Gheorghe Bâgu a fost un supraviețuitor. Rostul supraviețuitorilor este mărturisirea. Iar noi, simpli viețuitori ai unui timp amăgitor și bulversant, trecem nepăsători pe lângă istoriile trăite ale acestor oameni. Gheorghe Bâgu ne-a dăruit istoria vie care ar trebui să circule din școală în școală, a fost martorul pe care ar fi trebuit să îl vedem pe ecranele televizoarelor, la ore de maximă audiență.
S-a născut pe 20 aprilie 1924, la Dorohoi. A fost elev al Școlii 2 din Dorohoi și, până în 1944, al Liceului "Grigore Ghica Voievod", din același orășel moldav. Imediat după ce susține Bacalaureatul primește ordin de încorporare și este trimis la Școala de cavalerie de la Sibiu. De acolo pleacă la București pentru a studia, până în anul 1948, la Facultatea de Știinte, secția Geologie. Termină studiile, dar nu apucă să susțină licența din pricina arestărilor.
Geologul care a pus Botoșanii pe hartă!
Ca geolog, meserie pe care a iubit-o cu toată fiinţa lui, toată viaţa, a descoperit - şi mai târziu au fost puse în valoare - nisipurile cuarţoase de la Hudeşti (folosite la fabrica de sticlă şi porţelan Dorohoi), când a fost trimis vreo doi ani să lucreze, la Darabani. Gheorghe Bâgu a publicat numeroase studii in urma cercetărilor geologice, studii care se referă, printre altele, și la zăcământul de nisip alb de la Hudești – Miorcani, la sulful nativ de la Darabani, calcarele de la Stânca-Ștefănești, rezervele de ghips din zona Ivancauti – Cuzlau.
De asemenea, a realizat cercetări şi în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului. A publicat cărţile "Geologia Moldovei" (Gh. Bâgu şi Al. Mocanu), "Resurse minerale de fier" (Gh. Bâgu şi Filipovici R.), "Tortonianul din Platforma Moldovenească" (Gh. Bâgu).
Vremuri de bejenie, la 24 de ani!
Încă din anii 70 începe să scrie despre ororile comunismului, publicând după Revoluție volumele "Mărturisiri din întuneric" si "Mărturisiri din perioada comunistă – eseuri, portrete". Cărți care stau mărturie unui trecut incredibil de dureros, de tulbure încă, de vreme ce supraviețuitorii săi mai sunt și astăzi marginalizați.
Gheorghe Bâgu dă mărturie despre atmosfera anului 1948, despre arestările care făcuseră din București un oraș al groazei. Presiunea psihică, spaima, nesiguranța și suspiciunea pluteau în aerul Capitalei, tinerii și mai ales studenții respirau din ce în ce mai greu în apăsătoarea politică direcționată de la Moscova.
Gheorghe Bâgu, alături de prietenii și colegii săi, comentau deseori la adresa regimului. Tinerii își exprimau indignarea, nemulțumirea, neputința deseori, față de un regim care nu avea alt scop decât controlul absolut asupra maselor, al intelectualității în special. Pe 23 aprilie 1948, când în cămăruța unde stătea în gazdă dorohoianul Gheorghe s-au adunat prietenii pentru a-l sărbători de ziua numelui, s-au spus cu năduf vorbe grele la adresa partidului comunist. S-a cântat "Deșteaptă-te, române!". La numai câteva săptămâni, unul câte unul, prietenii, colegii, unii dintre cei prezenți la aniversare, au început să dispară din facultăți, iar în beciurile Securității rândurile de deținuți deveneau tot mai numeroase. Gheorghe Bâgu părăsește Bucureștii și se adăpostește la un unchi cu convingeri comuniste care, însă, se teme că prezența tânărului reacționar i-ar aduce prejudicii în noua scară socială care se făcea tot mai ispititoare. Dorohoianul urcă spre Moldova și se oprește la un văr din Tulbureni, un preot care, la fel ca unchiul de la București, nu mai vede cu ochi buni tinerețea și spiritul nestăpânit al proaspătului absolvent de Geologie. Scos și din curtea vărului-preot, Gheorghe Bâgu ajunge la Dorohoi, la nenea Costică, fratele tatălui.
Arestat în zi sfântă!
În vremea asta află că Didina, logodnica lui care era studentă în Iași, este arestată, fără să mai știe nimic de soarta ei. Părăsește Dorohoiul și se oprește la Iași unde, peste numai căteva zile – pe 14 octombrie, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, este arestat și dus în celula Securității din Iași, având statut de deținut politic. Este acuzat că ar fi fost simpatizant legionar, după ce a participat la consfătuiri cu studenți legionari. "Erau, de fapt, întâlniri între colegi, ne strângeam şi discutam diferite subiecte: despre fete, şcoală, politică", povesteşte mai târziu Gheorghe Bâgu.
Indiferent de acuzații, indiferent de adevărurile concrete, arestările și condamnările își urmau cursul lor. Situația din România devenea din ce în ce mai gravă și cele mai negre temeri ale tinerilor prindeau a se adeveri. "România, învinsă după război, era condusă de o mână de comuniști profitori, inculți, care se supuneau orbește dictatorului de la Kremlin", scrie Gheorghe Bâgu în "Mărturisiri din întuneric", continuând: "...cizma rusească se simțea peste tot iar securiștii și activiștii partidului comunist, acești paraziți fără meserie, fără cultură, fără Dumnezeu, tăiau și spânzurau". Primii erau ridicați legionarii, apoi cei care simpatizau cu legionarii, dar și cei care tăinuiau așa-zisele întâlniri secrete, precum și cei care aduceau orice critică la adresa partidului comunist.
Însă arestările se făceau aproape fără noimă, fără dovezi, fără să li se dea dreptul celor arestați să se apere. Dintre toți deținuții condamnați și reținuți la noi în țară în perioada 1949-1951, spune Gheorghe Bâgu, circa 30% erau suspectați de legionarism, iar dintre aceștia 60% erau simpatizanți, tăinuitori sau favorizatori. "Erai tăinuitor numai dacă ai locuit într-o cameră dintr-un cămin studențesc cu un presupus legionar și nu l-ai demascat; tot tăinuitor erai dacă ai mers la un film cu un astfel de om sau, mă rog, favorizator erai dacă l-ai invitat la masă sau la o bere sau l-ai primit să doarmă o noapte în casa ta. Favorizarea și tăinuirea se pedepseau cu închisoare de la 2 la 5 ani. Dacă erai nemulțumit de regimul comunist vina era de neiertat, pedeapsa era de la 20 la 25 de ani închisoare".
Cine erau cei care dădeau aceste pedepse? "Oameni născuți din gunoiul societății deveniți peste noapte ideologi marxiști au profitat de starea de spirit a populației după război și de conjunctura politică și economică internațională". Oameni de nimic, dar fideli partidului stăpânitor!
Mărturisiri din întuneric!
La Pitești este coleg de celulă cu Eugen Țurcanu (foto), ce avea să devină curând șeful reeducărilor. Îl descrie pe călăul de la Pitești ca fiind "un bărbat cu un fizic plăcut, bine legat, cu ochi negri, pătrunzători. Dacă te privea mai mult timp te hipnotiza".Chinul suportat în pușcării, grozăveniile care întrec orice închipuire umană, ororile și crimele la care a fost martor fie că s-au petrecut la Jilava, Pitești sau la Canal, l-au determinat pe Gheorghe Bâgu să scrie, să arate generațiilor care vin istoria reală, nemistificată, a României secolului XX.
"Mărturisiri din întuneric" a fost scrisă pentru cei ai zilelor de azi și de mâine, dar și pentru cei care, în urmă cu jumătate de secol și mai bine, au ales să beneficieze de falsa strălucire a partidului roșu. Un partid care a lovit, a ucis, a distrus milioane de oameni și familiile lor.
"Am scris această carte cu dorinţa de a face cunoscută, copiilor şi nepoţilor mei, o parte din chinurile şi umilintele pe care le-am îndurat în temniţele comuniste. (…) Mărturiile le-am scris acum 20 de ani, stăpânit de frica şi groaza de a nu fi descoperite, fapt care, volens-nolens, a impus o oarecare reţinere şi atenţie la redactare. După ce am terminat relatarea amintirilor din întuneric, am simţit o uşurare şi o multumire sufletească pentru că mă achitasem de o obligaţie morală. (…) De asemenea, trebuia să spun că sunt printre puţinii deţinuţi martori dintru început la aşa-zisa reeducare şi că am stat în aceeaşi celulă cu Ţurcanu Eugen, unul dintre cei mai sadici criminali cunoscuţi în lume. Faptele prezentate nu au fost denaturate şi m-am străduit să nu ascund nimic referitor la perioada de detenţie şi să fiu cât mai obiectiv. (…) Sunt împăcat că generatiile viitoare vor afla despre groaznica teroare dezlanţuită de stalinişti asupra celor care s-au împotrivit minciunii, incompetenţei şi distrugerii neamului", scrie Gheorghe Bâgu în Cuvânt înainte la volumul "Mărturisiri din întuneric".
Este purtat prin pușcării, din Calea Rahovei la Văcărești, de la Jilava la Pitești, apoi la Canal, cu coloniile de exterminare organizate cu un sadism înfiorător de către comuniștii hotărâți să facă reeducarea tuturor elementelor reacționare: Cernavodă, Valea Neagră, Poartă Albă și Kilometrul 31.
Este eliberat din închisoare în 1951, având apoi domiciliu forțat și urmărit constant de securiștii vigilenți.
Un om cât istoria de un secol a unui neam. Deținut politic sau geolog, a fost înainte de toate un român. Botoșănean din Dorohoi, cu rădăcini în Vorniceni, cu sufletul și toată știința de care a fost capabil în slujba unei bogății de care Botoșanii nu știu a se folosi nici astăzi!
Despre Gheorghe Bâgu am scris de mai multe ori de-a lungul timpului. Din păcate, într-o discreție exemplară, a plecat la Domnul la aproape 92 de ani, în 18 martie 2016, fiind înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Sfânta Vineri. Materialul de față este un omagiu și un semnal că eroii nu așteaptă elogii, nu cerșesc recunoștința. Astăzi, singura demnitate care ne rămâne este să vorbim despre ei, să îi cinstim cum se cuvine, să le cunoaștem istoria. Prin asta rămân vii și de neuitat!