ADA LUPU și povestea păsării fără cuib

"Voi stați toată ziua pe scaun? Mie-mi place să caut. Cum stau prea mult într-un loc, cum nu e bine. Dar dacă n-ai un cuib al tău, nu va ști nimeni unde să te găsească".

ADA LUPU și povestea păsării fără cuib

Încă din adolescență, Ada Lupu părea a fi inefabilul prin definție. O ființă aproape de imponderabilitate, un spirit jucăuș pe care uneori îl găsești în mirificul artei sacre, alteori în trăindul fără limite, dezinhibat și liber al vieții. Arde într-o absenţă/desprindere de ceilalţi atât de vizibilă şi de ispititoare, încât cu greu îţi poți dezlipi privirile de trecerea ei. Afișează o independenţă aproape ostentativă, dar fără să intrige sau să stârnească încruntări. Dimpotrivă! 

Născută pe 25 septembrie 1991, în Botoșani, a absolvit în 2013 Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului și Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete, iar în 2015 Masterul Arta Actorului, în cadrul aceleiași universități.

Ne-o amintim jucând în trupa Atelierului de Teatru de la Colegiul Naţional "M. Eminescu" din Botoșani, sub coordonarea lui Lenuş Teodora Moraru şi Gelu Rîşca. I-am simţit de atunci forţa, atitudinea, năzuinţa spre acel ceva nedefinit, atât de aproape şi totuşi încă neatins la acea vreme. Am revăzut-o, peste ani, la Gala Tânărului Actor – HOP de la Costineşti, unde a obţinut Marele PREMIU al Galei - Premiul "Ștefan Iordache", dar și Premiul Publicului la categoria Cea mai bună actriță, secțiunea Individual.

Astăzi, Ada Lupu este actriță a Teatrului Național din Iași.

Ada cea de după personaj are o inocenţă de sub care iese la suprafaţă o maturitate artistică surprinzătoare, un copil mare care "testează" toate dulciurile noi care apar, dar care, atunci când se simte asaltat de aplauze, se adăposteşte într-o modestie în care se simte ocrotit, apărat, unde se regăseşte pe sine.

“Întotdeauna am avut un fel pe care eu l-am numit exagerat de a simţi. Unii numesc asta hipersensibilitate, dar cred că e, de fapt, o stare de continuă mirare, care, la un moment dat, te copleşeşte”, ne mărturisea Ada într-un interviu.

Despre copilul din ea a început Ada să scrie. Iar în scris Ada este cel puțin la fel de spectaculoasă ca în scenă. Pentru că descrie cu originalitate situaţii aparent banale, conferindu-le astfel aură de miracol al vieţii. Cu toate acestea, refuză să se considere o scriitoare, în sensul clasic al cuvântului. “Scriu şi şterg. Nu mă pot hotarî. Mi se pare mereu că e incomplet. Într-o perioadă scriam poezie, dar nu cu gândul de a şi publica. Acum mă tentează scriitura dramaturgică, poezia a început să mi se pară "neîncăpătoare". E greu să esenţializezi, să găseşti măsura... cred că e nevoie de un timp de "coacere". Deocamdată scriu doar din nevoie personală, ca un act intim. Uneori, le citesc celor dragi. Sunt însă convinsă că, atunci când va fi timpul să impart pasiunea asta cu ceilalţi, voi simţi. Şi, probabil, o să încep să şi public”.


Povestea păsării fără cuib sau despre copilăriile târzii

Și a vremea. Scriitura Adei a ieșit în lume. În 2016 a câștigat Premiul I la Concursul de Dramaturgie-Monodramă de la Bacău, cu textul "Povestea păsării fără cuib". Un text care a devenit spectacol, în regia lui Iris Spiridon. "Povestea păsării fără cuib este de fapt povestea trecerii unui spirit feminin prin toate vârstele reale și emoționale. O încercare de maturizare incompletă, marcată de căutarea obsesivă a tatălui ca pretext pentru regăsirea profundă a mamei. Viața unei femei, percepută din perspectiva  propriului suflet,  rămas la vârsta copilăriei.Inocența, deopotrivă distructivă și salvatoare, propria imaginație ca opțiune de existență. Absențele care influențează o viață  (poate)  mai mult decât prezențele, atunci când tot ce ni se-ntâmplă contează, dar frământările cele mai subtile se nasc din idealuri personale pe care nu le trăim", spune Ada Lupu.


Sâmbătă seara, în prezența a sute de adolescenți, spectacolul a fost prezentat la Botoșani, în cadrul Festivalului Amfiteatru. 

"Știți povestea păsării fără cuib? Nu mi-a spus-o nimeni niciodată, dar eu o știu. Am scris-o când eram mai mare. Dar apoi s-a pierdut".

Un spectacol care se construiește ca o aură în jurul actriței, povestea se materializează cu fiecare cuvânt care adaugă alte și alte semnificații. O monodramă care, în interpretarea Adei Lupu, devine pe parcursul reprezentanției o călătorie a spiritului. Pentru că așa s-ar putea rezuma această neobișnuită poveste a păsării fără cuib. Ada se transformă de la un minut la altul, fie că ea trece prin filtrul luminii, al muzicii, al poeziei sau doar prin cel al trăirilor personajului-copil. Fără să încerci să te identifici, ca spectator, cu experiențele personajului Cristina, recunoști întâmplări, cuvinte, manifestări, angoase, eșecuri ale propriei vieți. 

"Voi stați toată ziua pe scaun? Mie-mi place să caut. Cum stau prea mult într-un loc, cum nu e bine. Dar dacă n-ai un cuib al tău, nu va ști nimeni unde să te găsească".

Regizoarea Iris Spiridon a reușit să dea consistență textului scris de actrița Ada Lupu, dar nu printr-o reparație/transformare a poveștii, ci prin modul în care a așezat cuvântul în interpretare, riscând pe alocuri să prăbușească povestea într-o melodramă cu accente comice. Or tocmai aici se simte profesionalismul acestui tandem artistic: textul se sprijină pe un subtext care ajunge la public, nelăsând înețelesurile facile să își facă loc în scenă. Mâna regizorului se simte în stratul subtil al personajului, iar Ada Lupu a știut cu asupra de măsură cât și cum să își modeleze personajul pentru a nu-l scăpa în vulgarități sau interpretări ieftine. 

"Tata e un scriitor genial, locuiește într-un castel din pietre prețioase și are servitori îmbrăcați în aur. Mănâncă numai fructe de mare și bea vin vechi de 500 de ani. Are un câine negru uriaș, care îi păzește manuscrisele. Este fericit și mulțumit de operele sale. Când scrie, se gândește la mine. Mă iubește, iar eu mă bucur că îl inspir. A inspira înseamnă a ajuta un artist să inventeze o lume care nu există.  Când o să-și termine cartea, va veni să mă ia”.

Despre Ada Lupu vom mai auzi, pentru că este o atriță de excepție în spațiul teatral românesc, iar de o vreme și camera de filmat pare să o fi descoperit. Iar atunci când va scrie cu adevărat, Ada va deveni cu siguranță un "om de citit".



Roluri la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, Iași:
Ofelia / Electra-Hamletmachine, regia Giorgos Zamboulakis 2013
O apariție-Negustorul de timp, regia Ovidiu Lazăr 2013
Hilde –Femeia mării, regia Radu Afrim 2014
Personaj colectiv-Golem, regia Alexander Hausvater 2015
Vivianne-Colivia, regia Cristian Hadji-Culea 2015
Condamnatul-Schimbarea (regia, scenografia, scenariul teatral – Nic Ularu) 2015
Mary– Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco, regia Radu-Alexandru Nica, 2015
Povestitoarea– UNU + UNU…scenariul şi regia Lucian Dan Teodorovici, 2016
Fiica-Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim, 2017
Cristina– Povestea păsării fără cuib, regia Iris Spiridon, 2017
Femeia 5/Ludmila Cliofas-„Seceta roșie” după „Cartea foametei” de Larisa Turea, regia-Petru Hadârcă, 2017
Cristina – „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu, regia Irina Popescu Boieru, 2017

Roluri în spectacole independente:
2013: Maria în spectacolul Neînțelegerea, regia Cristi Avram
2013: Solange în spectacolul Cameristele, regia Laura Dimbu
2013-2014: Lupul în spectacolul Mălăieș în călcăieș, regia Daniel Chirilă
2013-2014: colaborare cu Ateneul „Tătărași”, Iași (personaj colectiv  în spectacolul Revoluție și reacțiune, regia Ion Mircioagă)
2014: Petit Tom în spectacolul Feromonii, regia Vlad Volf
2014: Ducesa în spectacolul Alice în Țara Minunilor, regia Minodora Lungu
2015: Aglaja în spectacolul De ce, regia Dumitriana Condurache

Roluri în film:
2014: Ada, în Ecce Homo, regia Dimitar Kutmanov
2015: Reporter, în Afacerea Est, regia Igor Cobileanski
2015: Adelina Marinescu, în Crucifixion, regia Xavier Gens
2017: Laura, în Secretul, regia Sașa Draghin (în postproducție)
2018: Nicoleta, în Hackerville, regia Igor Cobileanski și Miruna Lăzărescu (în postproducție)

Premii:
2008: Premiul  pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, festivalul Ideo Ideis, Alexandria (pentru rolul Marţafiţa din spectacolul Ţara lui Gufi, regia Lenuş Teodora Moraru)
2009: Premiul special al juriului, festivalul Amfiteatru, Botoşani (pentru rolul Hortense / Talihuana din spectacolul Ventrilocul, regia Lenuş Teodora Moraru)
2014:  Marele Premiu ,,Ştefan Iordache”, Premiul publicului pentru cea mai bună actriţă şi Premiul Vox Maris la Gala Tânărului Actor Hop
2016: Premiul I pentru Dramaturgie – Monodrama pentru piesa de teatru „Povestea păsării fără cuib”, Festivalul Internaţional al Recitalurilor dramatice “Valentin Silvestru” de la Bacău
2018: Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar – rolul Fiica din „Măcelăria lui Iov” de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim

 

Spune-ne opinia ta