BOGDAN CĂRĂUȘU: Noi punem mecanici de locomotivă să opereze pe creier. Avem analfabeți care votează!

Naționalismul a devenit o darabană pe tarabele politicienilor. Dragostea de neam se hrănește hulpav cu discursurile politicianiste, în aromă de fasole cu cârnați. Interesul nației se derulează seară de seară la TV,  iar căpătuiala este o condiție obligatorie pentru a fura un loc pe listele colorate ale partidelor.  

BOGDAN CĂRĂUȘU: Noi punem mecanici de locomotivă să opereze pe creier. Avem analfabeți care votează!

 Bogdan Cărăușu  foto: Știri.Botoșani.Ro

Bogdan Cărăușu este un idealist pentru unii. Pentru alții, un visător la destinul neamului său, fără sorți de izbândă. La 36 de ani, botoșăneanul cunoscut drept Vocea străzii crede mai presus de orice în șansa României, în generația care vine, în duhul sfinților închisorilor. Crede mai ales în România om cu om, ființă cu ființă, ca forță a renașterii spirituale. 

Absolvent al Colegiului Național "Mihai Eminescu" Botoșani și al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, reprezintă astăzi o voce a tinerilor care s-au săturat să vorbească, care s-au săturat să se plângă și să ceară. Bogdan Cărăușu ne spune că în România e timpul să se facă și că sunt multe de făcut! Crede în cuvântul lui Eminescu, se emoționează la versul lui Nichita Stănescu și se înfioară în poezia lui Lucian Blaga. Limba română este pentru el un refugiu, iubește poezia (chiar a câștigat un premiu la Festivalul "Porni Luceafărul..." și o editură din Iași îi va publica un volum), dar mai presus de toate cercetează mărturiile supraviețuitorilor din temnițele comuniste, scotocește istoria reală a neamului său, ținută sub oboroc de mințile întunecate ale veacului trecut. O istorie la care, din păcate, și astăzi cu greu avem acces. 

Este preşedintele Asociaţiei "Scut botoşănean". Ei sunt tinerii care au propus ca fraţii Ioan şi Vasile Maluş să primească Titlul de Cetăţean de onoare al Botoşanilor. Ei sunt tinerii care organizează conferinţe cu teme istorice, lansări de carte, care pun la cale acţiuni caritabile, de ecologizare sau împăduriri. Participă la tabere de muncă în ţară, dar şi în Botoşani (Biserica "Izvorul Tămăduirii"). 

A ieșit prima dată în stradă la mijlocul anului 2015. Venea de la Mănăstirea Petru Vodă, unde o mână de oameni hotărâse că e vremea să se producă o schimbare în România. "Se stabilise acolo mobilizarea în întreaga țară pentru un protest generalizat, împotriva clasei politice. Am obținut avizele necesare și am ieșit. Am început să fim Don Quijote și Sancho Panza de la Botoșani. Ieșeam în fiecare duminică, cu același mesaj". Clasa politică nu a avut nicio reacție. Nici tinerii din stradă nu au așteptat vreun răspuns. "Atâta vreme cât mor oameni în România, se sinucid, și ei nu au nicio reacție, era firesc să nu fie impresionați de o mână de oameni care protestează. Ne-am continuat protestele…". A trecut vara, a trecut și toamna, lăsând în urmă tragedia de la Colectiv. Atunci s-a declanșat protestul generalizat în toată țara. Mămăliga prinse să fiarbă, dar fierbea pe un foc ațâțat din altă parte. "Părerea mea e că atunci a fost manipulare. Au fost aduși tineri bine instruiți, au strigat "Vrem spitale, nu catedrale"… Mesajul nostru era împotriva întregii clase politice. Au participat membri ai unui partid în prima seară, a fost o discuție ulterior și am insistat să scoatem din protest membrii partidelor". Când a căzut Guvernul, lucrurile s-au liniștit. "Faptul că la Botoșani am mai protestat încă vreo trei săptămâni, cu un număr tot mai mic de oameni, am arătat că noi nu voiam doar schimbarea unui guvern, ci primenirea întregii clase politice".



"Cel ce se smerește pe el se va înălța, iar cel ce se înalță se va smeri"
 
-Ce înseamnă concret, Bogdan Cărăușu, primenirea clasei politice? 

-Am ajuns la concluzia că sloganuri gen "Jos clasa politică!", "Jos hoții!" nu reprezintă o soluție. Pentru mine, soluția este să ajutăm copiii care vin din urmă să reprezinte ei viitoarea clasă politică. Și putem face asta prin educație. Să le arătăm din experiența noastră, deschizându-le ochii. Din experiențele avute de mine în Piața Revoluției, am înțeles că rolul fiecărei generații este de a fi o treaptă pentru cei care vin din urmă. O treaptă pe care ei să urce și la rândul lor să fie treaptă pentru cei care vin din urmă. 

-Spui că trebuie să formăm o nouă clasă politică. Voi aminti aici cuvintele lui Sandu Tudor, din perioada lui de gazetărie la Credința: "Politicianismul e plaga de azi a lumii. Peste tot el destramă, nimicește, mai ales când omul politic dornic de putere este talentat, genial chiar. Omul politic a dărâmat pe toți ceilalți conducători ai omenirii, fără a putea ține loc de șef spiritual". Iată, spune Sandu Tudor, omul politic nu este același cu omul spiritual, cel care de fapt ne lipsește.

-Nici nu poate fi. Eu merg pe o altă idee, de fapt pe o împărțire pe care o făcea și Karpinski, între omul politic și politician. Omul politic reprezintă acel exemplu moral care înțelege că rolul lui este de a se sacrifica. Pornim de la Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Corneliu Zelea Codreanu. Exemplul Mântuitorului. "Cel ce se smerește pe el se va înălța, iar cel ce se înalță se va smeri". Începând prin a sluji, prin a înțelege că ceea ce înseamnă politicul, treburile Cetății, înseamnă sacrificiul suprem. Să te sacrifici pe tine, tot ce ai tu mai drag, pentru a putea conduce. O nouă clasă politică care să înțeleagă că doar prin jertfă și sacrificiu se poate merge mai departe. 

-Care ar fi primul pas spre o astfel de nouă generație?

-Totul pleacă de la cei 7 ani de acasă, dar privit prin prisma muncii. Mă leg aici de cartea lui Simion Mehedinți – un uitat român sociolog și geograf – Altă creștere - Școala muncii, o carte deosebită pe baza căreia, dacă astăzi s-ar face educație în România, am putea să renaștem, să reconstruim din ruine. O educație prin conștiința faptului că nu avem totul de-a gata, că nu totul ni se cuvine…

-Totul ni se cuvine nu este, oare, consecința a jumătate de secol de comunism?

-Comunismul și-a făcut foarte bine treaba. Și în momentul de față și-o face… Astăzi trăim într-un apogeu al neo-marxismului, manifestat cel mai acerb prin corectitudinea politică. Distrugerea moralității, minoritățile devin cele care dictează… Războiul nu se mai duce de foarte mult timp convențional. Omul s-a îndepărtat de lupta cavalerească, războiul de față se duce pe toate planurile existențiale. Mănânci, îți intoxicăm mâncarea. Respiri, îți intoxicăm aerul. Auzi ce se vorbește, îți poluăm mediul sonor. Vezi, îți intoxicăm cu imagini și vederea.


"Rolul sistemului este de a îndobitoci poporul"

-Și cum ar răzbate un tânăr al zilelor noastre prin toate acestea?

-Doar prin viață duhovnicească. Ceea ce este foarte greu. E simplu, dar greu. Dacă reducem războiul la punctul cel mai fierbinte, aici este acel punct: între bine și rău. E un clișeu? Nu. Aceasta e lupta. De 2000 de ani se încearcă ștergerea creștinismului, prin diferite metode. Distrugerea tradiției și uniformizare pe toate planurile. Spune românul mai bine: Fără nici un Dumnezeu. Ne declarăm peste 80 la sută ortodocși. Dar, privind cu sinceritate, câți dintre noi suntem cu adevărat ortodocși? Suntem slabi încă, abia ne refacem. Atât de bine a lovit la noi comunismul, atât de bine am făcut uitată memoria sfinților închisorilor, și nu numai uitată, dar și condamnată, prin Legea 217. Legea aceasta era unul dintre punctele pe care noi le contestam în protestele noastre. Spuneam atunci: Cu o lege strâmbă nu ne veți șterge istoria, îi vom prețui mereu pe Vulcănescu, Eliade și Țuțea. Mă simțeam ca în 1984, ca în cartea lui George Oowell. Au fost câteva reacții din partea oamenilor cu conștiințele treze. Dar puține. Rolul sistemului este de a îndobitoci poporul. 

-Mă întorc la Sandu Tudor, pe care îl voi cita din nou: "Ceea ce ne lipsește este o conștiință socială, limpede, de fiecare clipă, o conștiință de neam actuală, zilnică. Cu cât o o țară este mai înaintată spre o treaptă de civilizație și culturală mai autentică, cu atât ceea ce se numește opinie publică e o realitate mai puternică de care trebuie să se țină seamă". Cum se formează această opinie publică? 

-Prin educație! Eu constat cu stupoare că sunt oameni care regretă comunismul. Poporul român are memorie scurtă. 

-Perioada anilor 30, când scrie în Credința Sandu Tudor, se ajunsese la o degradare umană și socială cruntă...

-Era ceea ce prevăzuse Eminescu în publicistica lui. Publicistica lui Eminescu este din păcate extrem de actuală. Plecând de la asaltul împotriva limbii. Plecând de la interesele străine de neamul românesc ale celor care ne conduc. Ce s-a întâmplat în perioada interbelică este ceea ce prevăzuse Eminescu: o cădere, o prăbușire a ființei românului. Țăranului i se dădea băutură, clasa socială de mijloc nu mai exista sau nici nu se mai încerca coagularea ei. 

-În schimb, ca să facem tot o paralelă între atunci și acum, atunci se formase o intelectualitate foarte puternică, cei mai mari gazetari ai României au lăsat texte memorabile. Mai avem astăzi o clasă intelectuală, care să vorbească pe măsura gazetarilor vremii de atunci?

-Vorbim deja de influențele corectitudinii politice. Intelectualul încearcă să nu deranjeze, și-a făcut treaba în domeniul lui – filozofie, istorie, filologie – dar și-a făcut-o nevrând să deranjeze anumite zone. Și a mers cu jumătăți de măsură. Rezultatul –nu ești o voce care rostește adevărul.

-Totuși, atunci să spui adevărul însemna pușcărie, tortură, moarte. Astăzi de ce le este teamă intelectualilor? 

-Se tem de marginalizare, de pierderea unei sinecuri…

-Și nu e un preț mult prea mic față de ce s-a plătit atunci?

-Păi dacă sunt așa de atașați de valorile astea lumești? Vorbim de carieră și de bunăstare materială. De oameni care vedeau o Înviere a neamului românesc întru Hristos, pe de o parte, și de oameni care așteaptă mașini la scară, salarii bune, pensii bune, de cealaltă parte. E o discrepanță majoră, nu au nicio legătură cu Dumnezeu. 


"Îi dăm Cezarului impozitele și taxele. Dar nu și sufletele!"

-Reîntorcându-ne la politica zilelor noastre. De ce am ajuns să vedem în politică singura salvare care ne-a mai rămas?

-Plecăm de la exemplul Mântuitorului. El a făcut politica Lui Dumnezeu. Chiar când au vrut să îl prindă cu dinarii, a spus Hristos atunci: Dați Cezarului ce-i al Cezarului și Lui Dumnezeu ce e al Lui Dumnezeu. 

-Să ne oprim puțin aici. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Concret, ce îi dăm astăzi?

-Impozitele și taxele. Dar nu sufletele! Făcând o paralelă cu mediul privat, noi, ca popor, suntem cel mai prost angajator. Ca firmă, ca agent economic, ai un șablon pe baza căruia angajezi oameni. Și după șablonul respectiv, la fiecare angajare, se aleg numai hoți, incapabili, incompetenți, mincinoși, și cu toate astea tu, ca popor, continui să folosești șablonul respectiv. Ai votul, votezi, și votezi. Și de câțiva ani încoace auzi: votăm răul mai mic. Păi de ce mai votăm, dacă tot votăm răul mic? Hai să spunem stop joc!

-Ce ar presupune acest stop joc?

-Eu aș pune un vot cenzitar. Da, e ceva utopic, știu. Un vot cenzitar, adică un scurt examen de cetățean, de român. Votezi pentru parlament, da? Câteva întrebări: știi ce face parlamentul, ce face guvernul? Nu știi, nu vota! Noi punem mecanici de locomotivă să opereze pe creier. Avem analfabeți care votează. Votează pentru că au primit o găleată. De ce să decidă oameni care au fost cumpărați cu atenții electorale? Nu un vot cenzitar pe baza averii, ci pe baza cunoștințelor. Suntem la o masă și urmează să decidem asupra meniului. Dacă tu nu știi nimic despre meniu, nu e logic să te abții să mai comanzi? Dacă nu cunoști datele problemei de ce să te pronunți? Suferim din cauza faptului că se votează cu burta, sub influențe total nocive. Și ajungem din nou la educație. Avem nevoie de o generație care să vină din urmă conștientă de rolul ei, exact acea conștiință socială. Aici s-a produs un clivaj între oamenii de acum și trecutul țării ăsteia. Producând acest clivaj, noi ne vedem acum ca niște oameni fără responsabilități. Ne-am unit la 1918, suntem patrioți, mai vine un 1 Decembrie, stegulețe, ca și cum atunci s-ar fi terminat misiunea acestui neam…




-Ne-am unit la 1 Decembrie 1918 și astăzi sărbătorim o unire care s-a năruit între timp.

-Nu numai că sărbătorim, dar și uităm de ei. Vrem unirea cu Basarabia… Dar o mare parte din populația României nu o mai dorește. Fără să cunoaștem istoria Basarabiei. Fără să știm că i-am pierdut fără să se tragă un foc de armă. I-am părăsit pe frații noștri, ei au fost uciși, măcelăriți, duși în Siberia. 

-Ne întoarcem la Cezarul nostru. 

-Da, dăm Cezarului ce e al Cezarului. În același timp, trebuie să îi cerem Cezarului ceea ce este dator să ne dea. Da, îi dăm impozite și taxe. Poate cele mai mari din Europa și nejustificate. Dar uităm să îl penalizăm. Dacă vine un politician în campanie electorală și promite ne bucurăm, dar după patru ani vedem că nu a făcut nimic. Cere din nou votul, dar nu îl mai întrebăm despre ceea ce nu a făcut. Să facem un bilanț. Tratăm treaba asta cu statul ca și cum ar fi o cooperativă. Trebuie să îl tratăm ca pe un agent economic. Cu plus și cu minus. Ai zis că faci ceva, ce ai făcut din ce ai spus? Nimic. Și totuși ceri din nou votul. Ca să îmi iei din nou banul, să vii peste patru ani și să promiți altceva. Pe baza slăbiciunilor noastre, pentru că nu cerem politicienilor să își facă treaba…


"Avem atâtea bârne în ochii noștri, avem păduri întregi în ochi​!"

-Să-i dăm lui Dumnezeu ce e al Lui Dumnezeu. Ce facem dacă doar Cezarului îi dăm ce i se cuvine, nu și lui Dumnezeu? 

-Vom muri sufletește! Eu aș începe cu ce avem de dat Lui Dumnezeu. Făcând acest lucru, eu cred că – apoi - am da unui Cezar care ar fi bun. Dând Lui Dumnezeu ce e al Lui Dumnezeu ar însemna să ne dorim mântuirea. Dacă fiecare dintre noi ne-am dori acest lucru, multe s-ar schimba. Am face totul altfel. Făcând o schimbare în viețile noastre s-ar întâmpla și altele. Dacă văd un om pe stradă îl cercetez, nu îl las prăbușit în stradă. Să fim creștini cu adevărat, să empatizăm. Avem atâtea bârne în ochii noștri, avem păduri întregi în ochi.
 
-Nu suntem oare un produs al clasei politice, care ne transmite să nu acceptăm nimic bun din tabăra adversă, dar nu avem voie să vedem nimic rău în tabăra proprie?
  
-Eu zic că asta ține de verticalitate, de valoarea ta ca om. Nu pot să cred că noi, ca societate, suntem produsul clasei politice. Eu văd invers. Pentru mine, clasa politică este un efect. De asta am spus că nu a fost o bună abordare protestul împotriva clasei politice, ci un aspect paliativ. Adică vindecăm efectul. Dar nu asta e soluția. Tot cureți buruienile, dar rădăcinile rămân. De unde vine clasa politică? De la noi, deci dacă noi suntem slabi, leneși, neinteresați și răi și hoți… Automat vom produce astfel de oameni. Așa ni se spune, ni se tot repetă că suntem. Dar noi, în momentul de față, suntem într-o letargie. Noi, ca popor, ne mai amintim pe 1 Decembrie că suntem români, ne mai amintim pe 24 ianuarie… Și gata! 

-Revenind la această ultimă săptămână de campanie electorală… 

-Ei vor câștiga oricum. Sunt doi mastodonți, de fapt același partid. PCR spart în CPUN, spart în FSN, spart în… mai departe! Faptul că sunt prinși în dosare comune ilustrează perfect ceea ce spun eu acum. La nivel de declarații și de ieșiri în public, sunt foarte certăreți, aprigi, se mușcă unii pe alții, dar în rest se înțeleg. Decizia mea este luată, eu știu ce am de făcut, ce voi alege. Noi, ca societate, trebuie să schimbăm șablonul pe baza căruia angajăm acești oameni meniți să ne conducă destinele și să ne administreze banii.


"Hai să construim, să facem ceva concret pentru o Românie mai bună!"

-Vom vota. Avem două variante: nu se schimbă nimic sau, în sfârșit, se schimbă ceva… Ce facem mai departe?

-Nu se va schimba nimic, așa cred. Dacă ne ajută Dumnezeu, mergem mai departe… Eu știu câțiva oameni în țară, oameni de nădejde, care au început și fac schimbări. Este domnul Mihai Târnoveanu de la Brașov, un medic stomatolog care de foarte mulți ani se luptă în Covasna și Harghita pentru drepturile românilor de acolo, care sunt supuși unei deznaționalizări feroce. Dan Grăjdeanu, un om deosebit, cu o dragoste enormă, care inițiază tabere de muncă prin intermediul cărora se ajută mănăstiri, oameni nevoiași. Acum au fost la Galați, unde au fost inundații. Se strîng zeci de oameni, am fost și noi, din Botoșani. Mai sunt părintele Mihai Andrei Aldea, părintele Amfilohie Brânză… Sunt o grămadă de oameni care fac ceva concret. Dacă ne ajută Dumnezeu să schimbăm lucrurile, cred că în vreo 30 de ani, dar propagând românismul adevărat… 

-Această nouă generație pe care o așteptăm trebuie construită prin noi înșine? 

-Categoric! Dăm jos clasa politică. Ce punem în loc? Hai să construim, să facem ceva concret pentru o Românie mai bună. Să facem ceva concret, să ieșim din letargie. Poți să ajuți pe aproapele tău, să ne unim eforturile, să educăm copiii să vadă cine suntem. Să deschidem ochii.  România nu este o țară săracă, este o țară sărăcită. România este o țară extrem de bogată. Cât timp nu ne vom schimba pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, vom avea ce vota în felul acesta, ca acum. Salvarea este în mâinile noastre și tot timpul a fost așa. Cum poți să îți delegi mântuirea în mâinile altui om? Fiecare va răspunde pentru propriile fapte. 


 

Crezul nostru este un cuvânt al părintelui Mihai Andrei Aldea, de la Mănăstirea Paltin – de la Petru Vodă. Părintele l-a scris și i-am cerut acordul pentru a-l prelua. Vă rog să îmi dați voie să închei cu aceste cuvinte: 

LUPTA DE REZISTENŢĂ – ESENŢE

Să facem binele, când ei vor să ne facă răi sau resemnaţi.
Să zidim, când ei demolează.
Să curăţăm, când ei murdăresc.
Să ne iubim strămoşii – apropiaţi şi depărtaţi -, în timp ce ei vor să ne lepădăm de istorie. 
Să păstrăm cu demnitate limba română, pe care ei vor s-o nimicească.
Să ne iubim tradiţiile, pe care ei ne îndoctrinează să le dispreţuim.
Să ne iubim şi să ne ajutăm între noi, când ei ne învaţă să fim dezbinaţi şi nepăsători.
Să muncim pentru a face binele, pentru a înmulţi frumosul şi iubirea, când ei ne îndoctrinează că singurele eforturi care "merită" sunt pentru carieră şi corectitudinea politică.
Să credem în Dumnezeu, pe Care ei vor să-L ascundă, înlocuindu-l cu mass-media, banii, cariera, sexul ori alte droguri.

Să ţinem Legea Românească, în vreme ce ei luptă să ne înstrăineze de noi înşine.
Să păstrăm adevărul, într-o lume căzută în minciună.
Să iubim, în ciuda urii pe care ei o răspândesc. Să-i iubim şi pe ei, dorindu-le trezire, lumină şi iubire.
Să fim lumina lumii, oricât de mici am fi!
Cu cât întunericul este mai adânc, cu atât vom străluci mai tare!
Să ţinem în minte şi în suflet cuvintele Împăratului nostru:
"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!"

 

 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Unde va fi atunci România noastră? Va mai fi? - VIDEO

Joi, 23 Noiembrie 2017
232

"Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai,/ Iată vin în cale,/ Se cobor la vale,/ Trei turme de miei..." fără ciobănei! Cei trei ciobănei - "unu-i moldovan,/ unu-i ...

BRÂNDUȘA COVALCIUC - CIOBANU, un destin construit prin cântec!

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
3335

S-a născut în prima zi de primăvară, pe 1 martie 1964. Mama Eleonora își amintea mai târziu cum, în Maternitatea din Dorohoi, mogâldeața de fetiță pe care o ținea...

"În largul nostru". Un spectacol despre manipulare și adevărata libertate! FOTO, VIDEO

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
408

Ce legătură poate fi între o plută cu naufragiați și un studio de televiziune? Ce sens are foamea într-un întins de apă și cum ucide ea "în direct"? Teatrul Mi...