"Cerneala". Cartea care se citeşte cu inima

"Cerneala" este o metaforă nu pentru că te poartă sisific prin chinul-facerii-de-carte, nu pentru că zdrobeşte nemilos destine şi înhaţă din fiecare personaj hălci întregi de viaţă. "Cerneala" este o o carte-metaforă pentru că te curăţă.

"Cerneala". Cartea care se citeşte cu inima

“Cu ani în urmă, cand Johann deschisese librăria, nu stătuse prea mult pe gânduri când venise vorba să-i dea un nume.
– Ce sunt eu decis să împrumut, Alice?
– Cărți, îi răspunsese soția.
– Dar dacă paginile cărților n-ar conține niciun text scris, ce crezi că s-ar întâmpla?
– Nu le-ar împrumuta nimeni.
– Exact. Prin urmare, ce împrumută oamenii, de fapt?
– Cuvintele din cărți.
– Așa e. Și cu ce sunt ele imprimate pe hârtie?
– Cu cerneală.
– Asta e, Alice. Dacă analizăm problema cu atenție, de fapt eu ofer cu împrumut cerneală.
Așa că-si numi librăria Cerneala”.

Tinzi să crezi că, în zilele noastre, e greu să te mai laşi absorbit de vreo carte, să te abandonezi unei idei fantastice atât de simple, atât de previzibile, dar fascinante prin puritatea suferinţei cum este "Cerneala". Cu inocenta înţelepciune a fiecărui personaj, cu deopotrivă încrederea în sine şi înlănţuirea în aproapele, cel în mâna căruia îţi încredinţezi destinul cu disperarea mistuitoare a ultimei speranţe.

"Cerneala" lui Fernando Trias de Bes este surprinzătoare şi totuşi atât de firesc alcătuită încât simţi, de la o pagină la alta, cum porii ţi se deschid unul câte unul, cum în sânge pătrunde lichidul aspru al cărţii, cum fiecare cuvânt te goleşte apoi de sens, te albeşte în fiecare filă pe care o străbaţi. Simţi toate acestea şi le accepţi fără să pui întrebări, fără să vrei să afli răspunsul înainte de vreme.

"Cerneala" este o metaforă nu pentru că te poartă sisific prin chinul-facerii-de-carte, nu pentru că zdrobeşte nemilos destine şi înhaţă din fiecare personaj hălci întregi de viaţă.

"Cerneala" este o o carte-metaforă pentru că te curăţă. Te face să dai jos tot de pe tine şi să ai curaj să te purifici prin iubire (librarul), prin foc (matematicianul), să ştii când să eliberezi norii (corectorul), să joci totul pe o singură carte (tipograful), să ştii să îţi controlezi şi îţi stăpâneşti obsesiile (editorul). Şi rămâi în sine, descoperit ca o pagină albă, scrisă cu cerneala care dispare pe măsură ce citeşti, singura cerneală care explică motivul tuturor lucrurilor inexplicabile.

Pe măsură ce afli răspunsul, cuvintele nu mai au rost. Taina se absoarbe precum ochiul de apă în deşertul fierbinte al plăcerii. Dar înlăuntru nu se face vid, nici întuneric. Cerneala nu dispare în neant, ea continuă privirii, se dedă inimii.

"Cerneala" este o carte scrisă cu apă. Iar povestea acestei cărţi este călătoria pe care fiecare dintre noi o facem atunci când nu mai încăpem în propriile suferinţe, când căutăm justificări în afara noastră pentru că rănile, tragediile nu au sens. Cartea lui Fernando Trias de Bes ne oferă ceea ce nu credeam că vom găsi vreodată: paginile albe în care ne aşezăm confortabil vieţile pentru ca, asumându-ni-le, să învăţăm de unde începe acceptarea.

După cartea aceasta, simplul gest de a bea apă copleşeşte. Ca şi cum te-ai îneca în cuvinte, dacă nu cumva te gândești să vânezi nori. Sau poate să cauți originea vieţii în picătura de ploaie, cu riscul de a sfârşi într-un fulger!

"O carte care promite imposibilul, dăruind, în joacă, lucrul cel mai important: plăcerea inimitabilă a literaturii", spune Nuria Barrios.

Şi totuşi, dincolo de toate, "Cerneala" este un elogiu adus tiparului.

"În fiecare iunie, la Mainz, în Germania, au loc sărbătorile Sfântului Ioan. Momentul culminant este pe 21 iunie, când se organizează botezul noilor tipografi. În plină Ludwigstrasse, aceştia jură credinţă profesiunii lor şi sunt botezaţi prin scufundarea într-un hârdău plin cu apă de Rin".

Sunt cuvintele cu care Fernando Trias de Bes îşi începe cartea a cărei acţiune se petrece la începutul anilor 1900, în Mainz. În acelaşi Mainz, cu jumătate de secol mai devreme, Gutenberg revoluţiona tiparul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Botoșăneanul de la curtea Regelui. "Uite așa, am mers într-o mașină condusă de Regele României"

astăzi, 00:04
411

Vară, Iași, tei. Istorie. Pe Sărăriei, o poartă scârțâie scurt. Curgând semeață în verdele curat al curții, aleea care duce spre casă dezvăluie un om. De depart...

La mulți ani, cu reverență: Dionisie VITCU - 80!

Joi, 14 Decembrie 2017
670

Este unic, este inimitabil. Timbrul vocal al actorului plecat din Ibăneștii Botoșanii și-a făcut loc de multe decenii în tezaurul de aur al teatrului românesc. Anul acesta, Senatul UN...

O lume în care nevinovații mor. Vinovații pleacă pur și simplu!

Miercuri, 13 Decembrie 2017
548

I-am cunoscut în urmă cu vreo 15 ani, la un cenaclu în care sporovăiam poetic și ne zăpăceam orgoliile, ale lor adolescentine, ale mele așa-zis profesionale (sarcină de serviciu). V...