ADRIANA TAPALAGĂ: De la visul de a deveni actrita, la bucuria de a trata oameni si icoane!

ADRIANA TAPALAGĂ: De la visul de a deveni actrita, la bucuria de a trata oameni si icoane!

 ADRIANA TAPALAGA  

Adriana Tapalagă. Fata cu par lung care in anii de liceu recita, juca teatru si obtinea premii in festivalurile din Botosani sau din tara. Eleva a Liceului Pedagogic Botosani, Adriana se pregatea sa isi traiasca visul de a deveni o mare actrita. Si totusi, admiterea nu a fost la UNATC! A fost la Facultatea de Kinetoterapie. Prima. Si a doua la Facultatea de Teologie, specializarea Arta Sacra. Am invitat-o pe Adriana la Stiri.Botosani.Ro pentru a ne povesti despre cum poti sa iti implinesti destinul, chiar si atunci cand credeai ca drumul inainte iti este bine stabilit. Recunosc faptul ca a acceptat acest interviu doar cand i-am spus ca povestea ei va fi un real sprijin pentru elevii care inca nu cred ca, pentru a reusi in viata, ai nevoie in primul rand de incredere in fortele proprii. Si de curaj. Foarte mult curaj! 

- In urma cu cativa ani, Adriana Tapalaga era un nume obișnuit al galelor de teatru sau al concursurilor de recitari. Care a fost primul contact cu lumea teatrului?

- Primul pas pe care l-am facut in actorie a fost in clasa a VI-a, cand tata m-a incurajat sa ma inscriu la Palatul Copiilor. Pana atunci invatasem sa iubesc poezia. Domnul profesor Alexandru Mihalache m-a acceptat in trupa de teatru divertisment, spunandu-mi ca poezia m-a salvat, insa muzica si dansul... "zero barat". M-a amuzat, avea dreptate. Eram mai timida, nu indrazneam. Dar cu timpul m-am acomodat cu ambianta, cu oamenii, cu atmosfera si am inceput usor-usor, pastrandu-mi stilul mai linistit, sa particip la mici evenimente, concursuri, festivaluri. In clasa IX-a imi doream sa intru la Liceul Economic, insa calculatorul (sau nu!) m-a repartizat la Liceul Pedagogic. Eram dezamagita, era cel mai indepartat liceu din oras pentru mine. Insa, marturisesc acum, nu era o alta varianta mai buna pentru mine! Aici l-am intalnit pe domnul profesor Laurentiu Palade, pe care-l cunoscusem in cadrul unui eveniment cultural. Si mi-a facut cunostinta cu doamna profesoara Speranta Lemny, care coordona impreuna cu domnul profesor Radu Goncear trupa de teatru a liceului. Mare bucurie am avut de a-i cunoaste si, timp de 4 ani, sa lucram impreuna. Am trecut prin momente minunate, emotionante, unele frumoase, iar altele mai putin frumoase, prin greutati si ne-am incurajat unul pe altul. In timpul acesta am pregatit diferite piese de teatru pentru concursuri sau evenimente din liceu. Ne-au ajutat cat au putut dumnealor mai mult si mai bine: ne-au adus in fiecare an cate un actor cu care sa lucram si de la care sa invatam. Mult ii sunt recunoscatoare Silviei Raileanu, actrita care ne-a ajutat sa gasim firescul din noi. Fiecare an a avut frumosul lui…

- Spre surprinderea celor care vedeau in fata talentata, cu par lung si vesnic zambitoare o viitoare actrita, iata ca drumul s-a dovedit a fi unul, dacă nu spectaculos, cel puțin la fel de interesant. Așadar, Adriana, cand ai știut ca viitorul tau nu va fi pe scena?

- Timpul trecea, trebuia sa dau bacalaureatul, eu imi pregateam repertoriul pentru UNATC, Facultatea de Teatru. Era totul sigur si fara indoiala ca voi face teatru. Pana cand am avut o discutie destul de serioasa cu unchiul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Era cu adevarat un artist. (actorul Patric Petre Marin, sotul actritei Dana Tapalaga, a murit intr-un accident de masina in anul 2010, cand mergea la filmari, el fiind prezentatorul emisiunii "Bugetul meu, de la TVR). In acea discutie a fost foarte dur, dar realist. Mai tarziu aveam sa-i multumesc si sa-i fiu recunoscatoare, insa pe moment numai eu si Bunul Dumnezeu stiam ce era in inima mea... Timp de o saptamana-doua am fost cu totul dezorientata. Stiam sigur ca am renuntat la UNATC, insa nu stiam in ce alt domeniu as putea continua. Nu aveam luciditatea necesara de a gasi o alta cale, eram cu totul foarte dezorientata, dezamagita. Mai aveam timp de gandire si pregatire, pentru noul domeniu greu de gasit, mai putin de doua luni.

- Si ai ajuns la... Facultatea de Kinetoterapie. De ce kinetoterapie?

- Dupa o scurta perioada m-a sunat unchiul meu, dandu-si seama ca sunt intr-un impas. Mi-a spus sa ma interesez de kinetoterapie, sa vad daca imi place. Pe moment nici nu am inteles termenul. Apoi m-am interesat si am aflat. Matusa mea trecuse printr-un accident grav la schi si a fost recuperata prin kinetoterapie. Mi-a placut si am inceput sa-mi doresc sa invat si deja ma visam lucrand in domeniu. A inceput cautarea unei facultati in domeniu, in Bucuresti sau in Iasi. Toate informatiile le cautam pe internet si pe urma sunam la telefon la secretariatele facultatilor, insa am primit si multe informatii incorecte sau incomplete. Pe moment ma demoralizau, ma descurajau, dar am continuat. Am avut nadejde ca va fi bine. Parintii si fratele meu, in tot acest timp m-au ajutat, m-au incurajat si le multumesc ca m-au si lasat sa ma descurc in a-mi gasi singura drumul in viata, mai dificil, dar bucurandu-ma mai tarziu ca decizia am luat-o eu. Intr-un final am gasit sectia de Kinetoterapie la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti. Am urmat toti pasii: dosarul cu actele necesare si pregatirea pentru admitere. Multa informatie noua de invatat si multe emotii pentru probele practice, insa nu am deznadajduit. Incepusem sa abordez evenimentele cu si mai multa seriozitate si cu incredere ca va fi bine, orice ar fi.

La Bucuresti am intrat intr-un nou stil de viata, mai fulgerator, mai plin de incercari, mai aglomerat si de un amestec de oameni diferiti, pe care trebuia sa-i abordezi diferit. Nu cunosteam pe nimeni, insa incercam sa fiu aceeasi si prin acelasi fel al meu sa pot sa-mi creez un anturaj placut.

Eu de acasa eram obisnuita sa merg duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare la Sfanta Liturghie, ma spovedeam si ma impartaseam, mergeam la corul bisericii si participam la activitatile din biserica... Deci si bucuria comunitatii din biserica imi lipsea. Iar Parintele de la Biserica Vovidenia, Parintele Partenie Cristian Apostoaie, unde mergeam eu si merg de cate ori vin acasa, mi-a spus sa-mi caut o bisericuta unde sa merg acolo, la Bucuresti, si sa nu ma indepartez de Biserica. Si asa am facut. Incepusem sa merg la Sfanta Liturghie la biserica din cartier, dar parca mai lipsea ceva... linistea de acasa, duhul bucuriei celor din comunitate.

- Ai lucrat in timpul facultatii, la compania sportiva Decathlon...

- Am inceput sa lucrez in paralel cu facultatea, insa nu mi-a fost usor, drumul de acasa pana la serviciu si inapoi era de aproape trei ore, invatam pe unde apucam: in metrou, la sala de lectura, intre cursuri... insa incercam sa rezist pentru ca imi placea si una si alta, erau activitati care ma ajutau in domenii diferite, insa care erau intr-o stransa legatura, ambele aveau in centru lucrul cu omul.

- Ai activat ca voluntar la Clinica Filantropia, din București. Ce te-a impresionat, profesional vorbind, în această experiență?

- In vara ce a urmat am inceput voluntariatul la Spitalul Clinic de Recuperare Filantropia. In primele zile, domnul profesor kinetoterapeut Marius Ivascu, caruia ii sunt recunoscatoare, m-a primit in sala de kinetoterapie si m-a lasat doar sa privesc. Primele zile nu prea imi explica nimic, ma lasa pur si simplu sa fac ce vreau, insa eu stiam de la facultate ca principiul de baza este ca inainte de toate sa nu-i faci rau pacientului si de fiecare data puneam intrebari: asta e bine sa fac?, asa e bine?, cum e bine?, de ce e bine asa?..... si treptat treptat a inceput dumnealui sa imi explice. A inceput sa-mi dea pacienti cu care sa lucrez la salon, sa-mi explice cum a aparut dificienta, cum a evoluat si ce a facut cu pacientul pana acum in program si ce vom face si pe viitor.

- Este kinetoterapia un mijloc de dezvoltare personală? Te construiește ca om, te completează structural, în plan psihic? Sau sunt posibile și ratări?

- Inainte de toate trebuie sa te bucure ce faci, sa fii motivat si sa ai si rabdare si incredere ca va fi bine, chiar daca intampini greutati. La acest spital am mers doua veri si mi-a fost de folos. Insa este o meserie in care poti sa-ti doresti sa faci bine si din nestiinta sa faci rau, deci trebuie mult mult studiu si multa practica.

- Si totusi, dupa kinetoterapie ai ales să urmezi... Arta Sacra, in cadrul Facultatii de Teologie din București. Ai trecut, dupa cum imi marturiseai, de la boala omului la boala icoanei.

- In primul an de facultate va spuneam ca imi era greu sa regasesc linistea de acasa in Biserica din Bucuresti. Dar am nadajduit. Si intr-o buna zi, vorbind cu un prieten, am aflat ca el merge la Schitul Darvari. Fusesem acolo o singura data cu matusa mea, dar eu eram convinsa ca aceasta Biserica este pe undeva pe la iesire din Bucuresti si ca nu prea am sanse sa ajung acolo. Si l-am intrebat totusi cum se ajunge, pentru ca mi-a placut mult de tot. Incantat a inceput sa-mi explice...Se afla exact in centrul Capitalei. Aici ma simtit ca acasa. Este ferit de orice zgomot, de orice aglomeratie, de rutina. Multa vreme am mers, participam la Sfanta Liturghie sau Vecernie, eventual mai stateam putin sa mai citesc si plecam. Nu cunosteam pe nimeni si totusi parca ii stiam de o viata pe toti. 

Si uite asa, a venit Postul Mare si eu, dupa randuiala mea de acasa, doream sa ma spovedesc si sa ma impartasesc. Insa preotii de aici erau.... de manastire, din putina mea lectura duhovniceasca de atunci intelegeam ca preotii de manastire sunt duri la spovedit si greu primesti binecuvantare de a te impartasi, mirean fiind. Si-mi era frica, marturisesc. Insa intr-o buna zi am plecat de acasa cu gandul ca voi ramane la urma si voi ruga pe acel preot care va fi la miruit sa ma spovedeasca. Asemenea am facut. Era Ieromonahul Ioan (care acum imi este Parinte Duhovnic), i-am spus ca sunt din Botosani si ca am venit in Bucuresti cu facultatea, insa nu pot ajunge acasa in Postul acesta sa ma impartasesc, deci daca as putea sa ma spovedesc la el. Foarte serios m-a intrebat daca am primit blagoslovenie de a ma spovedi la alt preot, i-am raspuns "da", gandindu-ma ca Parintele Partenie, cand am plecat de acasa, mi-a zis sa nu ma indepartez de Biserica. Parintele a avut rabdare, m-a ascultat. Si treptat, treptat in functie si de ce vorbeam, imi recomanda carti din care as putea sa citesc si sa aflu mai multe lucruri folositoare. Incercam sa citesc pana la urmatoarea spovedanie, ca intalneam multe informatii noi cu totul pentru mine si aveam multe intrebari, iar el mereu imi explica cu multa rabdare. 

- Si de aici pana la Arta Sacra a mai fost un singur pas…

- De mica mi-a placut sa privesc Icoana. Fiecare are un alt stil si parca fiecare spune altceva, dar in acelasi Duh. Admiram Icoanele vechi, nestiind ca ele ar putea fi restaurate si ca multe alte Icoane "noi" ar putea fi vechi. Mai tarziu aveam sa invat acest lucru, atunci doar admiram si ma bucuram. In grupul nostru de la Schit avem o fata care era studenta la Arta Sacra, la restaurare Icoana. Intr-o buna zi am fost la ea la facultate si am stat la atelier, am lucrat cu ea. Atat de mult mi-a placut incat am venit acasa si am inceput sa caut si pe internet mai multe date despre acest domeniu. Incepeam sa ma gandesc tot mai mult si sa ma intereseze procesul restaurarii, cum poti sa readuci la viata o Icoana veche. Si am luat hotararea sa invat.

- Cine te-a incurajat?

- Eu in timpul acesta imi pregateam lucrarea de licenta la Kinetoterapie. Si cand le-am spus parintilor gandul meu a fost, spre surprinderea mea, ca si cum i-as fi anuntat un dezastru, pentru ca erau siguri ca voi urma masterul in domeniul in care facusem facultatea. Insa va spun ca Parintele meu Duhovnic a fost singura persoana care m-a incurajat in a-mi urma dorinta. Mi-a fost greu, pentru ca eu apartin de Episcopia Moldovei si a Bucovinei, iar loc la Arta Sacra, in cadrul Facultatii de Teologie din Bucuresti, puteam obtine doar la Iasi, pentru a da examen la Bucuresti aveam nevoie de o binecuvantare in scris de la Parintele Mitropolit Teofan. Pentru aceasta a trebuit sa urmez multi pasi, dar s-a finalizat dosarul cu bine pana la urma.

- Asadar: de la Teatru la Kinetoterapie si, mai departe, la Facultatea de Teologie! Cum a fost admiterea?
 
- Am inceput sa ma pregatesc singura acasa pentru admitere, o admitere nu prea usoara: 6 ore de desen, natura statica, pe o plansa de 50/70. Prima data am studiat un manual de desen, care mi-a raspuns la multe intrebari si pe urma am inceput sa desenez, imi asezam diferite obiecte pe masa, ca-ntr-un tablou si eu incercam sa le desenez. La admitere aveam emotii. Erau foarte multi candidati foarte buni. Cand ma uitam prin jur si vedeam cum desenau, ma intaream doar rugandu-ma si crezand cu tarie ca va fi bine. Si asa a fost! Cand au aflat parintii mei ca am fost admisa, spre surprinderea mea, s-au bucurat! Slava Domnului ca mi-am urmat gandul si nu m-am lasat induplecata!

- Cum e la Arta Sacra? Ce trebuie sa stie despre acest domeniu un elev care inca nu s-a decis asupra viitorului?

- Va marturisesc ca fac parte dintr-un colectiv de studenti, de diferite varste, cu multe domenii de lucru si din multe categorii sociale, dar fiecare cu un suflet bun. Abia a trecut primul semestru si avem deja amintiri de care ne vom aduce aminte cu drag: cand am realizat prima lucrare in creion sau in culoare, primul blat de Icoana pregatit de fiecare dintre noi, cand am intrat pentru prima data in atelierul de Icoana facand fisa de prezentare a unei Icoane din sec al-XVIII-lea si cand am cautat metode potrivite de restaurare…

- Te ajuta, in acest moment, tot ce ai acumulat in anii din urma?

- Treptat am realizat cat de mult se aseamana ce am invatat pana acum cu ce fac in momentul de fata. In kinetoterapie recuperez omul cu o deficient. Si acum recuperez pe cineva, insa recuperez o Icoana care din cauza timpului, a temperaturii sau umiditatii, sau a depozitarii gresite, are de suferit unele "deficiente" de panou sau strat pictural, unele usor de restaurat, altele mai greu, cu multa rabdare si pricepere, cu mult suflet si dorinta.

- Ce trebuie să aibă în vedere restauratorul de icoane pentru a nu compromite sau, și mai rău, pentru a nu distruge un obiect de artă? Este de ajuns să fii un bun profesionist sau mai este nevoie și de altceva?

- Mai exista Icoane care au pierderi mai mult de 50% din intreg si  pe care le poti ajuta doar aplicand cateva metode de consolidare care au ca scop stoparea cauzelor de degradare şi a proceselor distructive, in scopul pastrarii integrale. Ca si omul, Icoana trebuie studiata. Trebuie sa faci o serie variata si completa de documentatii pentru a sti cum sa o tratezi: sa ii cunosti vechimea, stilul in care a fost pictata si materialele folosite, sa presupui cat mai spre adevar cum a suferit traumele si cum a aparut "deficienta". Fiecare Icoana si nu numai, fiecare obiect de arta pe care-l vom restaura, trebuie tratat individual. Insa, la fel ca si-n kinetoterapie, din nestiinta, sau din indiferenta poti sa faci un rau intervenind cu metode de restaurare nepotrivite si sa distrugi Icoana sau obiectul de arta restaurat.

- Care este primul gând atunci când te gândești la Botoșani?

- Dupa sesiune cred ca voi veni cateva zile acasa. Imi este dor.  Botosaniul este oraselul meu de suflet, oraselul lui Eminescu, un orasel de poezie, un orasel care imi doresc sa nu fie niciodata atins de metehnele care duc la neliniste, necredinta, neomenie....

Imbratisez cu toata bucuria pe toti de acasa. Mi-e dor si port mereu in inima: pe toti cei dragi, pe toti colegii, profesorii, vecinii si toti oamenii cu care am colaborat si pe care nu-i voi uita nicicand. Pentru ca fiecare a avut un rol important in viata mea: de a ma forma, de a-mi pune in ierarhie prioritatile, de a-mi cunoaste gandurile care uneori, daca nu suntem atenti, ne pot insela si ne pot duce pe cai gresite sau nepotrivite.

- Multumesc, Adriana, si succes in sesiune!

- Va imbratisez dorindu-va sa aveti sanatate, pace si bucurie. Doamne ajuta!


(A consemnat Florentina Tonita)

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un finalist de la ”Chefi la Cutite” a scos la licitatie costumatia de bucatar, pentru a o ajuta pe Mihaela Matei! FOTO

astăzi, 00:29
164

Au fost depuse urne in aproape toate localurile din municipiul Botosani, in florarii sau in biserici. Duminica s-a organizat si o strangere de fonduri pe Pietonalul Unirii, iar oamenii cu suflet mare ...

Egalul care urca FC Botosani pe locul 4! 3.000 de suporteri minunati! FOTO

Luni, 23 Octombrie 2017
359

FC Botoșani a avut prima mare ocazie a partidei, Penedo respingând șutul bun al lui Laurențiu Buș din minutul 17.Dinamo a contracarat abia în minutul 51, când centrarea &icir...

Adolescenţi loviţi de o maşină pe trecerea de pietoni!

Luni, 23 Octombrie 2017
1980

Doi adolescenţi au fost răniţi, luni seara, după ce au fost loviţi de un autoturism în timp ce traversau strada.Accidentul a avut loc pe strada Cuza Vodă, în apropierea...