ştiinţifică: "onestitatea faţă de sine însuşi". Să fie cinstit cu colaboratorii săi, dar mai ales cu rezultatele activităţii sale; să nu trişeze, să nu mintă, să nu introducă în circuitul ştiinţific "adevăruri false" (dacă-mi este permisă licenţa filologică);
- să nu pregete să-şi susţină cu tărie şi cu argumente solide propriile-i idei şi ipoteze de lucru dacă crede în ele în faţa mai consacraţilor săi confraţi;
- să fie rezistent la "suferinţa" impusă de rigoarea fenomenului ştiinţific, să nu dezarmeze în faţa amărăciunii eşecurilor (care apar destul de frecvent în această activitate), să nu deznădejduiască în cazul neîmplinirilor şi să gestioneze cu maximă acurateţe exuberanţa succeselor (care sunt mai puţine decât reuşitele).

(A consemnat Florentina Toniță)



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare meteo: Ploi și vânt!

astăzi, 10:57
248

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.În zonele de munte, precum și &ici...

La un pas de accident după ce şi-a luat soţia la palme în maşină!

astăzi, 09:11
1703

Ceea ce se anunţa un accident rutier s-a dovedit a fi cu totul altceva.Aflată la volanul unui autoturism Dacia Sandero, o femeie de 49 de ani, din Botoşani, a fost lovită de soţul ei, î...

Suspect de contrabandă cu ţigări, trimis la judecată!

astăzi, 08:40
323

Aproape de mijlocul lunii iulie, Vlad G., de 22 de ani, devenea ţinta poliţiştilor de frontieră care aflaseră că tânărul se ocupă cu contrabanda cu ţigări. Ca atare, au organizat o ac...