DUMITRU IGNAT
In 1974 a absolvit Facultatea de Ziaristica din Bucuresti, dupa ce, mai inainte, dar si dupa facultate, a lucrat ca redactor la cotidianul Clopotul. Pana in 1983 ocupa functia de vicepresedinte al Comitetului judetean de cultura si arta Botosani, pentru ca apoi sa devina director al Teatrului dramatic Mihai Eminescu si, mai tarziu, director al Teatrului de Papusi Vasilache.
In perioada 1990-1997 lucreaza la Gazeta de Botosani ca publicist-comentator si director. Dumitru Ignat debuteaza in 1967, publicand apoi poezie si proza in revistele Romania literara, Luceafarul, Cronica, Convorbiri literare, Ateneu, Caiete botosanene.
Primul volum sub semnatura Dumitru Ignat apare in 1978, "Pe aceasta liniste", Editura Junimea.
Pana la revolutie mai publica "Phoenix 1 km", proza fantastica, Editura Junimea, 1982, si "Prag", poezie, Editura Junimea, 1988.
Odata cu trecerea in spatiul nou de dupa 1989, Dumitru Ignat scoate la iveala "Calvarul detinutilor anticomunisti botosaneni.Marturia supravietuitorilor", editat de Inspectoratul pentru cultura al Judetului Botosani, 1997.
A mai publicat monografii turistice (in colaborare); a scris scenarii prezentate de Teatrul "M.Eminescu" (1968, 1979, 1989), texte originale ("O poveste, doua, trei, cu roboti si robotei", premiera in 1998) si adaptari pentru teatrul de papusi.
In 2002, la Editura Dacia, apare volumul "Radiografia ingerului", pentru ca in 2007 sa publice "Turnir" la Editura Quadrat din Botosani, al cincilea titlu semnat de poet.
"Dumitru Ignat este, la o prima lectura, o re-developare cu incetinitorul a sentimentului care a luat in posesie lumea. Nu e nici angoasa, nu e nici frustrare, ci o corecta apreciere a "profunzimii" pina la care simbolul este vizibil-lizibil: "Cind sapa pentru fundatii,/ dau de cimitire,/ sub care gasesc alte cimitire./ casele, fabricile, templele/ au crescut pe morminte./ galeriile de mina, forajele/ sint cavouri tehnologice.// Se inalta mereu cimitirul planetar/ nimic nu se pierde". Poemele sint, de cele mai multe ori, "evenimente" simbolice, constructii in jurul unei imagini descompusa pina la ultima consecinta: "Sfirsit de spectacol; la garderoba/ dame cu si fara camelii/ si insotitori multumiti/ ca niste conspiratori/ carora le-a reusit lovitura de stat.// Ce urmeaza va fi tragedie,/ va fi farsa?// Fara aplauze/ urca pe scenele lor,/ perfect lizibili/ si luneca in otrava noptii/ ca-n lumea altui vis,/ purtind linistiti/ lesa destinului". Dumitru Ignat nu provoaca surprizele in text, le numeste doar, facindu-l complice pe cititor la descifrarea acestora. Aceasta cumintenie provine, de ce nu?, dintr-o siguranta a stapinirii mijloacelor poetice dar si din dorinta de a nu rata nici un text". (Adrian Alui Gheorghe, Convorbiri literare)
Să te mişti
Să te mişti răbdător, liniştit,
pe această sîrmă, loc
geometric al punctelor stăpînirii
de sine, al renunţării de sine;
să te mişti
pe această potecă de aur,
egal depărtată de mlaştinile
erorii cu plus şi erorii cu minus;
să crezi firească această uneltire
a mişcării mereu înainte, neîncercată
de relativitate, de îndoială,
de înşelătorul confort al popasului;
să te mişti în acest corset
al echilibrului, să mărşăluieşti,
să te strecori printre monştrii
orgoliului, lucidităţii, printre
nisipurile puterii, recunoştinţei
şi toate acestea numai pentru
îngăduinţa de a numi virtute
această virtute.
Hidalgo
Mii de hidalgos bătălie poartă,
Pămîntu-ntreg e plin de mori de vînt
şi le înfruntă-ntruna, cei cîţi sînt,
deşi doar unu-i însemnat de soartă.
Un braţ pierdut, o ordonanţă moartă,
un coif căzut peste baltagul frînt;
dar se aud trompeţii altui cînt,
chemînd, din zare, gloria deşartă.
Lucid privesc eterna vălmăşeală,
înţelegînd şi dragostea, şi ura,
lung răbdător la van şi la greşeală,
la toate preştiindu-le măsura.
Dar prins de ora care mă înşală,
ridic mănuşa şi îmbrac armura.