"Urma" lui Adrian Alui Gheorghe

"Urma" lui Adrian Alui Gheorghe

Pentru cititorii familiarizați cu memorialista de detenție postbelică românească, o carte al cărei subiect pătrunde dincolo de poarta unei pușcării comuniste nu mai reprezintă nicio surpriză. La fel cum nu este o surpriză autorul care semnează romanul "Urma", Adrian Alui Gheorghe fiind dintre puținii scriitori care s-au aplecat, în ultimul deceniu, asupra recuperării istoriei de după ziduri. 

Scriitor optzecist cu o operă bine definită în dicționarul Poeziei românești, Adrian Alui Gheorghe a avut parte de o întâlnire ce avea să deschidă alte și alte cărări în destinul său literar. Este vorba despre scrierile realizate cu si despre Părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă ("Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate" – 2005, "Cu Părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire" – 2006, "Părintele Iustin Pârvu: o misiune românească și creștină" – 2008). 

Nu este întâmplător, așadar, că avem în față un roman precum "Urma", publicat în 2013 la Editura Cartea Românească. 

Chiar dacă e construit într-o notă fantastică pe alocuri, cu elemente de ficțiune, subiectul este unul menit să așeze cititorul în mijlocul unor întâmplări reale, cutremurător de adevărate. Un laborator de recuperare și păstrare a memoriei, un act necesar și obligatoriu de divulgare a ororilor, de igienizare spirituală a unui adevăr purtat prea mult în lanțurile istoriei mistificate. 

"Am scris "Urma" dintr-o respirație", ne spune Adrian Alui Gheorghe pe coperta a IV-a a cărții. La fel se și citește "Urma": dintr-o respirație! Odată ce ai trecut de poarta închisorii de la Aiud și prinzi a cunoaște personajele, "Urma" își începe călătoria. Anul 60, noiembrie. Și urmele suspecte pe zăpadă. 

"...urme de bocanci care veneau dinspre gardul de sîrmă ghimpată şi care duceau spre pavilioanele deţinuţilor. Urme pe zăpadă se mai găseau, evident, dar ciudăţenia mare era că aceste urme veneau dinspre gard fără să existe şi varianta deplasării persoanei dinspre pavilioane spre gard. A analizat, a privit jur-împrejur, s-a scărpinat în cap încurcat, dar nu a găsit vreo explicaţie. Urmele arătau de parcă cineva ar fi trecut peste gard din afară spre înăuntru şi apoi ar fi intrat în pavilionul înţesat cu deţinuţi. Urmele erau clare şi erau pe o porţiune aproape neatinsă de alte urme. Lucrul în sine era greu de explicat, mai ales că nimeni de pe lumea asta nu şi-ar fi dorit să fie înăuntru, într-o închisoare de politici".
 
Dacă vă așteptați ca paginile care urmează să vă desfășoare o istorie a detenției așa cum găsim, de pildă, la Ioan Ianolide, la Dumitru Bordeianu sau Nicolae Purcărea, foști deținuți politici care au trăit pe propria piele torturile din pușcării, e bine să știți de la început că Adrian Alui Gheorghe nu și-a propus să reconstruiască fapte, să contureze personaje cunoscute sau să demaște figuri ale Securității comuniste. Surprinde chiar în acest roman o anume detașare, o eliberare de furiile și de suferințele trecutului istoric. În schimb, reușește Adrian Alui Gheorghe un soi de umor amar, o de/râdere de ideologia comunistă. Asta nu înseamnă că cititorul ar putea ocoli în vreun fel adevărul. Detașarea autorului lasă cititorului libertatea de a pătrunde în toate cotloanele, arată drumuri pe care altfel cititorul nu ar păși, deschide uși și sparge lacăte care altfel ar fi rămas ferecate. Sub masca acestui umor bine strunit iese la suprafață toată mizeria umană pe care comunismul o implanta forțat în lucrătorii săi, cei care aveau misiunea de a făuri omul nou al socialismului

Găsim în cartea lui Adrian Alui Gheorghe toate personajele unei pușcării comuniste: securiști mari și mici, gardieni, torționari, deținuți (inclusiv cei infiltrați), trădători, reeducați, nebuni ai lui Hristos, pătimitori de voie, asupritori de conjunctură. Și o singură realitate, din care nimeni nu putea fugi. Sau aproape nimeni! "Nu trebuie lăsați nici să doarmă, ca să nu fugă din realitate, era ordinul care îi privea pe cei închiși la Zarcă. Să le dăm realitate, să le-o băgăm pe nas, pe gură, pe fund...! Să o simtă, mama lor de tâlhari! Nici să moară nu trebuie lăsați, că și asta e o fugă...!"

Cine citește cele 148 de pagini ale lui Adrian Alui Gheorghe înțelege că în spatele cărții se află o documentare de ani și ani. Or meritul romanului de 148 de pagini este acela de a prezenta, într-o manieră accesibilă, o frântură de istorie care însă, ca într-un scenariu bine construit, aduce în scenă personajele principale ale timpului. Găsim în "Urma", de pildă, un fost ministru condamnat pentru uneltire împotriva Statului și a ordinii sociale. "Nu, Statul mi-a furat mie casa, cariera, familia...! El a uneltit împotriva mea. Eu l-am slujit ca ministru, el m-a sancționat pentru că i-am fost loial".

Autorul strecoară în câteva locuri, fără să accentueze sau să augmenteze în vreun fel, metodele de tortură la care apelau securiștii pentru a scoate de la deținuți declarații de tot soiul. "Le stoarcem tot ce știu, le scoatem creierul din cap cu tot ce ascund, le deșirăm intestinele, le smulgem unghiile, dar măcar știm că rezolvăm cazul".

"Urma" este un roman de ficțiune, ne asigură autorul, însă aici ficțiunea nu face decât să probeze faptele reale, să întărească un adevăr îndelung zdrențuit în istoria ultimei jumătăți de secol. 

Desigur, prin această carte, Adrian Alui Gheorghe nu a dărâmat zidurile Aiudului, nici nu și-a propus, probabil, un roman care să șocheze, care să iasă în lume cu burtiera marilor și sezaționalelor dezvăluiri. Dar a creat un prilej, a construit o poveste dincolo de care sufletul îngheață, plânge, urlă, iartă, scotocește, izbește, se roagă, se împleticește, caută, hohotește și tace. "Urma" este un început pentru cei care cred că Aiudul a fost o poveste. "Urma" este o mărturie pentru cei care cred că Securitatea a fost un înger păzitor pentru un popor nevolnic.

Extraordinar, de pildă, raportul gardianului Molnar, cele nici trei rânduri care creionează perfect tipul uman și calapodul profesional în care se înscriau cei care îi păzeau/torturau pe deținuți: "Suptsemnatul Molnar D-tru, gardean la sect 1 bandiți cam 37-43 am anchetat 45 bandiți și am constatat că toți sunt vinovați de înaltă trădare d epatrie și suptminare a economiei naționale drept care suptsemnez..."

Deasupra lor, a acestor gardieni, se aflau adevărații securiști, cei care dădeau ordine, care supravegheau și formau noile cadre comuniste: "Pe intelectuali să nu-i chestionezi prea mult, ăștia sunt în stare să modifice realitatea, să te îmbârlige. Pe ăștia condamnă-i rapid, judecă-i sumar". 

Singurul regret, la finalul cărții? Că cele 148 de pagini ar mai fi îngăduit alte câteva. Că autorul, odată ce a dat deoparte vălul fantastic al poveștii lui Gurii Lovin, pare că se grăbește să iasă din scenă. Da, o întoarcere în realitate încearcă Adrian Alui Gheorghe în ultima pagină a cărții. Care este de fapt prima... Care, de altfel, nu este decât... Dar mai bine citiți cartea, nu veți regreta!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

LEONARD AZAMFIREI: "Ne impresionează performanța medicală realizată pe bolnavi, nu pe oamenii sănătoși, deși avem un Minister al Sănătății, nu unul al Bolii"

Miercuri, 20 Iunie 2018
1179

S-a născut pe 22 iunie 1967, la Botoşani, un oraș pe care îl poartă în suflet. Recunoaște că, în tableta cu care călătorește în toată lumea, are o colecție consisten...

INVITAȚIE de weekend: Mănăstirea Popăuţi, între istorie şi vitregiile ei! FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
1366

Mănăstirea Popăuţi aşează definitiv Botoşanii, de multe secole,  pe harta mondială a valorilor culturale autentice. O mănăstire modestă ca trăire şi manifestare printre veacurile purtăt...

Cinci ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
516

-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?  Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despr...