Gellu Dorian: O mărturisire, trei cărţi şi o premieră teatrală!

Gellu Dorian: O mărturisire, trei cărţi şi o premieră teatrală!
Gellu Dorian s-a nascut pe 13 octombrie 1953, la Cosula. A debutat în urma cu aproape 40 de ani, în revista România literara, sub girul lui Geo Dumitrescu. Deceniile care au urmat debutului s-au concretizat în numeroase carti de poezie, proza, teatru, eseuri, antologii. 

"Am ales lumea literara cea din carti, nu lumea destinelor literare cea din viata scriitorilor plini de hachite, orgolii, vanitati, lupte fara sens, pentru ca lumea cea din carti, desi izvorâta în genere din lumea reala, este mult mai frumoasa decât lumea scriitorilor ca parte a lumii reale alterata de angoasele, nemultumirile, parvenirile si bolile sufletesti de care sufera si nu vrea sa se vindece urmând retetele oferite de lumea din carti. Este mult mai linistitoare acea lume decât aceasta prin care trecem facându-ne destinul ferfenita, iar optiunea, scrisul cartilor adica, o cârpa la îndemâna unor insi fara scrupule care, din pacate, sunt pentru scriitori grupurile tinta pentru care pierdem vieti întregi la masa de scris" (Scriitorul - destin si optiune, ancheta literara initiata de Petrut Pârvescu). Sunt cuvintele lui Gellu Dorian, cuvinte ce par sa ilustreze cel mai bine nu doar conditia scriitorului în propria contemporaneitate, ci si efemera libertate a creatorului într-o iluzorie societate de-conditionata de rigori si cutume.        

Stiri Botosani ii ureaza scriitorului Gellu Dorian, la aniversare, LA MULTI ANI, multa sanatate trupeasca si spirituala, intru implinirea pe mai departe a destinului sau literar!

Zilele Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani debutează, joi, cu lansarea a trei cărţi semnate de scriitorul Gellu Dorian, evenimentul, programat pentru ora 17.15, în Sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu, fiind urmat de premiera absolută a spectacolului "Cu limbă de moarte", de Gellu Dorian, in regia lui Ion Sapdaru. Piesa face parte din prima carte de teatru semnată de Gellu Dorian, "Caţavencii", apărută la Editura Timpul din Iaşi în 2001.
 
Cele trei cărţi - "zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic" (poezie, Editura Tracus Arte Bucureşti), Casa Gorgias (roman, Editura Niculescu Bucureşti) şi "Confort Freud" (teatru, Editura Timpul Iaşi) vor fi prezentate de Mircea A. Diaconu, Cassian Maria Spiridon şi Dumitru Ţiganiuc.


Gellu Dorian: MĂRTURISIRE


Cînd am adunat cele opt piese care alcătuiesc sumarul cărţii mele de teatru Caţavencii, apărută în 2001 la Editura Timpul din Iaşi, am avut în vedere ca fiecare să exemplifice, într-un mod creativ, o modalitate de a scrie teatru, de la piesa în mai multe acte, la piesa într-un act sau piesa de teatru scurt, la scenariu dramatic sau la eseu dramatic. Temele au fost şi ele diverse, iar abordările, de asemenea, adaptate la ceea ce doream să comunic, direct, într-un discurs dramatic realist, acolo unde era nevoie de un astfel de demers, sau absurd, unde ideile impuneau o astfel de abordare. Cele opt piese de teatru au fost scrise de-a lungul timpului, fără să am dorinţa expresă de-a fi jucate, deşi, în intenţia mea, ca de altfel la fiecare autor dramatic, a fost şi reprezentarea scenică. Prima încercare de a scrie teatru se duce undeva prin anul 1973. Iar prima ofertă a unei astfel de creaţii făcută unui teatru s-a întîmplat în 1983, cînd a avut loc chiar şi o lectură cu actori, la Botoşani. Piesa se numea "Lupii domestici". N-a fost să fie. Şi am înţeles pe loc de ce. La acea vreme o astfel de piesă nu putea trece de cenzră. O altă ofertă făcută teatrului botoşănean a fost piesa de teatru "Caţavencii", înainte de a apărea în volum. A fost chiar inclusă în cîteva stagiuni, dar, iarăşi, n-a fost să fie. Deşi cenzura nu mai funcţiona, iar piesa eram convins, nu numai eu, că merge. Acum, la alegerea regizorului Ion Sapdaru, este să fie piesa de teatru scurt – "Cu limbă de moarte" -, din volumul amintit.

Este segmentul din carte în care exemplificam, din punctul meu de vedere, cum se scrie o piesă de teatru de acest gen. Piesa are cîteva pagini, iar tema aleasă este, nu neapărat crima, ci teama de anonimat în faţa celebrităţii care nu-şi pune problema faimei, ci cea a lucrului bine făcut timp de o viaţă, fără să ceară, în mod, expres vreo recunoaştere anume peste timp. Ambele personaje şi-au făcut treaba pentru care au fost menite foarte bine: Savantul a făcut un lucru bun, durabil, foarte bine, iar Criminalul, un lucru rău, la fel, foarte bine. Însă riscul anonimatului în care trăia, impus de apărarea de care a avut nevoie pentru a nu fi prins, judecat şi închis, l-a determinat pe cel de a-l doilea să-şi regizeze ieşirea din scena vieţii, în aşa fel încît numele lui să rămînă mult timp în amintirea lumii. Şi cum altfel decît printr-o crimă, pe care, însă nu o face el, ci el fiind chiar victima. Şi nu victima oricui, ci a unui om de renume. Este exact miza pe care eroul antic a acceptă, dacă e să ne gîndim la ceea ce i-a spus lui Ahile mama acestuia înainte ca el să ia decizia de-a pleca în războiul troian, punînd în cumpănă anonimatul, dacă va rămîne acasă, sau celebritatea, dacă va pleca în războiul din care nu se va mai întoarce. Un model perpetuat de-a lungul întregii istorii, prelat şi în literatură. Faptele sunt cele ce scot omul din anonimat, nu însă faptele ascunse, ci cele vizibile. Asta a ştiut foarte bine Criminalul care a ales calea ieşirii din anonimat prin aruncarea în vină, chiar dacă în legitimă apărare, a unui semen care a reuşit să-şi facă o faimă atît de vizibilă şi pozitiv apreciată. Suspansul gestului final, deşi gîndit de personaj din momentul în care şi-a regizat faimoasa moarte, anunţînd presa care, fiind vorba de o crimă ci nu de o faptă bună, va trîmbiţa vestea pe primele pagini, este adus pînă la finalul piesei, în care dialogurile nu induc o astfel de sentinţă, ci o cu totul şi cu totul previzibilă crimă, victimă scontată fiind Savantul. Or răsturnarea situaţiei, sper, să dea, prin mîna regizorului Ion Sapdaru şi a actorilor teatrului botoşănean, acea răsuflare de uşurare şi satisfacţie spectatorilor. Mai ales că totul este gîndit în contextul reconstituirii unor celebre crime, readuse în memorie printr-o tehnică regizorală de efect, şi, mai ales, prin genul de spectacol interactiv.

Sper ca acest prim contact cu spectatorul, nu numai cu cititorul de piese de teatru cu care m-am confruntat pînă acum, să fie unul care să-l cheme pe cel de al doilea pas şi aşa mai departe, mai ales că zilele astea ofer, nu numai cititorilor ci şi regizorilor şi actorilor, încă o carte de teatru – "Confort Freud" -, care însumează alte şase piese scrise în perioada 1980-2009. Le doresc, regizorului şi actorilor, succes, iar spectatorilor, vizionare plăcută.
                                                                                     
 



Carti publicate (conform usriasi.ro):

Poezie:
-Poeme introductive, Ed. Junimea, 1986
-Elegiile dupa Rilke, Ed. Moldova, 1993
-În cautarea poemului pierdut, Ed. Axa, 1996
-În absenta iubirii (antologie de autor, plus inedite), Ed. Helicon, 1996
-Infernul migrator, Ed. Axa, 1997 (colectia "La steaua - poeti optzecisti")
-Poeme golanesti, Ed. Cartea Româneasca, 1998
-Poesia mirabilis, 1999, Junimea, 2000, Timpul
-Singur în fata lui Dumnezeu, Ed. Augusta, 2001
-Un poet la New York, Ed. Dacia, 2002 (colectia Poetii urbei)
-Cafeneaua Kafka, Ed. Cartea Româneasca, 2003
-Eranos – scene din viata si opera Poesiei (antologie), Ed. Junimea, 2003 (colectia Dictatura si Scriitura, coordonata de Cezar Ivanescu, cu o prefata de Ioan Holban si postfata de Vasile Spiridon, prezentare de Nicolae Manolescu)
-Cartea tacuta (antologie de autor), Ed. Cartea Româneasca, 2004
(colectia Hyperion, cu o posta Mircea A. Diaconu, prezentare de Dan Cristea)
-Elegiile de la Dorweiler, Ed. Paralela 45, 2008 (cu o postfata de Al. Cistelecan)
-Alungînd tristetea, ca Paganini, Ed. Brumar, 2009 (cu un preambul de Serban Foarta)

Proza:      
-Scriitorul (roman), Ed. Helicon, 1996
-Cartea fabuloasa (roman), Ed. Cartea Româneasca, 2003
-Sfîrsitul sau momente din viata unui om falsificat (roman), Ed. Eikon, 2003
-Împotriva noastra (roman), Ed. Cartea Româneasca, 2005
-Insula Matriochka (roman), Ed. Paralela 45, 2005

Teatru:
-Catavencii (8 piese de teatru), Ed. Timpul, 2001

Eseu:
- Pasii Poetului (în colaborare cu Emil Iordache), Ed. Sport-Turism, 1989; editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Timpul, 2000, editia a III-a, sub titlul Eminescu prin vamile timpului, Ed. Princeps-Edit, 2009)
- Tineri poeti români de dincolo de Styx, Ed. Timpul 1998
- Cititorul de poezie, Ed. Revistei Convorbiri Literare, 2008

Editii bilingve:

- Niemandsinsel/ Insula nimanui (germana/româna), Dionysos Verlag, Castellaun, Germania
- Un techo lleno de angeles/ Un acoperis plin de îngeri (spaniola(româna), Axa, 2004

Prezent în antologii din tara, Germania, USA, Franta, Belgia, Spania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Iordania.

Premii:
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1981, Botosani, la "Porni Luceafarul", prima editie
- Premiul Colocviilor de Poezie de la Piatra Neamt si SLAST, 1986, pentru cartea Poeme introductive;
- Premiul Filialei Iasi a USR: 1993, pentru cartea Elegiile dupa Rilke, care a mai obtinut în acelasi an premiile Societatii Scriitorilor Bucovineni si al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova si Premiul "Nichita Stanescu", Desesti;
- în 1996, pentru romanul Scriitorul;
- în 2001, pentru Catavencii, carte nominalizata si la Premiile USR, pe 2001; Premiul de excelenta, în 2008;
- Premii "Poesis": în 1998, pentru cartea Tineri poeti români de dincolo de Styx, în 2000, pentru cartea Poesia mirabilis;
- Premiul Salonului international de carte de la Oradea, 1998, pentru cartea Poeme golanesti, care mai obtine premiul "Ion Iuga", la Sighetu Marmatiei
- Premiul Cartea Anului 2000, pentru cartea Poesia mirabilis, la Deva;
- Premiul Autorul anului 2005, la galele APLER, Cîmpina
- Premiul National de Proza "Ion Creanga", Piatra Neamt, 2005;

Alte premii nationale:

- Romanul Împotriva noastra a fost nominalizat la Premiile "Cuvîntul", 2003
- Romanul Sfîrsitul… a fost nominalizat la Premiile USR, pe anul 2003

Premii internationale:
- Premiul româno-canadian "Ronald Gasparic", 2001;
- Premiul "Coroana carpatina" - 2003, Ujgorod, Ucraina
- Premiul "Balcaniaca", la Festivalul International de Poezie Poetii din Balcani, 2009, Braila;

Altele distinctii, contributii etc.:
- Medalia comemorativa "150 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu", 2001, conferita prin decret prezidential
- Meritul Cultural A, în Grad de Cavaler, în 2004
- Initiatorul Premiului National de Poezie "Mihai Eminescu", în 1991;
- Initiatorul Colectiei "La Steaua - Poeti optzecisti", Ed. Axa, 1997;
- Initiatorul Congresului National de Poezie, 2004;

- A îngrijit editii bibliofile din Poezia folclorica de Mihai Eminescu, 2000 si 2001; Saraca tara de Sus – 1000 de poezii populare din judetul Botosani, 2008;
- A îngrijit antologia "Nord - poeti botosaneni de azi", 2008;
- A îngrijit antologia piesei de teatru într-un act – laureati "Mihail Sorbul";
- a îngrijit editii definitive din poezia poetilor Horatiu Ioan lascu si Constantin Dracsin
- Este redactor sef al revistei de cultura "Hyperion";
- Presedintele Fundatiei Culturale "Hyperion-caiete botosanene";
- Redactor sef al editurilor Axa si Dionis;
- Membru în colegiile de redactie ale revistelor "Convorbiri literare", "Poezia" si "Lumina Lina/Gracious/ Light" New York;
- Membru al Grupului de la Durau, 1994 si initiatorul al revistei "Caietele de la Durau", alaturi de: Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Sava si Radu Florescu;

- Membru al Uniunii Scriitorilor din România din  decembrie 1989;
- Membru PEN-CLUB ROMÂNIA.
 



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Hermannstadt - FC Botoşani, astăzi de la ora 17:30

astăzi, 14:03
1

FC Hermannstadt şi FC Botoşani se întâlnesc astăzi în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Hermannstadt!Gazdele sunt lider &ic...

Sancțiuni de 9.000 de lei pentru apelare nejustificată sau abuzivă la 112!

astăzi, 13:29
22

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și ...

Strigătul disperat al unui botoșănean care vrea să își salveze copilul. ”Atunci am descoperit inflamația de pe cerebel…”

astăzi, 12:46
238

”Pe 1 ianuarie fiind la Botoșani în vizită la părinții mei, ne-am internat la spital acolo, unde a stat o săptămână făcându-i-se diferite investigații cu rezultatele a...