MIHAELA ARHIP - "Tema pentru acasă", un roman tulburător

Când citeşti o carte, conturezi în minte chipul personajelor. Aşa îţi este mai uşor să le descifrezi destinul. Pentru mine, Mihai Ulmu avea chipul bunicului Alexandru, iar Maria Răzeşu avea chipul bunicii Ecaterina, al cărei destin a fost aproape la fel de abrupt prin despărţirea de locurile natale şi de familia, pe care nu avea să le mai vadă vreodată. Tot din dragoste pentru bărbatul iubit, pe care l-a urmat dincolo de graniţe care nu ar fi trebuit să fie.

MIHAELA ARHIP - "Tema pentru acasă", un roman tulburător

Bunicii mei materni mă leagă de Basarabia. Bunicul Alexandru, Dudu, a fost jandarm, român trimis cu serviciul în regiunea Bălţi. S-a căsătorit cu bunica Ecaterina, Bica, basarabeancă aprigă, şi au avut şase copii, trei băieţi şi trei fete. Doar doi născuţi în Basarabia, fiindcă bunicul Alexandru a fost detaşat cu serviciul la Flămânzi, în judeţul Botoşani, unde a fost şef de post ani mulţi. Erau aici când, în 1940, Basarabia a fost anexată de sovietici şi bunica Ecaterina nu şi-a mai văzut niciodată familia. Acest fapt a marcat-o profund şi toată viaţa a purtat ca pe o povară dorul după Basarabia ei, dor care a ajuns şi la mine, din generaţie în generaţie.

Am citit cărţile unor scriitori basarabeni (Ion Druţă, Grigore Vieru, Zinaida Cenuşă, Efim Tarlapan - pe care l-am cunoscut personal, Dumnezeu să îl odihnească), nutrind speranţa că îmi vor stinge dorul după locurile pe care nu le-am văzut niciodată. Dar toate l-au amplificat.
La fel s-a întâmplat şi cu romanul lui Nicolae Dabija. După ce l-am citit, m-am gândit că nu întâmplătoare au fost toate în viaţa Bicăi. Poate, rămaşi acolo, cum Dudu era român, ar fi luat drumul Siberiei, la fel ca personajele cărţii şi cine ştie ce destin tragic ar fi avut.
 
A plătit cu o viaţă de dor dragostea pentru bărbatul ei.
 
"Tema pentru acasă" este un roman tulburător despre Dumnezeu coborât în zăpezi fără sfârşit,  învăţând Oamenii să iubească. Este o Biblie rescrisă după chipul şi asemănarea Omului.
 
Într-un orfelinat din Nadrecinoe, un copil care şi-a pierdut identitatea primind în schimb un nume comun tuturor celor 300 de copii din orfelinat şi un număr care îl diferenţia de ceilalţi: Ivan Ilici – 15, îşi descoperă "pe partea interioară a braţului drept" un tatuaj – Mircea – pe care îl ascunde ca pe o ruşine. Dar acest tatuaj îl ajută să îşi regăsească identitatea atunci când este identificat de tatăl său, a cărui poveste o va spune mai departe.
 
În comuna Poiana, profesorul Mihai Ulmu le predă elevilor din clasa a XII-a o oră de literatură, când intră în clasă un comisar care "aruncă portretul lui Eminescu după catedră" şi "agaţă în locul acestuia portretul lui Iosif Vissarionovici Stalin". După plecarea acestuia, profesorul îşi încheie ora promiţând, la cererea elevilor, că ora următoare vor vorbi "despre Eminescu şi ... despre dragoste". Împrumută volumul de poezii elevei Maria Răzeşu, deşi "ştia de la profesorii săi că o carte împrumutată e virtual pierdută", dar Maria îi promite că i-l va înapoia.
 
Intriga se concretizează în capitolul care, nu întâmplător, are ca motto cuvintele lui Jean Jaurès: "Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti."
 
Elevii surprind tristeţea profesorului pe care îl iubeau şi încercarea lui nereuşită de a-şi reprima revolta faţă de gestul comisarului. Repun tabloul lui Eminescu pe perete şi pe tabloul lui Stalin desenează "cu cărbune peste mustaţa căruntă o altă mustaţă mai veselă [...] şi o pereche de corniţe." Chemat la şcoală, Mihai Ulmu nu ştie ce s-a întâmplat, dar, pus în faţa faptului împlinit, ia asupra lui întreaga vină.  "Eminescu rămase învingător, deasupra tablei din clasa lor", dar profesorul este arestat. Cere permisiunea să îşi ţină ora "despre Eminescu şi ... despre dragoste" şi dictează tema: "A fi om în viaţă e o artă sau un destin?!" Ofiţerul, fost profesor şi el, îl înţelege şi îl salvează cum poate de la umilinţa de a fi văzut de elevii săi dus cu cătuşe le mâini, dar trebuie să îşi facă datoria.
 
Mihai Ulmu este deportat în Siberia, în lagărul de la Zarianka. În celula în care îşi aştepta sentinţa, cu un cui scos dintr-un pantof, scrie pe perete un vers din Topîrceanu: "Doamne, Tu Te ţii de glume...", după ce a descoperit că toate zidurile celulei erau acoperite cu sute de inscripţii, "fraze de adio, adrese, nume, mesaje disperate".
 
Înţeleasă şi ajutată de părinţi, eleva Maria Răzeşu, după bacalaureat, porneşte pe urmele lui Mihai Ulmu, ca să îi înapoieze "volumaşul" cu versurile lui Eminescu, fiindcă învăţase de la profesorul ei că trebuie să îşi ţină promisiunea. De fapt, ca să îi spună ceea ce el trebuia să ştie: "Viaţa mea de până a te cunoaşte a fost ca apa care trece prin sită, n-am reţinut nimic din ea, decât ceea ce avea vreo legătură cu tine. M-am născut cu adevărat în prima zi de şcoală din clasa a XII-a, când ai venit în şcoala noastră. Eram copilă, aveam vreo 12-13 ani, când te visasem pentru prima dată. Te văzusem în vis, cu mult mai înainte de a te fi văzut aievea. Şi când te-am revăzut acolo în pragul şcolii – înalt, cu ochii negri, cu păr răvăşit peste umeri -, te-am recunoscut îndată... Îmi iubeam părinţii mai presus de viaţa mea. Dar în ziua aceea mi-am zis: el e bărbatul pentru care m-aş duce şi la capătul lumii."
 
Îl ajută să evadeze, dar sunt prinşi. El se reîntoarce în lagărul din care fugise, ea este închisă într-un lagăr pentru femei..
 
Şapte zile au lucrat cu sufletul la facerea lumii lor. Şase zile şi-au descoperit şi trăit iubirea şi au făcut Omul. În a şaptea s-au odihnit. La fel cum Dumnezeu face lumea în şase zile, iar în a şaptea se odihneşte. Maria este însărcinată. Află că, la doi ani, copilul este luat de lângă mamă şi „mutat într-o colonie creşă specială”. De aceea, când se apropie sorocul despărţirii, îi tatuează "pe partea interioară a braţului drept" numele lui, Mircea, pentru a-l recunoaşte peste ani.
 
Restul este o poveste tulburătoare despre viaţă şi despre moarte. Se împletesc destine: Hriţko, Sagov, Dresda, Hudici, Galin, Nekrasov, Iuiun, Stephan, Lott, Sorokin. De la Iuiun, ca să nu îşi piardă raţiunea, în schimbul unei promisiuni pe care o respectă în final, Mihai Ulmu învaţă limba iugrină, iar după moartea lui Iuiun, rămâne ultimul vorbitor de limba iugrină.
 
Eliberat din lagăr de moartea lui Stalin, profesorul îşi caută băiatul şi se reîntoarce în Poiana, unde, în sala de clasă, foştii elevi, adulţi acum, îl aşteaptă să îi predea temele. Pentru că asta îi învăţase mereu – să îşi respecte promisiunile. Se strigă catalogul şi, pentru cei căzuţi în război răspund cei care au supravieţuit. Pentru Maria Răzeşu răspunde băiatul ei, Mircea.
 
Seminţele arţarului bătrân din curtea şcolii au fost strânse de elevii care şi-au aşteptat profesorul. Pe lanul familiei Răzeşu, unde tancurile culcaseră grâul, nu mai creştea nimic. Foştii elevi, împreună cu Mihai Ulmu, vor da acelui pământ seminţele pentru ca să răsară din ele visul unei păduri de arţari. Aşa cum fostul profesor le-a pus în suflete seminţele iubirii de oameni, pe care acum le vede rodind.
 
Când citeşti o carte, conturezi în minte chipul personajelor. Aşa îţi este mai uşor să le descifrezi destinul. Pentru mine, Mihai Ulmu avea chipul bunicului Alexandru, iar Maria Răzeşu avea chipul bunicii Ecaterina, al cărei destin a fost aproape la fel de abrupt prin despărţirea de locurile natale şi de familia, pe care nu avea să le mai vadă vreodată. Tot din dragoste pentru bărbatul iubit, pe care l-a urmat dincolo de graniţe care nu ar fi trebuit să fie.

 

Mihaela Arhip

 

(Provocarte.weebly.com/blog-de-cititor)

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVII)

Duminică, 30 Iunie 2019
7026

A-l "înțelege" pe Aureliu Busuioc

Miercuri, 26 Iunie 2019
6686

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVI)

Duminică, 23 Iunie 2019
5918

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLV)

Duminică, 16 Iunie 2019
2652

Carmen Domingo - GALA-DALI

Joi, 13 Iunie 2019
1107

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
97

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1297

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...

Numerele de la mașină l-au băgat în bucluc!

astăzi, 12:10
446

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autot...