Este doctor în chimie şi cercetător în chimie macromoleculară. S-a născut la Darabani, locul în care revine mereu cu plăcere. Îl găseşti în Iaşi, sus pe Copou, la Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni", în laboratoarele căruia îşi dedică timpul cercetării polimerilor şi proprietăţilor termice ale acestora. A publicat articole în ţară şi în străinătate, cele mai multe dintre ele în reviste de specialitate cotate internaţional. A avut şi are colaborări cu importante institute de cercetare din Europa şi cu specialişti în domeniul chimiei.

Localitatea natală o poartă mereu în suflet şi revine destul de des acasă. A urmat gimnaziul la Darabani, păstrându-i o frumoasă amintire regretatului profesor de matematică Mihai Dinu, cel care l-a atras spre această disciplină. Clasele IX-XII le-a urmat la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, acolo unde dirigintele, profesor de fizică, l-a determinat să se îndrăgostească de această ştiinţă. După terminarea liceului, în anul 1988, a dat admitere la facultate dar nu a intrat din cauza filosofiei.

"Nu am intrat la facultate din primul an din cauza profesorului de materialism dialectic şi socialism ştiinţific, deoarece în loc să învăţ la fizică, la geometrie sau algebră a trebuit să învăţ filosofie", ne-a mărturisit cercetătorul Cristian Grigoraş. Reîntors din armată în iulie 1990, a dat din nou admitere, care de data asta l-a dus în amfiteatrele şi laboratoarele Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi.

A făcut fizica doar din pasiune neştiind exact spre ce profesie îl va duce această pregătire. Nu s-a gândit niciodată că va fi profesor, dar cu toate acestea, după un an în care a stat acasă a dat examen de titularizare şi a predat fizica în satele din jurul Darabaniului (Horodiştea, Lişmăniţa). A avut normă şi în oraş, dar după ce s-a înscris la definitivat şi-a dat demisia din învăţământ. Îi pare rău după copiii care, deşi aveau o situaţie economică precară, se străduiau să obţină rezultate bune la învăţătură.

"Mi-am dat seama că oricât aş fi vrut să continui, ar fi devenit ceva monoton, plictisitor, iar eu îmi doream ceva mai mult", a spus Grigoraş. Şi-ar fi dorit să facă cercetare în fizică, dar a ales Institutul "Petru Poni" deoarece acolo "era vorba de cercetarea în domeniul materialelor avansate, pe bază de polimeri, materiale compozite, nanocompozite, care au multe aplicaţii". A fost admis la Institut pe bază de concurs şi a ales să meargă mai departe, cu toate că la încadrare salariul era mai mic decât cel al unui profesor.

Nu intenţionează să plece din ţară, dar are colaborări cu cercetători din străinătate cu care dezvoltă proiecte de cercetare finanţate de la buget şi de Uniunea Europeană. Nu înţelege lipsa de interes a statului faţă de cercetare deşi recunoaşte că uneori, cu toată munca depusă şi cu toate investiţiile realizate, rezultatele pot să nu apară. Dar la fel de mult, rezultatele obţinute ar putea avea o aplicabilitate pe scară largă sau pe termen lung. "Laboratorul este locul perfect unde conştientizăm că din greşeli se învaţă ne-a declarat Cristian Grigoraş. În zece ani de cercetare a publicat 28 de articole în limba engleză, 24 dintre ele cotate internaţional şi au apărut în revistele de profil. De asemenea, a făcut un doctorat în chimie cu titlul Studiul tranziţiilor termice în materiale polimerice". Printre planurile sale de viitor se regăseşte şi tipărirea unei cărţi, pe care intenţionează să o publice la o editură din străinătate.

"Am vrut să fiu eu, şi atât"

"Am fost o generaţie fără internet, fără multe atracţii, nu aveam nici măcar xerox, colegii din generaţia mea făceau din plăcere o facultate, nu din nevoia de a obţine o diplomă sau o calificare într-un domeniu, asta ne-a caracterizat ca generaţie, pasiunea pentru ceia ce facem". Astfel şi-a descris cercetătorul generaţia din care a făcut parte, una de excepţie dacă este să privim spre toţi cei care, de-o vârstă cu dumnealui, s-au impus ca specialişti, ca profesionişti în domeniile lor de activitate. A plecat din Darabani deoarece a considerat că zona nu-i oferă destule oportunităţi, însă, spune el "este o zonă perfectă pentru vacanţă, este o zonă în care mă retrag oricând, când am timp, stau şi mă relaxez aproape ca într-o staţiune, merg prin oraş, stau de vorbă cu oameni care mă mai cunosc, cu foştii mei colegi de generaţie, cei care nu sunt plecaţi".

Îşi iubeşte oraşul natal, însă detestă sentimentul de ură şi invidie între oameni şi consideră că în ceea ce priveşte funcţionarea administraţiei şi instituţiilor locale ar fi loc de mai bine. Nu a avut un model de reuşită, a încercat să fie el, atât, adaptându-se la ceea ce este nou, ce se caută şi pe ce se pune accent în ziua de astăzi. Spune că nu îşi pierde serile în laborator, dar îşi găseşte de multe ori refugiul în cercetare. Nu a acordat mult timp beletristicii, dar în literatura de specialitate a găsit mereu un confident.

Sursa: darabaneni.ro