Energii înalte, spectroscopie nucleară, fizică nucleară experimentală, astrofizică nucleară, mecanică cuantică, colaborări cu laboratoare din Bruxelles, Bochum sau Stuttgart, unul dintre cei mai buni specialişti în fizică atomică şi printre cei care au abordat un domeniu pe cât de complex pe atât de fascinant: astrofizica nucleară.

Cornelia Grama s-a născut pe 13 septembrie 1947, în Dorohoi, în orăşelul de la capătul lumii. Un capăt de ţară aspru încercat şi care se refăcea greu după războiul nimicitor. Odată cu cărămizile care înălţau la loc zidurile şi cârpeau sărăcăcios clădirile oraşului, Cornelia, copila familiei Stoleriu din Dorohoi, îşi clădea propriul edificiu de carte, cel care avea să o poarte apoi prin înalte foruri şi academii ale lumii.

"În liceu am fost o elevă conştiincioasă şi am învăţat la toate materiile, dar matematica şi fizica mi-au plăcut în mod deosebit. Cum fizica mi s-a părut mai apropiată de viaţa reală, am ales fizica, spre dezamăgirea multor profesori care mă vedeau urmând medicina", mărturiseşte după ani şi ani Cornelia Stoleriu Grama (în lucrarea "NOI. Fizicieni în căutarea timpului trecut (1965-1970)", ediţie îngrijită de Şerban Georgescu, Silvia Mateescu, Laura Ţugulea, la editura Ars Docendi a Universităţii Bucureşti).

Devine studentă a Facultăţii de Fizică, în cadrul Universităţii din Bucureşti, urmând astfel drumul firesc al pasiunii din anii de liceu.

Dar plecarea de acasă nu a fost deloc uşoară. Colegii de la Dorohoi, aproape toţi, aleseseră Iaşul. A avut de luptat nu doar cu dorul de nordul natal şi cu singurătatea, cu lumea nouă care i se descoperea aproape cu nemilă, ci mai ales cu reacţiile noilor colegi la accentul ei moldovenesc. "Am picat în Bucureşti dintr-un prăfuit oraş de provincie, "locul unde nu s-a întâmplat nimic", dar unde fiecare se cunoştea cu tot restul populaţiei. Accentul meu puternic moldovenesc mi-a atras zeflemeli din partea unor colegi. Nici trecerea de la sistemul de predare-notare din liceu la cel din facultate n-a fost uşoară. Cu timpul, m-am apropiat de noii colegi şi m-am obişnuit cu luatul peste picior pentru accentul meu".

În cadrul Facultăţii de Fizică, a absolvit cursurile secţiei "Energii înalte şi spectroscopie nucleară", primind repartiţie la Institutul de Fizică Atomică. Aici îl cunoaşte pe viitorul soţ, Nicolae Grama, alături de care va sta alături atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în profesie.  

Astăzi în vârstă de 68 de ani, Cornelia Grama continuă munca de cercetare, deşi se află la pensie. Se bucură de nepoţi, de o familie frumoasă, de muzica clasică pe care a îndrăgit-o încă de acum trei decenii. "După căsătorie, prin influenţa soţului meu, am descoperit frumuseţea muzicii clasice şi timp de 30 de ani am urmărit săptămânal concertele de la Ateneu", mărturiseşte cu nostalgie, amintindu-şi astăzi de condiţiile vitrege în care se desfăşurau aceste concerte în vremea comunismului: "Iarna spectatorii în sală tremurând în paltoane, iar instrumentiştii pe scenă cu mănuşi speciale care le lăsau degetele libere şi cu paltoane peste fracuri, eram, vorba unui rus care ne-a vizitat în acea perioadă şi pe care l-am dus la un spectacol "ca în Leningradul sub asediu". Dar ce concerte minunate!".

A urcat toate treptele profesionale, de la fizician până la cercetător principal gr.I. A început să aprofundeze fizica nucleară experimentală la acceleratorul Tandem (un accelerator de tip  electrostatic, instalat în România în anul 1973). Pe baza acestor cercetări avea să obţină, în anul 1984, titlul de doctor în fizică, cu teza "Informaţii spectroscopice obţinute din reacţii de transfer pe stări legate şi rezonante", sub conducerea prof. M. Petraşcu.

Tot în urma muncii de cercetare (şi de echipă) din această perioadă, grupul alături de care studia este distins în 1983 cu premiul "Dragomir Hurmuzescu" al Academiei Române, pentru lucrări privind determinarea absolută a fluxurilor de neutroni termici.

Colaborează în continuare cu Neculai Grama şi cu I. Zamfirescu, alături de care va elabora pentru prima dată în literatură o metodă de tratare a stărilor legate şi rezonante cu ajutorul suprafeţelor Riemann, o metodă ce avea să permită identificarea unei clase noi de stări rezonante.

În anul 1992 obţine un nou premiu din partea Academiei Române, Premiul "Horia Hulubei".

Din anul 1996 se desprinde de grupul de lucru şi abordează o direcţie nouă de cercetare, şi anume astrofizica nucleară, în colaborare cu Universitatea Ruhrului din Bochum, Germania. Publică studii importante în Nuclear Physics, lucrarea "Astrofizică Nucleară: măsurători şi evaluare de viteze de reacţie şi impactul lor asupra evoluţiei stelare şi a nucleosintezei" devenind un punct de referinţă în modelarea de astrofizică, Cornelia Grama fiind invitată la conferinţe cu secţiune de astrofizică nucleară, precum şi la seminariile anuale de la Bruxelles.

Colaborează cu Institutul de Astronomie şi Astrofizică al Universităţii Libere din Bruxelles, dar şi cu laboratoare de specialitate din Bochum sau Stuttgart. Desigur, cele mai multe colaborări vin abia după 1989, când obţine burse de studiu în Germania, Belgia, Franţa.

Cornelia Grama a publicat, alături de Nicolae Grama şi Ioan Zamfirescu, lucrarea "Riemann Surface Approach to Natural Modes. Exotic Resonant States", în care este prezentată o metodă globală pentru analiza tuturor modurilor naturale în mecanica cuantică.

"În prezent, deşi pensionară, continui să lucrez şi să public în colaborare cu cel mai vechi şi mai bun partener ştiinţific, soţul meu, în atmosfera liniştită a căminului nostru", spune Cornelia Grama, un om pentru care cercetarea nu a fost o modalitate de a extinde orizontala unei vieţi comode, ci de a înălţa o verticală în forţa gândului şi o excepţională dorinţă de a cunoaşte universul.