FLORENTIN FLORESCU: "Fiecare poate să dea lecţii despre cum se scrie un reportaj, dar puţini sunt cei care şi reuşesc!"

Numele lui Florentin Florescu este și va rămâne - pentru Botoșani și nu numai - un etalon al jurnalismului. Un personaj boem, un excentric al vremurilor. Reportajele lui Florentin Florescu păstrează ironia, dar și sensibilitatea cuvântului, fără a depăși limitele decenței profesionale, însă impresionând mereu prin forța și expresivitatea scriiturii. 

FLORENTIN FLORESCU: "Fiecare poate să dea lecţii despre cum se scrie un reportaj, dar puţini sunt cei care şi reuşesc!"

FLORENTIN FLORESCU

Născut pe 16 februarie 1963, în localitatea Sulița, județul Botoșani, Florentin Florescu a scris la Curierul, Jurnalul de dimineață, Monitorul de Botoșani (unde îi găsim și astăzi verbul apăsat). A fost director al săptămânalului Atitudinea. Botoșănenii îl mai cunosc și din Căruța cu moldoveni, cartea de reportaje apărută în anul 2000, la Editura Axa, sau din Săraci lipiți paharului (2004, Editura Agata).

A avut prima legitimaţie de presă la 13 ani, când făcea parte din echipa redacţională a fostei reviste a pionierilor din România, Cutezătorii. Apoi a publicat prin diverse ziare şi reviste, în special articole şi literatură de satirică, de la Urzica și Albina "la fel de fel de "almanahe", cum ar spune Marian Vanghelie". Asta până la Revoluţie. "Împreună cu un grup de tineri entuziaşti am publicat primul ziar democratic din Botoşani, ziarul Atitudinea. Eram atunci împreună cu Viorel Ilişoi, Constantin Iftime. Cred că ziarul acesta a marcat începutul presei democratice în Botoşani", povestea Florentin Florescu în urmă cu ceva ani, într-un "taifas" colegial acordat publicației noastre.

Desigur, a scris și la Clopotul. Unde reușea să treacă peste cenzură. Cum? Era de ajuns să nu te cenzurezi! "Eu nu mi-am făcut probleme nici la vremea respectivă în privinţa libertăţii de exprimare, întrucât cei care doreau să scrie cu adevărat puteau strecura ce aveau de spus. Trebuia să inventezi fel de fel de „şopârle”, cum li se spunea atunci. Bine, că după aia propagandiştii îşi puneau mâinile-n cap, când le vedeau a doua zi, apărute...".

A strecurat șopârle, mai ales că era un foarte bun epigramist și versul capta deseori un anume câmp subversiv. Își amintește că a scris la un concurs de epigrame cu tema "Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine" și că a obţinut premiul I. Deși epigramele respective nu au fost publicate niciodată. Erau două, una în continuarea celeilalte. Prima se intitula Nuanţe şi suna cam aşa: "De stăm să judecăm de azi pe mâine / Vom constata un lucru bunăoară / Că nu există muncă fără pâine, / Există numai muncă voluntară". A doua se numea Constatare: "Putem să mergem mai departe încă / Şi-om constata acelaşi lucru mâine / Că nu există pâine fără muncă / Ci pur şi simplu, nu există pâine".

După Revoluţie a scris în voie la Atitudinea. "Celălalt care era pe piaţă a fost „Clopotul”, transformat în „Clopotul poporului”, apoi în „Gazeta Vega”, adică „Vechea gardă”, formată cu activiştii de partid". Chiar în libertate fiind, vremurile nu se limpeziseră cu totul. Fapt care accentua, de fapt, entuziamul jurnaliștilor. "Am fost nevoiţi chiar, la un moment dat, să recurgem şi la greva foamei pentru că o parte din fricoşii acelor vremuri, ce se temeau de o revenire a comunismului,  ne-au interzis apariţia ziarului. Chiar pe rotativă a fost oprit un număr al ziarului, în care Viorel Ilişoi avea un serial „De la Securitate la SRI şi invers”, unde dezvăluia cu lux de amănunte activitatea securiştilor de odinioară. Acest lucru a deranjat unde nu trebuia. Am fost nevoiţi atunci să oprim ziarul pe rotativă, ca mai apoi să-l închidem definitive".

Cât a ţinut greva foamei? "Eu, preventiv, am mers cu prietenul meu, Ticuţă Bojescu, şi am mâncat două cotlete. Greva foamei nu a ţinut decât vreo trei ore, după care am mai mâncat un cotlet. Eram vreo 13 atunci. Eu m-am înscris mai târziu la protestul ăsta. La ora 3 dimineaţa, comandantul Poliţiei l-a chemat pe şeful tipografiei, a adus tipografii de acasă şi a tipărit ziarul".

Și-au însușit ziariștii libertatea câștigată la Revoluție? "Cei care au ieşit atunci cu inima deschisă pentru a înfăptui Revoluţia, chiar s-au gândit la generaţiile viitoare. Unii poate chiar şi-au trăit viaţa şi voiau ca măcar urmaşii lor să nu mai sufere ceea ce au suferit ei. O parte din ziarişti şi-au însuşit această libertate, sunt ziarişti talentaţi în momentul de faţă, dar o parte încă sunt tributari vechilor metehne. Unii poate cred că meseria de ziarist este un fel de a plimba pixul pe hârtie, fără să spui nimic. Mulţi cred că ziaristica este un serviciu ca oricare altul. Că dacă nu sunt ziarist pot să fiu, ştiu eu, contabil la o firmă sau vânzător de baloane colorate".

"Munca nu-i atât de grea, dar se pierde timp cu ea!"

E greu să fii ziarist, spune Florentin Florescu, dacă nu ai har și... ochi de muscă. "Am văzut mulţi ziarişti care treceau nepăsători pe lângă un fapt banal. Ziaristul trebuie să aibă ochi de muscă. A spus-o cândva unul dintre marii ziarişti români, după Eminescu, pe care în consider poate un mai mare ziarist, decât poet. Este vorba de Brunea Fox. Chiar sfătuiesc actuala generaţie de ziarişti să îl citească. Ziaristica este o muncă precum oricare alta şi, cum spunea prietenul meu, Constantin Bojescu: Munca nu-i atât de grea, dar se pierde timp cu ea".  

Florentin Florescu este, înainte de toate și peste poate, un excelent făuritor de reportaje. Acea cunună a jurnalismului pe care puțini o primesc în... har! Reportajul ispitește, însă greu reușește un ziarist să treacă dincolo de linia care desparte știristul de creatorul de reportaj. "Fiecare poate să dea lecţii despre cum se scrie un reportaj, dar puţini sunt cei care şi reuşesc să facă lucrul acesta. Sunt autori de reportaje foarte buni în ţara asta, dar păcat că-s prea puţini. Chiar am observat, cu excepţia a 2-3 ziare de nivel central, puţine sunt celelalte care practică acest gen, atât de plăcut de citit şi atât de bine înrudit cu literatura adevărată. Şi iar fac referire aici la Brunea Fox. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă un reportaj adevărat să citească Brunea Fox".

În presă, cuvântul singur, stingher, devine nefolositor fără mâna care să îi dea menire și faimă. În Botoșani, ca și aiurea, te numești jurnalist chiar dacă nu devii cu adevărat un profesionist al breslei. Iar profesionist înseamnă, precum Florentin Florescu, să deții bagajul informațional necesar unei profesii ingrate și extrem de alunecoase în ghețușurile conștiintei, dar mai ales să fii atins de har.

Florentin Forescu este un ziarist cu har. Chiar dacă unii dintre colegii săi recunosc doar cu o imperceptibilă mișcare din buze, numele lui Florentin Florescu este un etalon al jurnalismului. Un personaj boem, un excentric al vremurilor, unul dintre puținii care pune punctul pe i chiar și atunci când punctul este cât un bolovan!

Reportajele lui Florentin Florescu păstrează ironia, dar și sensibilitatea cuvântului, fără a depăși limitele decenței profesionale, însă impresionând mereu prin forța și expresivitatea scriiturii. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Marcel Iureș și Serge Ioan Celibidache, la Cinema Unirea Botoșani, proiecție specială a filmului "Octav"! FOTO

Duminică, 19 Noiembrie 2017
759

Public, emoție, copilărie, sensibilitate, un film despre România frumoasă, un actor fascinat de propriul personaj și un regizor îndrăgostit de țara lui și a părinților săi!Pi...

La mulți ani, Elena Cardaș! "Nu există facultate de făcut scriitori. Scrisul este un mister!"

Miercuri, 15 Noiembrie 2017
1971

Există oameni care au puterea de a se situa în fața propriului destin și de a-și trăi mai departe faptele cu detașare și firească înțelegere a lumescului. Extraordinarul se î...

Caravana UAIC ajunge în peste 150 de licee din țară pentru a prezenta elevilor oportunitățile de studiu

Marţi, 14 Noiembrie 2017
191

În perioada noiembrie 2017 - mai 2018, Caravana UAIC, formată din studenți şi profesori de la cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și re...