RADU ILIESCU - Ray Bradbury, "Fahrenheit 451". Sistemul nu pierde niciodată, nici măcar atunci când pierde!

Pentru sistem, nu sacrificarea unui pion contează, ci evadarea unui pion. Pentru sistem, nu vinovăţia sau nevinovăţia contează, pentru sistem toţi suntem implicit vinovaţi, iar singurul lucru impardonabil este evadarea.

RADU ILIESCU - Ray Bradbury, "Fahrenheit 451". Sistemul nu pierde niciodată, nici măcar atunci când pierde!

Sub nicio formă n-am să vă povestesc acest roman formidabil. N-ar avea niciun sens şi sunt convins că nici nu vă aşteptaţi s-o fac. Am să vă vorbesc despre doar două idei. Nu, nu sunt foarte multe în romanul lui Ray Bradbury. Sunt însă foarte interesante. Adică vrednice de interesul nostru. Prin 1953, când a apărut Fahrenheit 451, putea fi cu uşurinţă catalogat drept roman de anticipaţie. Astăzi noi putem spune că trăim deja în el. De ce să-l mai citim, dacă tot suntem acolo? Păi, de ce citeşte în general lumea cărţi? Ca să priceapă, ca să ştie ce întrebări să înceapă să-şi pună.

Acţiunea se ţese în jurul unui pompier. Acesta, ca toţi pompierii, merge zilnic la lucru unde incendiază cărţi. Pe acestea nu le găseşte pe drum, ci în casele unor oameni care au refuzat să se despartă de ele. Fireşte, omul e pompier, adică nu cotrobăie haotic prin locuinţe, ci vine regulamentar după denunţ, somează proprietarul să părăsească locul şi, dacă se dovedeşte prea ataşat, îi dă şi lui foc. Nu asta fac toţi pompierii?

Vreau să zic, atunci când auziţi cuvântul "pompier", nu vă gândiţi automat la un nene îmbrăcat în costum de protecţie care merge cu aruncătorul de flăcări setat la Fahrenheit 451, temperatura la care se topesc cărţile? Ah, nu? Bine aţi ajuns la prima idee despre care vă vorbeam. Hai să ne jucăm puţin, nu v-o zic încă. Oare ce-o mai fi fiind şi asta, un pompier care incendiază cărţi, locuinţe şi din când în când oameni care nu-şi mai pot concepe viaţa fără cărţi? Şi cum va fi fiind o lume în care cărţile sunt înlocuite cu nişte ecrane de televizor gigantice, care acoperă perete după perete în întregime?

Guy Montag, protagonistul romanului, îi întreabă la un moment dat pe ceilalţi pompieri (oricum facem, n-avem încotro, tot ne apropiem de idee, vedeţi?) cum se poate ca demult, înainte ca noi să ne naştem, pompierii să fi fost nişte oameni care stingeau focul, nu se poate aşa ceva, nu? Cred că sunteţi la fel de şocaţi şi voi nu? Cum spuneam, bine aţi ajuns la prima idee: ceva, de-a lungul timpului, poate deveni contrariul său, iar memoria noastră să nu înregistreze ambele ipostaze, ci numai pe cea recentă. Aş vrea să vă pot spune ceva despre dimensiunea ştiinţifico-fantastică a romanului aici, dar n-am cum.

De fapt, toată istoria mentalităţilor şi a ideilor noastre ne spune în mod constant acest lucru. Că cei care au stins cândva incendii, astăzi au devenit piromani, iar imaginea lor ca salvatori a fost înlocuită cu imaginea lor ca piromani. Mai mult decât atât, nimic din ceea ce-a fost nu ne mai este accesibil. Vi se pare că sunt abstract? Păi, să evocăm un exemplu concret. În perioada medievală oamenii dormeau în funcţie de ciclul solar, culcându-se la asfinţit şi trezindu-se înaintea răsăritului, cu o pauză notabilă în timpul iernii, când oboseala fizică era mai redusă. În cele 3-4 ceasuri de veghe, lucrau, citeau, cântau, jucau jocuri sau făceau copii.

Expresia franţuzească le jeu ne vaut pas la chandelle, al cărei sens ar fi "jocul ne-a plictisit, păcat de lumânare", astăzi n-are niciun sens. Pentru că, de la inventarea energiei electrice încoace, dar masiv de la generalizarea internetului, oamenii se culcă târziu, pierzând aproximativ 30% din timpul de somn biologic necesar. Poate că vi se pare un fapt lipsit de importanţă, dar o populaţie care nu doarme suficient este o populaţie cu un nivel nemaivăzut de stres.

Ok, acuma faceţi un test şi întrebaţi-i pe oameni cam cât ar trebui să doarmă, şi mai ales de la ce oră şi până la ce oră, pentru că orele nu sunt egale între ele, nu-i totuna dacă te culci la 10 seara sau la 3 dimineaţa, chiar dacă reuşeşti să cumulezi aceeaşi perioadă de somn (ceea ce mă îndoiesc). Dacă nu veţi obţine niciun răspuns care să acopere programul medieval de somn (şi nu veţi obţine!), este pentru că, formal, oamenii au uitat că pompierii sting focul. Acum, toată lumea crede că rolul pompierilor este să incendieze cărţi, locuinţe şi eventual oameni.

Guy Montag fuge din oraş. Nu vă povestesc de ce, nici unde se duce, nici ce va găsi acolo unde merge. Pentru asta există cartea. Omul evadează ca-n filmele americane, e urmărit cu câini, îşi leapădă hainele înainte de a i se pierde urma într-un râu, mă rog, tot tacâmul. Deşi detaliile sunt totul, le trecem cu vederea, pentru că eu scriu despre idei. Aşadar, personajul principal fuge din oraş. În treacăt fie spus, lumea controlată tehnologic este în oraş, dacă vrei să scapi de ea îţi iei zborul în afara oraşului. Nu ştiu dacă mai ţineţi minte acţiunea din romanul lui George Orwell, 1984, unde personajul principal se îndrăgosteşte şi-şi trăieşte dragostea în afara oraşului. Ideea e aceeaşi, tehnologia pentru supravegherea oamenilor se simte bine la asfalt şi betoane.

Dar nu asta voiam să ating, ci altceva. După ce scapă, Guy Montag vede cum urmăritorii atacă un trecător oarecare şi-l doboară, apoi anunţă prinderea lui Guy Montag. Totul era televizat, fireşte, totul era transformat în spectacol. Vedeţi ideea prin aer? E un buchet de idei, nu vi le dau pe toate ca să nu ziceţi că vă dădăcesc. Eu zic că cea mai importantă este aceea că sistemul nu pierde niciodată, nici măcar atunci când pierde. Tot ceea ce-i scapă la firul ierbii recuperează la nivelul showului. Nici măcar nu are importanţă realitatea, când poţi organiza victoria la nivel simbolic. Pentru sistem, nu sacrificarea unui pion contează, ci evadarea unui pion. Pentru sistem, nu vinovăţia sau nevinovăţia contează, pentru sistem toţi suntem implicit vinovaţi, iar singurul lucru impardonabil este evadarea.

Rapid acuma, mai ştiţi cine-a pierdut în războiul dus de americani în Vietnam? Nu căutaţi în Wikipedia, căutaţi în cap, acolo-i manipularea. Vietnamezii, nu-i aşa? Păi, este exact pe dos, războiul a fost câştigat de localnici, americanii au pierdut. Doar că americanii au făcut o mulţime de filme despre cât de mişto au luptat ei acolo, încât astăzi oricine crede că tot ei au câştigat. De fapt, ni se inoculează ideea că soldaţii americani sunt nişte eroi care apără peste tot populaţia civilă de dinozauri, mamuţi şi australopiteci care vor s-o subjuge. Există o mulţime de filme cu americani plini de abnegaţie, generozitate, spirit de sacrificiu, care se jerftesc pentru fericirea oamenilor din lumea a treia, ba alungând un dictator malefic, ba organizând un convoi de refugiaţi, ba împărţindu-şi ciocolata cu un copil care n-a mai auzit de aşa ceva.

Ca şi în Fahrenheit 451, în lumea contemporană guvernul îşi transformă unele acţiuni în spectacole pe care noi le urmărim la televizor. Sunt cât se poate de sceptic privind posibilitatea ca noi să avem acces pe această cale la mai mult adevăr decât vor regizorii, şi acum nu mă refer la ficţiuni cinematografice. Poate o să spuneţi că speculez, dar încercaţi să vizualizaţi următoarea situaţie: cineva omoară nişte oameni la nimereală, într-un spaţiu cu spor (redacţie, gară, supermarket etc.). Forţele de ordine vin şi omoară alţi oameni, după care ni se prezintă atacatorii. Sunt morţi. Toţi. Cu buletinele lângă ei, să fie clar.

Morţii nu vorbesc, de aceea explicaţiile le dau alţii. Nu mă pot împiedica să-mi aduc aminte de Fahrenheit 451: un pompier încearcă să fugă din oraş, şi chiar reuşeşte. Forţele de ordine omoară un trecător, apoi prezintă la ştiri filmul evenimentelor. Toţi telespectatorii sunt liniştiţi, teroristul a fost prins, echilibrul a fost restabilit. Nu a inventat Ray Bradbury reţeta operaţiunilor sub steag ascuns (false flag operations). Dar cred că el este primul care a surprins-o în ipostaza televizată. Şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

 

 

 

Rubrica Timpul meu liber este spațiul în care ne întâlnim pentru a împărtăși bucuria unei cărți citite, a unui film care ne-a impresionat, a unui spectacol care ne-a fermecat. Nu există reguli, există doar cititori, spectatori și căutători de frumos în timpul lor liber! Așteptăm cu interes propunerile cititorilor noștri la adresa stiri@botosani.ro, pentru rubrica TIMPUL MEU LIBER!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Astăzi îl cinstim pe Cuviosul Daniil Sihastru - VIDEO

astăzi, 08:26
50

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nas...

Un botoşănean în conducerea unui club de fotbal din judeţul Iaşi

astăzi, 08:12
126

Colban a fost mai mereu in anturajul clubului iesean in acest sezon, fiind prezent la mai multe meciuri pentru a-i vedea la lucru pe cei trei jucatori imprumutati de la Botosani, Chindris, Corban si A...

Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din judeţ. O maşină a ajuns în şanţ!

astăzi, 08:07
754

Zeci de utilaje au fost scoase atât pe tronsoanele de drum naţional, cât şi pe drumurile judeţene.Potrivit reprezentanţilor Secţiei Durmuri Naţionale, pe drumurile naţionale au ...