Este frumoasă, adolescentă, rebelă. Elisa Bălău este o balanţă atipică. Pe cât de echilibrată în cotidianul previzibil, pe atât de vulcanică în trăirile creative, în pasiunile pe care le cultivă şi le manifestă în versuri sau muzică. Iar când versurile şi compoziţia se întâlnesc, Elisa ştie că asta este viaţa ei: "Nu aş şti să mă opresc din a face muzică!".

A învăţat la Şcoala 17 din Botoşani, în 2011 a intrat la liceu printre primii 15 elevi din judeţ, în ordinea mediilor. A optat pentru Colegiul Naţional "A.T.Laurian" şi spune că, la liceu, "a cam dat învăţatul pe muzică". Adică, de la 9, 87, nota de la finalul clasei a VIII-a, a scăzut spre 9,50...

Născută pe 17 octombrie 1996, Elisa Bălău a absolvit Şcoala Populară de Arte Botoşani, secţiile canto şi chitară.

"Nu este adepta competiţiilor!"

Prima care a ascultat-o pe Elisa a fost prof. Cătălina Constantinovici, de la Şcoala Populară de Arte, cea care a încurajat-o să cânte, să îşi manifeste originalitatea în şi prin muzică. 

"Elisa este o tânără inteligentă, sensibilă, cu simțul umorului ("creața" noastră, așa cum o alintam), care și-a dorit mereu să fie altfel. Nu este adepta competițiilor, chiar dacă a avut câteva încercări la începuturi. Și-a dorit să studieze un instrument, a început cu chitara, a luat și câteva ore de pian. S-a îndrăgostit însă de chitară și așa a cunoscut un alt repertoriu din zona muzicii de divertisment, cu trimitere către rock. Încercările sale creative, care beneficiază de ajutor profesionist, conduc către soft rock", spune despre Elisa prima sa profesoară de muzică de la Şcoala de Arte, Cătălina Constantinovici.

În 2011 a câştigat Premiul al III-lea la Festivalul județean de muzică pentru copii și tineret "Tinere Speranțe" Botoșani, iar apoi Premiul al III-lea la Concursul internațional "Ofrandă sunetului" din Iași (a VII-a ediție), secțiunea Divertisment – formații (alături de colega ei, Diana Roman), dar şi, în 2012, Premiul I la Festivalul "Seri melancolice eminesciene" cu trupa "Eli ro" și Premiul Asociaţiei Organizatorilor de Evenimente. În 2014 a cântat în cadrul Festivalului AmFiTeatru, susţinând un concert AmFiBand.

"Din 2012 cochetează cu compoziția. La Ziua inimilor (ediția a XXV-a a programului cultural-artistic-educativ  "Întâlnirea de astăzi", implementat de Asociația culturală Vis de Artist, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani) și-a prezentat prima sa creație, câștigând și votul publicului (am promovat creaţiile proprii de dragoste ale tinerilor botoşăneni  - proza, poezie, desen, muzică -, cu implicarea publicului ce şi-a votat preferaţii). Atunci a primit "Diplomă de Dragobete" pentru compoziția prezentată", spune prof. Cătălina Constantinovici.

Creează muzica, simte muzica...
 
În cei cinci ani de când cântă, Elisa spune despre ea ca a evoluat foarte mult. De la concertele din camera ei şi încurajările venite de la prietene, drumul muzical, cizelat în Şcoala Populară de Arte, pare să ducă spre o carieră de succes. Pentru că Elisa este hotărâtă să facă muzică. Nu doar să interpreteze. Elisa creează muzica, simte muzica, dar mai ales simte stilul care o caracterizează cel mai bine: pop-rock. 

"Cânt de la 12 ani, şi înainte de asta nu a crezut nimeni că aş avea un talent muzical. Am început să cânt karaoke la mine în cameră, câteva prietene m-au auzit şi mi-au spus că am voce interesantă. Am crezut doar că sunt politicoase şi vor să mă facă să mă simt mai bine, aşa că am hotărât să merg la un specialist să văd dacă este vreo şansă în acest sens. Am fost la prima dată la secţia de canto a Şcolii Populare de Artă, la doamna prof. Cătălina Constantinovici, care mi-a confirmat că am câtuşi de puţin talent muzical. În 2-3 ani de canto am evoluat mai mult decât mă aşteptam", mărturiseşte Elisa Bălău.

Primul talent a fost, însă, scrisul. "Când am combinat muzica cu scrisul a fost pentru mine o descoperire. Este o mare pasiune a mea să scriu. Când am început şi să cânt, am combinat aceste două pasiuni şi a ieşit ceea ce îmi place foarte mult: să compun. Dacă nu aş reuşi să fac bani şi să am o viaţă de muzician, măcar aş deveni compozitor. Îmi place foarte mult să compun muzică, versuri".
 
Vrea să fie pe scenă, în faţa publicului. Nu crede în topuri, competiţii, aşteptări, succese aranjate. Scrie cum simte, nu din raţiuni comerciale sau pentru că "se cere".
 
"Nu ştiu cât de comercială este muzica mea, eu îmi compun cântecele, scriu versurile. Nu, nu e comercială, pentru că eu nu scriu în ideea că asta trebuie să fie hit, asta trebuie să ajungă în topurile româneşti. Scriu pentru că le simt", spune senină Elisa.

În ultimii ani nu a făcut altceva decât muzică. Dacă ar fi să se gândească la ceva practic, cum ar fi medicina, nu ar şti "cum să oprească din a face muzica".
 
"În muzică am investit patru ani. Nu aş şti să fac altceva", se aude fata rebelă, şi ochii ei se fixează într-un fel jucăuş pe linia propriilor mâini, ca într-o sonată pentru pian.

"După liceu mă văd la Şcoala de Muzică, în Londra sau New York!"

Nu se entuziasmează, dar crede că tărie că viaţa ei se va făuri după nişte planuri clare, îndrăzneţe. Ştie că va face muzică. La Londra sau la New York! E scump, e greu, dar e posibil, spune Elisa dintr-o suflare!

"Dupa liceu mă văd la Şcoala de Muzică, în Londra sau la New York. Nu ştiu dacă se poate, este foarte, foarte scump, mai ales la şcoala din New York, sunt şi nişte criterii foarte riguroase la selecţii, la care se adaugă aspectele financiare. Cred că aş reuşi să trec peste aceste selecţii, pentru că acolo se pune mare accent pe cum cânţi. În România trebuie să ştii foarte multă teorie muzicală, dar în afară trebuie să ştii să cânţi. Dar este foarte, foarte scump. Până şi ca să trimiţi audiţia ajunge foarte mult, mai ales dacă nu eşti de acolo. Şi atunci rămâne o variantă mai bună Londra".
 
"E mult mai uşor în afară. Acolo există mulţi artişti independenţi. Dacă reuşeşti să ajungi la public, poţi să faci ceva şi fără studii, casă de discuri...".

Să nu se înţeleagă că nu este de acord cu studiile. Este doar o diferenţă între promovarea din România şi în afară, inclusiv intrarea pe radio, în topuri etc. "Nu vreau să par arogantă, dar nu ştiu dacă mă potrivesc foarte mult cu muzica din România. În afară publicul e mai vast, sunt mai multe genuri de muzică, mai multe şanse".
 
Cum se împacă şcoala cu muzica?

"În clasele V-VIII nu cântam. Eram un elev de top. Mergeam la olimpiadă, terminam cu 10... Mi s-a părut ciudat, de la media mare cu care am terminat a opta... între primii 15 elevi din judeţ, peste 9,80, să nu merg la un liceu de prestigiu. Eram obişnuită să merg la olimpiadă etc., şi am mers la un liceu de prestigiu. Dar nu am mai avut aceleaşi rezultate în liceu cum am avut înainte. Am terminat cu peste 9,50, dar nu am mai mers la olimpiade. Timpul meu a fost dedicat muzicii", povesteşte cu zâmbet reţinut Elisa.

Nu crede în concursuri, pentru că nu ştie dacă jurizarea este neapărat doar pentru voce.

"Am preferat să fac muzica mea, să îmi fac piesele cunoscute, nu neapărat pe mine. Nu îmi place să văd cine cântă mai bine. Vocile sunt diferite. E vorba despre muzică şi atât".
 
Muzică şi atât...

Fără echilibristică vocală, fără piese grele la copii de nici 10 ani. Nu o ispitesc în nici un fel competiţiile-spectacol, în care se cântă piese de o dificultate mare.

"Nu mă impresionează o persoană care interpretează o piesă foarte grea, ci una care reuşeşte o legătură cu publicul, care transmite un mesaj. Nu sunt fana competiţiilor de piese grele. Nu vreau să văd un roboţel care interpretează o voce, dar nu transmite mai nimic. Vreau să reuşesc să transmit ceva prin muzica mea, să văd reacţia publicului, nu cât de grea este piesa".

Muzica Elisei transmite. Preţioasă la vedere şi auzire, Elisa este specială nu pentru că face ceea ce mulţi alţii au încercat, ci pentru că face totul în stilul propriu. De asta muzica ei respiră, se cântă, se dăruieşte. Şi chiar dacă plănuieşte să cucerească lumea, cred că locul Elisei este acasă. Pentru că România are nevoie şi de tineri rebeli, şi de muzica lor minunată.

(Florentina Toniţă)

Montaj video: Ionuţ Tăbultoc