S-a nascut pe 26 iulie 1952, in Dorohoi. "Adica Tara de Sus! E sigur un privilegiu sa te nasti pe asemenea meleaguri de vis si chin. M-a ajutat Dumnezeu sa nu plec niciodata din locurile unde m-am nascut", ne marturiseste actorul Dan Condurache.
Un actor de prima scena, un om greu de patruns, aparent fara adancimi naucitoare, insa cu superbe privelisti, imediat ce ii ghicesti profunzimea. Lui Dan Condurache nu trebuie sa i te adresezi pompos si protocolar, cu apelative pretentioase, nu ai nevoie de supralicitari de cuvinte pentru a-l determina sa vorbeasca despre teatru. Insa, dincolo de scena, un singur loc pare sa il mai emotioneze profund: Dorohoiul cel din Tara de Sus!
"La putin timp dupa ce am inceput "s-o zgudui" prin tara mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata si niciunde mai fericit decat acasa, la Dorohoi. Aici sunt cel mai aproape de stele, de tei si de castani. Aici, la noi, lumina soarelui cade si mingaie altfel", povesteste Dan Condurache. Un Dorohoi care aduna in dealurile sale amintiri cu bunici, parinti, invatatori, un Dorohoi care implineste sentimental un actor aflat in deplina maturitate artistica.
"Dealul Polonicului si bunicii ne-au fost ocrotitori dintotdeauna. Gheorghe si Eugenia Ciobanu, parintii mamei mele, Lidia, m-au crescut cu toata istoria zbuciumata a acestor locuri. Le datorez totul. Bunicul Toader, din partea tatalui meu, Neculai, ne astepta ca un urias bland de Sfanta Maria la Stincesti, la hramul bisericii din sat. Ei, bunicii, m-au invatat sa fiu drept cu semenii mei si ca nimic nu se poate obtine in viata decat cu lacrimi, sudoare si sange. Incet, dar sigur, n-o sa-mi ramana decat lacrimile la locurile unde se odihnesc, dar de unde ma vegheaza si acum", spune actorul.
De la Dorohoi a plecat la Bucuresti, sa devina actor, o optiune care avea sa ii ia prin surprindere pe parinti. A intrat "din prima" la Actorie si astfel a ajuns elevul altui dorohoian, actorul Octavian Cotescu. Printre colegi, Horatiu Malaiele, Maria Ploae… Dan Condurache isi admira colegii de breasla, isi respecta profesia, isi iubeste personajele.
Printre cei care au "insufletit" de-a lungul timpului personalitatea lui Dan Condurache se afla, desigur, si profesorii din Dorohoi. "Profesorii, multi, exigenti, m-au invatat tot ce stiau si mi-au daruit neconditionat grija si dragostea lor. Ii amintesc de dirigintii mei, doamna Silvia Holic, si domnul Vladimir Nimigean".
Rareori un om marturiseste cu atata credinta apartenenta la un anume loc!
"La 11 ani faceam singur un drum la Botosani, de la gara pana pe strada Humariei, la familia Print, rudele tatalui meu. As vrea sa-l fac mereu, pentru ca drumurile catre ai tai nu se vor termina niciodata. Si ca un semn de la Dumnezeu ca sunt legat pentru totdeauna de locurile unde m-am nascut, marele Profesor Octavian Cotescu, nascut si el in Dorohoi, m-a ales sa-mi indrume pasii la clasa de actorie a domniei sale. Am fost doar un elev cuminte care s-a straduit sa nu-si faca de ras orasul, parintii, bunicii si profesorii".
A debutat in spectacolul "Nu suntem ingeri", al lui Paul Ioachim, si "Galileo, Galilei", de Umberto Eco. "Emotii nu am avut, pentru ca eram antrenat de domnul Cotescu, care era in stare sa faca actor si dintr-o trestie, cu singura conditie ca trestia sa gandeasca", spune Dan Condurache intr-un interviu pentru o publicatie centrala. Joaca pe marea scena a Teatrului Mic, institutie careia i-a ramas fidel, a construit personaje in filme, este un extraordinar actor de televiziune si radio. In serialul "Aniela", a "trait" ultimele clipe ale marelui Gheorghe Dinica. Despre rolul din "Aniela", spune ca a fost un fel de datorie fata de bunicii sai, care au trait "La belle epoque".
"Sebastian si Irina, copiii nostri, ai mei si ai sotiei mele Creola, sper sa pastreze amintirea acestor locuri magice Dorohoi, Botosani, Tara de sus...", ne spune actorul…
Dan Condurache este poate printre cei mai frumosi dorohoieni, un nebanuit si surprinzator marturisitor al pamantului sau. "Cum spunea cineva, conteaza doar nasterea, iubirea si moartea, restul e alergatura", glumeste in adevar Dan Condurache, actorul care joaca, dar nu repeta cu adevarat decat rolul vietii sale: cel al copilului de 11 ani care facea singur drumul de la Dorohoi la Botosani. "Drumurile catre ai tai nu se vor termina niciodata…".
Redactia Stiri Botosani ii ureaza actorului Dan Condurache LA MULTI ANI impliniti in spiritul artei pure, pe altarul careia si-a sacrificat o viata nascuta in har.
DAN CONDURACHE: "Nu voi fi niciodata si niciunde mai fericit decat acasa, la Dorohoi!"
Florentina TonitaDuminică, 26 Iulie 2015Oamenii cetății14378 vizualizăriSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita
Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)
680
Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...
Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)
1208
Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...
S-a stins un mare actor născut în Botoșani. ”Ce frumoasă a fost călătoria sa pe aici!”
4869
Născut pe 6 mai, în prima zi de Paşti a anului 1945, în familia preotului Mihai Cojocaru din Hăneşti, judeţul Botoşani, actorul a plecat astăzi în veșnicie.Constantin Coj...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.81 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici