"Pridvoarele cerului" sau despre prăbușirea care înalță!

"Pridvoarele cerului" are tot ce își poate dori un cititor: povești de dragoste, intrigă, personaje fastuoase, călătorii memorabile, o scriitură de înaltă clasă, ironie, culmi ale metaforei. 

 "Pridvoarele cerului" sau despre prăbușirea care înalță!

"De când mă ştiu, din cea mai îndepărtată copilărie, am dorit să fiu dansatoare. Şi călugăriţă. Dacă din întâmplare, plimbându-ne pe străzile Vienei, întâlneam călugăriţele vreunei mănăstiri, o rugam pe mama:
- Te rog, cumpără-mi şi mie o rochie din astea lungi, dar să fie la fel cu ale lor!
Întunecată, mama se mulţumea să comenteze cu un suspin, la înapoierea acasă:
- Tare ciudat mai e şi copilul ăsta! Poftim, i-ar plăcea să umble îmbrăcată ca o bunică!
O „bunică', cel puţin în vremea aceea şi în mediul marii burghezii, era o doamnă foarte, foarte bătrână care purta rochii lungi, cu trenă, măturând podelele. . . Cât despre cei din jurul meu, rude sau prieteni, când îmi aflau îndoitul proiect de viaţă, se apucau să-mi explice, răbdători şi cu tot tactul cuvenit, că viaţa monahală nu se potrivea deloc, dar deloc, cu cea a unei halerine. ..
Şi totuşi, mi-am început cariera într-o biserică.... Să tot fi avut vreo trei ani. La nunta unei mătuşi, se hotărâse că voi păşi în cortegiu înaintea mirilor, împrăştiind în calea lor petale de flori, dintr-un coşuleţ petrecut pe braţ.
Repetiţia a mers fără probleme. Dar în ziua cea mare, când a izbucnit la orgă marşul nupţial din Lohengrin, am început să piruetez prin toată biserica, imprâştiindu-mi petalele la întâmplare. O bătaie zdravănă a pus capăt neaşteptatei reprezentaţii, iar eu, printre lacrimi, încercam să dau vina pe muzică: Ce să fac, dacă a început să cânte! Când se cântă, trebuie să dansezi!"

Întâmplarea de mai sus se petrecea la începutul anilor 1900. Fetița de atunci era Margarita Wallmann, prima regizoare de operă din istorie. Mai înainte, însă, Margarita a fost balerină. Una extrem de determinată, conștiincioasă și, mai ales, foarte talentată. Greu de apreciat, astăzi, dacă Margarita Wallmann ar fi devenit o balerină celebră. Imposibil de încercat o traiectorie în timp care să estimeze succesul sau, dimpotrivă, prăbușirea. Rutina este cel mai cumplit duşman al artei, spunea Margarita Wallmann. Și nu poți să nu pui stavilă gândului că până și cumplitul accident a fost un pas uriaș către excelență artistică!

Întâmplarea – sau destinul? – face ca tânăra balerină să treacă mai întâi printr-o tragedie cumplită. O prăbușire - la propriu! Căderea din înalt într-o trapă rămasă deschisă pe scenă. Corpul a devenit, pentru o vreme, o masă inertă care refuza să mai răspundă la sunetul muzicii. Un trup care aduna durerea și spaima că odată cu el s-a prăbușit și Visul.

Din trupul balerinei a răbufnit atunci una dintre cele mai sclipitoare minți, o creatoare de geniu care avea să rămână drept prima regizoare de operă din istorie. A montat pe scenele din Paris, Viena, Berlin sau Buenos Aires. Dar și în teatrele de operă cele mai mari din lume, la Scala, la Metropolitan, la Covent Garden. 

A scris despre toate acestea într-o carte tradusă în numeroase limbi și care s-a bucurat – și se bucură în continuare – de un succes extraordinar. Este vorba despre "Pridvoarele cerului", publicată în România la Editura Muzicală, în 1981. Cea care a tradus cartea, sub pseudonimul Adriana Vlad, era nimeni alta decât Annie Bentoiu.

"Pridvoarele cerului" este despre marea artă a lumii, o carte în cuprinsul căreia întâlnim nume uriașe ale vieții muzicale și literare din Europa, față de care autoarea a manifestat prietenii sincere. A scris despre toți acești “monștri sacri”, dar a făcut-o într-un mod atât de atrăgător, de fascinant, de elevată nostalgie! 

Există în teatru un zeu al fericirii, care ne face să uităm tot ce nu este el, scria Margarita Wallmann. Și în acest spirit a realizat întreaga carte!

"...acea Austrie pașnică, atât de obișnuită cu fericirea încât uneori nici nu-și dădea seama că o are. Când se isca un război pe pământul ei, dulcea Austrie îl lua în ușor: situația, se spunea, "e fără îndoială disperată, dar nu serioasă", ne spune regizoarea.
 
Soprana româncă Virginia Zeani a colaborat cu regizoarea Margarita Wallmann în 1956, la Scala din Milano. “Îmi amintesc cu plăcere de colaborarea cu Margarita Wallmann, o regizoare austriacă foarte bine cunoscută în lumea operei de atunci. Fusese balerina și avea un simț al mișcării deosebit. Era o regizoare de mare bun gust. Aveam o comunicare buna, ca de la temperament feminin la temperament feminin. A lăsat instincul meu să domine interpretarea și atunci a fost foarte placut. Am lucrat foarte bine cu ea’’, mărturisea Virginia Zeani. 

Iar Stefan Zweig, bun prieten cu Margarita Wallmann, ne spune: "Totdeauna arta și-a atins apogeul când s-a aflat unită cu viața unui întreg popor. La Viena, cu arta nu se glumea: era în joc însăși onoarea cetății. Era desigur foarte plăcut să fii, la Viena, favoritul mulțimilor, dar era greu să-ți păstrezi locul, căci nu ți se ierta nici cea mai mică delăsare. Această morală se extindea asupra tuturor meseriilor și dădea naștere unui spirit de emulație binefăcător".

Găsim în carte mărturii valoroase despre Viorica Cortez, despre George Enescu și impresionanta sa operă.

O carte care apasă, însă nu destul cât să creeze frustrări sau nesocotințe de alt soi. Este scrisă pentru public și pentru profesioniști, dar scopul este, mai ales, acela de a lăsa mărturie asupra unui timp. Iar timpul se nimerește să fie unul al maximei înfloriri artistice. "Pridvoarele cerului" are tot ce își poate dori un cititor: povești de dragoste, intrigă, personaje fastuoase, călătorii memorabile, o scriitură de înaltă clasă, ironie, culmi ale metaforei. 

"Les balcons du ciel", tradus la noi prin "Pridvoarele cerului", este expresia speranței, a forței divine. Artistul are nevoie să trăiască în luminile rampei, acolo își împlinește destinul. 

Renato Zanella s-a aplecat asupra acestei fascinante personalități artistice și a creat un film biografic, denumit simplu Wallfrau, acesta fiind numele cel mai cunoscut al regizoarei în lumea artiștilor. Filmul ilustrează mai ales semnificația dureroasă a prăbușirii, de la care pleacă ulterior una dintre cele mai strălucitoare cariere ale secolului XX. 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Gellu DORIAN: "Cealaltă viață"

Joi, 6 Decembrie 2018
289

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XVII)

Duminică, 2 Decembrie 2018
1706

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XVI)

Duminică, 25 Noiembrie 2018
1967

Anna Hope - SALA DE BAL

Miercuri, 21 Noiembrie 2018
705

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Colindele au adus bucuria în bisericuța satului Agafton: Dialogul dintre generații! FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 8 Decembrie 2018
1507

Se spune despre colind că este glasul Sfintei Evanghelii, transmis în sufletele și în casele credincioșilor creștini. Colindele sunt legătura cea mai directă și mai frumoasă cu Dumnezeu, ia...

La mulți ani, Mircea Oprea! - "Vârstele omului vor fi paşii tăi către starea de trezie"

Sâmbătă, 8 Decembrie 2018
246

"În toată viața mea am fost liber și singur ca o piatră în cădere, din vârf de munte. Cum să te apropii de un asemenea pericol de neîmblânzit", ne avertiz...

Gellu DORIAN: "Cealaltă viață"

Joi, 6 Decembrie 2018
289

"Cealaltă viață" a lui Gellu Dorian se desfășoară într-un ritual intim, într-o lăuntrică spectaculozitate a conținutului sufletesc de care poetul face risipă de la...