"La drum cu tata". Filmul care recuperează istoria unei familii! FOTO, VIDEO

"La drum cu tata". Filmul care recuperează istoria unei familii! FOTO, VIDEO

La sfârșitul acestei luni va avea loc cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România – Gala Premiilor Gopo, competiție care premiază cele mai bune filme românești lansate în cinematografe în anul 2017. 

Botoșănenii au avut prilejul de a urmări la Unirea aproape toate filmele importante ale cinematografiei românești, asupra unora dintre ele poposind și noi aici, la rubrica Timpul meu liber. Să purcedem, așadar, prin a reda lista filmelor care au intrat în cursa pentru Trofeul Gopo – cel mai bun film: “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) și “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu).

Nu mai puțin de 23 de lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2017 se află pe lista nominalizărilor pentru ediția a XII-a a Premiilor Gopo. 

Ne-a atras atenția, însă, un film care nu se află pe lista scurtă a peliculelor care vor conta pentru Trofeu. Este vorba despre producția "La drum cu tata", filmul fiind nominalizat la categoriile Cea mai bună muzică originală (Răzvan Enciu, Ferenc Darvas), Cele mai bune decoruri (Bogdan Ionescu), Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Domnica Bodogan și Bianca Boeroiu) și, în sfârșit, pentru Cel mai bun film de debut – lungmetraj (Regia: Anca Miruna Lăzărescu, producător: Daniel Mitulescu, Cătălin Mitulescu -Strada Film).

O prezentare sumară, lipsită de patosul istoriei sau de senzaționalul tipic filmelor românești, ne informează că filmul aduce în prim-plan povestea unei familii de șvabi din Arad, în anul 1968. Doi frați, Mihai și Emil, trăiesc alături de tatăl lor bolnav. Mihai este medic și, chiar dacă nu este deloc împăcat cu viața din România comunistă, acceptă să semneze informări la Securitate pentru a asigura, în acest fel, viața tihnită a familiei sale. Emil, însă, băiatul de 18 ani, își folosește tot elanul tineresc pentru a lupta împotriva stalinismului și a orânduirii socialiste, intrând mereu în probleme la limita arestului.  

Într-o zi, familia pleacă într-o excursie în Germania, scopul ascuns fiind de fapt acela de a ajunge la Dresda, unde se afla singurul medic ce l-ar putea opera pe tatăl celor doi frați. Călătoria nu este lipsită de pericole, de neprevăzut, ies la iveală chiar și dureri încă nespuse, dar bine pitite ale familiei. Totul va culmina, însă, cu întâlnirea tancurilor sovietice care invadau Praga. Pentru că România nu se aliază Uniunii Sovietice, cei trei vor fi reținuți într-o tabără temporară din Republica Democrată Germană. Întoarcerea în țară este nu doar dificilă, ci aproape imposibilă. Cu sprijinul unui consul de la Ambasada Română, se găsește o soluție de transit, și anume accesul în Republica Federală Germană.     

Chiar dacă este un film de debut (să nu uităm, însă, că regizoarea este și autoarea unui debut de scurtmetraj românesc - "Apele tac" - care a adunat nu mai puțin de 80 de premii în toată lumea), povestea este una de o maturitate pe care nu doar că istoria o îngăduie, dar o și dezvoltă prin păstrarea unui fir narativ firesc, fără implicații politice sau etnice. În primul rând, Anca Miruna Lăzărescu ne dezvăluie o poveste adevărată. "Eu am crescut cu această poveste. Aceasta este povestea tatălui meu. Tatăl meu în 1968 avea 18 ani. În 1968 s-a dus în RDG cu familia, unde au fost întâmpinați de tancurile sovietice", spune Anca Miruna Lăzărescu

Filmul este o coproducție (România - Ungaria - Germania), fapt care adaugă un plus de calitate și de culoare, dând nota de autenticitate atât de necesară și - de ce să nu recunoaștem – atât de greu de realizat în filmele românești. Regizoarea nu își propune o lecție de istorie, ci o poveste de viață. Însoțind eroii de-a lungul filmului, nu poți să nu te situezi, ca spectator, în epoca pe care Anca Miruna Lăzărescu o decupează cu discreție, lăsând privitorul să își contruiască în paralel propria poveste de familie. Clișeicele imagini despre communism pe care le-am tot întâlnit în peliculele românești lipsesc aproape cu desăvârșire din filmul Ancăi Lăzărescu. De fapt, avem un film total lipsit de clișee, lipsit de previzibilul cu care am fost obișnuiți. În filmul "La drum cu tata" aflăm, în schimb, multă muzică bună, muzica subversivă a vremurilor comuniste. Forma de rezistență a lui Emil este, de asemenea, prin muzică. 

Este un film în care, chiar dacă se vorbește aproape numai în limba germană, acțiunea este pur românească. Cu replici bine dozate, fără să se impună demonstrativ, cu prim-planuri profesionist alese, decupaje relevante și o dinamică atât cât e necesar pentru a face credibilă desfășurarea poveștii, filmul te prinde, te cuprinde și te face părtaș unor evenimente despre care ai auzit, ai citit, dar nu le-ai privit cu tot cu oamenii care au fost prinși în ele. 



Excelent jocul celor trei actori care îi interpretează pe Mihai (Alex Mărgineanu), Emil (Răzvan Enciu) și William (Ovidiu Schumacher), cu o grea misiune (pe lângă aceea a unui joc bun spre excelent,  au avut de trecut bariera limbii germane, dar și interacțiunea cu actori străini, amintind aici doar jocul minunat al personajului Ulli, interpretat de actrița Susanne Bormann sau cel al lui Hans-Uwe, în interpretarea lui Manuel Klein). Nu putem trece nici peste accentele cinematografice reușite de actorul Doru Ana (care a adus în actualitate ofițerul de Securitate – Jugănar), rolul făcut de Marcela Nistor (Neli) sau apariția scurtă a Anei Ularu (dr. Sanda Berceanu).  

"La drum cu tata" este despre cum ar trebui să arate filmele românești. Te lasă să respiri, să privești detașat personajele. Și, ce e mai important, în filmul reușit de Anca Miruna Lăzărescu ai de-a face cu eroii unei povești, nu cu actori care interpretează un rol. Firescul întâmplărilor este atât de bine încadrat în imagine, încât a scoate din context sau din cadru un nume de actor ar fi ca și cum ai fărâmița inutil întreaga construcție cinematografică. Iar acest lucru este, de bună seamă, meritul regizorului și al actorilor deopotrivă. 
 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

INVITAȚIE de weekend: Pogorârea Duhului Sfânt în Mănăstirea Păcii! FOTO

astăzi, 13:25
1952

Trăiesc la câțiva kilometri de oraș în discreție și în pace creștină, ca și cum ar viețui în îndepărtate pustiuri. Măicuțele de la Mănăstirea Agafton s-au &...

Despre suferința din închisorile comuniste, prin ochii adolescenților din Botoșani! FOTO, VIDEO

Duminică, 20 Mai 2018
2051

Afișează cu nonșalanță o tinerețe aristocrată, cu un entuziasm temperat, fără să se lase cuceriți de sentimentalisme gratuite, ieftine, fără să alunece în patetismul găunos al fă...

DAN SOCIU - 40. "Autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică"

Duminică, 20 Mai 2018
1015

Născut pe 20 mai 1978, în Botosani, Dan Sociu este tipul nonconformist, boem. Este tânărul scriitor dotat cu destul talent cât să nu mai aibă nevoie de privilegiile sociale, dar ...