Elena Zbanţ împlineşte 80 de ani. Născută pe 30 octombrie 1936, la Hăneşti, judeţul Botoşani, bunica ţărancă, aşa cum îi place să i se spună, este astăzi un tezaur viu al acestui neam tot mai bulversat şi tot mai contorsionat în propriile-i angoase culturale. Tocmai de aceea, arta Elenei Zbanţ este o insulă de puritate. La aniversare, îi dorim LA MULŢI ANI cu sănătate, bucurii sufleteşti, împliniri artistice şi să ne bucure încă mulţi ani cu spiritul său tânăr!

Trăieşte de ani buni în Iaşi, însă destinul îi este legat de Hăneşti, satul pe care îl regăsim astăzi în toate tablourile ce îi poartă semnătura. Pentru micuţa Elena (Lenuţa, cum o strigau părinţii acasă), copilăria la Hăneşti a coincis cu una dintre cele mai grele perioade din întreg secolul XX: frământările politice dinainte de război, declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, foametea de după, cu chinurile şi cu ostracizările impuse de comuniştii care prindeau tot mai mare şi mai apăsătoare putere.

La 11 ani, Elena rămâne orfană de tată, şi cumplit trebuie să fi fost pentru o familie cu şase copii care, în acele timpuri, depindea de rodul pământului şi de destoinicia unui bărbat în ogradă. Colectivizarea înfigea şi ea colţii în bruma de avere a ţăranilor. Elena nu merge la studii, în afara celor patru clase din sat, însă la vârsta de 35 de ani are puterea să părăsească pământul natal şi munceşte la o fabrică de cărămidă, apoi într-o fabrică de confecţii, de unde se va pensiona, în Iaşul mult mai ofertant din punct de vedere cultural. 

Odată cu pensionarea, în suflet îşi face loc visul de demult al copilăriei: pictura. Are prima expoziţie personală la vârsta de 70 de ani, "Obiceiuri de iarnă în sat". 


Naivitatea şi inocenţa, forme de manifestare artistică!

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă". 

Chiar cu cele patru clase urmate în satul natal, Elena Zbanţ a înţeles că, mai mult decât în oricare alt registru artistic, în arta naivă este nevoie de sinceritatea trăirii. Aici nu poţi mima, nu poţi imita autenticul. Un pictor naiv va trăi întocmai realitatea, pentru că un artist naiv aşază pe pânză doar ceea ce cunoaşte. De aceea se spune că arta naivă nu poate fi copiată, ea este "rezultatul unei atitudini morale şi al unei viziuni particulare asupra lumii" (acelaşi Victor Ernest Masek).




Viziunea particulară asupra lumii ţine de spiritul artistului, de propriile percepţii asupra realităţii, de capacitatea de a acumula, de a ilustra pe pânză întreg depozitarul memoriei afective. Asta a reuşit Elena Zbanţ să facă la o vârsta la care mulţi dintre noi aproape că, în viaţă fiind, renunţâm să mai trăim.


Elena Zbanţ nu ne face demonstraţii de talent, nici de erudiţie!

Arta naivă nu poate fi concepută în afara spiritului. Ea nu este o artă "populară", aşa cum nu o aşezăm nici în linia artei instinctuale, întrucât nu avem de-a face cu o manifestare infantilă sau fantastică. Arta naivă comunică o realitate care trece, este adevărat, prin sensibilitatea artistului, dar păstrează autenticul, prospeţimea, adevărul prim. Păstrează spiritul. Or, fără îndoială, asta o scoate din zona artei de divertisment. Şi nu e deloc întâmplător pentru că, citindu-l la Kant, aflăm că arta cu spirit ne cultivă convingerea într-un sens mai înalt al vieţii, are o finalitate transcendentă. Arta cu spirit, mai spune Kant, este finalitate fără scop, este în ultimă instanţă Frumosul. 

Frumosul care locuieşte în tablourile pictoriţei din Hăneşti! Elena Zbanţ nu ne face demonstraţii de talent, nici de erudiţie. Dar ne înalţă, ne înfioară, ne răscoleşte. Este plăsmuitoarea artei cu spirit tocmai pentru că ea poartă un mesaj care transcende, răscoleşte lăuntric şi reconstruieşte spiritual. Picturile naive ale Elenei Zbanţ sunt candide, sunt multicolore, mergând până la a demasca o realitate pe care nu o mai cunoaştem decât prin sticla televizorului. Este lumea satului, cu obiceiurile şi cu tradiţiile nealterate.

Desigur, Elena Zbanţ nu deţine titluri academice, singura ei "avere", după cum aminteam, fiind cele patru clase primare urmate în satul natal, în crunta perioadă de după război. Însă bunica ţărancă dispune de o excepţională capacitate de a aşeza în armonie intenţia artistică cu mijloacele tehnice pe care le are la dispoziţie, ceea ce face ca ea să depăşească diletantismul. O condiţie importantă care poate reduce distanţa, spune Masek, dintre un pictor naiv şi un profesionist cu ample studii de specialitate.

Or, în arta naivă, autenticitatea devine una atât de atrăgătoare artistic, atât de spiritual-modelatoare, încât de-a lungul vremii numeroşi artişti profesionişti i-au preluat elementele, producând însă lucrări în care primează esteticul, construcţia vizibilă a elementelor, ajungându-se astfel la ceea ce cunoscutul istoric al artei naive, Oto Bihalji-Merin, numea "naivitate conştientă". Fără îndoială, oricât de spectaculoase ar părea rezultatele, aceste manifestări "profesioniste" nu sunt decât imitaţii "spontane" ale autenticităţii naive. Fapt, de altfel, punctat şi de alţi observatori ai fenomenului: "oriunde începe să se practice naivitatea ca o formulă conştientă, voit, ea se autosubminează. Copil nu redevii doar imitând copiii" (Ion Frunzetti). 




Revenind la Elena Zbanţ, găsim în ea elementul primordial al spiritului, manifestarea naivităţii ca formă de exteriorizare a lăuntricului. Nu este întâmplător că în familia sa vlăstare mai tinere au ales pictura, au urmat cursuri superioare şi au profesat în domenii conexe (arhitect, pictor decorator, profesor pictură, pictor restaurator). Cultivând talentul, în absenţa erudiţiei, Elena Zbanţ a dovedit că, chiar şi la 70 sau la 80 de ani, arta este la fel de vie, precum un vulcan care, după un semn de sute de ani, poate năvăli în afară la fel de strălucitor şi de spectaculos ca oricare altul. 


Valentin Ciucă: "A fi pictor naiv înseamnă a mai crede încă în poveşti"

Dureros, desigur, este că prima expoziţie personală a artistei din Hăneşti s-a petrecut la Iaşi, şi nu la Botoşani, în decembrie 2006. "Obiceiuri de iarnă în sat", sub patronajul Societăţii Culturale Junimea din Iaşi, din cadrul Muzeului Literaturii Române, lucrările au fost prezentate la acea vreme de către criticul de artă Valentin Ciucă, cel care a consemnat entuzist despre acest eveniment: "Elena  Zbanţ ştie, instinctiv, să facă din fiecare compoziţie picturală un comentariu aplicat pe suprafaţa unei realităţi apuse şi o reînvie cu acurateţea unui lucid interesat de atmosfera locului, de viaţa care a palpitat şi continuă să palpite într-o comunitate care se luptă spre a-şi păstra rostul. Credincioasă ca orice bun creştin (...), se smereşte în faţa icoanelor şi zămisleşte, la rându-i, alte icoane. O face cu sentimentul că nimic din ceea ce a fost cândva nu trebuie uitat, ci transmis nealterat urmaşilor direcţi sau urmaşilor urmaşilor aceastora, ca o misiune nobilă şi nestinsă. (...) Văd în acest debut imprevizibil un semn de vitalitate al artei noastre populare. A fi pictor naiv înseamnă a mai crede încă în poveşti".

Nici a doua expoziţie personală nu are loc la Botoşani. În aprilie 2008, o nouă expoziţie personală a Elenei Zbanţ este organizată tot la Iaşi, sub egida Muzeului Literaturii Române. 

La Botoşani, Elena Zbanţ a avut lucrări în Salonul Naţional de Artă Naivă "Gheorghe Sturza", în noiembrie 2015, pe simezele Galeriilor de Artă Ştefan Luchian. 

Despre artista din Hăneşti, Lucian Manole (el însuşi hăneştean născut în martie 1981) a alcătuit volumul "Elena Zbanţ. Un pictor al inimii sacre", cu o prefaţă semnată de Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Iaşilor. 




Elena Zbanţ este membră a Asociatiei Artistilor Plastici Iasi, din 2007, dar şi a Cenaclului "Octav Bancila", Iasi, din 2010.

A avut expozitii personale în 2006, 2010, la Iasi, dar şi expozitii de grup si colective: 2008, Iasi; 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, Salonul de Primavara al A. A. P. Iasi; 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2014, 2015, Salonul de Toamna al A. A. P. Iasi. Expozitii la nivel national: 2007, 2008, Iasi; Expozitii cu participare internationala: 2009, 2011, 2013, Bucuresti. 

A obţinut Premiul I în 2007, 2009, 2010, 2014, la Salonul de Toamna al A. A. P. Iasi, în 2009, 2010, 2011, 2012, 2014, 2015, la Salonul de Primavara al A. A. P. Iasi. De asemenea, a fost distinsă cu Premiul II în 2012, la Salonul de Toamna al A. A. P. Iasi, cu Premiul III în 2007, la Salonul International de Arta Naivă, Bucuresti, precum şi în 2013, la Salonul de Primavara al A. A. P. Iasi.

Este inclusă în albume de artă,  precum 50 de ani de artă naivă în România (Costel Iftinchi, 2014), dar şi în "Exercitii de fidelitate. Eseuri, portrete, vernisaje", de Valentin Ciucă.






(sursă Foto: Asociaţia Artiştilor Plastici Iaşi, Facebook Elena Zbanţ)