"Inocenții", cartea de amintire care nu se predă în nicio școală!

"Inocenții", cartea de amintire care nu se predă în nicio școală!

Dacă privim vârsta ca pe o etapă dintre o naștere și o altă naștere, distingem entități cu care ne identificăm și în misterul cărora mai târziu căutăm culcușul. În vârsta copilăriei ne oploșim iubirile mici, scrijelite pe zidurile caselor sau ale cărărilor care ne-au purtat primii pași. 
Vârsta numită adolescență, cu obrajii roșii înfășurați în dimineți fremătânde, păstrează fiorii altor iubiri. Vin după ea alte vârste, alte iubiri. Vârste care, înnodate sau deznodate în iubiri vechi sau noi, ne cuprind și ne definesc într-un fel care ne aduce aminte de ce am fost până ieri. Rareori ne gândim că și casele au vârstele lor. Și drumurile au vârstele lor. La fel gândurile, amintirile, lacrimile. 

Ioana Pârvulescu a reușit să adune vârstele într-o carte. Excepțional, la "Inocenții" (Editura Humanitas, 2016), este că se dăruiește cu aceeași voluptate tuturor vârstelor. Pentru că ea, cartea, reconstituie nu doar un timp, ci redă sufletului puritatea dintâi.

Avem patru eroi - Ana, Dina, Doru și Matei - și o poveste narată de cea mai mică dintre ei - Ana. Avem o casă a copilăriei care, ca toate casele copilăriilor noastre, împrumută din sufletele tuturor celor care au locuit sau locuiesc în ele. Acolo, în casa copilăriei, se întâmplă toate minunile. Or Ioana Pârvulescu știe să se apropie - cu o candoare aproape nemainîntâlnită în literatura română - de lumea copilăriei, păstrând o percepție a inocenței absolute.

Și totuși, în această absolută inocență, șerpuiește continuu o istorie gravă a tuturor personajelor care străbat timpul și care se hrănesc din timp. Și în acest timp al ororilor comunismului, cartea Ioanei Pârvulescu așază o sensibilitate sufletească, un freamăt de inimă, o dulceață a sentimentelor pe care cu greu le-am mai găsi risipite în vremurile de astăzi. 

"În toată copilăria, tot ce am învățat a fost să supraviețuim", spune autoarea chiar în primele pagini. De altfel, Ioana Pârvulescu recunoaște că a scris o carte cu caracter autobiogarfic, fapt care nu îi știrbește cu nimic din caracterul literar, dimpotrivă, invită cititorul să identifice trăiri, stări, sentimente, personaje, elemente comune ale aceleiași istorii. De aceea, "Inocenții" capătă pe alocuri aspectul unei spovedanii, pentru ca în paginile următoare să ne fie cuminecătură, sfântă împărtășanie pentru a străbate fără ură și fără părtinire un trecut comun, un timp al prăbușirilor care făseau loc reconstrucției prin omul nou.
 
Cu toate acestea, singurele lucruri cu adevărat reale, ne mai spune Ioana Pârvulescu, sunt casa și niște obiecte din casă. La care adaugă modele ale personajelor. 

Casa Ioanei Pârvulescu devine, se transformă, se joacă. O găsim curioasă, îmbufnată, lăcrimată sau pusă pe șotii. În raport cu alte case, dezvoltă relații umane și se lasă purtată de o fermecătoare cochetărie. O casă mai mare, de pildă, "își făcea ocheade cu a noastră, dar a lor avea ochi și la spate. Unul dintre multiplelele lucruri prin care casele le sunt superioare oamenilor".
 
Casa Ioanei Pârvulescu se bucură sau plânge, la fel ca oamenii. "...nu mă îndoiam că și casa suferă când îi moare un om. Pe-atunci casa noastră era încă foarte fericită: îi trăiau toți oamenii". 

Dacă vă hotărâți să citiți "Inocenții", veți avea parte de 335 de pagini de emoție în toate formele ei de manifestare. Întâmplări ale unei copilării din care abia ne-am desprins, amintiri de oameni mari care compun o istorie comună, povești despre un comunism hâd, despre deportări, demolări, urmăriri. Unele despicate de sens în inocența copilăriei, altele încărcate de înțelesuri în înțelepciunea vârstelor târzii.
 
Pentru cititorii mici, cartea este un studiu atractiv despre un timp care nu se învață la școală. Pentru cititorii adulți, "Inocenții" este manualul de trezire din timp, de ieșire din letargia prezentului continuu și dezolant. 

"Inocenții" este casa/carte prin ale cărei ferestre/pagini privești nesătul, ca și cum ai tânji după copilărie. Cartea se citește rând cu rând, pagină cu pagină. E un drum pe care îl faci la pas, adăugând, pe alocuri, propriile amintiri.
 
Personajele se întâlnesc, se recunosc, se ghicesc. Pentru că, așa cum scrie Ioana Pârvulescu, "pe lângă oamenii ei vizibili, o casă adăpostește și oameni invizibili, care-i fac pe cei care se văd să se simtă ciudat. Foarte multe încurcături dintr-o casă vin de-aici, de la oamenii invizibili".

O infuzie de inocență este cartea Ioanei Pârvulescu. Într-o lume dură, lipsită de sensibilitatea cuvântului rostit, într-un timp care anulează senzorialul pentru a face loc unei gândiri impuse, ideologizante, "Inocenții" te purifică, arzând și imaculând trăirea.  

"Un roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Și fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!", ne spune Ioana Pârvulescu. Un îndemn în plus pentru a nu rata una dintre cele mai frumoase romane din literatura română!

CITESTE CÂTEVA PAGINI




IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia "Cartea de pe noptieră". În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, ediţia a doua, 2007), În intimitatea secolului 19 (2005), În Ţara Miticilor (2007, ediţia a doua, adăugită, 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viaţa începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012). Romanul Viaţa începe vineri a apărut în 2011 în limba suedeză şi este în curs de traducere în alte cinci limbi europene.

TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă, 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), R. Goscinny, A. Uderzo, Asterix, viteazul gal (2014), Cosorul de aur (2014), Asterix şi goţii (2014), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012).

 

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Loc de dat cu… EPIGRAMA (VII)

Duminică, 23 Septembrie 2018
364

Loc de dat cu… EPIGRAMA (VI)

Duminică, 16 Septembrie 2018
1407

Loc de dat cu… EPIGRAMA (V)

Duminică, 9 Septembrie 2018
1279

Cu iubire pentru satul natal

Vineri, 7 Septembrie 2018
1595

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sfinții Botoșanilor: Pe 22 septembrie se năștea, la Vorniceni, călugărul în fața căruia mai târziu a îngenuncheat Prințul Charles al Marii Britanii!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
720

Parintele Dionisie Ignat s-a nascut in 22 septembrie 1909, in comuna Vorniceni din judetul Botosani, intr-o familie de tarani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Ta...

O poveste dintr-o zi de iunie, pe Sărărie. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește despre Mihai Ursachi!"

Miercuri, 19 Septembrie 2018
864

Iași, început de iunie 2017. Pe Sărărie, și cea mai ușoară pală de vânt răscolește un miros de tei care imediat învăluie strada. Poarta scârțâie scurt. Curg&ac...

IPS Teofan, îndemn către botoșăneni: "Să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie" - FOTO

Vineri, 14 Septembrie 2018
1803

Femei și bărbați, tineri și bătrâni, prunci și copii mișunând șotios sau poposind grav, cu o lumânare aprinsă, lângă mâna ocrotitoare a mamei. Flori de toamnă,...