ALEXANDRU BREŞUG: Degetele pianistului pe tabla de sah! - VIDEO

ALEXANDRU BREŞUG: Degetele pianistului pe tabla de sah! - VIDEO

 ALEXANDRU ANDREI BRESUG  

In alta tara ar fi fost considerat un copil-minune. Intr-o lume croita dupa tiparele impuse de o societate care cu greu isi mai recunoaste valorile, un copil de numai 10 ani zboara linistit pe deasupra tuturor si isi construieste – aproape in joaca – un destin de mare artist.  

La 10 ani, Alexandru Bresug este cu adevarat un copil-minune. Un pianist exceptional si un sahist de performanta. In ultimii doi ani, se poate spune despre el ca a dominat aproape toate competitiile de pian si sah la care a participat!   

Se pregateste pentru Concours Musical de la France, care va avea loc la Paris, in mai 2012, iar pe tabla de sah… Incurcate sunt mintile sahistilor!, am spune, dar Alexandru nu asteapta sa deslusim secretul: ultimul Premiu I l-a obtinut acum doua zile, dupa ce a concurat la categoria… 12 ani.    

Alexandru Andrei Bresug a implinit, pe 9 septembrie, 10 ani. Este elev in clasa a IV-a a Liceului de Arta "Stefan Luchian" Botosani.  

 
Pianist de exceptie!  

Studiaza pianul de la varsta de 7 ani, vegheat cu atentie de prof. Stela Serpeanu, iar primele rezultate au aparut in scurt timp. Astfel, peste mai putin de jumatate de an reuseste performanta de a obtine Premiul I la Concursul Regional de Tehnica Pianistica, dar si Premiul III la Concursul National de Pian "Carl Czerny" Piatra Neamt, in februarie 2009. Participa, de asemenea, la Concursul International de Interpretare "George Georgescu" ed. XVII, unde obtine Mentiune.   

Talentul lui Alexandru se confirma, de la an la an, cu alte distinctii. Astfel, obtine diploma de excelenta la Festivalul Concurs De Interpretare Muzicala "Jurjac", ed. a V-a.  

Anul 2010 ii aduce micului pianist recunoasterea pe plan national, botosaneanul de doar 9 ani dominand aproape toate competitiile la care participa: Premiul I la Concursul Regional de Tehnica Pianistica, Premiul I la Concursul National de Pian "Carl Czerny" Piatra Neamt, Premiul I la Concursul International "Miniatura Romantica" Galati. La sfarsitul clasei a III-a, Alexandru participa din nou la Concursul Regional de tehnica pianistica, unde obtine iarasi Locul I, Premiu I pe care il repeta si la editia 2011 a Concursului National de Pian Carl Czerny.  

Un succes extraordinar inregistreaza la Concursul International de Interpretare "Lira de Aur" Suceava 2011, unde este distins cu Premiul I, dar si la Olimpiada Nationala de interpretare instrumentala – etapa zonala- Moldova 2011, competitie la care urca tot pe prima treapta a podiumului.  

 
Sahist de performanta!  

Sahul este o alta pasiune a lui Alexandru, incununata de asemenea cu multe succese, din 2007 fiind in grupa de performanta a cercului de sah de la  Palatul Copiilor Botosani.   

In anul 2009, sahistul-pianist si-a trecut in palmares numeroase premii, printre care Locul I la dezlegari de probleme – Festivalul International de Sah Cap Aurora, Locul I la Memorialul Av. Vasile Simionovici – Botosani, Locul I Cupa "Luceafarul" –Botosani, Locul II Cupa "Bucovinei" interjudetean Suceava, Locul I Festivalul Sahului Juvenil Constanta, Locul I la Concursul national de sah Cupa Municipiului Buzau.  

Si anul 2010 este unul plin de reusite in domeniul sahului. Alexandru obtine Locul I la clasele I-XII la olimpiada sportului scolar sah – etapa pe liceu 2010, Locul I la olimpiada sportului scolar – sah la clasele I – IV pe judet, Locul I Cupa Botosani, Locul I la Concursul National de Sah Virtual, Locul I Memorialul "Simionovici" Botosani, Locul I Cupa Rarau – concurs interjudetean de sah, Locul I la cat. 10 ani si Locul IV la categoria 16 ani la Concursul International de Sah Ungheni – Moldova 2010.   

In 2011, sahistul cu suflet de pianist urca din nou pe prima treapta la Olimpiada sportului scolar sah – etapa pe liceu. Obtine din nou Locul I la olimpiada sportului scolar – sah la clasele I – IV etapa pe judet, Locul I la Cupa Bucovinei – Suceava, Locul I Cupa Unirii – Campulung Moldovenesc, Locul III la Concursul National de Sah Constanta 2011.   

Ultima performanta a lui Alexandru a fost in urma cu cateva zile, cand a obtinut Locul I (categoria 12 ani baieti) la festivalul sahist "Memorial av.Vasile Simionovici", competitie aflata in acest an la a XIV-a editie.   

"Toate aceste premii nu ar fi fost posibile fara cele trei persoane deosebite care m-au ghidat in toata aceasta perioada de formare: profesorul de sah Mihai Diaconu, profesoara de pian Stela Serpeanu si invatatoarea Elena Musteata, care m-a inteles si m-a acceptat asa cum sunt", spune Alexandru Bresug.   

 
"Voi fi compozitor sau pianist!"

Visul lui Alexandru este sa urmeze Conservatorul la Viena. "Cred ca voi merge mai departe cu pianul. Voi fi si compozitor si pianist", spune Alexandru.   

Care este secretul celor doua pasiuni? Cum reuseste un copil sa faca performanta in doua domenii care presupun nu doar mult exercitiu, ci si concentrare maxima, inteligenta si o finete a miscarii – fie ea pe clapele de pian sau pe tabla de sah?

"Eu cred ca pianul si sahul se leaga intre ele! Inteligenta pe care o da sahul ajuta foarte mult la pian, mai ales la pasajele greu de memorat, finetea cu care se canta la pian ajuta pentru a vedea mutarile cele mai bune in sah. Nu mi-as inchipui viata fara pian si sah", spune sigur pe el Alexandru Bresug.  

La ce a trebuit sa renunte un copil pentru a atinge asemenea performante? Ce forta aproape  incredibila il sustine pe acest copil de doar 10 ani? Ne raspunde mama micului artist.  

"As raspunde cu ce a castigat, ce i-a ramas lui in afara diplomelor si medaliilor uitate undeva intr-un colt  - o gramada de amintiri frumoase - scenele parca din poveste petrecute alaturi de prietenii lui de la Palatul Copiilor si alaturi de copiii din Iasi, Buzau, Vaslui, Constanta - prietenii lui din competitiile de sah... Ar putea povesti zile intregi intamplari de la mare, munte, despre concursul din Moldova unde a batut intr-o  runda la sah pe antrenorul copiilor din Craiova, despre "Sanziana" din Ungheni - o matura cu coada pe care o calareau copii si isi inchipuiau ca sunt  Harry Potter...", povesteste mama lui Alexandru.   

Si pianul i-a daruit clipe de neuitat… "Pianul?... Si datorita lui a legat multe prietenii... l-a "cunoscut" pe Mozart, pe Beethoven, pe Schumann, pe Listz... probabil copilaria lui ar fi mult mai saraca fara ei...", marturiseste mama pianistului-sahist.   

Timp liber nu prea are. Dar asta nu inseamna ca renunta la joaca. Iese in fiecare zi afara cu rolele in parc, cu prietenii, joaca fotbal la o scoala din oras, merge la film, se joaca pe calculator.  

Ii place sa citeasca, dar il fascineaza si fotbalul. "Ii place foarte mult sa citeasca, probabil pentru asta si-ar dori ceva mai mult timp", spune mama.  

Deocamdata, insa, Alexandru se pregateste intens pentru o noua editie a Concursului "Carl Czerny" de la Piatra Neamt, pentru olimpiada, dar si pentru Concours Musical de la France, care va avea loc la Paris, in mai 2012.   

Da, Alexandru Bresug isi construieste propriul destin, la care am putea fi si noi partasi, neavand nimic a face decat sa ii daruim un zambet, o strangere de mana si… ganduri bune pentru viitoarele competitii!   

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânără din Botoşani implicată într-un accident rutier la Suceava. Şoferul vinovat acuzat de trei infracţiuni

astăzi, 14:32
688

O tânără, de 32 de ani, din Botoşani a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut în localitatea Moara din judeţul Suceava. Femeia se afla la volanul unui...

Adolescent cercetat pentru două infracţiuni, după o plimbare cu mopedul

astăzi, 11:51
538

Un adolescent a ajuns să fie cercetat pentru două infracţiuni, după ce a fost oprit în trafic de poliţişti. Băiatul, de 16 ani, din localitatea Păltiniş, se afla pe un moped şi a fost ...

Razii ale poliţiştilor printre agenţii economici! Au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei

astăzi, 10:01
683

Zeci de poliţişti au efectuat, joi şi vineri, razii în întreg judeţul pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi impunerea normelor rutiere.Astfel, au fost legiti...